Spam pam

   Unii așteptau o dezbatere electorală televizată care n-a mai fost ce trebuia să fie. Alții și-au dus speranțele la Omul cu Șobolani și prietenii lor. Mulți la COMA sau Cred Că Sunt Extraterestru. Eu eram împreună cu fi’miu așa că mi s-a părut că SPAM în Stuf ar fi cea mai bună opțiune de joi seara. Și nu m-am înșelat. Voiam să aflu de ce s-a mutat Cosmin în București și cum i se pare. Voiam să-i urez bine ai venit și să nu se piardă cu firea ;). Mai voiam să știu si undeseduce trupa SPAM. Nu se duce nicăieri, rămâne să ne arate care e Drumul :).

   Am aflat si n-am aflat, dar a fost o seară cum trebuia să fie. Îndeajuns de plin Stuful când să fie bine de-un concert, destul de liber cât să te simți ca pe plajă. Lumea a cântat cu ei, i-au acompaniat cu palmele, unii pe îndragosteală, alții pe zbânțuială. Uite aici cum a fost pe O mie și una. Iar ei… ei au cântat așa cum știu, cald și bine. Aaa! Au răspuns și la întrebările pe care spectatorii le înșirau pe foi de hârtie si astea au fost momentele haioase ale serii. N-am stat pâna la final, dar… “Tati, sunt obosit, dar vreau să mai venim la ei.”. Atât :).

Panfleu

Mi-a zis mie cineva că miercuri seara pe 6 noiembrie la un birt de pe lângă Sărindar vin unii de dau băutură fetelor și pun muzică, mai necunoscuți așa. Am zis că e o suprafață utilă de agățat că v-am zis că nu mai merg în Centru Vechi. La intrare era un afiș cam ciudat de ziceai că-i seară de lectură din Geo Bogza. Înăuntru cam întuneric pentru lectură însă. M-am dumirit repede. Era sala unde se dădea băutura. Da’ cam ciudăței oamenii pe acolo. Toți cu tricouri negre de ziceai că-i doliu și cu niște scălâmbăieli pe ele de alea de vedeam la trigonometria aia păcătoasă.

Pe scenă 4 vlăjgani tot cu tricouri negre, 3 chinuiau niște chitări și unul dădea la tobe. Am întrebat și io lumea ce-i cu ei. Cică ăla cu barbă nu prea știe muzică, da-i IT-ist și n-are ce face cu banii. Unu-i din Buzău de stă în mijlocul scenei și e mai fercheș așa. Pe al treilea chitarist parcă-l mai văzusem și prin alte locuri, cred că mai cântă și cu alți lăutari. Băiatu’ de la tobe era mai pe mușchi așa, da’ cică a fugit din țară să studieze estetica frumosului pe la briți. Dar ce-are dom’le facultatea de la noi, nu vă mai ajunge!?

În fine, au chinuit vreo oră și ceva instrumentele alea. N-au avut bani și talent să meargă la facultate la Rock și au mers la ceva un fel de post-rocăreală. Niște melodii așa fără cap și fără coadă, niciun vers acolo. Ba se văietau chitările, ba intrau cu drujbele. Și ce nume de piese aveau! N-au și ei PR, n-au simț estetic! Auzi! Nu faci dumneata ordine la mine în birou, Decât să-mi pui zacuscă mai bine-mi ții pumnii sau Pantelimon? Nu, că mă retrag.

Mda, cam slăbuți. Uite aici cum a fost. D-aia n-au bani de tre’ să le dea prietenii câte 1 leu de-o dedicație. Și-au lansat cică albumul, sanchi, pe casetă. În 2019!! :))).

Păcat, că țara asta are muzicieni de valoare inestimabilă și tineretul pierde vremea cu d-ăștia. Avem o țară frumoasă, dom’le! Am Fost io La Munte Și Mi-a Plăcut ;).

Pepiniera

Să crestem viitorul! Să-i ajutăm pe cei tineri! Să fie bine ca să nu fie rău! La muzică e ca la fotbal. Concret, ce facem însă?

De cum am auzit numele proiectului Pepiniera mi-a stârnit curiozitatea. Oare era ce credeam eu? Se pare că da. Expiratul pune umărul la creșterea muzicii autohtone prin oferirea de oportunități trupelor la început, din noul val, cu idei și sound nou, Adică le pune scena la dispozitie. Din păcate sunt prea puține astfel de ocazii pentru trupe și artiști. Pentru o minimă confirmare trebuie să le dai câteva șanse de live-uri veritabile, cu expunere si public ca să poată dovedi de ce-s în stare. Există munca lui Șerban &team la Îmi place să Logout de pe Guerrilla, mai e radio Tananana și câteva labeluri care mai dau câte o mână de ajutor, dar nu e de ajuns. Așa că salut începerea seriei ăsteia de live-uri. La cât mai multe!

Dacă tot este despre viitor Expiratul s-a gândit si la copii așa că la intrare te așteptau căști pentru protecția auzului lor lucru care m-a ajutat de minune pentru că-l luasem și pe micu’ rocker după mine să-i prezint viitoru’ :). Plus intrare moca sub 12 ani. Da’ de ce nu 14?

Prima seară a avut ca invitate două trupe din Oradea. Astro Générale și Baby Elvis. La Baby Elvis n-a mai rezistat junioru’ așa că rămâne pe data viitoare.

După cum era de așteptat n-a fost foarte mult public, poate vreo 100, semn că și mentalitatea publicului trebuie să se maturizeze. Pofta vine mâncănd! Mergeți la trupe necunoscute dacă vreți să vă mențineți vii pe zona asta. Ieșiti din certitudinea pe care v-o oferă o trupă cunoscută dacă vreți tonusu’ crescut. Nu tot timpul, dar faceți-vă obiceiul ăsta. Luați-l ca pe un ritual sănătos care vă v-a proteja de Alzheimer :P.

Seara a început cu Astro Générale, patru tipi care exersează acum în Oradea deși nu-s toți de acolo. Au avut multe emoții deși erau la a doua cântare în București. La mine era prima audiție, deci emoționat și io, plus curios. Nu cred că s-a auzit tocmai cum își doreau așa că nu si-au atins potentialul maxim. Vocea era uneori inundată de premier și lipsa unui reglaj fin de la piesă la piesă a contat. Cu toate astea am fost impresionat. Un sound foarte greu de încadrat într-un stil, lucru caracteristic deja noului val. Indie rock ai putea să-i zici din avion, dar regăseai elemente de synthpop, new wave, retro-elecro. Ba, pe piesa Play – singura cu clip de la ei vezi aici– m-au dus spre electroclashul Black Strobe. Puteți să vă faceți o idee despe cum au sunat aici, pe Craves, cred. Ne-au dat și vești. Vine single curând, Black Fever, o piesă impresionantă, veți vedea ;). Apoi prin februarie scot și EP de 4 piese la Cirkular. Deci se mișcă și probabil oferta Pepiniera le-a prins numa’ bine.

God speed!

Equilateral. Sau cum e cu chitările pe la noi!

by Watzzy

bjazz1

   Într-o zi de joi friguroasă și întunecată cel mai bun antidot pentru astenia de toamnă este o ieșire la restaurant. Dar nu orice fel de restaurant. Mă refer aici la un restaurant unde se servește soulfood adevărat, bine preparat. Localul de preferat în acest caz a fost Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov care a găzduit a șaptea ediție a Brașov  Jazz & Blues Festival.

   Într-o sală aproape plină de iubitori ai stilurilor mai sus menționate urma să avem parte de un adevărat regal muzical în prima zi  de festival. O.K. Pare că exagerez, dar totuși gândiți-vă că pe scena teatrului au cântat la un moment dat trei chitariști din trei sfere total diferite cu stiluri diferite, în același timp. Vorbim aici de proiectul Equilateral Guitar Union. Un proiect care îi are în componență pe Cezar Popescu (Vița de Vie, Days of Confusion), Florin Giuglea și Nicu Patoi (Platonic Band, Ștefan Bănică jr.). Înainte să vă povestesc ce și cum cu acest proiect, am să vă spun ce și cum cu formația care a deschis concertul. Berti Barbera și Nicu Patoi și-au unit inspirația și talentul pentru a ne oferi preț de câteva piese o incursiune în lumea blues-ului acustic. Nicu Patoi, chitară și Berti Barbera, voce și percuții au reușit să ducă publicul prin mlaștini, păduri și plantații americane cu interpretarea ca atunci a câtorva piese clasice precum: Mole in the Ground sau Diving Duck . Am avut slide guitar și muzicuță din plin și am avut parte de momente mai hazlii în care Berti Barbera povestea despre piese și despre noul lor album intitulat Blue Drops în timp ce Nicu Patoi își acorda chitara. După concert cei doi au venit și au semnat cd-uri și au făcut poze cu fanii.

bjazz 2

   Trecând la concertul Equilateral, primul care ne-a încântat sufletele a fost Cezar Popescu. Cunoscut drept chitaristul trupelor Vița de Vie și Days of Confusion, Cezar a cântat un blend de fusion și  rock. Cele patru piese interpretate alături de Alex Halmagean la tobe, Alecu la bass și Mihai Ardelean la clape au fost coveruri: Plini – Every Piece Matters, Polyphia – Crush, Benny Greb – Grebchestra, Tigran Hamasyan – Entertain Me. Interpretarea modernă și dinamică precum și momentele de djent și poliritmie au adus un aer de noutate și ceva diferit pentru ascultătorii de jazz și blues tradițional. Pe mine m-a ținut în priză întreg recitalul.

   Pe scenă a urmat Florin Giuglea. Cu un sound și un look cât se poate de vintage, Florin a cântat și a vibrat blues. Defapt ce a făcut Florin, puțini chitariști știu să facă. A simțtit fiecare notă din fiecare piesă, fie de pe chitară sau cu vocea, omul și-a pus sufletul pe tavă și alături de Mihai Ardelean la clapă, Adrian Ciuplea la bas și Lapi Răzvan Lupu la tobe ne-a oferit un super recital de blues cu feeling și subtilitate. Pot spune că acest recital mi-a uns sufletul cu miere. Piesele cântate au fost din repertoriul de blues tradițional: Blues For, Ain‘t You Trouble, Black Cat Bone.

bjazz 3

   Platonic Band, sau cum să te joci cu notele muzicale prin diferite stiluri în așa fel încât să îți expui originalitatea și personalitatea. Ce știm defapt, este că Platonic Band este mediumul prin care Nicu Patoi (chitară) își redă compozițiile. Cu Răzvan Lapi Lupu la tobe, Adrian Ciuplea la bas și Berti Barbera la percuție Nicu Patoi are loc să dezvolte linii melodice catchy, iar când ascultătorul simte că s-a săturat de improvizațiile de fusion, totul se simplifică și ne întâlnim cu pentatonia de blues, cu un bend lung și mult feeling. În concluzie recitalul Platonic Band a fost o joacă între stiluri coordonat de chitara lui Nicu și susținut de ceilalți instrumentiști cu aceeași dăruire virtuozitate. Platonic Band a cântat piesele compuse de Nicu Patoi: Legacy, Till We Meet Again, Extended Blues.

   Ca să fie seara completă a urmat un adevărat regal de chitară. Trebuie doar să menționez că îmi este foarte greu să fiu obiectiv dat fiind faptul că și eu sunt chitarist și pe deasupra sunt și fan al acestori chitariști. Cei trei s-au urcat pe scenă și au cântat împreună piese celebre precum While My Guitar Gently Wheeps  sau Going Down. Berti Barbera a cântat versurile, apoi, chitariștii au preluat și creat un dialog al chitarelor care a ridicat publicul în picioare. Cei trei au cântat solo-uri rând pe rând, apoi au cântat unul peste altul, pur și simplu lăsând febra improvizației să domine. Feeling cât cuprinde și momente de virtuozitate de neuitat pentru public.

   Pentru mine a fost una din cele mai faine concerte de chitară la care am asistat. Libertatea cu care s- improvizat și vibe-ul foarte prietenos și plin de feeling m-a făcut să mă simt acasă. De fapt m-a făcut să mă simt fericit că sunt acasă.

Foto credit Diana Ioana Bobeș și preluate de pe Brașov Jazz & Blues Festival.

Sacoșa cu prospături #122

Esențe amestecate la sacoșă să dea gust bun la săptămână 😉

Screen Shot 2019-11-04 at 2.42.12 PM

Baby ElvisLast Thursday   Încă un single de pe EP-ul Read It In A Pamphlet pe care-l  lansează orădenii fix azi, 4 noiembrie. E o combinație de stiluri în muzica lor, garage, synth pop, surf rock și niște tobe date naibii. Pe 5 noiembrie au live în Expirat la prima ediție de Pepiniera împreună cu Astro Générale.

Valeria StoicaEmpty Air   Indie-folk cu dream pop și vocea Valeriei care inspiră inocență și visare. Dacă vezi clipul prinzi și mai bine ideea. Cam prea mult hipsterezis totuși ;P

Colonist pe LunăÎnserare    Hai că mai intră o trupă din Constanța la sacoșă. Ăsta e un oraș care ar trebui să dea mai mult scenei locale. Avem un revival pe punk sau garage, dar cam atât. Băieții de azi au sound de alternativul melodic, dar versurile spre folk. Pare că au ceva ani în spate, dar poate le mai trebuie ceva live-uri să audă lumea de ei. Că-i păcat.

folkfrateaici-acum   Dap. Good stuff! Mi-a plăcut de la primele acorduri. Are stofă de hit :). Liniște, zbucium pe final, dor, vecină. Bine, frații!

 

To the South, BluebirdCare  Esență! Piesă pe care să-ți plângi de tot depresia, să scapi de ea. De pe albumul Soft Tissues  care iese în 15 noiembrie și vă recomand – aproape că v-aș ruga – să luați albumul ăsta. Dacă e la fel de bun ca precedentul, Longings, atunci vă alegeți cu un diamant. O să-mi mulțumiți după ;).

 

ZMEI3Tu ești Eu/ You are Me    Post-doina. Cântec de revoltă împotriva a ceva, cuiva care poate fi părinte, zeu sau de ce nu, stat/guvern. Da’ nu-i o revoltă plină de ură, ci una de dor. O fierbere cu jazz, art rock și rough romanian soul cu un moment hipnotizant de vibrafon marca Oli Bott. Demență!

20 secole vulpeDe ce te muți    Na, că s-a lansat și versiunea a doua a piesei ăsteia. O fi fost strategie de marketing sau pur și simplu nu s-au înțeles care-i mai potrivit și uite așa piesa asta are două. Clipuri :). Decideți voi care-i mai potrivit și dați-le un semn pe pagina de fb. Pe celălalt îl găsiți în Sacoșa cu prospături #121.

Indie și haiducie

A trecut un an jumate de când nu mai văzusem STEMA. Promiteau o piesă nouă cu clip la ea plus că giggul se întâmpla într-un loc în care nu mai fusesem de ani de zile. Destule argumente pentru a ajunge în Stuf de București în seara de helouin :).

Așa am descoperit un loc în care se poate cânta decent, cu experiență bună și la spectator. Nu-ți redă atmosfera din Vamă, dar poate e mai bine să separăm lucrurile. E loc destul pentru cântări de 100 de spectatori, poate și mai mult. Stă ok la normele de securitate – am căpătat obiceiul bun de a căsca ochii la detaliul ăsta și vă rog și pe voi s-o faceți, iar dacă nu e ok locul, plecați și spuneți gazdelor de ce; așa se schimbă lucrurile.

Revenind, la Stuf am găsit o scenă dotată cu de toate plus un sunet de la decent spre bun, probabil depinde și de genul ascultat. La STEMA a fost bine, bine. Am regăsit trupa în altă componență, tot în formulă de trei, singura constantă fiind Silviu – de fapt cred că e proiectul lui de suflet. Oare cât îl mai ține? Destul sper cât să mai scoată un album ( se pare că se coace unul prin primăvară din care ne-au dat deja vreo 3 piese 😉).

Spectatori relativ puțini, cred să fi fost vreo 40, iar în public l-am remarcat pe Liviu Zamora, se pare un vechi fan al trupei. Au început seara cu lansarea piesei și clipului Prizonier. Un mare wow! Proiectat pe ecranul improvizat și în valuri pus la dispoziție de gazde clipul a avut un și mai mare efect, cel puțin asupra mea fiind filmat într-un fel de sephia ( vezi aici clipul). O piesă simplă cu un efect mare. O piesă mai chill decât restul pieselor lor, ca o curgere de izvor care-și găsește drumul cam așa intră mesajul în tine dacă-i asculți versurile făcute din antiteze. Clipul e la fel de simplu, aproape DYI – că așa e la trupele astea fără de label în spate, pe haiducie 😜 – plin de imagini și simboluri simple, plus prietenii, pictorul Murivale sau sculptorul Andrei Bălan, fiecare aducându-și partea lor de metaforă. O piesă revelatoare despre existență și capacitatea noastră, oarecum limitată, de a fi cu adevărat liberi.

Înainte de a intra în gig Silviu a ținut să marcheze un remember Colectiv. Un lucru normal, pe care alții l-au uitat. La fel cum ar trebui ca ziua de 30 octombrie să fie o zi de liniște prin cluburi tocmai ca memoria să nu se piardă. Apoi două piese instrumentale legate, Outro și Apă-Foc, la intersecșia dintre indie alternativ, post rock, progresiv și surf -rock. Normal, multe piese de pe primul și singurul lor album, Vicii, Talente și Patimi I. De data asta s-a legat scena cu publicul și asta pentru că Silviu a avut dialog continuu cu noi. Și funny pe deasupra. Stres, o piesă manifest care pare legată de toate convulsiile sociale din ultimii ani. Pe Om a intrat și publicul în atmosferă, la fel și pe Săgeata (vezi aici). Pasul cu un pic de funk și warm-up pentru finalul dansat pe Himalaya, piesa aia cu iz de proto-manea. M-a impresionat piesa nouă Lacul pe care mi-ar plăcea s-o primim înainte de lansarea albumului. Ar merita. La fel cum ar merita mai multă atenție trupa asta. Da, n-or fi ei cei mai mari maeștrii pe social-media. Da, poate ar trebui să cânte mai des. Dar nu cumva și noi căutăm prea des lucrurile garantate? N-ar trebui să explorăm mai mult? Gândiți-vă la asta când vă alegeți următorul concert și ascultați Prizonier cu inima 🙂.

Cadou de la byron

Coperta-album-Byron-Noua-600x600

   Da, de fapt asta e cheia în care trebuie primit și ascultat noul album byron – Nouă. Nu, nu este vorba despre cifra 9, ci este un album dedicat nouă. Așa și, nu-s toate așa? Poate, dar albumul ăsta vine cu niște metafore atât de adânci încât ne va face să ieșim din vizuina în care prezentu’, țara și umanitatea ne țin fixați.

byron a ajuns demult la perioada de excelență în exprimarea artistică. Sunt în Liga 1 a muzicii autohtone cu pretenții de Champions League. Poate prea mainstream după unii, dar unde se trage linia invizibilă dintre underground și restul? La ei răspunsul vine din versuri. Câte un simbol, o metaforă, un adevăr crud, uneori sumbru, ascuns după fiecare strofă. Totul e atent pus, niciun șalalala. Nu e o trupă din top 10-ul meu, dar când ai ocazia să asculți un așa album ești obligat să strigi un: Chapeau!!

   Ascultasem cele 6 piese date în online înainte de lansare și, trebuie să recunosc, că nu aveam imaginea de ansamblu. Ce vrea byron de la noi, de la albumul ăsta?

   Numai după o ascultare cap-coadă am înțeles. Avem de-a face cu o radiografie. Silviu Brucan ne-a prezis că va dura 20 de ani de la momentul ’89 ca să ne normalizăm, byron trage doar niște concluzii după 30 de ani. Ca în povestea lui Iona, mesajele se desfac, pe rând, dezvăluind relitatea mea și a ta în plan intim, social, românesc, global. Albumul e un statement despre prezent în fațetele sale multiple,  livrat exclusiv în limba română – o premieră petru ei – .  Ca stil e o continuare firească a alternativului lor progresiv cu împletiri de art rock și, de data asta un pic mai mult, sonduri din zona electronicii. Am avut nu de puține ori impresia unei partituri de operă rock. Chiar, oare cum ar fi să se tarnsforme albumul ăsta în așa ceva 🙂?

   Cam asta văd eu în piesele albumului. Liber la dezbatere 😏!

Acasă, o definiție în antiteze a ceea ce mai înseamnă azi acasă.

Consumatori de vise, din stereotipurile fake-news-ului se construiește un protest anti-mioritic, cu sunet de trezire dat de o sirenă antiaeriană.

Azi, piesă terapeutică de mindfulness, un îndemn la aici și acum

Apă și Cer, viața ca un vals între început și sfârșit cu ochii în căutare de sens

Continuum feat Lucia,  asta e așa-zisa piesa de îndrăgosteală, ca un popas în toată goana albumului, dar și aici iubirea se zbate în banal și tot vrea să scape spre un cer perfect.

Fără cuvinte, apologia cuvântului prin absență. Hai să mai și tacem ca să ne auzim mai bine. Cu pian devastator.

Anima, traumele colective, istorice ne modelează fără să ne putem opune. Suntem prizonierii strămoșilor noștri. Un țipăt de eliberare.

Șobolani și Ciocoi, nu știu de ce am senzația că piesa asta își are inspirația în ger de februarie.

Râzi, o replică la The Wall , un rock cabotin numa’ bun de cenzurat 😛

El Dorado, cum să lipsească dorul din acest peisaj mioritic? Asta e definiția byron pentru dor.

Nouă, asta a fost o piesă cu valuri pe sub piele încă de la lansare. I-am dat inițial un sens legat de o despărțire din doi. La ascultarea piesei în contextul albumului sensul s-a schimbat complet, venind cu un alt rând de emoție. Aud un monolog al României după toți cei plecați la mai bine. Cu regret că n-a putut mai mult. Cât de puternică metafora!

Cântec de leagăn,  anti-Deșteaptă-te, Române! Funeral rock să audă și să înțeleagă cine are urechi și minte. Se fac 30 de ani…

   Trebuie să remarc fotografia de copertă realizată de Cristian Șuțu. Probabil din întâmplare când bătrâna își aranja basmaua, dar lentila ne-a dat o altă poveste, o rușine naivă, o personificare cumva a reacției țării ăsteia în fața timpurilor moderne.

    Un album care frizează perfectul.  Nu cred că va aduce mulți fani din rândul celor tineri, dar va fideliza și mai mult pe cei deja existenți. Plus, pe mine ;). On tour prin 12 orașe cu oprire la Arene pe 9 noiembrie. Eu merg să-mi primesc cadoul…