Dl Goe goes Posh

La Mastering the Music Business de anu’ ăsta am vorbit cu un englez care mi-a explicat principiul piramidei cu aplicație pe zona undergroundului. Zicea el că baza piramidei sunt cluburile mici. Cu cât mai multe cluburi, cu cât mai multe trupe care să le umple, cu atât vor fi mai multe care vor scoate capul, cu atât mai multe cluburi mari vor apărea și, pe cale de consecință, pe presiunea asta de jos în sus vor apărea diamantele, se vor umple stadioanele :). Makes sense. Bucureștiul e încă departe însă, n-are o presiune reală, organică.

Ăsta a fost un preambul ca să înțelegeți de ce încerc să scot la lumina orice club/pub mic care are tupeu să facă live-uri, în condiții decente bineînțeles. Ăsta a fost și motivul pentru care în weekend am ales să trec prin Posh Birt Select – șucar nume 🙂 unde urma să se producă un live cu nebunii de la Dl Goe. Un subsol pe la Sfântu Ștefan aflat la început de viață și de live-uri. Un sfat pentru ei ar fi să investească într-un minim de echipare pentru live: microfoane, stative, un minim sistem de sunet. În rest locul ales pentru scenă e ok, acustica bună, n-au limită de oră de închidere, prețuri ok la băutură și mai sunt ceva avantaje pe care le descoperiți voi la fața locului ;).

Din punctul undergroundului de vedere cel mai important este că trupele au acces și la un alt public. Am găsit acolo oameni pe care nu-i văd în alte locuri, dar faini și deschiși la muzică ( vezi aici).

Amalgamul lui Goe, varietatea de stiluri prinse în repertoriul lor, de la r’n’r la mahala, de la sonorități balcanice la blues, de la reinterpretări de piese celebre la piesa no.1 la Top 40 Guerrilla – n.b. Golan – plus firul epic din gigurile lor, a făcut ca lumea să fie foarte receptivă, să danseze, să pună des întrebarea: “Cine-s ăștia, că-s tare talentați?”. Așa se crește reach-ul organic offline ;).

Deci, aveți un loc nou unde se poate cânta. Scrieți-le pe pagina de fb că răspund. Iar voi, mișunători prin locuri noi, aveți ceva pe listă. Cu plăcere:)!

Cel mai mic concert

Asta e ca să vă dau ghes -sîc!- să urmăriți intim-gigurile Coven Clash din perioada următoare ;). Un concept local tour. În weekendul ăsta am avut ocazia să văd cel mai mic concert public. S-a întâmplat la Mad Piano, un vinyl store cochet şi dotat din clădirea unde e şi Manasia. Nu-l ştiam. D’aia când am ajuns la locație eram un pic confuz, da’ i-am găsit pe trupeți la berea de warm-up şi m-am liniştit.

Gigul e pentru cunoscători şi fani. Mulți ne şi cunoşteam între noi. Chiar trebuie să vrei să-i asculți şi cred că deja ştiți că trupa merită efortul ăsta. Ne-au răsplătit, pe toți 15-20, cu primele lor merch-uri! Tricouri colorate şi stickere deocheate:).

Apoi cu o cântare în care s-a auzit surprinzător de bine şi de dinăuntru şi de pe hol. Mai ales de pe hol (vezi aici). L-au transmis şi live streaming pe pagina lor. Deci pregătiți şi profi băieții. Gata pentru next step în viața trupei. Poate album ;).

Țineți un ochi pe pagina lor că mai vin d’astea ;). Şi big up Mad Piano că te-ai băgat la #supportyourlocalbands!

Alter ego

M-am reîntors la Galeria de Stari și Obiecte. Am mai fost pe aici de Dragobete. O casă pe 11 Iunie în care “art is the boss”. Nu e doar o galerie sau cel puțin nu una clasică. E și hub creativ și loc de evenimente și hideout cu bar și terasă. E dechisă mai tot timpul, în afară de luni și marti, și te poți rătăci prin aranjamentul rezident care nu e de neglijat în timp ce bei unul din bunătățile de la barul din demisol.

Motivul reîntoarcerii mele era curiozitatea legată de cum și cu ce s-a finalizat rezidența artistică acolo a lui Vlad Neuman sub titulatura de Moulding everything together.

Vlad e un graphic designer, digital artist român care stă de ceva timp prin Londra. Viața lui profesională cu taskuri exacte, previzibile- nah viață de calculatorist -l-a saturat și, pentru că simțea nevoia de altceva, latura lui artistică a țipat să iasă la suprafață. Așa a apărut otherside Vlad, V2 cum îi place lui să spună.

Latura asta îl completează. Latura asta l-a împins spre tot felul de experimente artistice din care cel de la Galeria de Stări și Obiecte este primul în care are o rezidență artistică per se. Adică i s-a lăsat locul pe mână vrei 3 săptămâni să-și implementeze viziunea.

Majoritatea exponatelor sunt construite de el chiar acolo, în afara câtorva ready to wear care au fost prin ceva foto-shootinguri de art haute couture în Londra. La prima vedere totul pare nefinisat și oarecum neterminat. Asta a vrut să arate, procesul creației mai mult decât un produs finit. D’aia vezi sârmulițe, bucăți de bandă adezivă, bride metalice rămase prin exponate.

Cam asta e viziune pe care mi-a exprimat-o și în cuvinte pentru că am avut norocul să-mi prezinte chiar el expoziția. Am simțit în glasul și pasiunea cu care povestea pe cineva care e la început de drum, dar care și l-a găsit :). Fie că se joacă cu glue gun-ul și culorile plasticului, fie că e vorba de silicon, prelată de tir, sârmă oțelită sau plasă de Buzău el caută formele după o schiță imaginară ascunsă în mintea lui. Ce rămâne la final e drumul acestei viziuni in the making.

Deși el mi-a recunoscut că atunci când creează preferă liniștea la vernisaj eram înconjurați de un ambiental/electro potrivit cu ce vedeam. Meșterul de sunete e Aames.

Puteți vizita expoziția doar în weekendul ăsta 26-28 Iulie, dar galeria e deschisă până târziu în noapte când vă și recomand să mergeți pentru un efect maxim dat de iluminarea specială care face parte din concept.

Mi-a atras atenția un text de pe peretele galeriei: “Lumea e plină de lucruri magice care așteaptă răbdătoare ca simțurile noastre să se trezească.” Na, că aveți ocazia să vă trezească Vlad o parte din ele. Dintre plastic și sârme contorsionate cu o viziune. Succes, Vlad! Mersi, Galeria de Stări și Obiecte. Mai trec pe la voi :).

Sacoșa cu prospături #107

D-abia întors de la Electric Castle și mă aștepta sacoșa plină țipând să v-o deșert pe interneți 🙂

full

Lasagna & RochenrolÎnot spre soare     Geniale versurile! Cum să construiești un mesaj optimist din frânturi de pesimism. Proiectul lor de poezie pe muzică are din ce în ce mai multă consistență și în piesa asta își fac loc și ceva accente de jazz. Buuun!

 

Trip ManillaBloody way    Trip jazzy cu țambal, acordeon și o negociere între bucățile din tine bune și rele mișto scoasă la lumină în clip. E un grup de artiști care tot pendulează între Trip Manilla și Bașka, dar fără vreo finalizare cu live ;). Mai așteptăm mult?

 

Mădălina PavălTu știi ce șții    Încă o piesă din seria de Oamenii se fac dor a Mădălinei Pavăl &co. Doina electro sau cum să păstrezi un filon folcloric definitoriu pentru poporul român -doina- în actualitate. Așa faci când vrei să duci mai departe ceva. Pui ceva de la tine. Mulțumesc, Măđălina :)!

 

 

Thy VeilsSecrets   Proiectul de ambiental/electronic al timișorenilor care ajung mai ușor în Vest decât în București are o nouă piesă cu tot cu experiența vizuală livrată în clip. Cred că-i cam mișto la ei la concerte ;).

 

Frate GheorgheBună Ion  Piesa asta are aproape o lună de când e lansată și a trecut de 100k pe YT. Reggae mioritic. Sună viral. Nu știu mai nimic de fratele Gheorghe, dar aș pune pariu că e din Moldova de peste Prut și că satul Subcarpați nu e departe ;).

 

Vladimir Lumină în întuneric         Mastermindu’ de la sunet pentru o căruță de trupe din underground, component al Pinholes și The Brad Pits ( afaik) Vladimir și-a făcut pofta de a scoate un album solo. Solo ca și concepție pentru că la instrumentație au sărit frații în ajutor așa că albumul e plin de colaborări faine. Check it 😉

 

Cu cască, fără cască

S-a dat drumul la sesiunea de concerte silent în grădina J’ai Bistrot. Silent pentru că toată lumea primește căști la intrare și p’acolo vine muzica. Chestie relativ nouă pe la noi, doar Eyedrops și ceva party-uri știu eu. Dar e singura soluție de a băga live niște concerte la ore decente prin grădinile ascunse din centrul orașului. Deci, salut demersul. Big up, Munteanu că tot promovezi genul ăsta de live-uri!

Formația COMA de la București a deschis seria și și-a adăugat în palmares și o astfel de experiență. Noutatea pentru trupă, dar și pentru o mare parte din auditoriu, a făcut seara specială. Am ajuns pe la mijloc de primă piesă și am intrat ca-n biserică, pe un cor murmurat. Secta de comalăi cu urechile astupate de luminițe roșii privea spre scena zeilor și incanta. Praise the rock church!

Mi-a plăcut mult senzația de a sta in between, adică doar cu o juma’ de cască pe ureche, în rest vroiam să savurez reacția publicului, de acolo de unde vine emoția unui concert live. Avantajele sistemului sunt evidente: poți oriunde, la orice oră să dai în ele, poți veni cu copilu’, cine nu vrea muzică dă jos căștile și-și vede de vorbit. Sunt și ceva neajunsuri legate de conectarea colectivă specifică live-ului și se mai întrerupe semnalul din când în când la căști.

Show-ul a avut multe momente funny din cauza noutății sistemului. Mai auzeam dialogul dintre Dan și Cătălin, cel specific scenei. În loc de “Mai puteți?” întrebarea era “Mai aveți baterie la căăășțiii?” 🙂 Și dacă vroiai aveai parte de 2 experiențe într-una. Cu cască erai la un concert rock COMA, fără cască erai într-o cabană de munte tot cu COMA ;).

Publicul lor face deja parte din trupă. Corul de voci e și mai usor de auzit la un astfel de concert. Vezi aici pe Culori. Scena improvizată din J’ai și apropierea de public a mai adăugat un strat de emoție peste tot. L-am cunoscut și pe Kent, fanul COMA din Danemarca, și pe Ruxandra, norocoasa invitata de Florence pe scena de la Electric Castle :). Deci, o comunitate deja.

Această faină comunitate de extratereștri COMA nu s-a lăsat ușor convinsă de final și a tot cerut bis. Seara s-a încheiat cu Cântă-mi povestea care practic s-a cântat singură. Pentru o ora jumate J’ai a fost cel mai frumos loc din București ;)!

De la Electric – Day4 & more

Ascult Says de la Nils Frahm, am dormit vreo 10 ore la rând după drumul de întoarcere de la Bonțida și încerc să vă dau și vouă din experiența mea #EC7.

În ultima zi de festival unii sunt deja ghiftuiți de muzică. Eu nu. Așa că d’abia așteptam să înceapă treaba la Courtyard cu Cardinal. Și ei au luat bilet de #EC7 de la Own the Stage. Tinerii constănțeni/londonezi au un brit garage zgomotos, melodic și cu multe dropuri foarte bine coordonate cu mișcarea scenică. Arată bine, au tupeu și mai cântă și beton. Mulți cunoscuti i-au remarcat ca pe una din cele mai bune descoperiri de la #EC7. Victor, vocalistul de la bass, a încercat și un mesaj non-politic către public. Cam timid, cam incoerent, cam neînțeles, dar încerc eu o traducere: Sunt atâtea probleme, nedreptăți și teme de discuție importante pe planeta asta și noi de pierdem timpul cu manelele de la Electric Castle :).

 

Din cauza de suprapunere am statdoar vreo 5 piese la ei și fuga la Zmei3 la Hangar. NB: Fiecare zi de pe la ora 16 la 20 era numai o alergătură între scene pentru mine pentru ca acolo prestau d’ai mei. Am făcut picior frumos, ce să zic :p

LA Zmei3 am ajuns pe Intro. Lumea era încă răsfirată și oarecum neatentă la artiști. Asta până și-a făcut apariția – chiar a fost o albă aparitie- Paula all white de Transilvania :). Vocea ei a intrat pe Pe când nu te iubeam (aici). Rough Romanian Soul psihedelico-instrumentalo-balcanicul lor s-a împrăștiat în tot Hangarul. Peste 1000 de oameni, mai mult ca la orice sold out de-al lor din București, au dansat pe Ach, Vreau un bărbat sau Rică din Obor. Apropos, mai cântă vreodata Zmei3 la Electric Castle :)? Am observat că Iliescu e mult mai cuminte decât în versiunea Aida și Noi, dar compensează Oli la capitolul ăsta. A cântat la vibrafon din toate părțile și pe față și pe dos plus celebrele dueluri cu bulgarul de la acordeon. Acest Bonobo balcanic a încântat :)!

Dilemă apoi. Marú la Courtyard sau Șuie la Main? Am luat-o spre castel la Marú. Moment în care trebuie să remarc că la ediția a fost plin de voci românești feminine de super calitate: Ana Coman, Valeria Stoica, Paula Țurcaș, Marú , Teodora Retegan (Zimbru). Viitor de aur scena noastră are ;)! One girl band a fost pentru a doua oară consecutiv la Electric Castle. Tot emoționată. Eu cred că ea nu poate alfel. Asta este transa ei de livrat muzică. Dar starea asta se asortează foarte bine cu piesele ei. A dat un Turning tables în versiune acustică la care am cântat cot la cot cu colegele din public :). Un cover Nirvana Heart Shaped Box foarte personal. Ca toate piesele ei care au în spate o poveste.

Pe la jumatea gigului am luat drumul Mainului spre Șuie. Dura vreo 5 minute drumul :). Acolo am găsit ceva public. Jumate înghesuiți sub bruma de umbră de la ora aia, cealaltă jumătate înfruntând cu dans vipia soarelui. Numa’ talibani, numa’ fani hardcore. Și playlistul lor a fost adaptat cumva pentru ei (vezi). Cât am fost eu n-am prins nicio piesă de pe noul album. E ok așa. Te adaptezi la moment. Fain a fost momentul bisului. Neprevăzut, neașteptat Doar la ei și la Nils am prins bisuri. Pentru că 25 de ani, pentru că de la stânga la dreapta, din față până-n spate ;).

Clujenii de la Satellites, noise electro-pop, au avut si ei parte ade dezmăț la Hangar. I-am văzut și acum 2 ani și i-am remarcat. Un setlist asortat cu scena și parcă nu de pe meleagurile noastre. Trioul a reușit să transmită energie în public și să-i scoată la bâțâială. Aș vrea mai multe showuri cu ei prin București. Cam așa a fost.

Gata cu localii. Am mai trecut pe la 30 Seconds to Mars. Pe vremuri îmi plăceau. Acum am impresia că livrează un act artistic prea show, prea bâlci. Frumușelul Jared apasă pe toate butoanele consacrate ca să smulgă uralele publicului. A urcat oameni din public pe scenă, a cântat de pe schelă, și-a dat jos pelerina-mileu, a dansat cu tricolorul. Dar a avut public cât Florence.

Cam asta a fost din ce am văzut io.

Acum ceva lucruri despre festival și cum a fost off-music. Asta că poate citește cineva din echipa lor și are grijă la anu’ ;).

Festivalul ăsta crește din toate punctele de vedre de când merg eu la el, deci Chapeau echipei. Mai sunt însă lucruri care pot fi îmbunătățite. Ar merge o protecție sonoră spre campingul Regular ca să nu-ți mai fugă salteaua în cort. Am auzit și ceva fete agresate verbal de unii dintre paznici, nu voluntari, mai ales noaptea. Dacă o arzi cu craft beer ai grijă să nu se termine din ziua 3 și fă-ti soluții de avarie, nu Heine la doză :). Am auzit de ceva probleme cu transportul. Nici mesajele de pe wall-ul de la main entrance n-au fost așa reușite anul ăsta. Curatorial vorbind scenele au fost foarte bune, dar totuși Nils pe lumină la Main n-a avut impactul dorit. Bungee-ul de la Glo era disponibil doar dacă achiziționai produse Glo, adică dacă erai fumător. O discriminare nepotrivită. Nepotrivită a fost si reacția legată de maneaua lui Tommy Cash. Se putea rezolva discret cu artistul și cu un comunicat funny a doua zi. Așa s-a ajuns la discuții mai mult decât despre frumusețea de concert a lu’ Florence :). Am și eu o păsărică legată de faptul că la un astfel de festival nu s-a marcat, sau n-am văzut eu, faptul că sâmbătă seara s-au împlinit 50 de ani de când Omul a pus, teoretic, pasul pe Lună. Stay connected, EC!

Una peste alta merg și la anul, dar de neatent ce am fost am ratat Super Early-ul :D!