Sacoșa cu prospături #137

Din nămeți am extras o sacoșă și v-o dau la dezghețat 🤡.

 

Ana ComanPână Mâine Hai că până pe 8 martie când îsi lansează albumul de debut 9 Missed Calls nu mai e mult. “… nu mai beau niciodată, nu mai simt niciodată…până mâine” concluzia aproape eternă a nehotărâților înlănțuți de flagelul iubirii. Versul ăsta cântat de vocea Anei parcă face suferința mai ușoară 😉. Un album pe care-l aștept ca și când…

Daniel Dorobanțu & Dora GaitanoviciAcasă (Live in Millenium Church Timișoara) Masterf**kingpiece!! Doină electronică, psihedelică și voce nu de pe Pământ. Dacă ecoul, reverbul, pe care-l auzim e din folosirea incintei catedralei Mileniului din Timișoara atunci n-am decât să zic că oamenii ăștia sunt geniali și nu mai am nimic împotriva bisericilor dacă se transforma în astfel de sălii de concert 🙂

HeionPraise Phase Synth soul funk, ceva mai nefăcut pe la noi. Al doilea track din cele patru care vor forma EP-ul Make Believe pe care-l va lansa la sfârșit de februarie. Hai că vă scriu și mă bâțâi deja 😄

20 Secole VulpeIonela Rockerii funkiști de la 20 Secoiesc Pulpe au dat pe față ce-i ține împreună. Se vede clar din videoclip, se aude și mai clar din piesă. Așteaptă un răspuns. De data asta dau vina pe fata asta, Ionela. Videoclipul e și el la fel de misterios purtându-ne pe toata planeta dupa o fată, ce-i drept, frumoasă. Atât de frumoasă încât le-a mai luat din inspirația versurilor ;). Lăsați gagicile și treceți la instrumente! 😜

steph. 89 fal Încă unu’ d-al nostru plecat pe la ei prin insulă, prin Manchester. Un indie alternative pendulând între extreme, pare trist și optimist în același timp, pare melancolic, dar și happy. Un sound interesant. Fact: toate layerele piesei sunt DIY, prin dormitor, pe plaje, pe laptopul din dotare. Bagă mare și așteptăm EP-ul!💪💪💪

Riot Monk430294 Grungerii metalari din Maramu scot un EP cu 8 piese care au stat ascunse 5 ani și acu’ văd lumina onlineului. Ia de bagați gălăgia la urechi 👂.

PS: ghici de unde titlul EP-ului 🙂?

Un album în așteptare

La doi ani jumate – destul de repede – The Mono Jacks vine cu un nou album, unul aprope deloc distorsionat, dar mai optimist și parcă și mai înclinat spre a te face să treci odată, ascultătorule, la introspecția aia bună despre ce ești, cum ești, cu cine ești și la ce ești tu bun pe planeta asta.

Gloria, căci așa se cheamă albumul, n-are cum să-ți placă din prima pentru că te va pune la grea încercare, îți va ridica toate strategiile de evadare și apărările construite în ani grei, îți va zgândări traumele pe care le tot bagi pe sub preșul subconștientului. E un monstru cu intenții bune căruia trebuie să-i dai timp ca să-ți dea libertate. Da’ de ce atât efort? Nu mai bine pampiram și cikalaka !? Dacă vei asculta pe bune albumul așteaptă-te la nesomn, poate la lacrimi și la o droaie de întrebări pentru tine. De data asta nu într-o tentă tristă, pesimistă, ci într-una împăcată, luminoasă, care-ți dă boost-ul de love conquers everything.

Nu m-am prins încă de scopul și durata albumului pentru că tot îmi vin întrebări, încă aștept să văd pentru cine e cafeaua în așteptare, să-l/-o prind și să-l/-o pun să-mi dea răspunsurile. Gata cu intro, dar e important de stabilit tabloul pe care mi l-au pictat băieții ăștia în minte. E un album de maturitate, mă feresc să spun desăvârșită pentru că mai aștept albume de la ei 😉. Tehnic, instrumental, versuri, artwork e o bijuterie de lăsat strănepoților pentru când vor ajunge ei la intersecțiile vieții.

E un album de Doi, de Noi. În multe piese apare dualitatea asta legată de o chestie căreia nu i se spune numele. Nu cred că am auzit de iubire, iubito, lumina la ochii mei, veața mea prin album și, totuși, te prinzi cumva, mai mult simți, că e vorba de acea legătură trecută prin multe, matură, pe care așa de puțin muritori o găsesc. Scuze, doar nemuritorii de rând o găsesc 😉. E despre jocul de neînțeles, pe care-l joci ochi în ochi, și la care există doi câștigători sau niciunul.

Doru & co ne oglindesc cu muzica lor toate gândurile din spectrul relațional. Nu dau sentințe, nu tratează, “decât” ne cântă. Iar întrebările curg, fie că ești pe autostradă și toți te depășesc, dar tu privești norii cumulus, fie că bei o cafea așteptând să-ți dea viața un semn. Te trezești pur și simplu întrebându-te Ce se întâmplă? De unde atâtea întrebări, de ce nevoia de răspunsuri, de privit la cer, de ce nu mai e totul clar precum schemele pe care te așteptai să le aplici în viață? Nasol. You’re f***ed. Dar ia și ascultă albumul că poate-ți dă ceva idei despre ce rămâne după întrebări. Poate ești în așteptare. O să vină…

Screen Shot 2020-02-03 at 5.40.28 PM

De ce Gloria? De ce nu alt nume? Poate pentru că e piesa punte dintre viață și nemurire?

M-am gândit dacă să scot vreo piesă în evidență. Care-i hitul? E atât de personal albumul ăsta încât doar tu, cititorule, poți să faci asta. Nu e cu rețetă. E fix care-ți zdrăngăne ție acum, în momentul ăsta al vieții. Poate peste ceva timp altul îți va fi hitul. Pentru mine, acum, e Nouă vieți. Pe asta o să mă vedeți țopăind la concertul din 8 februarie de la Arene. Dați-i o ureche.

Am avut ocazia să văd artworkul albumului. Fiecare piesă are un tablou, în manieră pointilistă, al unei artiste românce, care scoate fin la vedere miezul piesei. Trebuie doar să privești cu ochiul tău ascuns. O alegere care-mi spune mie că albumul ăsta e făcut, cumva, să salveze vieți. Nu în sens tragic, ci în sens de ne-viață.

Deci? Ești gata să te uiți în oglindă?

img_20200128_185348_352850720538.jpg

Douăzeci, douăzeci

Douăzeci, douăzeci. Cu reverb. Asta se auzea pe când coboram scările din Londophone, vineri seara. Vulpoii de la 20 Secole Vulpe ademeneau publicul spre scenă cu deja celebrul lor intro. Se întâmpla să fie tradiționalul lor gig de început de an pe care-l vor în locul lor preferat. E doar al doilea an în care se întâmplă așa, dar ei se răsfață că e tradiție și se gândesc deja cum o să fie la aniversarea de cinci ani. Să-i țină, ce să zic :)!

Public nou, public vechi, io… era destul cât să fie bine. Dan, vocalistul, ne-a servit o voce cu un ușor grizon de răgușeală care suna chiar interesant, dar îi urez să se refacă rapid. Marele Vladimir, all black, o ardea misterios si retras, dar eu stiu că era aniversarea lui de ceva ani așa că-i zic de sănătate și fericire ;). Tobele lui George tronau pe scenă de nu mai avea cum să ajungă pe scaun fără să scoată cinelul. Formula nouă, dar deja așezată, cu Matei la chitară, face ca soundul general să fie mai rotund și mai bine lucrat pentru că a scăpat Dan de grija asta și se simte în impetuozitatea cu care atacă microfonul.

Au dat și o piesa nouă. Ei cam au obiceiul de a lansa doua trei piese pe an și 2020 începe cu IONELA care vine cu tot cu clip. O să auziti piesa pe la Guerrilla sau Tananana, dar uite cum sună live:

E cumva poate cea mai bună piesă a lor sau cel puțin așa mi se pare mie, deși merita niște versuri un pic mai lucrate. Clip și păreri personale în următoarea sacoșă ;). În timp ce-i ascultam și dasnsam mă gândeam să-i întreb după de ce nu cântă mai des sau pe când vine albumul de debut. Întâmplarea face ca după gig să-i aud vorbind de joburi și m-am trezit. Da, băi! Oamenii ăștia, la fel ca majoritatea undegroundului nostru sunt fix ca noi, oameni care trebuie să-și câștige existența mergând la joburi, joburi care nu-s tot timpul numa’ miere. Ce-i diferențiază de noi e că ei își urmează visul, pasiunea, și au curajul de a veni în fața noastră să ne dea seri din astea. Și, iar, bine că nu m-am dus să-i trag de urechi că nu cântă mai des pentru că mi-au zis ei că pe 3 martie deschid seara în Expirat pentru Unflicted. Deci ei fac pași înainte, dar în ritmul în care îi lasă viața.

img_20200131_210025_7761510433212.jpg

Așa că hai să ne bucurăm de ei și de alții ca ei care ne fac serile mai frumoase prin subsolurile Bucureștiului ;)!!

Sacoșa cu prospături #136

Totul fresh, totul ready to listen 😉

Screen Shot 2020-01-29 at 3.25.03 PM

 

Kings Are OverratedDream     Cea de-a treia trupă din tripleta mea de pariuri pe 2020 este acest nou proiect din Timișoara – format pe la sfârșit de 2018 – avându-l la voce pe vocalistul de la  The Case aka Alfred Ciprian Paroș și la restul chestiilor pe fratele Cristian Paroș și Vlad Rădoi. Veniți din zone și interese muzicale diferite și-au găsit terenul comun pe maidanul synth-popului și new wave-ului și se tot joacă pe el. Recent afiliați la Swanboy Music și cu, deja, opt singleuri probabil va fi anul în care vor lansa album și în care vă veți întâlni cu ei pe la multe festivaluri. Mergeți și-mi mulțumiți după 😉

om la lunăLiniștea     Na, că a ieșit și primul videoclip al trupei ăsteia! Ca să vezi ce ciudat … Nu, nu e piesă liniștită și nici despre liniște. E despre neliniști și zbateri și război cu lumea, cu tine, în căutarea acelei liniști, aia care face gândurile să tacă astfel încât să te auzi naibii și pe tine. Liniștea e o piesă care cu siguranță rezonează cu cei ca mine, care și-au luat șuturi și neliniște destulă de la viață. D-aia mi se pare o super-piesă, cea mai bună piesă lansată până acum pe 2020 în opinia mea. Și clipul are partea lui de în transmiterea mesajului. Avem o colecție de imagini-stări făcute să te mute dintr-o stare în alta, să fii cât mai nelinișit, cât mai dornic de … liniște ♥️♥️♥️

 

NEON feat. BlaakeEmotions   Doar al patrulea single al duo-ului de electronică din București, într-o colaborare de data asta cu Blaake care își aduce bine vocea de soul pop peste beaturile de house și techno ale băieților. Se pune ușor-ușor de-un album 😉.

 

Sky Swallows ChallengerSevered Senses     New entry la sacoșă cu post-rock din Cluj, un oraș care stă bine pe felia asta. Găsim și elemente din progressive și ceva psihedelic, dar miezu’ e post-rock. Deși au mai mult de 10 ani de când au apărut și două albume la activ eu de abia acum dau cu urechea de ei. Mai bine mai târziu…  N-au mai trecut din 2017 prin București, poate anu’ ăsta să ne mai viziteze.

 

Anita RamonaOpen Sky     Am mai descoperit o timișoreancă din familia electronică de acolo. Aflată doar la al treilea single de când și-a luat curajul să exploreze și zona asta artistică după experiențe în fashion & foto. Bine că a făcut-o, zic, pentru că nu sună rău deloc popul ei electronic cu vocea zen. Timișoara rules pe zona asta 😉.

 

Flat Sky SocietyFlat Sky     Primită pe adresa redacției din neantul undergroundului. Trasă cu telefonul în subsolul unui teatru și ulterior “frezată” într-un cămin zgomotos de capitală, așa s-a prezentat. Se simte că nu e cea mai lucrată piesă, dar ideea e că au de unde să taie, să combine, să adauge ca să iasă bine. Simt ceva tristețe de pe la cuibul din Piatra 😉.

Pe sacoșa viitoare 😉!!

Screen Shot 2020-01-29 at 3.25.03 PM

Kaustik story

Se anunța un eveniment inedit pe Popa Nan 82 cu Omul cu Șobolani și Coven Clash. Se deschidea o serie Kaustik Nights în care muzica și experiența vizuală se îmbină într-un mix cum nu s-a mai văzut pe la noi, prin underground. Apreciez astfel de idei și scena undergroundului are de câștigat din astfel de experiențe aflate la intersecția artelor cu tehnologia. Not easy, though 😎.

Am ajuns relativ devreme în campusul ăla plin de clădiri și hale vechi cam dărăpănate. Într-una din ele mai sunt încă săli de repetiție uzitate de trupe cunoscute, iar în alta se află Guesthouse, bastionul electronicii pe România. Tot ei sunt cei care, cred, au ceva legătură și cu evenimentul de care vă zic după brățările primite la intrare 😜. Spațiul e o fostă hală industrială, cu acoperiș de formă ciudată și neprietenos cu sunetul. Dar, aranjată de H3, este exact ce trebuie scenei undergroudului! Look industrial, spațiu generos să intre vreo 1000 de spectatori cred, central, ușor accesibil. Are Exituri ok și marcate cum trebuie, bar on demand ținut de Maidan de data asta – și cam scump, dar nah, fanii OCS au mai crescut și își permit 😜-.

Chiar de la intrare sesizai că urmează ceva inedit după cum erau aranjat locul. Patru cuburi drept scenă așezate în colțurile sălii, cu laturi din neoane prinse de cadrul metalic și instrumente pregătite în ele. Trei dintre ele erau ridicate binișor deasupra solului, în timp ce al patrulea, cel mai mare cub, era fix ca o scenă normală. În mijlocul sălii sub o instalație de neoane și înconjurat de stâlpi de beton stătea cuminte un ditamai robotul cu un braț uriaș, ca un ciclop de pază. M-a surprins soundul. Se auzea foarte bine oriunde te mișcai. Pe pereți erau împrăștiate de jur împrejur boxe, nu neapărat de putere mare, dar bine aranjate se pare.

Asta a făcut să aud un Coven Clash at its best, cu cel mai bun sunet de până acum de când îi urmăresc. Ar fi mers un pic mai tare pe față vocea lui Mircea, dar în rest beton.

M-a bucurat să aud că ei vor deschide seara și chiar a fost destulă lume la gigul lor. Garage rockul e o chestie destul de noisy și, dacă nu ai sunet ok, se poate transforma într-o bâzâială nefericită. Dar n-a fost cazul de data asta. Bun pe drums Andrei, se auzea basul lui Robert fără să intre structura în vibrații. Inserturile de chitară solo, care-s adesea înecate, s-au auzit cum trebuie. Și, credeți-mă, m-am fâțâit prin sală să-i caut nod în papură :).

Ditai setul au avut și ei că au de unde 😉. Au EP lansat acum două luni – Brights Lights of the Day & the Dark Side Back of The Bus – cu un nume de-l mai încurcă și pe Mircea uneori. Ia-l de aici.

Jibber Jabber e pe live mai jos să vă faceți o idee.

Dar îmi pare rău că n-am și o înregistrare cu Xaver, o instrumentală garage care e cam unicat pe gen și care a sunat interesant. Pe final ne-au dat și o piesă nouă, All I want, pe care aș vrea să o reascult ca să am o părere. Apoi au coborât printre spectatori pentru că nu exista backstage 🤓 așa că am așteptat împreună ce a urmat.

Iar ce a urmat a fost o premieră penru mine. OCS în colțuri. Adică membrii formației erau dispresați în cele patru cuburi de care vă ziceam mai devreme, cam ca animatoarele de prin cluburile de dans. Înainte să înceapă gigul lor a fost un intro electronic pe care s-a trezit ciclopul Luca – da, avea nume 😄- și ne-a oferit o mostră din ce va urma, unduindu-se dibaci printre toți stâlpii de care era înconjurat și împroșcând cu laserul fascicole luminoase prin toată sala. Nice!! Chiar impresionant.

Apoi a început cântarea, dar și debusolarea în același timp. Unde să stau? La cine să mă uit? Io unde strig “OCS, OCS!”? Și cred că asta a simțit mai toată lumea. Uite cam despre ce zic

După ce s-a dus indeditul, surpriza și fascinația pentru dansul lui roboLuca și al luminilor ai rămas cu problema “Da’tu unde stai?”. Pentru un band rock care are 20 de ani de activitate cutuma showului e legată de o scenă, un frontman și oameni în fața ei. De apreciat OCS că se bagă la inovații, dar, aviz organizatorilor, cred că un astfel de show e mai potrivit pentru o trupă care vine cu un alt setup – gen post-rock fără vocalist ca Am Fost La Multe Și Mi-a Plăcut sau ZAMMORIAN – unde publicul nu e biased pe un frontman. Sau poate zona electro să fie mai flexibilă la astfel de setup? Văd potrivit locul și pentru battle-uri în zona rap/hip hop. Sunt curios care a fost experiența din perspectiva membrilor trupei OCS.

Oricum de apreciat căutarea de idei noi și asta e o direcție de mers. Iar sala aia ar merge folosită mai intens că e nevoie în orașul ăsta de altenative 🤘.

Liniștea din Control

Așteptam cu nerăbdare primul live pentru mine cu om la lună în formulă de band așa că gigul din 24 ianuarie din Control era un must. De cum am ajuns mi-a apărut un zâmbet larg pe față, genul ăla de zâmbet alimentat de o mulțumire, de o confirmare interioară. Poate părea arogant, dar vă las pe voi să decideți asta. Era sold out! Da, artistul pe care pusesem pariu la început de 2019 avea primul sold out în Control, primul sold out pe 2020.

Se întâmpla în Hidden prin Floreasca când am dat cu urechea pentru prima oară de proiectul ăsta pe atunci fiind doar un one man band, Doru Pușcașu, care nu era la prima întâlnire cu scena și viața de artist, dar care pusese chitara în cui pentru o vreme. Visul i-a fost prea puternic însă și a ieșit din el apărând astfel om la lună, ca o reînnodare a pasiunii lui pentru muzică. Sau ca un plan al sorții, mai știi 🙂. Și ce bine că s-a întâmplat așa!!

Anul trecut a fost anul în care și-a luat curajul de a trece de la statutul de trubadur la cel de trupă. Pe lângă curaj a mai avut și soarta ceva de zis, iar el pare foarte bucuros și încrezător că universul are un plan cu muzica lui, lucru pe care ni l-a destăinuit sincer de mai multe ori în timpul concertului. I s-au alăturat Dragoș Strat la chitară care e responsabil de soundul actual și, probabil, de layerul de post-rock adăugat pieselor originale, dar și creațiilor mai recente. Adrian Maraloiu– drums și Cătălin Constantin– bass s-au alăturat și ei, din mers cum s-ar zice, și s-a creat un band capabil să ne dea emoția și calitatea pe care am primit-o cu toții la sold-out-ul de vineri.

Un public eterogen îi aștepta în sală. Oamenii veniți să-și caute liniștea în Control. Haios, nu 🤣!? Unii la primul live, atrași de piesele recente ca Valurile sau Război cu lumea, alții mai vechi, prieteni de-ai lor, copii de-ai prietenilor lor, rude, colegi, corporatiști și ce-o mai fi fost. Mai toți niște romantici moderni. Bine, mai puțin copii care au luat cu asalt zgomotos loja de sus din dreapta scenei bucuroși probabil că au scăpat de ora de culcare 😅. Și romanticii ăștia știau versurile. Așa m-am trezit pe Labirint, Timp pentru noi sau Urlet într-un cor de oameni aducător de furnicături pe piele.

Set-ul a fost destul de lung, neașteptat chiar. Au destul material de un EP măcar anul ăsta pe care sper să-l dea înainte de vară. Au fost piese la care Doru a cântat singur, doar el și pianul sau chitara, au fost piese din repertoriul mai vechi, dar care au prins o nouă viață cu band și trebuie să recunosc că sună mult mai bine Distanțe de siguranță așa. La fel și cu Postumele, cele 2 piese gemene, concepute de Doru din două perspective diferite ale vieții și care trebuie consumate împreună ca să prinzi rostul, una să-i zicem tristă și una, cu indulgență, veselă. Una lentă, fără band, iar cealaltă într-o explozie sonoră post-rock.

Piesa Liniștea, care a primit și clip cu ocazia asta, era favorita perioadei ăsteia la mine și încă îmi place mult. Despre clip citiți în următoarea sacoșa cu prospături 😜, dar puteți să-i dați un view aici:

În schimb am primit o altă piesă de la ei pe care n-o știam și pe care o voi aștepta cu nerăbdare. V-o las aici în live. Are un layer electro care mă bucură pentru că e semn că trupa asta are multe de zis, are cu ce și are cu cine. Și după cum declară… Noi n-o să ne oprim 😉

În concluzie seara a fost despre un transfer bidirecțional de energie și emoție între scenă și sală și despre un plan al sorții pe care și ei și noi cei din sală îl vom înțelege probabil peste un timp și atunci o să ne aducem aminte, cu drag, de concertul ăsta.

Sacoșa cu prospături #135

O sacoșă anti-depresie :).

PilestraShift Tehno psihedelic din Timișoara. Vocea versatilă a Manuelei Marchiș, pe care o mai regăsiți și în Thy Veils sau Katharos XIII, cântă niște versuri despre iubire pare. Hai că-s curios voi ce credeți 😉 ?

HiraethHome Ce ți-e cu moldovenii ăștia! Și în death și core bagă ceva melodic. Ieșenii lansează single după single să-și construiască al doilea EP. După un intro static, melodios te trezești în mijlocul furtunii. Golul lăsat liber în mod tragic de Goodbye To Gravity se umple bine. Nu văd pe unde au concerte anul ăsta, dar presimt că vor fi prin destule locuri. Recomand.

Elven BirdNever letting go of your hand De mult timp n-am mai auzit o piesă atât de liniștitoare. Un fel de cântec de leagăn pentru adulții neliniștiți, pentru copilul închis în noi care trebuie să poarte haine de adult și să fie responsabil, chiar și în fața singurătății. Și vine Iulia și zice I shall never let go of your hand. Alegi să o crezi și deja îți e mai bine. Ambiance intro by Alexei Turcan, pianul chiar de mâna ei. Pieasa este de pe albumul The Japanese Tree ce va ieși sper anul ăsta. Unul din pariurile mele pe 2020 😉

BITE YOUR TONGUE!Try Intrasem la gânduri după ce se opriseră la șase piese, dar uite că vine anul cu piesa numărul șapte. O baladă metal, fără pic de distors, născută din trăirile și concepțiile celor doi membrii ai trupei pe care-i unește viziunea despre muzică și contemporan, dar îi desparte distanța. Tot distanță care probabil va face ca eventuale live-uri să fie greu de aranjat, dar, poate, cu atât mai prețioase. Poate anul ăsta…

Vița de VieVarză// Live @ AWAKE feat Filarmonica de Stat Târgu Mureș Am fost acolo în 2018 la în curtea de sub copacii ăia seculari din curtea castelului Teleki când a apărut minunea asta de proiect. Găsiți mai multe clipuri de atunci pe youtube. Pe ăsta l-au dat acum la online. O Varză frumoasă, cu accente de bossa nova, The Girl from Ipanema și multe corzi. Plus marele cor al publicului. Cam sublim 😉

 

A la proxima!

20200123_1634381068841443.jpg