Aprilie. Am fost cu listă la cumpărături. Am luat rock, electro, nu-jazz, reggaeton, post-rock, new-soul, dnb. Am uitat ceva😜 ?

 

Traum – The coolest man    Prima piesa de care am dat cu urechea din proiectul ăsta, de pe al patrulea lor album de studio Fuck Democracy, I’m In Love. Un rock pur sânge în care avem ocazia să auzim vocea rechinului Mihai și să ne aducem aminte de unul din cei mai mari baschetabaliști din NBA, Larry Bird. Albumul e disponibil aici și citez din ei “Ca reminder, trupele locale independente (adică mici și necunoscute, multe dintre ele, ca și noi) trăiesc, compun și respiră muzica doar în “izolare” față de resurse, relații sau ocazii sănătoase de a ieși cu munca în față”. Hai la support 🤘!

 

The Eagle Wizard – Lead me (To The Sky)   Un alt membru Jack of All Trades are proiect solo. Mișto că nu se ceartă între ei pe tema asta 😛. De data asta Mădălin Duca și al lui mellow post-rock one man band. Primul single cu DYI clip. Sună foarte dreamy, cu o introducere lungă, lentă și destul de electonică, distorsul venind cu partea rockish pe final. Spor la zbor!

 

Fragmental – Addiction   Timișoara ne propune un alt proiect ușor excentric ca și apucături muzicale față de ce se abordează pe la noi. La doar al doilea clip al trupei, primul fiind Journey, ne aduc un sound eclectic cu nu-jazz,  neo soul – unde e pusă în valoare vocea feminină cu un ușor timbru noir- și puțin trip hop. S-ar putea strecura într-un lineup cu Morcheeba sau Bonobo 😉.

 

Harlequin Jack mix of Macanache – Viața bate filmul    Fii atent aicea!  Narcis Axinte. la  primul remix a ales piesa lui Macanache cântată în original cu Siberia. I-a dat un sound electro, dnb și parcă-i altă piesă. Mie care-mi place mai mult acuma 🤣!?

 

Sex Pula Pistol – AirMaxxu   Singura casă de pariuri înca funcțională 😅!! Piesa lor “pă stil” reggaeton are acoperire națională. De la Tecuci la Craiova, de la Braila la Râșnov. Hai pe webcamuri și la dans 😄!!

 

Kings Are Overrated – Nothing in My Way    Vine băi albumul, se apropie! People We Keep Calling Ghosts, ăsta îi e numele. Nu le mai stă nimic în drum 😉.  Doar covidu. Uite încă o piesă cu clip filmat la apariția lor pe scenă la Deermusic, ei fiind unii dintre finaliști. Dreamy electro-pop în linia cu care ne-au obișnuit. O să fie un album de referință de gen de pe la noi.

Piese luate pe declarație 😷…

Eyedropds – Păstrează-mi calmul   O piesă Eyedrops care a stat la rând, cuminte, așteptându-și timpul său. Scrisă acum ceva timp pentru “cândva”-ul de azi. Ai timp, zice piesa. Da, dar nu mai e cum știai. Uită tot ce știi. Viitorul nu mai e ce promitea a fi. Nu-s vorbele mele, nici ale lor, ci ale timpurilor pe care le trăim. Păstreaza-mi calmul, un îndemn la a ne ține unii de alții până trece și ajungem iar în fața scenei să ne îmbrațișăm pe piesa asta. Shots are on me!!!!

 

om la lună – Pace    Vă ziceam de piesa asta pe care o remarcasem la concertul din Control din ianuarie – ahh! ce mă trece melancolia – acum a ieșit, cu clip făcut pe vremea izolării și e al naibii de impresionant. Chiar și versurile au un alt sens pe covidie. Mesajul însă este același, valabil pe vremea dinainte sau acum. Da, hai să ne dăm cu pace că războaie-s pe toate planurile, în noi, pe-afară…

Disclaimer: Nu faceți acasă ce credeți că vedeți prin clip 😜.

 

Ciocanelli – Ploaie de vară   Fiecare cu dorul lui în perioada asta. Lui Silviu îi e dor de mirosul nopților de vară, înainte de furtună. O piesă ușor post-rock cu iz de  4NonBlondes, cu o formă gaussiană a intensității piesei exact ca o furtuna de vară. Încă nu și-a luat curajul să dea cu vocea, dar poate perioada asta îi va fi un bun prilej pentru asta 🤘

 

Zmei 3 – Lume, lume      Asta nu-i din izolare, dar aproape. A fost ultima lor cântare împreună, la Diud, where’s my tune?,  înainte de covidie. Iar jalea din romanța asta prelucrată cu feeling nemțesc, cu vibrafon, acordeon și vocea Paulei e fix ce-mi vine să cânt pe vremea asta. Re-ascultați versurile, lăsați muzica să intre în voi!! Recomand și o sticlă de vin pe skype cu prietenii de pahar d’altădat ♥️

 

Alexu and The Voices Inside – Hands in My Pockets    Al doilea single scos cu clip de pe The Struggle of Living Pure at Heart. Mai sus pe bpm decât versiunea pe care v-am dat-o acum vreo câteva sacoșe și decât media pieselor lui și sunt surpins super plăcut de cât de bine îi sună. După versuri se încadreaza în zona tristă, dar balansează orchestrația și-i dă optimism.  Ajutor la guitar, bass & keyboards de la Dan Minel Stoica și drums de la Daniel Olteanu. S-a simțit în bine colaborarea cu ei. Cel puțin pentru urechea mea 😉.

 

AllezUnder – Lume Dragă Cover   Alex Teodorescu, vocea Jack of All Trades are și one man band project care ne-a fost adus la urechi pe covidia asta. O piesă de filon reggae/dnb cu tehnică beatbox și loopuri cât să-i poată da forma finală. Mischteaux. Dar farmecul vine din versuri. Melancolic răzvrătit. O fi de la izolare, o fi de la momentul ăla din viață. Să ne mai dai d’astea, Alex! 🤜🤛

 

Alin Zăbrăuțeanu – We have all the time in the world    Alin a luat piesa lui Louis Armstrong și a transformat-o atât cât să fie în criterille Cover Bond contest. Puteți s-o votați dacă vă place ce-a făcut, dar poate prin noiembrie când se va relua concursul.  Născută pentru Cover Bond și finalizată pe vremea asta, din izolarea apartamentului, filmată cu un telefon, inclusiv buzele Alexandrei Grigore, plus mesajul … We have all the time in the world… m-a făcut să o bag în sacoșă.

 

Warrior Transmission – Have a Heart   Proiect reggae proaspăt, proaspăt. Nu-s prea multe pe la noi. Chiar îmi  place piesa asta. Poate pentru că-mi pune nisip cald sub picioare, o cuba libre în mână și mă apropie de oameni ☺️ ?

 

Hai stay safe!

by Teodora Minea

 

Tuturor ne este greu să stăm în casă zilele astea, mai ales atunci când într-o săptămână am putea merge și la grătar și la săniuș. Sau atunci când într-o săptămână am putea merge și la un concert de jazz cameral și la un party de DnB. Sau când peste câteva zile ar fi trebuit să mergi să o vezi pe Ada Milea în chimniță la filarmonică. Sau când ar trebui să fie seri de poezie prin cafenele de Ziua Modială a Teatrului.

Efervescența Sibiului a fost grav dată peste cap de ordonanțele de urgență și măsurile luate de Guvern în ultima perioadă cu privire la distanțarea socială. Toată lumea din oraș haștag-stă-acasă, iar afară se lasă o liniște deplină. Centrul gol. Piața Mare goală, nici urmă de tradiționalul Târg de Paști. Parcurile goale. Cafenelele închise. Bate vântul.

Lumea s-a mutat cu totul în online. Eu îmi beau cafeaua cu prietenii pe Zoom în timp ce chiulim de la orele online, pentru că localul nostru preferat s-a închis. Ne-am cumpărat carduri cadou să îi ajutăm cum putem pe timp de criză (#susținemafacerilemici de aici: https://cadou.ialoc.ro/v/lumos-coffee-brunch-20029?fbclid=IwAR1rU170z5OGP9MG218UKUfMtewRzG0o7qBQmSKgDlfLFEo9YCmnLsxOEGI), dar parcă cea mai bună cafea o bei tot din vârful patului. Restaurantele s-au mutat și ele în bucătăriile noastre, trecând de la supele creme și deserturile sofisticate din oraș la tradiționala pâine cu unt și cu salam, „pentru că suntem în criză”.

Adaptarea a fost una grea, foarte grea. Curios lucru, primele instituții care s-au mobilizat să-și transfere activitatea în online au fost cele de stat. Teatrul Național „Radu Stanca” a început din primul weekend să difuzeze live pe YouTube și pe Facebook spectacole filmate deja. Chiar dacă premierele din această perioadă s-au anulat, asta nu i-a împiedicat să redea spectacole mai vechi. Filarmonica s-a reprofilat și ea rapid, începând chiar o stagiune online cu concerte mai vechi. Este foarte activă și pe Facebook, fiindcă zilnic ne ține la curent cu repetițiile instrumentiștilor de acasă, de pe canapea.

Dar ce se întâmplă cu lumea underground, cu artiștii fringe, independenți?

Încă e liniște. Încă nu s-au obișnuit cu ideea mutării concertelor din pub în living. Mulți dintre ei însă nici nu au instrumentele necerare pentru a transmite filmări live de calitate. De exemplu Guilty Lemon și-au anulat de tot evenimentele, hotărându-se să se mai și relaxeze după atâtea repetiții. Prietenii noștri de la Suburbia11 sunt încă în tratative despre cum să improvizeze un concert online în stilul lor, în care oamenii să țopăie împreună prin sufragerie. Au un task greu de îndeplinit, dar stăm cu ochii pe ei, coc idei mișto băieții. DJ-ii de DnB fac liniște în perioada asta cu promisiuni mari pentru când își revine toată lumea. Parcă nu-i același farmec când stai în camera ta, cu berea ta, și încerci să îți intri pe vibe. Artiștii freelanceri ne umplu feed-ul cu coveruri de canapea, interpretate în fața telefonului și cu pisica în brațe.

Și teatrul s-a mutat online. Teatrul independent Bis Teatru ne-a promis seri de poezie online, dacă pe cele din cafenele au fost nevoiți să le anuleze. Începând cu 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului, pe pagina lor de Facebook vor începe „Poezia de la 9 seara”, modalitatea lor de a ajunge la noi acasă prin poezie. Vor posta seară de seară, până la finalul perioadei de izolare, atât actorii companiei, cât și actori-prieteni de prin Sibiu. Cu toate că sunt într-o situație destul de nefericită, ei și întreaga lor breaslă de actori independenți și freelanceri, caută modalități să se mute online și să-și resusciteze cumva sursele de venit. Pot fi ajutați cu donații, sau susținuți pe parcursul anului prin bilete la spectacolele lor (detalii pe aici: https://www.facebook.com/BisTeatru).

Pentru că inspirația vine și pe mail, nu numai pe Facebook, am primit de dimineață o scrisoare digitală de la WakeUp Jazz, un proiect pentru a susține jazz-ul de calitate și artiștii români pe timp de carantină. Biletul este de 25 de lei (biletele și programul sunt aici: https://tamtam.live/ ) prin care putem ajuta instrumentiștii care susțin concertul, știind că ecranele nu sunt o piedică în a transmite emoția jazz-ului. În fiecare marți și sâmbătă, de la ora 18, Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) împreună cu TAM-TAM Festival ne pun la dispoziție câte o oră de muzică bună.

Până la urmă reinventarea artiștilor este un must în această perioadă, reprezentațiile fiind pentru mulți dintre ei unica sursă de venit. Fiecare poate susține trupa locală care îi face serile de vineri mai bune, actorul care l-a făcut ultima dată să se ridice în picioare la aplauze sau localul care îi face cafeaua de luni dimineața mai bună decât o cafea băută în carantină din vârful patului.

by Watzzy

Acest interviu e de fapt o discuție la o cafea între Alexu (as in Alexu and The Voices Inside) și Robert (as in Watzzy). Cei doi brașoveni sunt colegi de underground și de Fine Sounds, iar Watzzy mai dă cu articole pe CriticEyez când îl lasă muzica. Discuția se întâmpla undeva la început de an, când covidu era doar în știrile din China, iar Alexu pregătea cu emoție lansarea albumului The Struggle of Living Pure at Heart cu lansarea în Expirat, duminică, 29 martie. Într-o viață paralelă, devenită absurda realitate, toate concertele, inclusiv al lui s-au anulat, iar acum ne ținem de urât prin online și depănăm amintiri din viitor 😜.

De aici textul aparține lui Watzzy, cu partener de discuție Alexu.

—————————————————————————————————————————————–

Ca idee nu m-am gândit prea mult ca să îl invit pe Alexu la o cafea. A fost o chestie bazată pe instinct, feeling, cum se mai zice. Totuși țin să menționez că acest interviu este încărcat cu mult feeling și niște zâmbete. ‘W’ sunt eu, ‘A’ este Alexu.

W

Ce te-a făcut pe tine să te apuci singur? Ai avut o trupă înainte, Friday Fever, unde ai fost toboșar. Ce te-a făcut să renunți la chestia asta cu toba și să te apuci de chestia asta cu The Voices Inside?

A

Cum ne-am conectat, cum ne-am conectat (primele zâmbete).

Au fost mai mulți factori, mi-e foarte foarte dor să bat la tobe și o mai fac pe la jam-session-uri, pe la Fine Sounds. Dar mereu spun că am avut obsesia asta cu Damien Rice. L-am ascultat o vară întreagă încontinuu și eram sută la sută sigur că vreau să fac ceva în direcția aia. Au fost multe chestii (sentimente) pe care am vrut să le dau afară și prin genul ăsta de muzică mi-a fost mult mai familiar. Am vrut să fie foarte personal.

W

Chitara acustică, muzica ta și versurile tale și independența de a face ce vrei cu ideile tale.

A

Nu voiam sub nici o formă să nu transmit exact ceea ce doream, deși câteodată chiar mi-e dor să cânt cu Bughy de exemplu, sau cu Diana.

W

Și ce te oprește să faci treaba asta, să cânți cu ei?

A

Exact asta e ideea, nu mă oprește nimic, cu Bughy am mai tot cântat, chiar și la proiectul The Voices Inside. Câteodată se simte lipsa trupei, adică gang-ul, să fie toată lumea așa… (zâmbim, defapt râdem ce să mai)

W

Te-ai gândit să faci un show, de exemplu, sau mai multe show-uri sau un album în care să folosești o trupă întreagă, cu tobe, bas, clapă?

A

Uite că am încercat. Vara trecută am cântat cu Anca Diaconu la pian și cu Victor Stoica la tobe și a fost foarte, foarte fain, dar din păcate au plecat amândoi din țară.

W

În același timp

A

Da, în același timp

W

Dubios (e ok, mai râdem, subtil)

A

Astfel, asta a fost un fel de răspuns, că da, ași putea să colaborez cu alți oameni, dar la bază rămâne treaba asta cu looping-ul. Îmi și place foarte mult modul cum poți să adaugi și să faci să crească.

W

La un moment dat omul trebuie să aleagă. Cel mai trist lucru în toată maturizarea asta muzicală este că la un moment dat omul trebuie să aleagă ceva. Am trecut prin asta, multe proiecte, multe stiluri, dar la un moment dat nu mai puteam și a trebuit să aleg. Pracitc momentan stau în două. Un proiect de cover-uri care aduce bani și unul de piese proprii în care bag banii din cover-uri.

A

Trebuie să găsești cumva să iei bani de undeva să-i pui în pasiunea ta.

W

Cum se împacă treaba asta cu job-ul?

A

Nu-i ușor (mai râdem unpic). Adică, la început mi s-a părut ok, însă deja a trecut ceva timp. Fac asta constant de 2 ani și au fost luni întregi de zile în care de la 8 dimineața până la 11, 12 seara totul era stabilit și am obosit foarte tare. Era foarte greu să fac doar eu totul, să mă ocup de tot. Crede-mă, sunt foarte bine pus la punct cu timpul. Este cel mai prețios lucru pe care îl avem toții.

W

Oare se bazează pe priorități?

A

Ce voiam să spun e că, nivelul de pasiune cu care mă avântam către toate lucrurile astea era atât de mare încât nici nu realizam, adică efectiv fiecare concert sau fiecare propunere o acceptam pentru că drive-ul era atât de mare, că efectiv nu-mi păsa și nu știu de ce, într-o formă fiecare eveniment a început să ducă la următorul și lucrurile au început să se lege. Cumva pentru mine părea un pic ciudat, adică mă gândeam – stai, de ce merg acum să cânt la Sofar? De ce merg eu să cânt la Guerrilla? De ce merg să lansez piese la Expirat? A apărut sindromul ăsta. Apoi am început să analizez tot ce simțeam și era chestia asta, sindromul impostorului.

W

Te-a speriat internetul.

A

Ideea e că eu simțeam ca și cum nu meritam lucrurile alea.

W

Și asta e sindromul impostorului?

A

Da. Eram copleșit, mi-se întâmplau lucrurile pe care mi-le-am dorit la 17 ani și dacă cauți pe Google o să vezi că cei care simt asta nu ar trebui sub nici o formă să simtă asta.

W

Cred că faza asta are treabă cu Universul și modul în care funcționeaza el. Adică eu la 19 ani influențat fiind și de alții m-am decis că vreau să trăiesc din muzică. După vreo 6-7 ani de cântat și de încercat să fac bani din muzica mea, am abandonat ideea și am început să îmi caut job. Deja uitasem ce mi-am propus la 19 ani. Fix când eram pe cale să aplic pentru un job, am primit un telefon de la un prieten dintr-o trupă de cover-uri că i-a plecat chitaristul și că are nevoie de unul. Mi-a zis care sunt cântările, care sunt banii și eu am acceptat. A fost primul gig care m-a satisfăcut financiar cum am vrut eu. Singura chestie era că nu era muzica mea. Dar așa măcar am rămas în domeniu și sincer e fain să vezi lumea cum se distrează pe efortul tău și să fii și răsplătit pentru asta. Ce vreau să zic e că dorințele și visele nu se împlinesc neapărat în momentul în care apar sau imediat după. La mine a durat cam 7 ani să mă simt prima oară pe drumul cel bun. Ha, ha.

A

Da cam despre asta e vorba. Ți-am zis au fost mai multe lucruri combinate. Nici nu mi-am creat așteptări mari. Cred că aste e un secret foarte important. Încerc să fiu humble cu tot ce se întâmplă și să iau lucrurile ca atare. Știu sută la sută, adică mi-s-a demonstrat că fiecare gig poate să ducă la următorul și cumva sindromul impostorului a trecut că au trecut 9 luni sau un an și efectiv am ajuns la un breakdown, am obosit când era iulie anul trecut (2019) când am avut 9 concerte, din care 5 au fost pe o perioadă de 7 zile. Atunci am zis că și cu job și cu treaba asta e mult, am realizat că eu trag destul de tare și nu ar trebui să mă simt prost sau ca și cum nu aș merita lucrurile astea (achievments). Al doilea lucru a fost că m-am speriat că nu mai aveam timp să repet, că eu trebuia să trimit mail-uri și să organizez. Adică, ajungeam acasă după 6, stăteam 2 ore pe mail-uri, apoi nu mai făceam mai nimica. În punctul ăsta m-am decis să cer ajutor. Ajutor pe care l-am primit de la Andra. Căruia sunt foarte recunoscător.

W

 Andra fiind?

A

Andra e managerița mea. Acuma ea se ocupă de mail-uri și toate nebuniile (organizatorice).

W

 Oare e bine ca un artist, o trupă să aibe manager? Mie mi-se pare o sabie cu două tăișuri, dar dacă ai un om de încredere lângă tine, cred că e bine. Eu am avut experiențe și cu oameni de încredere și cu oameni care la început păreau de încredere, dar după un timp mi-am dat seama că modul lor de lucru defectuos îmi strica imaginea în fața publicului și al altor colaboratori și atunci am decis să schimb (move on).

A

Nu sunt nici eu neapărat fan-ul acestui cuvânt (manager), dar trebuie să îți culegi oamenii apropiați ție și să îi ții aproape, acolo. Despre asta a fost vorba de la început în The Voices Inside. Apreciez oamenii din jurul meu. De exemplu dacă am nevoie de fotografii evident că o să vorbesc cu Simona Andrieș sau Claudiu Bekk, pe partea de grafică la fel, Ruxi, care a făcut și artwork-ul, care a primit foarte, foarte multe cuvinte de laudă. Cred că orice artist trebuie să aibe oameni apropiați în direcția asta, să te ajute.

W

Îți ușurează munca.

A

Ideea e că nu poți să le faci pe toate. Nu știi să le faci pe toate.

W

La noi este vorba de o trupă de 6 inși.

A

Mi-se pare cel mai mare challenge să suprapui 6 calendare diferite.

W

Ideea e, că dacă este vorba despre bani, lucrurile stau altfel. Practic este un venit, un job și banul este o motivație foarte mare pentru oricine. Mulți prieteni mi-au zis că nu este vorba despre bani în toată treaba asta cu muzica, dar când au intrat în acest domeniu și au văzut discrepanța dintre câți bani sunt pe segmentul de piese proprii și câți bani pe segmentul de cover-uri, evenimente imediat s-au răzgândit. S-au răzgândit pentru că e mult mai fain să ai lunea liberă și să te ocupi de proiectul tău, decât să mergi la un birou și să faci totalmente altceva, ceva ce nu are neapărat legătură cu muzica. Dar asta-i părerea mea.

A

Asta chiar e o sabie și e cu două tăișuri. Faptul că am job îmi dă liniștea asta, că nu trebuie să îmi fac griji nici măcar o secundă că va trebui să fac bani din muzică. Asta îmi dă luxul să scriu exact ceea ce vreau eu.

W

Dar nu crezi că presiunea care s-ar pune pe tine din ideea că te ocupi numai de muzică te-ar împinge să ajungi și mai sus, sau mai departe? Mai sus, mai departe înseamnă, mai multe concerte, mai mult timp pentru compus, mai mult timp de studio.

A

Întrebare super bună, dar nu m-am gândit la asta. Nu m-am gândit la cum ar fi să nu merg la muncă și să mă ocup doar de muzică.

W

Ideea nu e să nu mergi la muncă. Ideea e să te ocupi numai de muzică.

A

Cumva nu am putut să mă gândesc la asta. Nici nu am avut curajul să mă gândesc la cum ar fi să trăiesc numai din muzică. Nici nu vreau să mă gândesc la asta pentru că, nu vreau să îmi fac speranțe. Pentru că știind că sursa de venit e din altă zonă îmi oferă libertatea asta creativă și încet-încet va putea și asta să devină o sursă de venit. Însă, cred că e super important ca la început să fi exact cum vrei tu să te arăți lumii și cumva am avut luxul să fie sută la sută ce am vrut (eu).

—————————————————————————————————————————————–

To be continued…

Dar până atunci vă las  Enouement (Fix it) primul extras pe single de pe album cu tot cu clip:

Plin de marfă de export care trebuia să iasă la tarabe, dar am luat-o pe sub mână… cu mănuși 😜

 

DayDay  – Disco Despair        Un single de pe un album – Selfie Stick Ballerinas–  ce trebuia lansat fix în prima zi de carantină, cam primul concert anulat pe care-l știu din cauza lui fckcov19. De pe albumul cu nouă piese pe vreo cinci le știti deja și le cam dansați că v-am văzut io 😉. Pe asta în schimb n-o știați iar eu cel putin n-am văzut-o venind. E o bijuterie! Un melancolic disco cu iz de ’80s, dar un pic ruggish. Mă văd dansănd disco style prin Control de Brutus. Ahhh, ce vremuri!!

 

Delia Poparad – Jack in the box      Băi, The Land of Mist, albumul Deliei Poparad, plin de colaborări mișto, trebuia să fie lansat cam zilele astea în Fabrica, dar ftngrcvd19 mă-sii n-a vrut. Uite aici ce bucată cu Robert Pița la voce de te unge la mușchiu’ ăla de heavy blues stonerizat. Super voce are băiatul ăsta și, Delia, mă bucur că-ți vezi bine de drumul tău. Cine dorește, aici se poate susține artistul. 🤘

 

Flaming Skies – Autopsy   New entry la sacoșă!! Primul single lansat de trupa de metalcore licean din Bacău, cu o tipă la bass și o voce masculină, ba pe growl, ba pe normal. Pe alocuri GTG, pe alocuri old school metal probabil pe filiera Brothers of Rock, un grup băcăuan de rockeri care ține vie flacăra pe genul ăsta în localitate. Big up și spor la crescut talente 🤘🤘🤘!

 

Flat Sky Society – Dead man’s trap   Proiectul anonim din Piatra Neamț, cred, insistă cu piesele neprelucrate prea mult, dar cu potential. Dark folk cu iz de grunge și o voce, uneori acoperită de chitară, dar care lasă totuși impresia că poate mai mult. Ia încercați un pic de prelucrare să vedem ce iese 😜

 

Orkid – Cucapunzid      Nu m-am putut abține să nu mai strecor în sacoșă una din piesele orcilor melancolice de-și zic Orkid și care tocmai au dat, în buză de covid, un nou EP. Deraiat vine cu cinci piese și e disponibil spre cumpărare și suport pe bandcamp aici. Cucapunzid mă tulbură pentru că e oarecum aliniat cu personalitatea mea, lyrics & sound. Curge calm, dar își rupe capul la final. Cu capu’n zid pân’ la capăt… ♥️

 

URMA – A place for me   Piesa asta fantastică de pe Trend off (2007)  scoate iar capul în lume fiind aleasă de regizorul filmului Urma/Legacy, Dorian Boguță, să facă parte din soundtrackul filmului. Avem ocazia să-l vedem pe Mani într-una din manifestările lui preferate, umblatul pe coclauri, păduri și caiace. Din păcate traseul filmului a fost curmat de covid așa că puneti-l în agendă pentru după sau căutați-l online. Până atunci ochiu’ la clip și urechea la piesă 😉.

 

by Andra Rotariu

26 martie 2020. Tu ce ai fi făcut astăzi în mod normal? Ce însemna luna martie pentru tine, cel care mergea la concerte în mod regulat și care ai ajuns să vezi cluburile cu scene de live ca o extensie a ta sau a casei tale? 

Pentru mine luna martie însemna startul sezonului de lansări, fie ele de piese, EP-uri sau albume, toate însoțite de concerte. Am început-o corespunzător cu lansarea albumului de debut al Anei Coman (despre care a scris Răzvan aici) și ar fi trebuit să o continui  plimbându-mă cu Ana și trupa prin țară, participând la Mastering the Music Business, organizând cu echipa SWANBOY MUSIC showcase-ul nostru de primăvară și probabil astăzi aș fi fost la concertul Eyedrops. În schimb, de pe 9 martie încolo s-au anulat și s-au amânat toate evenimentele.

Astăzi pot să spun că am ajuns ușor-ușor să procesez ce se întâmplă cu noi, cu cei din jurul nostru și ce impact are această carantină asupra comunității noastre din underground. Ați ajuns să vă întrebați acum ce însemnau de fapt acele concertele pentru noi? Ok, mergeam la un concert al unui artist drag, dar ajungeam să ne hrănim din energia scenei și a publicului. Se rezumă la experiență cu totul, din care da, muzica este componenta de bază.

Nu știu ce ați făcut voi, dar eu nu mi-am șters evenimentele din calendar. Vreau să văd cum se transformă în condițiile actuale. Se fac livestream-uri, playlist-uri cu setlist-ul care ar fi trebuit să fie sau vin diverse mesaje încurajatoare din partea trupelor. De ce se întâmplă asta și nu se suspendă cu totul pe perioadă nedeterminată? Simplu. S-a închegat o comunitate în jurul acestor evenimente, din care nu fac parte doar artiștii și fanii, ci și oamenii din spatele cortinei: cei din agenții, radio, presă, staff-ul managerial și tehnic al cluburilor și nu numai. Se duce o luptă în încercarea de a o menține.

 

“One of the amazing things about the human species—once harmless critters not much more than monkeys running around—is that, over time, we have become very creative. We’ve adapted to survive. That’s what people will rely on now—coming up with incredibly imaginative ways to find connections even when they’re not in the same physical space together.” – Agustín Fuentes pentru The New Yorker

Prin livestream-uri am reușit cât de cât să ne menținem conectați între noi, dar aici intervin două probleme: lipsa de programming și conexiunea doar parțială, iar ambele erau rezolvate când majoritatea concertelor aveau loc într-un spațiu fizic. Plus că acum nu e totul atât de simplu. Cum faci ca artist când ai o trupă cu care nu te poți întâlni, când ai sculele împărțite între membri și studio și când poate nu ai cu ce să te înregistrezi acasă fără să se vadă și să se audă prost? E păcat de toată munca depusă în muzica ta și în care ai investit atât să sune într-un anumit fel.

Acum trăim într-un haos în care se poate ajunge ușor la o suprasaturație și concertele ajung să se suprapună. Ok, aveam problema asta și înainte de trebuia să alegem (și să alergăm) între mai multe localuri cu evenimente concomitente, dar acum numărul de concerte simultane este în creștere. Să fim serioși, când ne propuneam să ajungem la mai multe concerte într-o singură seară era oricum greu și ajungeam să ratăm din ele. Acum ne facem festival în casă cu un concert în dormitor, unul în sufragerie și altul în bucătărie? Avem nevoie de acea structură de organizare de care se ocupau înainte managerii trupelor împreună cu managerii de evenimente.

În același timp, cum stabilești conexiunea artist – public într-un livestream? Unul dintre subiectele principale după un concert live era cum a simțit artistul energia publicului și cum s-a hrănit din ea pe tot parcursul setului. Nu reușim să facem asta prin comentarii pe Facebook, din păcate. Mai știți acele video-uri de reacții? Îmi vine în minte Skype Laughter Chain. Nu trebuie să fie făcute publice, dar cred că ar însemna ceva pentru cei care ne-au pus la dispoziție un concert întreg 🙂

Ce înseamnă perioada următoare pentru noi? Improvise. Adapt. Overcome. Momentan fiecare își alege din marea de conținut disponibil acel livestream-ul pe care intră astăzi sau playlistul pe care îl ascultă ca să-și imagineze cum ar fi fost acel concert care nu s-a mai ținut. 

“Perhaps the exercise of watching events remotely will heighten our commitment to the artists who matter most to us.” Alex Ross pentru The New Yorker

Hai să vedem prin ce metode ne susținem acum artiștii preferați. Dacă înainte eram prezenți constant la concerte lor și le cumpăram câte un item de merch, acum o fi suficient să le dăm inimoare de pe canapea când ne cântă din dormitor? Săpați prin discografia lor pe Spotify/Youtube, spread the word și dacă vreți și aveți posibilitatea, sigur îi găsiți pe Bandcamp și/sau pe Patreon.

Ne mai gândim împreună și la alte metode de susținere, bine? 🙂

 

Foto credits Liana Finck

Un cântec de punct și de la capăt. N-ai unde să mai fugi de acum deci …

… Păstrează-mi calmuI. Ce metaforă puternică! Închide în ea succesul mersului mai departe pe vremuri d’astea, al nostru ca umanitate, când toti depindem de ceilalti, când fiecare poate face diferența în bine, dar mai ales în rău, și când avem nevoie de a ne păstra pe noi așa cum am fost. Un fel de hold my beer pe dos 😉

“Viitorul nu mai e ce promitea a fi” are un sens pe care acum o lună l-am fi interpretat cu totul altfel. Azi te scoate câinele pe tine din casă. Azi FOMO -fear of missing out- nu mai are sens. Azi trăim “acel cândva de demult”.

De la prima ascultare a noii piese Eyedrops m-a tulburat şi am vrut să le pun câteva întrebări. Din curiozitate, dar și din cauza urcatului de pereți cu care mă îndeletnicesc zilnic m-am băgat, după cum mă știti, în seamă 🙂:

Io: Piesa asta s-a definitivat cumva zilele astea? Cât de mult e influențată de ce trăim acum?

E: Lucram deja la Păstrează-mi Calmul de ceva timp, iar versurile sunt în mare parte scrise înainte să înceapă toată nebunia asta. Imediat ce nu ne-am mai putut întâlni am hotărât că merită să continuăm lucrul la ea de acasă. Lucrăm destul de mult online și în condiții normale, așa că nu a fost neapărat ceva nou pentru noi. Cred că mixul lucrat de Miche și Andrei, care și-au tot trimis proiectul pe transfer, are cumva… gustul zilelor ăstora.

Io: Ce zice Eyedrops de noua paradigmă? Cum vedeți revenirea și ce credeți că se va schimba după experiența asta?

E: Cred că înainte de toate, oamenii își vor da seama că pot face mult mai mult decât credeau, că există întotdeauna mai multe feluri în care se pot rezolva problemele, și că lucrurile se pot face într-un timp mult mai scurt decât eram obișnuiți. Va exista clar o explozie socială după izolarea asta, și-aș vrea să cred că fiecare dintre noi se va cunoaște mai bine pe sine după tot timpul ăsta petrecut în oglindă. De asemenea, sunt foarte curios să văd cine ce compune pe-asasă și cu ce se va ieși nou.

Io: Don’t be shy. Cum pot fi fanii alături de voi?

E: Noi nu avem fani, avem prieteni și oameni cu sensibilități similare. Așa că ne pot scrie oricând și le vom răspunde, ca întotdeauna. Atâta timp cât ne ascultă muzica, noi suntem fericiți.

Lansarea piesei în online va fi joi, 26 martie, așa că stați cu ochii pe pagina lor de fb 😉.