The Underground Lot || Holzstock Festival

În sfârșit mă scoate și pe mine din casă un festival! Nu cred că am mai prins oricum un concert live de un an… Și ce ocazie mai bună să scriu un pic despre ce mai coace underground-ul muzical, decât să-mi iau cortul în cârcă și să-l urmăresc în inima Transilvaniei, pe meleagurile calfelor și sașilor? În Hosman mai exact, la Holzstock Festival.

În două seri idilice de vară, pe dealurile pitorescului Hosman am stat și dat din toate extremitățile corpului, în timp ce lineup-ul de anul ăsta îmi făcea ravagii prin timpane.

Conașii de la PLANT au deschis festivalul și, deși eram în plin proces de montat cortul între clopotniță și eco toilets, mă bucur enorm că i-am prins într-un final live, cu tot cu al lor Dan Negru!

Lucrurile au luat-o mai lent apoi, cu Astro Générale și ale lor febre nocturne și atmosfera era pregătită de lansare la final de setlist, așa că orgasmul ne-a fost dat peste cap de către veteranii The Nuggers – aviz, consumul excesiv de Nuggers dăunează grav cefei și paharului de gin prins în mosh pit. Dar e în regulă, refill rapid și redresat, pentru nimeni-alții decât copiii Constanței și ai lui Poseidon: Cardinal, acum în format 3×3, mai raw și puternic ca oricând. Nici un comentariu, au jucat ca la ei acasă, s-a văzut și simțit că sunt bazați și au ținut mingea aproape de careul advers timp de 40 și ceva de minute. Habar nu am de fotbal.

Între soundcheck-uri l-am prins pe Vlad de la Orkid (și de 3 ani membru organizator pe partea muzicală) și l-am luat la câteva cuvinte.

Robert Casmirovici: Mi se pare mie sau lineup-ul de anul ăsta e plin ochi de formații mai mult sau mai puțin cunoscute? Unde-s capetele de afiș din anii trecuți?

Vlad Ilicevici: Sunt mai multe nume mici și medii pentru că pe asta am mizat de când am început să lucrez aici – să ne axăm pe formațiile care sunt de obicei ocolite de festivaluri. Cu toții știm că lineup-urile de la festivalurile noastre sunt mereu pline de aceleași șapte,… hai, zece nume, ceea ce nu e un lucru rău, pentru că și ei lucrează din greu ca să ajungă acolo, dar o scenă muzicală sănătoasă este una diversă și eterogenă și care e alcătuită din formații dintr-o grămadă de stiluri și genuri.

RC: Va continua Holzstock pe această direcție și în anii următori?

VI: Anul acesta ne-am bizuit pe curiozitatea spectatorilor și pe cultura lor muzicală. E greu să aduni public pentru asta, dar, pe de altă parte trebuie să începi de undeva și să îți asumi; dar da, vrem să creștem în direcția asta. Prima seară s-a terminat într-un mod magic, nu am mai văzut niciodată atâta voie bună în locul ăsta!

În a doua seara, Bad Decisions au transpirat profund fără refund în apusul transilvănean, dar au meritat, așa că m-am lipit de un vynil cu albumul lor de debut. D.E.N.I.S. s-au înfipt apoi în forță, au fost și în armată, au venit cu piese noi și am devenit cu toții prietenii lui, la final. Asta dacă nu bagă lama în noi vreo figură mascată misterioasă după concert. Dar Baby Elvis a speriat orice urmă de pericol, iar Alex a făcut baie de public, as per usual. Super trupeți, mă bucur că îi prind și pe ei prima oară, în carne și oase.

Orkid, gazdele noastre, calculați și imaculați în reprezentație, au închis seara în modul lor de *ahem* de “angry shoegazers howling the post-traumatic blues”, nu înainte de a ne face cunoștiință cu invitații speciali ai acestei ediții, VAGUE, o trupă de shogaze-și-nu-numai din Austria, cu care am rămas până la răsărit la foc de tabără și care mi-au apreciat cover-ul improptum acustic la Last Christmas. Adecvat doar, la mijloc de Gustar. Tolle Jungs!

Ambele nopți s-au terminat la răsărit și așa am aflat de la notsocommon DJ că și vibe-urile de după main event contează și sunt poate chiar mai faine, mai relaxate.

Dar Holzstock nu este numai despre muzică. Acest festival, cu tot cu locația sa unică mi-a stârnit interesul și am decis să lansez câteva întrebări pentru Paul, unul dintre membrii echipei Holzstock.

RC: Cine este Paul Dărășteanu și care este povestea Holzstock?

Paul Dărășteanu: O să încep prin a spune că și eu sunt bucureștean și fiind la o școală germană aici, am intrat rapid într-un cerc de făcut excursii în Ardeal și așa am văzut pentru prima oară bisericile fortificate și Sibiul, de care mi-a plăcut foarte mult. Când am simțit că Bucureștiul e prea mult pentru mine, m-am mutat acolo.

La Sibiu m-am integrat foarte repede într-un forum german, iar în 2018 m-au chemat ca lider de voluntari la a cincea ediție a festivalului. Am prins rapid ideea că voluntarii și tinerii construiesc în sine festivalul și ulterior am fost propus ca manager. Nu mi-a ieșit din prima, dar m-am ambiționat și așa am ajuns să organizez ultimele două ediții, împreună cu alți doi colegi.

RC: Voluntari tineri și de-ai locului. Tradiție seculară și rock ‘n’ roll. O biserică fortificată din sec. XIII și pedale de fuzz. Cum a creat Holzstock un mix între toate acestea?

PD: Este evident prezentă ideea de refuncționalizare a acestor locuri, pe care le găsim de cele mai multe ori în stadii groaznice! La Hosman există demersuri încă din 1996, prin intermediul Asociației Centrul European Pentru Întâlnirea Tineretului Biserica Cetate Hosman.

Pe partea de muzică nu cred că am fost foarte… extremi, ca ăia de la Rockstadt de exemplu. Cei ce gustă astfel de locuri și atmosfera de aici sunt genul care ascultă și artiștii prezenți anul acesta. Sigur, cei din sat nu ascultă muzica asta, dar evenimentul este deja o tradiție pentru ei. Încet-încet, voluntarii din Hosman au început să se implice, chit că veneau și ajutau doar pentru o zi sau rămâneau și ajutau cât era nevoie. Anul acesta am avut voluntari din Sibiu, București, Germania și alte țări vestice. Toată lumea a lucrat cot la cot și a înțeles această cultură a voluntariatului.

RC: Cât de profitabil mai e un festival de dimensiunile Holzstock-ului în vremuri în care Untold-ul și Electric-ul domină peisajul muzical transilvănean?

PD: În primul rând, acest festival nu s-ar putea face fără finanțări. În al doilea rând trebuie să treacă timp, iar eu consider că am crescut enorm în ultimii doi ani. Pe de altă parte, lipsa unor headlineri se resimte anul acesta, deși asta nu este totul, pentru că din nou, în timp, lumea va auzi din ce în ce mai mult de noi și, cu siguranță ne vedem și la anul!

Și dacă tot ne vedem la anul, hai să facem o încălzire cu un playlist special format din trupele acestei ediții – luați cu balmoș!