Out of this time

Când mi-a spus Ionuț că a reușit să-l convingă pe Sorin – omul din spatele To The South, Bluebird – să vină la București pentru un live în Expirat a fost ca un cadou primit en avans. Aveam totuși emoții. De ce? Cum va suna pe scenă, în live, o muzică născută într-un dormitor? Cum va reacționa publicul, va reuși să se conecteze cu artistul și muzica lui? Probabil, Sorin și Rahel aveau aceleași gânduri, dar… de la primele acorduri am scăpat cu toții de ele și am pășit în afara timpului. Da, pur și simplu nu știu cum și când a trecut timpul. Am uitat să fac poze, am uitat să respir, am uitat unde mi-am lăsat berea. Mă trezeam între piese când, cu totul neașteptat pentru mine, introvertul dealtfel Sorin reușea cu un umor calm și cald să ne facă să zâmbim. Da, pe noi cei cu sufletele scoase pe afară, prin fața scenei. Muzica pentru introvertiți, cum îi spune el, a avut efectul de a ne dezarma, de a ne dărâma toate zidurile cu care ne-am îngrădit sensibilitatea ca să putem ține pasul cu lumea din afară. De prea puține ori am curajul să-mi expun sensibilitatea de teamă să nu par slab, nevolnic, mic. Sunt traume însămânțate în mine de mediu, societate, familie. Boyz don’t cry. Acolo, cu ei pe scenă și muzica lor revărsându-se peste noi, ieșea din mine acel Fuck off, world! Eu când vreau să plâng, plâng! Și nu s-a întâmplat doar o dată.

Da, le-a ieșit concertul cum trebuia. Uite un live de pe Braille, una din piesele mele preferate de pe SOFT TISSUES – . Apropos, am uitat să vă și zic că și-au lansat în București albumul doi. Sorin a aruncat o glumă cum că Alexu – care a deschis seara și n-aș fi găsit o altă potrivire mai bună – a construit o energie pozitivă și optimistă și vin ei să o distrugă. Aș corecta “distrugă” și l-aș înlocui cu “completa”. Mi se pare mai apropiat de ce s-a întâmplat acolo.

Tehnic vorbind muzica lor nu e deloc complicată. Acorduri simple, puține planuri și instrumente, versuri uneori construite matematic, majoritatea în engleză, completate însă natural cu câteva în română, și totul legat cu o sensibilitate care te rupe și te lipește la loc. Nu e inovație, ci inspirație în a transmite bucăți din el în stare neprelucrată. Îți trebuie răbdare, conectare și curaj pentru a lăsa muzica asta să intre în tine pentru că nu mai ești la fel după. Nu cunosc rolul lui Rahel în compoziția pieselor, dar îl recunosc pe cel din interpretare. Li se îmbină perfect glasurile, chiar și în live pe scena din Expirat. Sunt două glasuri care cântă pentru cele două părți din tine aflate mai mereu în conflict, dar tânjind după armonie.

Au cântat piese de pe ambele albume. Uite “hitul” Longings aici. A fost și bis, cerut cu putere de public, cu Voyage, o piesă despre cei pierduți definitiv.

Nu cred că a astfel de muzică poate umple stadioane, deși are puterea de a schimba oameni. Nu cred că poate ajunge la radio în heavy rotation, dar cu siguranță poate ajunge pe playerul din dormitorul tău. Nu cred că vor ajunge la marile festivaluri, dar sunt o a naibii de bună propunere pentr cele mici, de suflet, ascunse în natură și departe de consumerism.

Sacoșa cu prospături #129

Am fost la shopping la RockMall 🤘. Am luat câte ceva să pun sub brad 😎.

Screen Shot 2019-12-13 at 11.42.37 AM

 

Breathelast.Furtuna    Atenție, rechini pe furtuna de pe Marea Ascunsă 😉! Știți că e al doilea single de pe viitorul LP, nu? Se continuă linia de pe Fuga cu un sound puțin schimbat, dar încă nu m-am prins exact ce și cum. Poate mă dumiresc la următoarele piese.  Sau poate nu 😆. Oricum, ne-au dat și clip să amplifice furtuna din ei, din noi…

Bucăți, rupte din noi! / Vor rămâne in urmă/Aruncate înapoi!/ Să scăpăm de furtuna ./ /…ruptă din noi!

Between Life and Death“R.I.P” (feat. Gombi from On the Valley)   Metalcore/Djent de la Focșani, un proiect one-man band & friends. E potențial acolo 🤘.

DenormOceans (live in the Greenhouse)   Altă trupă în premieră la sacoșă, altă trupă de peste Prut care mi-a atras atenția. Un indie synth/electro cu o voce spre DM. Mi-au plăcut la prima ascultare și mă mir că nu trec mai des prin România. Ar merita♥️♥️♥️ !!

 

Baby ElvisEmily (Funeral)   Mai brit de atât nu se poate 😛! Un garage mai lent la început, care o dă în pop-punk, in memoriam Emily Dickinson . Un alt single de pe recent lansatul lor EP, Read It In A Pamphlet. Bine formația️  ️🥁!

 

Unity of OppositesSmiling Slave  Prima trupă din Arad care intră la sacoșă. Chiar, ce s-o mai întâmpla cu scena de acolo? Noroc cu Implant Pentru Refuz care i-au invitat în deschiderea concertelor de lansare SubRadar, așa am auzit și eu de ei. Au vreo 5 ani de activitate, iar ultimul pare destul de aactiv în care au scos 3 din cele 4 videoclipuri ale lor. Pe cel mai recent îl aveți mai jos. Un aproape progresiv, destul de melodic, uneori parcă aud Grimus, alteori Twenty Seconds to Mars, deci fiecare aude ce vrea :). Un videoclip neașteptat de interesant, fără o poveste, dar cu multe inovații.  Pot fi văzuți pe 13 decembrie în Quantic.

Piatra Neamț Putere!

by Andra Rotariu

Screen Shot 2019-12-12 at 10.22.19 AM

Sunt fană Sea Section de mică 🙂 Acum o să vă ofer un pic de backstory, poveste pe care poate o auziți pe la concerte, dar nu tot timpul.

Pe Armand l-am cunoscut în aprilie 2018. La momentul respectiv era un puști de clasa a 12-a care era în echipa unui festival de film din București, echipă din care începusem să fac și eu parte de puțin timp. Sincer, băiatul ăsta nu se pricepea la făcut o primă impresie bună, dar mi s-a părut că mai merită o șansă.

Treptat am aflat că era elev la Liceul de Arte Victor Brauner din Piatra Neamț și hei, mai și cântă. Și cum cântă :)! Fast forward în octombrie 2018 când am reușit să ne sincronizăm gașca veselă la Sofar Sounds Iași (Sea Section, Ana Coman, Fine, it’s Pink & Adam’s Nest), chiar la ediția lor aniversară. Aici a apărut pentru prima oară Andrei în peisaj, atunci elev în clasa a 10-a, iar în acea seară a luat naștere Sea Section. Nu întâmplător Armand a cântat în Control un cover la bis și anume The Beatles – Blackbird, ci pentru că atunci, în prima seară de Sea Section, cu această piesă ne-au lăsat puțin mască pe toți.

Screen Shot 2019-12-12 at 10.22.33 AM

În februarie 2019 s-a ivit ocazia unui concert la Have a Cigar așa că a venit momentul perfect să meargă și la Nesemnații la Radio Guerrilla. De atunci au apărut Adi și George în peisaj, iar împreună formează trupa de astăzi, cea care a început de atunci să lucreze la albumul de debut, Vertical Issues.

Screen Shot 2019-12-12 at 10.22.44 AM

Vertical Issues s-a vrut a fi un album tras într-o bucătărie, într-o garsonieră din Piatra Neamț, dar puțin curățat de al nostru Alex Zamfir de la SWANBOY MUSIC. Poți scoate băieții din Moldova, dar mai greu să scoți Moldova și autenticitatea din ei.

Primul single, Giants, a fost lansat în Februarie 2019, Bad Scenario în Martie 2019, iar Ergo (parte din seria Sentio Ergo Sum) în August 2019.

Screen Shot 2019-12-12 at 10.22.57 AM

Lansarea din Club Control a fost în sine un moment din ăla de “Mamă, am ajuns aici și am făcut-o și pe asta!”. S-a cântat cu mult chef, energie și feeling. Mi-e greu să nu fiu subiectivă aici și încă și mai greu să recunosc asta, dar exploda mândria în mine, mai ales în momentul în care au cântat Sentio, piesa mea preferată de pe album.

Băieți, BRAVO :)! Iar pentru cei care nu au reușit să ajungă la concert, să știți că puteți găsi albumul în întregime aici și promit că mă voi da peste cap să îi vedeți mai des de acum încolo și nu doar în București, Iași sau Piatra Neamț.

Screen Shot 2019-12-12 at 10.23.09 AM

P.S.: Următorul concert îl vor avea în a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, acasă :).

Nu râde, citește-nainte

Acum, la spartul nunții, când mireasa nu mai e fecioară, nașu’ nu mai are bani și doar chelnerii mai chefuiesc cu socru’ mic vă dau și eu părerea mea despre Vladivostok.

Caravana Robin and The Backstabbers a ajuns la capătul pământului, la marginea oceanului și înăuntrul sufletului meu. Pentru reper geografic și temporal vorbesc despre albumul al treilea al trilogiei Bacovia Overdrive. Cum d-or fi gândit ei de la început să fie o trilogie? Ce tupeu!

Călătoria a început la Stalingrad cu entuziasm și cântece șlăgăroase din care multe v-au rămas în cap și țopăiți pe ele. Me included. Euforia a făcut multe victime trupa urcând rapid spre Moldoveanul undergroundului nostru. Amețiți de succes și poate prea încrezători în potențialul audienței de la noi au tras prea târziu de volan și au îndreptat drumul spre Archanghel’sk. O destinație care s-a dovedit mai inaccesibilă și, prin urmare, doar erudiții (a se citi doar cei care au ascultat albumul atent, conștient și conectat de vreo cinci ori) și-au dat seama că se află de fapt în fața unui album de excepție, dar înaintea timpului lui.

Stiți poanta aia cu “dacă ai o bucă pe gheață și una pe plită, în medie e bine, dar e vai de curu’ tău?” Ei așa și în cazul nostru trupa și-a calibrat tirul poetic și trilul melodic pe o zonă mai accesibilă, dar vorbim totuși de o accesibilitate la care ascultătorul depune efort în a descifra despre ce e vorba-n propoziție ;). Trebuie să desfaci albumul, piesă după piesă, ca pe o ceapă până îi ajungi la miez. Care-i ăla? Păi asta e mișto că fiecare din cei nepierduți pe drum ajunge la miezul lui personal, care poate fi un capăt de ocean sau de oraș. Iar cei ce ajung sunt dintre cei care au mai pierdut câte un grătar. Adică ai carte, ai parte …de RATB ;).

Oamenii mici vorbesc despre alti oameni, oamenii mediocri vorbesc despre lucruri, oamenii mari vorbesc despre idei, iar Robin vorbește-n metafore. Poeziile lor în cântece au puterea de strecura imagini vierme în creierul ascultătorului ca pe niște mesaje plantate acolo sprea fi decodificate mai târziu…

…uite ce frumos e totul, acum că nu mai e nimic … e așa frumoasă viața, de ce s-o irosești trăind? … la ce e bună o ușă care dă înspre un zid? … odată ce te-a sărutat, băiete, sărutat rămâie ok să vii la slujbă chiar dacă nu mai crezi

Aceste metafore ridică bariere pe care nu oricine le poate ridica, deschid uși demult închise. Și noi cui rămânem? Noi toți mergem după artistul (a se citi trupa) care merge pe drumul lui întinzându-ne o mână, un vers și o coardă de chitară. Chiar până la capătul pământului…. Eu consider că așa e mersul spre înainte, cu artiști care te trag spre neînțelesul lor mai degrabă decât cu cei mânați de euforia gloatei.

Nu voiam să scot în prim plan nicio piesă, dar nopți la rând am visat versurile din Oțelu’ Măcelaru’. Tu, cu ochii tăi tociți, copii tăi cenușăriți și vocea gravă a lui Robin. Versurile măcinau în mine, conștient sau subconștient, până când, trezit de o gâlceavă de pescăruși într-o dimineață de vară, mi-am dat seama ce înseamnă pentru mine rușinea de a continua, rușinea de a repeta. Tupeul de a folosi imagini șocante (poți vedea aici cititorule despre ce zic) din acel masacru ovin din valurile Mării Negre mi-a întărit ideea că rușinea e colectivă și e a noastră în fața Planetei Mamă care ne ține, încă.

RATB a donat o parte din încasările concertului de lansare a albumului Vladivostok spre a mai spăla din această MARE rușine.

PS. Pun o fotografie cu o îmbrățișare cât tot undergroundul de mare ca la capăt de drum între călator și cel care-l așteaptă ca pe un vechi prieten. Ghiciți voi personajele ;).

Rămân cu o întrebare încordată. Și acum ce urmează, RATB?

Metalu’ Brașov

by Watzzy

Screen Shot 2019-12-10 at 1.11.18 PM

Pe 29 noiembrie m-am dus la Rockstadt să văd două trupe pe care voiam să le prind live de ceva vreme.

Asemic, o trupă din categoria metale complicate instrumentale s-a urcat pe scenă cu un groove ieșit din tiparele cunoscute de mine. Inspirați clar de Tosin Abasi și ai lui Animals as Leaders și de Meshuggah, băieții ăștia au intrat fără ezitare în lumea măsurilor impare și compuse. Pentru necunoscători asta înseamnă că doi la stânga și doi la dreapta devin patru în spate, doi la dreapta, unu la stânga, bag picioru iau o bere :). Pentru cunoscători înseamnă deliciu. În orice caz lumea a fost magnetizată și cumva prinsă de chug-chug, sau cum se mai spune, djent, dar și de virtuozitatea chitaristului Andrei Alexandru Bogdan.

IMG_20191129_224553

IMG_20191129_224549

Ca să fiu mai clar, Asemic cântă instrumental progressive metal. Din câte am văzut formula trupei cu doi chitariști, unul câteodată pe clapă, un basist și un toboșar, deși standard, de fapt a fost concepută în jurul temelor cântate de Bogdan, el fiind cumva solistul. Având în vedere că este un proiect instrumental au reușit să țină lumea în priză și să facă un concert excepțional din toate punctele de vedere. Poate dacă ar fi avut mai multă interacțiune cu publicul, ar fi fost mai puternic impactul. Oricum o punem, publicul a fost impresionat de ce a auzit și asta poate contează cel mai mult. Combinația de ambiental cu djent a creat o atmosferă puternică și a pregătit scena pentru ce avea să se întâmple.

IMG_20191129_224627

Pe scenă a urmat Ktera. Urcând pe scenă într-o formulă de metal all-stars de Brașov au adus noul lor album, Solitary, în fața publicului local. Marius, John, Adi și Cipanu au făcut un show care a mișcat Rockstadtul din temelii. Oamenii ăștia au muncit  extraordinar de mult și asta s-a văzut prin chimia existentă între membrii. Principalul scenariu al sound-ului lor a fost contrastul dintre growl-ul și chitara cu distors al lui John cu solourile și fill-in-urile melodice clean ale lui Marius (mă refer aici la chitară). Contrastul acesta de distors și clean ce se întâmpla simultan mă duceau cu gândul la un Dr. Hannibal Lecter în cușcă. Calm pe exterior, dar furtună în suflet. Poate sună romantic, dar eu nu prea văd nimic romantic când e furtună în suflet și îți vine să muști din cineva. Acest contrast a fost laimotivul concertului, iar Adi(bas) și Cipanu(tobe) au susținut asta cu ritmurile sacadate executate cu exactitate. Practic am avut parte de un show de progressive metal complet. Complet spun, pentru că pe lângă contrastul clean distors simultan și poliritmie am avut și visual-uri care au acompaniat tot show-ul pe ecranul din spatele tobelor. Visual-urile au fost create de membrii trupei accentuând mesajul pieselor. Iar dacă am ajuns aici trebuie să menționez din nou faptul că Horațiu (sunet) și Ioan (lumini) au făcut din nou o treabă excelentă.

În concluzie am avut un concert complet de progressive metal, cu de toate. A fost djent, poliritmie, growl, piese despre strofocările sufletești ale omului, visual-uri pentru așa ceva și, deși scena nu a fost animată foarte mult de membrii trupelor, nu cred că ăsta a fost scopul. Publicul a reacționat pe muzică și s-a văzut clar că undeva în fiecare om din public a fost provocată o introspecție.

Screen Shot 2019-12-10 at 1.11.18 PM

Meat & Grill: EYEDROPS

eyedrops2

Când ochiu’ critic se întâlnește cu picăturile de ochi…

Io: Pauzele lungi și dese cheia marilor succese? Ăsta e motto-ul vostru sau lipsa voastră de pe scenă are alt motiv?

Ei: Aș evita să enunț motivele concrete ale acestei pauze, fiindcă ceea ce își poate imagina fiecare e cu siguranță mult mai interesant decât orice explicație am putea noi inventa. Fiindcă ea ar trebui inventată. Alternativa unei minciuni convenabile ar fi o cronologie detaliată a ultimilor ani, însă asta ar presupune o muncă de detectiv al cărei rezultat nu ar interesa pe nimeni. Cert e că era nevoie de ea (de pauză, în caz că am uitat despre ce vorbim), iar energia cu care lucrăm acum îmi confirmă că nu se întâmplă nimic degeaba.

Io: Acum că reveniți pe 20 decembrie în Expirat să ne așteptăm la alt sound sau îl căutați pe cel dinainte ?

Ei: Suntem și noi cumva surpsinși de cum ne sună piesele acum. Am intrat în sala de repetiții curioși și foarte deschiși la nou. Am dat pieselor mână liberă, cum se spune, iar ele ne-au condus la concluzii ceva mai simple decât știam noi înainte să tragem. Peste cele mai multe dintre ele a trecut deja destul timp încât să le putem asimila atfel acum decât atunci când le-am compus, și asta a dus la o muncă de sinteză, care însă s-a desfășurat de la sine, fără efort. Straturile alea deja stătute care se așternuseră pe piese au căzut cumva de la sine. Tot ce pot să-ți spun e că vom suna mult mai… curat.

Io: Se pot divulga noii membri ?

Ei: Nici vorbă!

Io: Am eu o poză cu ei. Vezi mai jos 😀

eyedrops 1

Io: Cu schimbările din trupă, cu jobul lui Paul, ați mai avut timp să compuneți ceva nou de la Ca să Zburăm?

Ei: Stai așa că au și ceilalți job-uri. Ba chiar și rezidențiate de dat, copii de crescut și toate cele. Ne descurcăm și cred că dinamica asta ajută, cel puțin pentru moment. Avem vieți pline, care ne alimentează cu “material” pe care să îl vărsăm în piese. Între casă, studio și scenă nu știu cât de multe mai apuci să înveți despre lume. Cât despre piese noi… da, avem. Și vom veni cu ele cât de curând, în douăzeci douăzeci.

Io: Pentru mine ați fost prima trupă pe care am auzit-o într-un silent concert. A fost wow&mneah în același timp, dar n-am apucat să vă întreb pe voi cum ați simțit experiența asta.

Ei: Fiind o premieră pentru toți cei implicați, fie ei în public, pe scenă sau la mixer, a fost ușor bizar prima dată. Îmi aduc aminte că mi-am dat seama abia după primul concert de cât de multe noi posibilități deschide formatul ăsta. Și cred că încă nu ne-am jucat cu el destul. Mai e timp, iar idei în așteptare sunt destule.

Io: Ce părerea aveți de catalogarea “trupă cu muzică de gagici” cu care mai sunteți alintați?

Ei: Nu știu ce să zic… Rău n-are cum să fie, dar nici nu sunt convins că așa e. Adică statisticile de pe unde ni se ascultă muzica online nu prea îți confirmă ipoteza decât în anumite cazuri. Oricum, e foarte posibil ca fetele să fie mai receptive la ce spunem noi acolo, fiindcă suntem foarte sinceri. Bărbații se deschid poate mai greu, dar cei care o fac, cei care sunt cât de cât în contact cu energia feminină, pot fi niște luptători al naibii de eficienți. Dacă eram față în față m-ai fi intrebat probabil: “luptători…?” Iar eu aș fi răspuns: “Yep. Next question.”

Io: Departe Deja a fost earworm pentru mine (ăsta-i clipul). Cu toate astea cred că a îndepărtat o parte din fani/fane. Mai explorați zona distorsionată pe viitor sau e capitol închis?

Ei: Departe Deja a fost ca noaptea aia pe care o ai o dată pe an, în care ți-o dai cât de tare poți, sperând la un black-out, pe care tu o ții minte ca fiind genială, însă despre care continui să aduni și la luni de zile după informații contradictorii de la martori. Nouă ne-a plăcut, și nici mahmuri nu suntem. Cât despre public… nu cred că se sperie așa ușor.

Io: O piesă guilty pleasure, vă rog 😛

Ei: Next question :))

Io: Albumul fără Sfârșit e doar un nume sau chiar va fi un album perpetuum, fără sfârșit, fără lansare per se?

Ei: Este fix un album fără sfârșit căruia îi vom adăuga piese pe măsură ce le facem. Un playlist în continuă expansiune. E viața trăită zi cu zi. Am renunțat la cincinal, dacă vrei. Nu mai avem plan de îndeplinit. Ne jucăm cu cine vrem, ce joc vrem, iar fiecare dintre “copiii” noștri primește șanse egale. Nu mai avem premianți și codași, ci doar un grup de personalități diferite, care beau la aceeași crâșmă.

Io: A fost bine pe primul loc la Guerrilla peste vară cu Ca să Zburăm? V-au căutat scouterii și promoterii (vezi aici clipul) ?

Ei: Nu mai mult ca de obicei. Ar fi fost o vară bună, o vară normală, dacă nu ar fi trebuit să refuzăm toate propunerile venite înspre noi. Trebuie să îți mărturisesc că e al naibii de frustrant să spui pas unor cântări pe care ți le super-doreai. Însă presupun că asta va da o și mai mare valoare experiențelor care urmează. O tot spun și o mai zic și acum: e chiar important să pierzi din când în când, ca să îți dai seama cine ești și ce e cu adevărat important pentru tine.

Io: Care-i piesa Eyedrops pe care ați pune-o într-un playlist de rev? Alegerea mea e Mai Stai, despre frământare și restart (clip aici).

Ei: Lucruri Simple.

Io: Btw, ce faceți de Anul Nou ?

Ei: Promisiuni față de noi înșine, pe care nu le vom respecta, pentru că știm noi mai bine.

Ca să ne convingem dacă au fost true sau nu n-avem decât să mergem pe 20 decembrie în Expirat. Ceea ce eu voi face ;).

eyedrops2

Sacoșa cu prospături #128

Pariu că nu e niciunul din voi care a auzit de toate trupele astea :P?

youbet

The Jabba Om de zăpadă Pe ei îi găsiți concertând din când în când prin cluburi mai degrabă mici din București, dar vin cu mulți prieteni/fani după ei și iese distracție. De când i-am văzut prima oară – și cred că a trecut anul – am remarcat piesa asta, care e și una din cele mai gustate de fani. Acum are și clip, primul din cariera trupei. E un fel de vis-cadou pe care și-l fac oamenii ăștia care sunt dealtfel prinși în viața de oameni ai muncii. Un om de zăpadă în Vamă? Cum ar fi ;)…

Dl Goe23 decembrie Asta e trupa cea mai titrată din sacoșă, decanii, VIP-urile :P. Și dacă Hrușcă, Bănică si Holograf au piese de Crăciun ce s-au gândit ei, să le ia fața și să scoată o piesă pentru 23 decembrie. Foarte tare pe marketing băieții ăștia! Și le-a ieșit și pe muzică. O poveste de dragoste pe axa București-Cluj, cu periodicitate de un an și ritm de chefereu. Me love it!

Control 13Teenage story Cine tot zice că punk is dead!? Când apar puștani ca ăștia cu punk a la Sex Pistols n-are cum să nu te ia cu pogo !! Mai au pâna la măiestrie, dar nici punku’ nu-i vreo școală de arte. E pe atitudine. Îi vedem în premieră mondială pe București Vineri 13 în Londophone. Me included ;).

ImortaliaMario, Marie Singura trupă de dark synth/goth de pe la noi pe care o știu eu – asta în cazul în care pe afară există festivaluri de așa ceva- a mai scos o piesă si aud ca mai are pe țeavă. O baladă synth de data asta doar cu vocea lui Dragoș. Nerecomandat Mariilor :). Au concert pe 14 decembrie la The Den. Pentru cei care vor un pic amar dansant peste siropul comercial de sărbători.

KteraFragments Trip-metal din Brașov. Așa-mi vine să zic despre piesa asta. Este al treilea single-urile de pe Story, EP-ul lor de debut. Nu știu nimic despre ei, dar mi-au stârnit interesul. Distorsul ăla chopat mă duce cu găndul la muzica din war-games, dar chitara solo vine și pune liniște peste.

Barely RebelCathedral of Fear Dacă la început doar bănuiam, acum e sigur. Al patrulea single în doar o lună asta înseamnă că e cel putin un EP la orizont de la Mircea, omul care e în spatele acetui proiect. Poate-l vedem si prin București curând. Piesa e un indie folk cu versuri foarte interesante ;). Direct din Londra.

Electric TuxedoMidnight mood Tot la capitolul ai noștrii de la ei e si trupa asta. Londra again. Îmi place din ce în ce mai mult felul cum explorează intersecțiile dintre stiluri. Vedeți voi, asta face presiunea concurenței dintr-un underground organic, trebuie să te evidențiezi explorând. Așa si în piesa asta. Indie, funk, synth, electro, reggaeton. O altă trupă care ar merita o vizita la București.

Electromagnetic Interference(Never) Free Without You De pe albumul doi al one man band – deocamdată- vine al cincilea extras cu clip made on Route 66. Yeahh! Explorarea grunge/ post-grunge melodic continuă, dar trebuie să remarc orchestrația care a crescut evident calitativ, dar și prin numărul de instrumente implicate. Chiar sunt curios acum de-un live :).

KLYDE Happy place Acum ceva timp am primit un mesaj care suna cam așa: ” Salut, sunt KLYDE, vin din mainstream, dar m-am săturat să-mi dicteze cineva cum să-mi fac muzica și acum vreau să fac ce-mi place. Dacă poti să dai o ureche si-o părere”. Eu sunt deschis si știu că nu toți avem, din fericire, aceleași gusturi. N-am experiență prea mare în genul ăsta așa că vă las pe voi să decideți. Clipul m-a făcut să zâmbesc 🙂