V-o dau și fug la Electric Castle VII să-mi dau cu părerea si d’acolo 😀

Breathelast. – Ascuns în pereți | LAZERFACE Remix   Când o piesă e bună ea are mai multe vieți și depinde de cine mai vede câte o latură a ei ca să străluceasca din nou. Așa e cu Ascuns în pereți pe care LAZERFACE, care colaboreaza des cu rechinii, o ia și o îmbracă într-un sound electro cu derapaje trap/dub și care ar putea intra ușor în playlist de UNTOLD ;P. Uite așa intră rechinii în alte golfuri și fac victime prin alte ape ;).

E-an-na – Pielea   Uite acuș, pe 19 iulie, iese noul lor album –  Nesfârșite. Am ales piesa asta s-o bag la sacoșă pentru că e un pic altfel. Un fel de The Tiger Lillies metalizat cu insert de folk și chitară clasică. Care nu mergeți Electric Castle, dar mergeți totuși în zona aia de Românie, la Festivalul Celtic Transilvania VI, îi vedeți acolo. Să vă fie de bine :)!!

Standard Urbano & om la lună – Labirint (dream version)    Altă piesă bună care primește o haină nouă odată cu colaborare dintre Doru și reînvierea sub o nouă formă a trupei Oliver adică noul proiect Standard Urbano. Chiar e un dream version. Sunt cu ochii pe voi, faceți pași înainte ;)!

 

Bite your tongue! – EVER RED  Al doilea single al proaspătului proiect de metal în care s-au băgat Mihai de la Breathelast. și sătmăreanul Lóránt . Un metal de exorcizat sufletele închise în colivia societății moderne. Nu știm dacă e doar un proiect de studio sau vor ieși la scenă. Depinde și de câte share-uri dați ;).

 

Umbra x Ana Coman – Căzuți din lună  Era doar o chestiune de timp pâna când folk-rockerii romantici de la Umbra să colaboreze cu Ana și vocea ei. O simțeam în aer și uite că a venit. După cum mă așteptam e o potrivire tare faină între vocea lui Mihai și a Anei. Da’ ce-i dom’le cu luna asta de toata lumea o are în cântece și urlă la ea în ultimul timp 😉 ?!

PS. Ana deschide scena la Electric Castle 😉

The Sonic Taste (feat. Dribbler) – Different   Acești Kings of Leon de Bucharest l-au combinat pe Dribbler la un beat și au scos piesa asta de cântat la o beție în Vamă pe nisip la Arca. Au un vibe atât de rock’n’roll, contrar valului 2019, încât îți vine să-ți iei Harley-u’ la drum chiar dacă tu ești un nerd care nu merge nici măcar pe bicicletă ;P.

 

   Știți cum e vara… n-ai stare. Așa că te urci în mașină, în tren sau într-un BlaBlaCar dubios și ajungi laaa… Cartfest ! Un mix frumos între un Street Delivery și un festival de muzică mai mărișor, Cartfest a ajuns anul acesta la a 6-a ediție. Imaginați-vă un fel de Teatru sub lună, dar ținut în comuna Cristian din județul Brașov.

“Spectacole de teatru, concerte live, paradă de stradă, conferințe, dezbateri, proiecții de film în aer liber, lansări de carte, dar și activități de zi în natură pentru adulți și copii. Practic, o vacanță la țară într-o comună cochetă, pregătită de sărbătoare.” – descriere perfectă preluată din evenimentul oficial Cartfest. 

   Recunosc, nu știam de acest festival până să aterizez întâmplător aici. Păcat. Anul acesta am prins o singură zi, dar la anul promit să mă revanșez 🙂 Are un vibe mult prea bun.

   Fiind cam pe fugă, am reușit să îi văd doar pe oamenii mișto de la Cozy Poetry Night. Nu vă sună a trupă, nu? Ei bine, nu este în adevăratul sens al cuvântului. Proiectul aduce pe aceeași scenă niște poeți tineri extraordinari care nu doar recită creațiile proprii, ci sunt completați de vocea și clapa Ioanei și basul lui Adu de la Fine, it’s Pink și de track-urile lui Siberia. Ei trei se sincronizează perfect și rezultatul final e WOW! 

   Iași, you did it again! Iar ne-ai dat un proiect care să ne lase muți și să ne facă mândri :). Lorena, keep up the amazing work. La cât mai multe evenimente fără ploaie!

   Țin să o menționez și pe Maria care a deschis seara cu emoții nefondate. Mi s-a părut că momentul ei ne-a pus așa, la respect, de nu m-am clintit până nu a terminat. BRAVO!

   Cartfest, sigur ne revedem la anul pentru că am ratat prea multe anul ăsta. Uitați aici ce program au avut. Cozy Poetry Night, să știți că sunteți foarte faini și aveți un super potențial. O să fur puțin de la Răzvan și o să îmi asum eu pariul pe voi pe următorul an <3.

 

    M-a bucurat invitația la eveniment, dar ce m-am bucurat că am participat! E vorba despre Synchronicity #3, un eveniment organizat de post-rockerii de la Zammorian (deocamdată), cu audiență  largă din partea altor artiști din zona muzicală ( erau vreo 7 trupe reprezentate pe acolo și le știti pe toate 🙂 ), visual, instalații, design … și io :). La sediul Zazen/Kraftmark, unde se află și sala de repetiții a celor de la Zammorian, sub tradiționala boltă de viță de vie, lângă joaca unor puii de pisică, s-a dat cu fusion de SF, science doc, film și post-rock spațial. Sunteți cam în ceață, nu :)? Detaliez.

   Până să dea întunericul am stat la taclale, centrat pe muzică, pe undegroundul nostru și nu numai. Atunci am aflat detaliile tipulului ăsta de experiment la care urma să fim expuși. Băieții ăștia iau piese de pe recent lansatul lor album – The Theory of Abscence (Part I)-, album despre care o să vă scriu câte ceva când îl aprofundez- și le supun unui fusion cu filme artistice sau documentare lăsând imaginația, mood-ul, experiența fiecăruia dintre spectatori să caute sincronicitățile. Și le gasești din plin! Fiecare ajunge astfel la o experiență nouă, personală atât relativ la piesă cât și la imagini sau idei. Nici n-a contat dacă ai văzut filmul sau nu. Practic am asistat pentru prima oară la un nou tip de artă, în care două opere din arte diferite, construite separat, paralel și fără a știi una de alta, se amestecă și iese ceva nou. Un inter-art mash-up cu scop de revelare a unui nou mesaj folosind cheia sincronicității. După prima piesă am simțit nevoia să aplaud (și nu numai eu 🙂 ). Când credeai că ai văzut multe vine câte o chestie d’asta de-ți dă reset și te lasă cu zâmbetul pe buze, mulțumit că ai încă o dovadă că imaginația umană n-are limite.

   Intersecția Dark Sky Paradox cu un film SF despre un potențial sfârșit al umanității privit sub bolta viei, apoi Batbayar cu o călătorie în viitorul spațiului până la disparitia atomilor – mamă ce mic m-am simțit!, și final cu un anime cu istoria Terrei pe Precession, totul urmat de partea a patra, schimbul de idei între cei care au participat. Aveam impresia că sunt martor la un gen de întâlnire despre care se va vorbi peste anii la cursurile de istoria artei. Curgeau ideile de nici n-am apucat să notez ceva :). Să nu mai zic de jam session-ul pornit în sala de repetiții.

   Mi-aș dori tare mult ca astfel de experimente să aibă expunere mai mare, poate preluate și de alte trupe, poate battle-uri între trupe în a găsi astfel de sincronicități sau cine știe mai ce. The sky is not the limit!

   Am plecat pe bicicletă aruncând mai întâi o privire spre cer. Parcă-l vedeam altfel acum ;)…

Cu toții, cred, ați auzit de Backyard Acoustic Season. E un fel de serie de concerte chill, acustice, pe timpul verii cât timp activitatea scenei underground în orașe – căci nu e doar în București- e mai redusă. Anul ăsta în București se întâmplă să fie în Expirat, mai exact în zona de terasă Expirat. Și, ce se întâmpla în club, la indoor 🙂 ?

Ce scriu acum nu e un text cu reclamă ascunsă cum se poartă :p . Mi-am plătit biletul – cam scump ce-i drept :)- și berile, dar a meritat. Am mers cu fi’miu și cam despre asta a fost seara. Parcă îmi citiseră articolul despre child friendly. Toată zona de indoor a clubului era destinată copiilor. Nu ceva fancy, dar destul cât să-i facă pe copii fericiți și ocupați cât se dedau adulții la o bere, o vorbă și-un dans. Și așa mi-am revăzut prieteni care nu mai ieșiseră de mult că au un bebe, așa am văzut multe îmbrățișări d’alea de “Băăăi de când nu te-am văzut!! “:)

. Deci se poa’! Se poa’ să mergi cu plodu’ la concert și să fie bine pentru toți. Bravos, Expirat!

Hai să revin la muzică. Gigurile de Backyard sunt pe terasă. Acustice și la un nivel sonor mai domol, dar n-ai probleme să auzi bine de peste tot. Seara a început cu Rockabella. Îi mai văzusem la -15ºC pe o scenă mare, deci acum o cu totul altă experiență. Cred că și pentru ei a fost multă noutate. Și acustic și o violonistă nouă.

Dar au fost wow! Au un fel de rock bijuterie cu mult patos și feeling care se pretează la fix pe acustice. Io zic să mai facă. Un playlist relativ scurt, doar vreo 7 piese, dar care a fost ce trebuie. Uite aici 7 minute.

Pauză, joacă și Toulouse Lautrec. Am uitat să vă spun că și cei din trupe și-au adus copii așa că deseori vedeai câte unul la scenă curios de ce face mami/tati :).

. Au lansat speranța, apoi Pasager și apoi hitul verii. Cel puțin pentru al meu care îmi cântă Șmecherul din tine ca pe imn. Hau bau, vreau nu vreau, călăresc balena :). Asta da măsura unui șlagăr când ajunge imediat pe buzele copiilor. A fost fain pe O lume mai bună când cânta toată curtea. Poate și datorită copiilor care zburdau și râdeau prin Sala Compresoarelor…

În concluzie mă bucur că Backyardu‘ de anu’ ăsta e așa și sper să se răspândească ideea.

Plec și io puțin și găsesc sacoșa plină. Pe care v-o aduc cu drag și transpirație 😀

Ulise – Rudy: N-a venit albumul din cauză de extorsiuni în degajament, da’ a venit clipul. Primu’! O piesă mai nervoasă decât cum ne-au obișnuit băieții – and I like that ;)- dar cu aceleași versuri descriptive de acu’ mă întreb cine-i Rudy :D. Clip început cu un one shot take ambițios într-o mahala bucureșteană – cum or fi fost filmările :)?- si terminat cu jandarmi caftind un iepuraș nevinovat. Hai că v-am făcut curioși, nu :)?

ASTRONOTS – Nevoie de spațiu Prima piesă a unui nou proiect pe care are Silviu vocea. La primele acorduri am zis că-i vreo kitschoșenie comercială, dar i-am dat credit și am ascultat-o până la capăt. Mi-a rămas în cap :). Exact ce trebuie pentru vara asta. Plec în cosmos…

Negative Core Project – Bleekmen Rămânem prin cosmos, dar schimbăm coloana sonoră. O dăm pe coreală spațială, cu un pic de poveste – check ză lyrics- și senzație de rostogolire spre o gaura neagră. E a doua piesa cu clip al trupei din București anu’ ăsta. Bun așa \m/!

Bucium – Când de acasă am plecat Domolim metalul cu ceva folk și încă o piesă de pe albumul Miorița al celor de la Bucium. Mai au doar 2 piese la care vor soate clip de pe actualul album, semn că următorul e aproape gata. Curioși cum va suna? Poate scapă ceva pe la Rock’n Sat -Vama Veche 😉

Alternosfera – Unu Doi Unu Doi Numa’ mâine nu-i poimâine și la Arenele Romane e concertul aniversar de 20 de ani al trupeților. Deci 1,2,1,2! Probă de microfon și pregătiți-vă de Arhitectul din Babel 😉

Andrew Marica – I just wanna go Gata! Mă întorc pe plajă cu piesa asta în cap. Proiectul solo al jumătății Eyedrops a ajuns la a doua piesă pe care ne-o dă și nouă. Câte or mai fi? Pe când un live? I just wanna go/ Mmm, mmm…

   Demarăm luna iulie cu o recenzie a unui festival din Iași aflat la a patra ediție, respectiv Rocanotherworld. Pornit în 2016 In Memoriam Ioan Dan Niculescu aka Roca, despre care s-a pomenit cam puțin totuși, festivalul a adunat anul acesta 35 de trupe autohtone în 4 zile pe scena principală de pe pârtia de ski.

   Ziua unu a început cu Fine, it’s Pink, urmați de Ana Coman & band, Harlequin_Jack, NoruNegru și Tourette Roulette. Totul bine și frumos până aici, dar la penultima piesă a băieților de la Tourette a picat scena. De menționat că a fost o căldură grozavă, suportabilă doar cu multă cremă de soare, Autan și umbră pe unde prindeai. Respect trupelor care au cântat impecabil în condițiile astea. Păreau că se topesc în fața noastră pe scenă. Aww!

   Big shout-out to Dan Minel Stoica pe care l-am văzut pe scenă nu cu una, nu cu două, ci cu patru trupe și care a făcut o super atmosferă cu trupa la care este și vocalist, NoruNegru.

   După o pauză de vreo 10 minute, băieții și-au continuat treaba, urmați de Jurjak, Dilimanjaro și Argatu & Moș Martin. Recunosc, nu am mai rezistat undeva în timpul concertului lui Dilimanjaro și am plecat, sperând să nu fi făcut insolație. Un început de festival frumos și corect totuși.

   Ziua doi mi s-a părut un pic mai puțin închegată din punct de vedere al line-up-ului, mai ales că am ajuns pe pârtie sperând să îl prindem pe Om la lună, dar am ajuns pe la finalul setului celor de la Next Ex. Aș fi vrut să găsesc undeva un program pe ore ca să nu pierd vreun concert la care mi-am propus să ajung 😦 

   I-am prins, în schimb, pe Rockabella, Aida și Noi, Alex & The Fat Penguins, Moon Museum, Grimus și Zoli TOTH. A fost o zi chill în care majoritatea oamenilor din public au stat relaxați pe iarbă, bucurându-se de concerte și de temperaturi puțin mai suportabile față de ziua anterioară.

   Ziua trei am început-o la scena acustică din Parcul Expoziției, unde am înțeles că au fost și diverse dezbateri culturale la care nu am ajuns :p Am observat, în schimb, prezența unor oameni faini care au avut spații special amenajate pentru animăluțe ale străzii, sperând să fie adoptate. A fost FOARTE greu să mă abțin să plec așa, cu mâna goală, dar sper din tot sufletul că și-au găsit toate familii ♥.

   Întorcându-mă la muzică, i-am văzut pe scenă pe Ancuța Ciocoiu, Sea Section, Alexu and The Voices Inside și pe Coven Clash. Am fost puțin surprisă de faptul că Alexu nu a mai alergat prin public în timpul concertului, dar a fost perfect justificat. “Scena” a fost, de fapt, într-un foișor din parc, nesemnalizată, așa că publicul a fost compus în mare parte din artiștii care au cântat acolo în ziua respectivă. Păcat.

   Am fugit apoi la scena mare ca să îi prin pe băieții de la Adam’s Nest, dar țeapă 🙂 A început să bată vântul puternic, să se adune norii care se învârteau periculos de circular fix deasupra pârtiei și apoi furtuna, tati! Ne-am adăpostit fiecare cum am putut și am așteptat vreo oră să treacă ploaia. This was no Electric Castle. Scena nu era protejată bine de ploaie, așa că am văzut tehnicii cum alergau să acopere instrumentele și cât de ud era pe jos după.

   După ce s-a potolit ploaia, am sperat la un moment amuzant cu unul din băieți alunecând ca pe o banană pe scenă, dar nu 🙂 Seara a început în forță cu ei și a continuat cu cei de la Cardinal, Crize, Pinholes, FiRMA, Via Dacă și Macanache. Eu tot găsesc scuze, dar din cauza frigului și al programului decalat de condițiile meteo nefavorabile, am plecat după FiRMA. Am înțeles de la prieteni că Macanache a intrat abia în jurul orei 2 și a fost nebunieee. 

   Mi-ar fi plăcut să prind și ziua patru în Iași, dar csf, mai trebuie să ne întoarcem și acasă. Din ce am auzit au fost probleme pe scenă la începutul zilei tot din cauza căldurii, dar s-a terminat frumos.

   Rocanotherwolrd, it’s been emotional! Mi-ar plăcea să văd la anul niște îmbunătățiri atât pentru artiști, cât și pentru public, dar per total a fost bine. Congrats & see you next year!

 

    Titlul este doar un wishful thinking, dar mai avem mult până acolo. Duminică, 30 iunie, în Expirat, a fost doar un început. Help me be a Rockstar, Supereroi printre noi, Clubul câinilor utilitari și alți câțiva inimoși s-au gândit să facă ceva nemaifăcut. A mai fost ceva anul trecut dedicat copiilor cu dizabilități, dar de data asta a fost un eveniment mai extins, next level. Un eveniment dedicat și adaptat persoanelor cu dizabilități. Adică normalitatea așa cum ar trebui ea să fie. Au dorit să ofere câteva ore altfel. Am reținut ceva din ultima ședință de dinaintea sosirii spectatorilor “Hai să oferim câteva ore de vis în viața de coșmar pe care o au ei și însoțitorii lor!”. Cam asta a fost ideea organizatorilor și, din ce am văzut eu, le-a ieșit :).

    Nivelul sunetului a fost mult mai jos ca de obicei, luminile de scenă liniștite, toaletele cu facilități speciale, chiar și la bar sau pe scenă se putea ajunge ușor dacă aveai cărucior cu rotile. Nu erau tratați special, ci doar cât să se poată simți normal, fiind lucrul pe care ei și-l doresc. Pentru mulți a fost un eveniment unic, poate primul din viața lor. La fel și pentru însoțitorii lor care nu doar că nu cunoșteau Expiratul, ci nu mai ieșiseră la un concert de ani de zile. De ce? Pe lângă lipsa de chef, alte griji, nici măcar nu se simțeau în siguranță să o facă în România. Până acum…

   Prin terasă umblau câinii utilitari jucându-se cu copii, iar de dinăuntru se auzea muzica. Pe scenă au urcat pe rând, în mai multe reprize scurte: Florin Mândru Dudu (Rotilos) – cu tot cu căruciorul lui -, Mani & son ( URMA) și The Mono Jacks în formulă restrânsă. Și pentru Mani și pentru Doru a fost o încercare în care au trebuit să-și domolească vocile cu binecunoscutele ambitusuri trademark 😉 ( vezi aici și aici ).

     Ca la orice eveniment care se respectă au fost și surprize. Prima a fost venirea la scenă a unui tip cu chitara însoțit de tatăl său. Venise nu doar ca spectator, voia să și cânte. I s-a făcut loc și a cântat vreo 3 piese la care l-a acompaniat și sala. A fost un fel de mesaj nescris care ar zice că muzica și umanitatea pot trece prin orice fel de barieră dacă-și propun asta. O altă surpriză pentru mine a fost debutul la scenă a băiețelului lui Mani care l-a completat, l-a sfătuit, l-a făcut mândru pe tati. Ce bine s-au potrivit, ce bine s-a potrivit: Love, All you got to do is love! ( n.b. versul din refrenul Love, Create, Inspire)

   Surpriza cea mai mare pentru mine a venit din partea interpretării muzicii. Nu, nu a artiștilor, ci a Laviniei Chițu care de pe scenă interpreta pentru cei surzi. A fost atât de expersivă și artistică încât reușea să transmită și muzica și versurile. Mi-am astupat urechile și am privit-o aproape o piesă întreagă ca să mă conving de asta. Wow!

   Aviz marilor festivaluri care caută inovația. Ăsta e un lucru pe care-l pot face, nu continuu, nu neapărat la scena mare, dar pot avea concerte la care să poată participa și cei pentru care muzica pare interzisă. Poate chiar și televiziunile de profil să aibe măcar un top săptămânal cu un astfel de suport interpretativ. Iar fata asta s-ar potrivi de minune!

În concluzie un eveniment reușit, un demers spre normalitate. La mai multe!