Am fost la un concert și nu eram în mood de a da mai departe ce văd, ce aud. Eram obosit, toropit de căldură, cu gândurile împrăștiate. Dar pe măsură ce lăsam muzica să ajungă la mine mi-am revenit. Așa că vă dau o scurtă impresie despre primul concert al Cristinei Lupu în Expirat desfășurat în seria Light Sessions by Bandbook.
Pe Cristina am remarcat-o anul trecut la vreo trei cântări și au fost genul ăla de întâlniri la care mi-am zis “Uau! Peste ce-am dat aici!”. Doar ea cu vocea și o chitară. Face parte și ea din valul să-i spunem nou de voci feminine cu care indie-ul local chiar se poate lăuda. Pe câteva dintre ele chiar le-am zărit prin public. Frumos e că fiecare are sensibilitatea și timbrul ei, deci ai de unde alege. Se adună toate în spectrul mai degrabă pesimist, dark, trisuț cu evadări sporadice spre zări mai vesele. O fi și de la vîrstă…
Motivul cântării a fost lansarea primului ei videoclip, la piesa Satellite. A fost proiectat pe la mijloc de concert, dar n-aș zice c-a ajuns la mine mesajul. Nu ajuta constanta bâzâială din zona barului care adeseori inunda pasajele fragile din piesele ei. Poate mergea o idee mai tare-n boxe sau câte o atenționare pe ici colo venită dinspre organizatori sau, de ce nu, de la publicul care chiar voia s-o asculte. L-am revăzut însă în liniște după și efectul a fost cu totul altul. Modul în care se oglindesc întrebările/versuri în chipul Roxanei Alexa îți cam intră prin locuri neumblate din suflet. Te trece ca și piesa prin tristețe, bucurie, seninătate, nori, furie, liniște… Ca într-o relație aflată la începuturi și unde întrebările grele se amestecă în momentele de euforie. Luați-vă timp să-l vedeți singuri.
Concertul s-a desfășurat în curtea Expiratului pe locul unde se făceau înainte de pandemie, deci nu cu artiștii cocoțați pe schele. Mai aproape, mai intim. Senzație care a fost accentuată de felul cum era aranjată scena. Un fel de cameră de zi de unde parcă tocmai ce se ridicase Cristina de pe fotoliu să ne cânte. Îmi place să văd concertele personalizate astfel după soundul și creația artistului. Pare că nu mai e o barieră între artist și scenă ci un singur spațiu.
O altă surpriză a fost prezența invitaților, Lucas Contreras la chitară și Denis Bolborea la secția ritmică fie ea beat box sau drum machine, chiar și la suport vocal dacă a trebuit. Cu ei acolo pe scenă am realizat ca în cazul altor artiști care au trecut prin blogul ăsta că și la ea viitorul, următoarea etapă, va fi cu o trupă lângă. Nu neapărat acum, dar nici mult nu mai trebuie așteptatat. E un artist care a erupt anul trecut și anul ăsta se vede în cererea mare pentru actul ei artistic chiar și la festivalurile mari de peste vară (Electric Castle, Waha, DWMT la Conac). Da, sigur, e mult mai ușor de făcut booking pentru un om cu o chitară, dar nici pe main stage nu poți ajunge așa. E o răscruce la care un artist ajunge cânde se gândește la cariera lui. Iar Cristina se apropie de acel moment. Eu aș zice să facă pasul, cu grijă și alegând oamenii care să rezoneze cu povestea ei.
Să nu uit! Mergeți acum la concertele ei. Este în acea perioadă în care emoția este veritabilă, nu se poate ascunde, iar ea o transformă într-un fel unic în amestec de sinceritate și umor. N-ai cum să nu zâmbești și să ciulești urechile la piesa care urmează.
Discover more from
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
