Parcă aud cum sună titlul articolului ca o reclamă americană la bere :). A venit însă natural, în timpul concertului The Sonic Taste din Control, inundat fiind de rock’n’roll și energia lor. De fapt n-a fost un concert per se ci un fel de party r’n’r la care ai o scenă cu instrumente și unii, din păcate nu foarte mulți, care au plătit la intrare.

Trupa asta n-are un an de când s-a format, dar are mulți ani de prietenie în spate. Primul concert a fost acum doar câteva luni, are 2 membrii rezidenți – Mircea Petrescu & Mihai “Baby Jesus” Nicolau ( sau 3, că bassul Liviu Popescu e mai mereu cu ei), 4 single-uri deja și respiră, transpiră rock. Bine, băieții au ceva experiență de scenă prin alte proiecte care au lăsat și lasă urme prin undergroundul nostru (RKS sau Up To Eleven). Și muuuulți prieteni ;)!

Cum sună? Un alternativ în forță. Un Oasis cu Scott Weiland vocalist sau Foo Fighters cu Liam Gallagher. Dap, sunt fani Liam că d-aia i-au urat de bine că n-a mai apărut la Fall in Love ;). O să-l coste.

Deci, pe lângă cele câteva piese ale lor In your eyes, Different (my favourite), No Surprize, au umplut setlist-ul cu prieteni și ceva coveruri. Așa au ajuns pe scenă, direct din fața ei :), Turcu Alex pentru un cover Oasis R’nR star, Tavi care a rămas până la final cu ei, proaspătul tătic Alex Purje– trăiască prințesa lui!- și, pe No Surpize, a venit partener in crime la voce și Sir Pshyco Sexy aka Robert Nicolas Pița (vezi aici) cu extra-boost de energie. După bisul executat regulamentar au lansat și clipul la Gueril’Love/Gimme Love, un one shot take după un artist american de street art. Din păcate luminile nu s-au prea stins la scenă și nu s-a văzut chiar bine. Dar luați-l de aici și recomand să-l priviți cu atenție ;).

Au avut și merch tricouri & stickere, deci oamenii sunt hotărâți să stea cu noi o vreme, lucru care s-a cam văzut din risipa de energie și rock’n’roll aruncată peste noi. Să vă țină, să vă iasă și hai lucrați la piesele alea noi să vină și album \m/!!

Că tot nu fusesem vara asta la Mercato Comunale am zis să merg în toamnă să-i aud pe Dimitri’s Bats cum îmi cântă Cold acustic la 16°C :).

Deci Mercato Comunale, un fel de Hipsterezia, chipurile o replică de piață agroalimentară, de fapt un locaș desenat pentru a atrage corporatistul cu apucături hipsteresti E așezat și strategic la baza unor clădiri de birouri de pe Buzești și aproape de Piața Victoriei ;).

Frumi desenat, umpic posh/glam, cu foodcourt boem și câteva containere colorate pe post de activări/advertising. Mda, not my place, da’ nici rău nu e. Cred că ar avea și mai mare succes pe la Aurel Vlaicu ;). Oricum ideea de a aduce trupe la cântări acustice acolo e de salutat. E discutabil dacă e ok pentru trupe că acolo e intrarea moca și se cam canibalizează publicul, dar mă gândesc că-și face fiecare calculul lui. Io am mers să aud cântec de liliac și asta am făcut.

Spre uimirea mea sunetul a fost aproape impecabil, cu un sunetist atent la reglaje fine pe fiecare piesă.

Liliecii tot lilieci. Îmbrăcați all black, dar cu un Radu Osaciuc blond! E prima oară când îl văd eu așa. E look-ul lui de după recent lansatul lor clip la Just a little bit ( vezi-l aici) unde și-a jertfit podoaba de păr pe altarul artei. Asta a fost și piesa cea mai dansa(n)tă, cântată la refren de audiența zgribulită și primind aplauze chiar și de la balcoanele maternității din spate :).

Au cântat vreo 12 piese, unele cunoscute ( Away, Bottom of the ocean, Cold – vezi aici live-ul ), dar și unele mai neauzite, cel puțin de mine. Plus interpretarea lor la Toxic-ul lui Britney Spears.

Ce să spun, s-au descurcat la acustic, dar eu îi prefer electric, acolo mi se pare că-și dau dovada talentului ei fiind totuși o trupă de alternativ cu mult electro prin el așa că acusticul e chiar o probă de foc. D-aia zic să mergem pe 18 octombrie în Expirat ;).

Ci vediamo!

E cu 13, 113. Cam pe bagabonțeală, pe răzvrătire sacoșa asta ;).

 

Watzzy – Bere  Funk rock educativ coborât parcă dintr-o reclamă la bere. Beți, beți, da’ responsabil, ăsta pare să fie mesajul brașovenilor. Piesă numa’ bună de petreceri de burlaci ;).

Jean Gavril & DOC – Vagabond  S-a făcut Jean tovarăș cu DOC de la CTC pentru piesa asta. Un hip-hop cu r’n’r catchy la vers și beat. Clipu’ e haios rău și oferă și explikația pachetelor cu praf alb eșuate în vară pe plajele din Eforie și Tuzla. Ce-i aia șaicoo :)?

Just Another Lie – Cam așa pare    Imnu’ corporatistului în varianta ska&funk. Sound și atitudine. Îmbârligate versuri, da’ idee clară “Posmodernismul te bagă-n dubii” :). Ce mișto tranzitie pe sax de la manea la café concert trecând prin Gary Moore! Piesa a fost lansată la început de an, dar acum are și clip. Ia de băgaț’ un ochi și atenție la detalii ;)!

Electric Tuxedo feat. JRozzi  – Countdown    Electro pop de la o trupă românească din insula britanică. D-aia sună așa. Bine lucrată, merge pe zona de dans, dar prefer Better than Advertised, tot o colaborare a celor doi, o piesă care pentru moment e subapreciată.

Trip Manilla – Vertij   Nici n-au lansat bine albumul Est Minor și vine prima piesă din noul album 03:00 TM. Cum e asta nu știu, dar devin rezidenți la sacoșă :D. Vertij e un hip-hop experimental foarte inventiv pe partea de secție ritmică unde o chitară nu se lasă și se tot bagă în seamă. Versuri ca un vertij. Atenție la amețeală ;).

Alira Mun – Limit me not   Electronic techno experimental produsă și masterizată ca pentru undergroundul berlinez. Io tot o aștept prin București. Cineva?

https://aliramun.bandcamp.com/track/limit-me-not?fbclid=IwAR2KouizNvduAmYefggv7eX8V7CXsfRoQjPSyCTkG17FPEbRO5E6tJuShW0

 

 

 

 

 

Wake me up when summer begins 😎

The Case – Dark places Trupa de alternativ din Banat cu un sound între Stone Temple Pilots şi Nirvana e centrată pe vocea lui A.C. Paroş, una de excepție, iar lucrul ăsta se simte în cea mai recentă lansare Dark places. Sună bine, dar nu chiar catchy. Recomand mai multe coaie pe partea instrumentală că au de unde 😉

A-C Leonte & Denis – PRAY Una din cele mai mişto piese electro din anul ăsta! Beatbox, electronică şi inflexiuni de jazz cu vocea lui Cristinei Leonte. Mai rar ca un astfel de gen să aibă şi doza de catchyness. Clip filmat într-o biserică fortificată din Transilvania cu un dans contemporan foarte bine împletit cu partea audio. Avem de-a face cu o piesă de nişă cu potențial de a muşca bine din publicul larg.

Adam’s Nest – Trei Culori Soloana conoră din scurt metrajul Nu trage perdeaua. Băieții şi-au dat măsura şi în muzica de film. Nu e tocmai o piesă de concert, dar mă face să vreau să văd filmul. Pare că şi versurile au rolul lor…

Sunet Fin – Bun de Nebun Bun, bun, bun! O piesă rap după versuri, funkish după ritm şi rock după refren. Aşa-s ei. E cu tupeu, mesaj, dar sună şi bine. Big up!

Mes Quins – Dincolo de poieni Varianta synth-pop a lui Mai am un singur dor unde poetul, probabil Gherman, îşi exprimă viziunea despre trecerea dinspre aici spre partea aia. Asezonat cu un bit simplu. Va face câteva momente dansante ;).

Trip Manilla – Primul album De fapt un mashup otova cu piese de pe Est Minor, albumul de debut, pe care sper să-l reproducă live undeva, cândva ;p

Probably the oldest underground festival in the city :)! Despre Funk Rock Hotel e vorba. A ajuns la ediția 15. Numai el știe cum. Povestea a început în 2008 cu un vis al unui DJ/creator/booking agent și a continuat datorită încăpățânării lui de a aduce publicului un festival cu trupe românești din zona undergroundului rock, rap, funk și un pic de electro. Nu vă fac istoria lui, doar vă dau câteva aspecte: a trecut prin multe cluburi și scene bucureștene din care unele nu mai există, inclusiv Colectiv, n-are neapărat un format ci doar dorința de a promova muzica românească din underground, n-are o cadență anume fiind ani lipsă sau ani cu câte două ediții și, poate cel mai interesant, n-are sponsori. Din când în când au apărut și trupe invitate de pe afară, dar nu e o regulă. Festivalul e creat pe parteneriate, pe prietenii și pe banii de bilete. Asta e ce văd eu și am fost la vreo 5 ediții până acum. Poate d-aia nici nu e o rețetă de succes financiar. Și d’aia e la a doua întovărășire cu un festival de street food în speță The Carnival.

Chestia asta ere plusuri și minusuri. La plus sunt împărțirea de costuri pe toate zonele de la locație, advertising, infrastructură, oameni. Poți adăuga aici și reach-ul mai mare, dar nu neapărat la un public avizat. Plusul de aici este expunerea trupelor la un public nou. La minus e disiparea mesajului tău în miros de burgeri, împărțirea interesului și cu alte scene aici intrând concurența directă, dar și neplăcerile făcute de zgomotul venit din alte părți.

Eu sunt un optimist și consider că evenimentul a fost unul mai degrabă reușit. Să vă povestesc un pic despre el.

FRH a funcționat în prima zi de The Carnival, vineri, la scena Joker, undeva în lateralul festivalului. A început la 18 și un pic cu E.M.I.L. și doar vreo 50 de oameni la scenă. Noroc că era umbră. Fain a fost ca publicul era foarte tânăr lucru îmbucurător pentru o trupă care la anu’ face 20 de ani :).

Trupa de alt/ska/punk inspirațional nu s-a inflamat și și-a văzut de trebă cum știu ei mai bine. Chiar dacă berea era caldă la scenă :). Doar Încrederea e un joc (live aici), nu!? Ce mișto e să vezi că publicul tânăr le știe versurile! Că sunt piesele mai vechi sau de pe albumul IMENS, mai ska sau mai core ca Spun nu, lumea a reacționat și a tot crescut numărul lor lângă scenă. La momentul pseudo-acustic de la Rom, Fum și Vanilie erau vreo 500 de oameni. Piesa asta are deja 10 ani! Și se cânta deși începuse interferența de la scena mare. Mă bucur să-l văd pe Vlad țopăind după problema cu piciorul.

Vine album nou curând așa că stați aproape. Zic eu, dar au zis și ei pe final cu Cultivator de vise și un public amestecat de la puști/puștoaice de 16 ani la generația +40. Dap, asta face muzica ;).

La OCS s-a mai îngrămădit treaba. Au ajuns și oamenii muncii, au mâncat și aveau chef de muzică. Au apărut însă și fanii cu experiență. Pe scenă era altă o trupă care a împlinit 20 de ani. Caută (aici), Odă în Piață Romană – ce mai dansau fetele p-asta :)- sau urlatul colectiv pe Cineva să ne aducă vara înapoi că, neah, pe lângă că e o piesă bună mai e și fix perioada în care o cânți mai cu foc. Ei, dar ce vă ziceam eu de public nou :)? Pe 2ouă beri goale am surpins două doamne (nu dau vârste că-s băiat finuț) cu forme generoase și haine nu chiar underground care au savurat piesa asta la maxim după ce s-au prins de ce zice refrenul. Au dat like la pagina lor de fb, au trimis clipul în grupul de prietene și au pus-o de-un live. Ce mai, asta da penetrare de piețe noi ;)! Dacă o să citească articolul ăsta poate vin la J’ai la silentul de Joi, 12 septembrie, unde o să fie o cu totul altă experientă ;).

Sigur că nu și probabil că da în timp ce la principală era Cred Că Sunt Extraterestru s-a întâmplat întâmplarea de lansare la scenă a raperilor old school avangardist Paraziții. Cică și-au lansat albumul ARMA SECRETĂ. La scenă erau 1000 la început, dar s-au dublat în 5 minute. Mulți fani vechi, multe femei care știau versurile- aici eu am o rezervă dacă ele chiar înțeleg versurile :)- . Un intro scurt și la obiect. “Noi suntem generația care a futut-o pe mă-ta!”. Gata! Au captat atenția tuturor :D.

Au reunit mai multe generații în fața scenei, au cântat fix necenzurat, au dat “credit” poliției în Fă-te polițist în timp ce jandarmii și pompierii dansau și se distrau făcând live-uri în spatele cortului de sunet :). Mda, au plecat câteva sensibile spre un hot dog, dar asta e, și-o asumă. Un test de rezistență a fost presiunea venită dinspre scena mare unde începea Subcarpați și cu toate astea Hash Thug Rezist – o găsiti pe albumul lansat online prin mai, cred.

Alternosfera a avut la scenă cei mai mulți fani dedicați,. Se zăreau des prin The Carnival tricourile negre cu AS pe piept. Deși cântă de câteva ori pe vară în București tot mai e loc. Acum au și piesele noi de pe Arhitectul din Babel. Chiar de pe el a fost prima piesa din show cu Fântănile. Scurt circuit în mulțime. Și uimitor pentru mine să văd lumea știind deja versurile. Ce să vă mai zic de Singurătate, Wamintirile, Flori de Mai. Știu că multe trupe de la noi au un ghimpe împotriva lor, dar moldovenii ăștia știu drumul spre sufletul fanilor. Și cred că a fost o mișcare bună pentru FRH, una de ultim moment, pentru că ei i-au înlocuit pe britanicii de la Skindred. Chiar, oare ce s-a întâmplat? Eu am o bănuială, dar e de vorbit la o bere ;).

Una peste alta a mai fost un FRH si îmi doresc să vin cu copii mei și peste 20 de ani la FRH 50. Preferabil de sine stătător și aducător de încasări decente ca să poată trăi pe picioarele lui. LMA!!

 

Cum de-am ajuns să văd un meci de fotbal – România – Spania- în Expirat? Simplu. Nu voiam s-o ratez pe Lucia la primul acustic și nici pe Pinholes pentru că nu-i mai văzusem de peste un an, dar ei erau la Backyard Acoustic Season în Expirat. Și cum Expiratu‘ a avut ideea măreață de a face setupul astfel încât să împace pe toată lumea, iar în Sala Compresoarelor a ajuns sa fie proiectat meciul pe peretele de visual din spatele scenei, am rămas acolo 🙂 . Bună idee!

S-o iau de la început acum. Backyard Acoustic Season a ajuns la penultima manifestare pe vara asta. Scena afară la terasă pregătită de acustic, dar nu numai, în timp ce sala era locul de joacă al copiilor. Și au fost vreo zece :).

Fiecare trupă a avut groupie ai lor, iar melanjul a fost unul fericit. Am văzut câțiva post-roackeri conversându-se cu domințe lucitoare ;).

S-a aproape respectat ora de începere și pe scenă a urcat emoționată Lucia & band. Și ce band! Bass cu Matei aka Lebădosu ( Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Umbra, NoruNegru ), pian cu Paul Drăgușin ( Gramofone), Teo Opriși la backing și Alex Neagu la tobe ( The Bread Pits, Ada Milea). Ce sunt eu surprins e cum de nu s-a întâmplat niciun acustic cu Lucia până acum!? Deși a avut emoții vizibile, inclusiv o răbufnire de lacrimi după Afloat– culmea, cred cea mai mișcată piesă 😀 – a fost un acustic pur sânge și reusit. Foodchain a fost preferata mea la cum a ieșit și aici puteti vedea un FRTHR. În premieră pe galaxie a putut fi văzută Lucia cântând la bass :).

Au fost momente în care vocea suavă din exterior era acompaniată de un cor de copii de la interior, dar asta n-a deranjat pe nimeni :). Io zic c-o să mai facă. Ar fi păcat să nu ;)!

Dacă la Lucia am avut latura trist-diafană a muzicii la Pinholes tristețea s-a umplut de testosteron și a refulat în post-rock cu versuri. Au încercat și ei un semi-acustic. Adică distors înlocuit de chitări reci. În rest, cum îi știti. Au cântat de pe toate albumele, inclusiv de pe cel mai recent album, Dorumetru, pe care-l puteți asculta aici. Avem un loc, Amândoi de-o culoare, Doina – pe care n-am mai auzit-o demult live și la care crescendoul de final a încins rău fanii din fața scenei.

Sub ochii “șefului” aka Dan Byron – asta e glumă dată de Vladimir de pe scenă ;)- au continuat cu Camera – vezi aici– apoi … a început meciul România -Spania și Poza în același timp. Da’ ce, a plecat cineva la meci :)? M-a rupt interpretarea asta semi-acustică, păcat că n-am filmat-o. Dialog la final. Așa credeau ei, dar prea s-a insistat la bis așa că Avem un loc încă o dată cu o zbatere de plete în fața scenei de a coborât Vladimir printre ei să-și ia vibe-ul ăla bun de concert reușit ;).

Și-n seara aia nimeni n-a fost trist chair de pierdu România cu 2-1 acasă :D.

by Andra Rotariu

Miroase un pic a toamnă, nu? O fi din cauza vremii sau și din cauza faptului că s-a cam terminat sezonul festivalurilor? Dacă până acum am avut fiecare weekend programat din timp cu un festival sau cine știe ce alt eveniment, acum simt că pot să respir, dar în același timp nu prea mă încântă.

Până la urmă de ce mergem la festivaluri? Chiar aș vrea să vă întrebați asta. Eu cred că sunt doi factori mari care ne conving: line-up-ul și atmosfera. Din punctul meu de vedere, singurul festival din România care bifează ambele criterii excelent este Electric Castle. 

În ceea ce le privește festivalurile de talie medie de la noi din țară, cred că ajung să se piardă niște lucruri. Rețeta pare următoarea: se face un line-up, not great, not terrible, dar suficient încât să atragă public, se umple spațiul de activări că, să fim serioși, artiștii nu se plătesc din abonamentele noastre și se face un program milităresc, atât pentru artiști, cât și pentru public, încât ajungem să parcurgem vreo 10 km pe puțin prin festival ca să ajungem măcar la jumătate din artiștii pentru care am venit. E un maraton care ajunge să fie fun dacă și atmosfera din festival e mișto. Aici e mai tricky.

Dar dacă pornim invers? Dacă pornim de la o atmosferă faină din prima pe care o creștem cu ceilalți factori? Ei bine, asta pare că fac oamenii de la Vadoo Chill Fest. Se ia un spațiu absolut minunat în munți, la care se adaugă un line-up frumos, niște mâncare demențială la ceaun, dar și ceva cafea clasică de hipsteri. Șmecheria cea mai mare? Nu ai semnal acolo și e perfect. O singură scenă care nu e pe repede înainte, aer curat, foc de tabără și imposibilitatea de a te chinui să pui toată experiența ta de la festival pe Instagram. 

Vă avertizez că o bucată de vreo 4 km de drum este neasfaltată, dar cum poți să te sup eri când ai atâta aer curat, relaxarea aia care plutește peste tot și așa peisaje?

Voi ce alegeți la anul? 🙂