Muzică din sufragerii

Primul Sofar de anul ăsta s-a întâmplat într-un showroom de canapele de pe lângă grădina Cișmigiu. Ușchită idee, nu? Știu că au idei interesante cei din echipa de organizare. Un spațiu cu multe posibilități de a sta pe undeva, dar nu neapărat cu fața spre artiștii de pe scena improvizată într-un colț. Vreo 60 de invitati și muzica începe…

… cu Dimitri’s Bats, versiunea acustică , trupa tribute la văru’ străbunicului lui Radu Oscaciuc (vocalistul trupei), care a trăit în Ucraina și a avut ceva probleme cu liliecii :). Ați retinut, nu? Au început cu “Cold” prima și singura deocamdată lor piesă lansata cu tot cu clip, faină piesă și în versiunea acustică. Au avut un arsenal de instrumente printre care trebuie să remarc pianul roșu din copilărie care s-a integrat perfect coloristic și sonor cu ocazia. Băieții au fost doar la al doilea lor acustic live și le-a iesit bine. Scot curând al doilea extras cu tot cu clip. Mie mi-a plăcut “Casablanca”, o piesă despre un motan, spre deosebire de restul care erau despre o Ea :).

În pauza am avut timp să admir câteva fotolii prin showroom cât timp echipa Sofar tot ajusta ceva la sonorizare. Am aflat curând ce. Urma Valeria Stoica, o tânără din Rep. Moldova.

Valeria a fost o apariție plină de delicatețe, emoție și talent. Am înțeles că fusese prin finala Moldova are talent, nu că ar conta asta prea mult pentru mine. Mai important a fost cum a cântat. Ea, o chitară și o tonă de emoții pe care le-a și recunoscut. Cânta pentru prima oara în București. Amplificarea și-a facut treaba bine pentru că altfel nu ai fi auzit-o cum trebuie și ai fi avut depierdut. Un fel de Katie Mehlua, Norah Jones, Jessie Ware cu un pic de accent moldovenesc. Majoritatea pieselor în engleză, într-un registru melancolic. Am reținut piesa în româna “Distanțe”, cade vântu-n dafin… Își lansează curând primul album și o să o urmăresc. Mai auzim de ea. Curaj, Valeria, dar pastrează emotia ;)!

Pauză iar și am timp să schimb ceva vorbe cu echipa Sofar. Îmi sunt dragi pentru proiectul ăsta și nu numai. Le ia ceva timp organizarea și au nevoie de un video editor în echipă, deci dacă știti pe cineva contactați-i.

După melancolie a urmat o paranghelie odată cu trupa Dl Goe. Tare faini și funny băieții ăștia. Tot gigg-ul lor, acustic normal, a fost o poveste a unui domn Goe milenial care lucrează la o corporație mega ;), stă cu chirie, se îndrgostește, se îmbată, trăiește. Firul epic e spus pe un blues/jazz/ rock’n’roll inventiv, dansant, pe 3 voci când este cazul, două muzicuțe dacă cere piesa. Și ei lucreaza la un album, si ei vor mai scoate o piesă cu clip curând. Parol ;)!

Dacă vreți să simțiți experiența unei cântări intime ca la voi în sufragerie n-aveți decât să vă înscrieți pe site-ul lor și să aveți noroc. Apoi o să luați microbu’ ca mine :).

Cine-s genialii ăştia?

Am ştiut că ăsta va fi titlul de când am auzit discuția în subsolul din Londophone la concertul Aida şi Noi. Clar, locul a fost neîncăpător. Nu m-am putut apropia de scenă pentru ceva fotografii după cum vedeți :).

Nu ştiu ce atrage la trupa asta, da’ ştiu că au săli din ce în ce mai pline. O fi vocea Aidei Sosic sau cum arată, o fi ochelarii mereu glumețului Iliescu, o fi modul falic în care ține Dan Samoilă bassul, o veni lumea din respect pentru sax-ul lui Coman cărat tocmai din Dr. Taberei sau poate exoticul lor tobar de Chile? Nu ştiu, da’ nici nu contează. Nici măcar n-au multe compoziții propri, dar folosesc bine ce le pune balcanismul şi ce piese le mai plac lor. Rezultatul? O altă perspectivă ;).

De Joi

 

 

27330450_568874510130209_277857316_oPrimul gigg The Amsterdams pe 2018 din Clubul Țăranului a adus cu sine și prima apariție în noua formulă. Tobarul Gabriel Ciocan era la prima cântare în tricourile amsterdamilor, iar eu pe Dragoș Crifca , cool hand bass, nu-l mai văsem cu ei. Puțină lume, cred că doar vreo sută, majoritatea prieteni și fani. Ok, sonorizarea în MȚR nu e chair cea mai potrivită pentru indie cu distors, dar băieții ăștia au valoare, cum se zice. Poate nu s-au promovat prea mult știind că vor fi în formulă nouă, cine știe. Mie mi s-a părut că s-au mișcat bine cu toate emoțiile pe care mi le-au declarat înainte la o vorbă. Pe trioul clasic, axul creator :), Andrei Hațegan –  Ovidiu BejanAndrei Ungureanu, s-au grefat bine cei doi. Tobarul are vână și cred că le trebuie doar ceva repetiții să fie cum își doresc.

Au cântat piese cam de pe toate albumele, “Where to go” a deschis seara. Au fost chiar și unele de pe albumul ce, să sperăm, îl băgăm în urechi anu’ ăsta. Am reținut o indie manea cu un ritm catchy și încă o piesă anti-sistem. Big up!

Băbăeț, da’ cântați și voi pe scene mai mari că astea mici nu vă încap 😉 !

27330303_568874496796877_890226606_o

Era și timpul

Grimus se pregătește de lansarea celui de-al 5-lea album – “Unmanageable Species“. Au trecut deja 3 ani de la “Emergence“. Primul extras de pe noul album este “Carelessly“, un love song indie ce mă duce cu gândul la Editors sau ceva Depeche Mode mai dark. Sună foarte mișto, dar te tulbură puțin dihotomia între versuri și cheia muzicală tristă. Videoclipul accentuează starea de confuzie. N-am prins povestea, dar poate la fel de bine să nu fie o poveste ci doar să contribuie cumva la mesaj. Reverse play-ul de la început mă intrigă ;)…

 

Alter ego

Jai1.jpg

 

Vineri seara nu m-am dus la Macanache la lansarea noului album din Quantic. Am fost în J’ai Bistrot să ascult muzică pusă de un prieten :). Se lăuda că pune doar muzică underground RO și asta mi-a atras atenția. S-a ținut de cuvânt cât a fost programu’ oficial, după care a cedat la “Bag-o p’aia!” :).

Faină ideea celor din J’ai Bistrot cu seria lor de Prietenii pun muzică. Dă un sentiment de apropiere care alunecă ușor spre seri de distracție autentică.

Să revin. A întârzit puțin, ca o vedetă, da’ l-am iertat pentru că a început seara cu “Noaptea aceea” a lui Bujor Stoicovici featVlase ZOB. Cam rudimentară metoda lui. Câteva pagini de youtube deschise între care tot alerga și, uneori, mai dădea greș. A schimbat de vreo câteva ori tempo-ul ( sau bpm-ul pentru cunoscători), s-au auzit și câte două piese simultan, da’ m-am simțit ca în chefurile din Regie. A fost și punk și electro, metal și folk, paranghelie și muzica de protest. Am văzut lume pe mese, au fost și pahare sparte. Pare că lumea s-a distrat pe un playlist 100% RO, deci se poate. O să- l mai urmăresc să văd cum evoluează ;).

 

 

Piele şi ți se va da

M-am gândit puțin dacă postarea asta îşi are locul aici. Mi-am dat seama repede că da pentru că e vorba despre o prestație alternativă nu departe de artă. Mă refer la Atelier 437, un mic atelier de produse din piele, portofele, genți, curele. Primul produs de la ei a fost un inel din piele Acum am mers la ei pentru un port sticker :).

437 vine de la numărul de kilometrii din Ceahlău la Bucureşti şi poate şi asta a contat undeva în alegerea mea.

O cameră închiriată pe Popa Nan într-o fostă fabrică socialistă. Gri şi frig pânâ la etajul 3 unde sunt ei, dar înăuntru altă lume parcă. Luminos, miros de piele, produse aranjate prietenos ca într-o casă, culori şi Radio Guerrilla ca fundal sonor. Într-un colț lucrează Vasile Rotariu. E un fost corporatist, unde a stat vreo 12 ani, care de vreo 2 ani s-a apucat de meşteşugul pielăriei. A decis să încerce şi ceva care-i place cu adevărat şi, după mine, la care se şi pricepe foarte bine. Tot timpul cât am stat acolo să explic ce îmi doresc am avut senzația aia de relație om cu om, lucru ce se pierde în lanțurile consumeriste. D’aia îmi place mie să-i încurajez pe oamenii ăştia.

Ca el mai sunt şi alți cu poveşti asemănătoare. E ca în underground. Dacă vrem ca ei să continue să existe, să ne facă viața mai frumoasă, atunci hai să-i susținem.

Păreri?

Prima piesă extrasă de pe primul EP al trupei Adam’s Nest din Iași, cea despre care vă ziceam că e pariul meu pe 2018. Direct din cuib vine “Stockholm“, un indie alternativ, melodic, cu schimbări de tonus sonor. Le aștept pe restul de pe EP, aștept un live în București și apoi să mă întâlnesc cu ei pe la festivaluri. Așa am zis, nu ;)?!

Voi ce părere aveți?

P.S. Fain designul  😉