Despre Băieți Cuminți

Sânge proaspăt, rap cuminte, vibe dă party. Pe scurt despre ce am văzut şi simțit aseară în Londophone la concertul Băieți Cuminți. N-auzisem de ei şi nici nu-s cunoscător de rap. Public tânăr, în jur de 20 de ani, da’ sigur erau şi minori printre că prea s-a vândut apa minerală :). Aproape plin la gigg-ul lor. Urma și DayDay deci au mai venit si fani de-ai lor. Mă simțeam cam din alt film pentru că sigur eram mai aproape de vârsta părinților lor decât de a lor. Mi-a trecut repede ;).

Trupa e formată din doi: Ionuț la voce şi Radu la butoane. Asta-i tot. Rap cuminte asta zic ei că e şi definiția e corectă. Beat de rap mai domol, cu efecte audio electro, synth-uri , sampling şi altele. Băi, da sună bine! Versurile şi look-ul lor n-aduc a rap d’ăla de care ştiam eu, ăla în care protestul înseamnă musai violență şi limbaj vulgar. Păstrează însă ancorarea în realitate şi problemele ei. M-a surprins asta. E interesant cum alternează teme serioase cu caterinca specifică generației lor. Drum beat, Picatura, #2  e o parte din playlist.

Altă surpriză e că publicul ştia versurile și le cântau cu ei. De bis-uri nu mai zic. Le trebuie însă repetiție şi mai multă scenă, fiind abia la al doilea concert. N-au live-uri multe, dar au album Norocosul#2. 🙂
Au şi o piesă în care apare vocea lui Vlad Enescu aka MC Vlalala de la Am Fost La Munte Şi Mi-a Plăcut, De ce nu mi-ai dat accept. N-au cântat-o, da’ ia aruncați ochiu aici.

Altă surpriză frumoasă a fost echipa de la A Well Lit Room Promotion, o echipă nouă, mică, dar foarte profi şi serioasă care îşi propune lucruri faine pentru undergroundul românesc şi nu numai. Stați cu ochii pe ei.

Sacoșa cu prospături #11

Asta e cu piese lungi…

long bag

OrkidSuruaika   Rock progresiv când domol, când nervos. O descriere sonoră a unei furtuni ce stă să vină. Sau poate un bocet în variantă progressive-rock?  Mă dau subtil și poet, da’ ascultați și, după, mai vorbim…

Tomma AlistarWent   Muzică electronică de experiment avându-l la butoane și, cred, creație pe Alexei Turcan (Travka). Clarinet, vioara și violoncel amestecate cu synth și sample. Când fragil , când epic. Poate fi și coloană sonoră într-un film de la  BIEF sau dans contemporan. Se încheagă band de live-uri și,  poate în curând, ceva acțiune de scenă.

 

The Bipolar Disorder ProjectAnna    Proiectul solo al chitaristului  trupei brașovene Hteththemeth, Robert Cotoros. Am dat play și am rămas cu urechea lipită. Parcă ascultam o poveste. Muzical e undeva între progresiv, post-rock, melodic-metal, dar apar și viori, acordeon, ceva fluier și sonorități core. Deși are pasaje agresive sonor totusi îți lasă o impresie de armonie și sensibil. Opt piese lungi, că nah, așa-i progresivu’ :), care sunt legate cumva între ele și descriu parcă trăirile Annei, deloc monotone, deloc liniștite. Sunt și ceva colaborări pe album, nu l-a făcut chiar de unul singur. Laura Brat de la Gray Matters, apare pe 2 piese, descoperiți voi care. Mai este o voce feminină pe o piesă, Ana Tăzlăuanu, despre care nu știu nimic, dar sună bine. Robert a lucrat mult la albumul ăsta și sper că-l va prezenta și live cu la fel de mult succes.

Îl puteti asculta și cumpăra de aici.

Anna.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

Când oamenii buni fac ceva

Știți proiectul Help Me Be A Rockstar? Dacă nu, vi-l prezint eu pe scurt.

help

E vorba despre o comunitate care încearcă să strângă banii necesari pentru recuperarea unui copil , Patrick-Philip, cu o formă rară și urâtă de epilepsie și pentru achiziția unui video EEG pentru secția de Neurologie Pediatrică a spitalului clinic Dr. Alexandru Obregia, unde, lunar, un număr de aproximativ 400 de copii au nevoie de investigații EEG de lungă durată. Adică încearcă să facă ceea ce ar trebui să facă statul.

Pentru asta comunitatea underground organizează evenimente unde poți dona în cutia prezentă peste tot. Asta dacă-ți miști statuia până acolo să faci o faptă bună și să asculți și muzică.

Dar, cum lunea nu crește nici iarba, așa și prezența publicului la evenimentul din Mojo n-a fost una prea mare. Vreo 100 de oameni s-au “înghesuit” în de curând renovatul Mojo. E prima oară când ajung acolo după renovare și mi-a plăcut ce-au făcut în special în zona scenei. Acum se aude decent, ai spațiu pentru concerte de 300-400 de oameni, doar cu evacuarea în caz de incendiu nu prea sunt eu împăcat. Oricum e singurul frecventabil în Centru Vechi, dupa gustul meu.

Evenimentul a început cu o prezentare video, ținută de doamna Prof. Dr. Dana Craiu, de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Al. Obregia, președintele SRIE ( Societatea Româna Împotriva Epilepsiei) , despre ce înseamnă epilepsia – care nu-i contagioasă!! – și cum putem reacționa și ajuta o persoană aflată într-o criză de epilepsie. Deci și un pic de educație, da?!

Prima trupă a fost Crossfinger care a sunat mult mai bine decât atunci când i-am văzut prima oară în Șurubelnița. Am auzit și versurile de data asta :). Retro fresh alternativ rock cu piese de mesaj. Le recomand mai mult dialog cu sala – asta în caz că ai cu cine :)- și mai multe live-uri.

A urmat Umbra. Mi-era dor de Mi-e dor și au avut-o în playlist :). Uneori se îneca în bass-ul lui Matei Pușcaru vocea mai baritonală a lui Mihai Tacoi, da’ nu-i nimic că le știu eu versurile ;). Dezbracată, Nu mai plânge Ana, Dau și încă vreo câteva piese. Mihai a donat și 5 cărți, cursuri de chitară, carte scrisă chiar de el, pentru generația urmatoare de rockeri :).

Se dă mare profesor, da’ a avut nevoie de ajutorul lui Stere la solia de final din Mi-e dor :)).

The Speakers au închis seara. Pe ei nu-i mai văzusem de mai mult de un an când, și atunci, doar o piesă sau două. Au un synth-pop-rock bine închegat și un vocal, Vicențiu, cu un mare potențial. Îmi aduc aminte de The Kooks. 6 O’clock și Lullaby plus ceva piese pe care nu le știu, chiar, de ce or cânta așa rar?

Felicitări pentru cine a făcut line-up-ul, big up pentru trupele și cluburile care susțin demersul ăsta și huo băh că n-ați venit mai mulți. Donați on-line măcar!

Sacoşa cu prospături #10

Greu prin zăpadă cu sacoşa plină 🙂

 

xmarked_tote_bag

Tourette RouletteFunk Strikes Back feat. Kent Archie    Pesă dă pesă, dans în balans, dă băeții bine pă electro funk. Încă o piesă de pe foarte albumul T!T$ care primeşte clip în deja cunoscutul stil al lor. Colorat, umor fin – îmi place începutul ;)- fițe retro marca Narcis Axinte, imagini de la lansarea albumului din Expirat, mâțu’ negru, americăneală cu Kent&friends, ce mai, dixtracție și funk!

The PixelsȘona   Un manifest pentru salvarea pădurilor virgine din România cântat de ei, sprijinit de Greenpeace și Kinecto proiect despre care puteți citi mai multe pe www.Uncut.ro. E același proiect la care a participat și Coma și la care vor mai apărea colaborări. Compusă în natură, pentru natură. E nevoie de astfel de strigăte pentru a ne trezi și a spune stop masacrului silvic. Un videoclip cu imagini de vis și accente epice pe alocuri.

Vița de Vieialapet     Vița se întoarce la sonoritățile aspre care i-au consacrat, post grunge cu puțin stoner, parcă aud un pic de Alice in Chains. Foarte mișto și mă bucur că la câți ani au  trecut peste ei pot livra așa ceva. Chapeau! Titlul e o invenție în sine ;). Clipul e alb-negru halucinant cu inserturi de ciori. De ajuns cât să te lase să savurezi piesa.

MarúThe richest girl in town  Auzit, plăcut la rubrica Nesemnații din Îmi place să logout cu Bogdan Șerban. Un sound optimist, fresh, jucăuș, numa’ buna de ascultat când vrei să-ți iei zborul, să-ți tai sforile care te țin legat. De urmărit în live-uri.

Magazinu’ 51Au sunat anii ’90   …își vor Daciile și casetofoanele-napoi :). Ska-punk cu veleități istorice. Sound á la Ramones și versuri inspirate din anii mugurilor democrației românești și a balaurilor inflației. Trupa piteșteană are un album în plan “Titu nu e la munte” și ăsta e primul extras de pe el. Fun punk ;)!

 

DSSA II

Un eveniment cu vibe bun. Asta am simțit eu la evenimentul Despre Stradă şi Artă ediția II. Spațiul mişto şi foarte potrivit cu asta, TOT, într-una din halele fostei fabrici de bumbac. Câteva panouri de lemn şi pereții albi au fost de ajuns pentru cele mai mult de 20 de minicolecții de fotografie.

Vremea n-a împiedicat lumea să vină şi cred că au trecut câteva sute în cele 4 ore cât a fost deschisă expoziția.

Evenimentul e cumva legat şi creat de Photo Street Fest , un fel de open.mic pentru fotografi, şi asta m-a confuzat puțin prin prisma tematicii. Pe lângă instantanee urbane am mai dat acolo de peisaje din natură, nuduri şi portrete.

Fotografiile expuse au fost de calitate, lucru îmbucurător având în vedere că vorbim de amatori, adică oameni care au fotografia ca hobby, nu ca profesie.

Venisem pentru street photo aşa că p-astea le-am căutat mai mult. Ce înteleg eu prin street photo inseamnă fotografie de inspirație şi moment, fără mare pregătire şi timp scurt de reacție, cu wow efect însă. Şi am avut ce vedea. Am remarcat fotografiile lui Florin Stanca, Mirela Momanu, Alexandra Micu cu instantanee urbane de la noi sau de pe afară.

Am apreciat şi colecția Cristinei Costache care a adăugat viziunea ei funny prin titlurile din josul fotografiilor. Şi portretele lui Alex Săraru au fost interesante.

Una peste alta un eveninent mişto care trebuie să crească. Au pus şi ei umărul la campania Help me be a rockstar care adună bani pentru achiziționarea de echipamente medicale pentru copii cu probleme.

A cântat şi Trupa Barter vreo 4-5 piese pe care nu le-am prins însă aşa că, despre ei, o să vă zic când îi văd live:).

Deci țineți-vă aparatele foto pe aproape şi, dacă vă credeți talentați, țineți un ochi pe PhoteStreet Fest.

Nebun de alb

Ce muzică merge cel mai bine într-o seară cu viscol? Folk :). Dacă mai adaugi și o mansardă cu lumina discretă, acustică bună și un vin roșu, gata, ai atmosfera perfectă. Așa a fost la concertul lui Emeric Imre din Bistro Matrioska, de aseară. A venit de la Cluj pe vremea asta că-i era dor de o cântare. Mesele pline, public între 2 și 52 de ani. Asta-i bine, cum zice Emeric, are cine să ducă povestea folkului mai departe.

“Adio, în numele ierni” din Flautul înzapezit e în acord cu nebunia în alb și codul portocaliu de afară și așa se deschide seara. Asa se încălzește atmosfera. Adrian Păunescu ( poetul, nu politicianul), Nichita Stănescu, Ion Minulescu au fost și ei acolo. S-a tot cântat spre 2 ore trecând prin toate piesele cunoscute, dar și ceva piese mai rar cântate sau chiar noi care anunță apariția unui album spre sfârșitul anului.

Ce bine când cântă omul potrivit în locul potrivit! Ce bine că are aceeași voce ca acum 30 de ani! Ce bine că s-a dezghețat șirul evenimentelor în Bistro Matrioska! Stați cu ochiul pe program că vin lucruri faine ;)…

Mici și bere. Și rock.

Trupa Familia Jeff s-a născut într-un garaj din Câmpina și acum cântă prin subsoluri de București. Mă rog, doar acolo i-am prins eu. Prima oară în Londophone, iar aseară în Louisiana Bistro de Drumu’ Taberei. Pline mesele în bistro, mulți cunoscuți d’ai lor, dar nah, așa-i la început. Oricum, destul public. Ei abordează un amestec de metal, stoner și rock’n’roll. Au un set-list mic acum, cred că au fost vreo 8 piese, ceva coveruri după Black Sabath și Black Label Society și, îmbucurător, compoziții propri. Mici și bere e singura piesă în limba română, cu un vers din trei cuvinte, ghici care :P? Tataie, mamaie, Unchiu’ bețiv au versuri mai multe, dar în engleză, toate împărțind același melanj de metal și stoner, uneori alunecând în psychedelic, chiar mișto intercalat prin piese.

M-am bucurat să-l văd cu chef de rock și viață pe Silviu Ciocanelli, unul dintre supraviețuitorii infernului Colectiv, după o recuperare lungă tare. Acum îi dă în chitară și are chef de meme-uri rock ;). Ăsta spirit de luptător. De el nu s-a prins boala aia cu “Aia e, nu se poate dom’le”. Big up \m/!

De remarcat la Jeffi duoul vocal cu Laura Șincă și Robert Alexiu. Are potențial, mai rar așa combinație, dar mai trebuie lucrat la armonizarea vocilor. Fain când vezi stiluri consacrate preluate de noua generație și transformate după personalitatea lor.

Ce a fost mai nasol a fost nivelul sunetului care mi-a cam spart urechile și nu numai mie. Cred că și pe scenă a fost cam greu de rezistat. În rest numai de bine despre Louisiana Bistro. Țin o agendă underground cu blues, rock, jazz, folk cam singurii prin zona aia. Bun!

Am plecat repede după concert cu gând să prind metroul. Surpriză! Încă nu e gata 😛 !!