N-am avut și n-o să am din păcate multe festivaluri la activ pe vara asta. Șit hepăns. Așa că orice oportunitate apare o prind ca motanul șoricelul neatent. Așa am prins ziua a doua din festivalul showcase DWMT La Conac. Pentru cine nu a auzit de DWMT e vorba despre platforma Diud, Where’s My Tune? un loc unde poveștile audio prind și formă vizuală, adică vezi AICI și te prinzi tu 😉. Ei s-au înhăitat cu alți iubitori de artă în formele ei diverse, au găsit un loc, un conac medieval și, cu ceva sponsori, au pus-o de un festival.
Despre loc. Conacul Udriște Năsturel, undeva prin Giurgiu, la vreo 35-40 de minute de București, o casă a unor boieri de pe la 1700 cu o poveste în spate și care cumva a scăpat și a ajuns până la noi. Nu e Banffy sau Teleki, tot pe filmul ăla, doar că mai mic. Chiar mă gândeam că apar castele, conace sau domenii mai peste tot deschise activităților culturale, dar pe lângă București mai nimic. Uite că a apărut. E accesibil decent, au avut chiar și ceva bus de transport pentru cei care n-aveau chef de mașină. S-au umplut străzile riverane din Herăști de mașini, dar în perspectiva unei Bonțide ne-au acceptat 🙂. Primitoare incinta, cu destulă umbră și cotloane de zăcut pe chill.
Am găsit acolo un boutique festival la prima ediție. Chiar mă gândeam dacă să vi-l arunc în atenție că poate la anul o să fie zarvă mare pe el. Dar e legea firii de a crește și aș fi decrepit să mă opun cu toată părerea mea de rău de a-l ține așa cum a fost anul ăsta. Pare că are și potențial de creștere pe pajiștea din josul conacului așa că la anul mă aștept la mai multe scene 🙂.
Gata, v-am introdus cât să vă fac curioși. A fost un festival centrat pe artă nu pe stomac și asta a devenit ceva rar în ultimul timp. Da, puteai să mănânci. Cam scump, dar ceva ce nu găsești pe toate drumurile ( vezi NOUA), da, puteai să bei o cafea mai altfel ( vezi Beans&Dots), dar toate patru vanurile într-un colț, nu ditamai foodcourtul. Ceva cocktails și bături la barul de la Casa Stolojan și cam atât. Arta în schimb era stăpâna locului. De la instalațiile de pe aleea de acces curatoriate de Andrei Bălan și SEMN, muralul realizat de Săfițicuminți și expoziția lor din interiorul conacului, apoi Homage To Brâncuși, colecția semnată Felicia Simion, plus expoziția temporară ‘Castelul Destinelor Încrucișate curatoriată de MARe/Muzeul de Artă Recentă. Peste toate muzica…
Și aici intru pe teritoriul unde mai cunosc câte ceva. N-am prins prima zi plină de vedete ca Irina Rimes, Valeria Stoica sau Golan, dar scopul meu era ziua a doua unde apar vedetele de mâine 😉. Am ajuns la warmup-ul cu discuția despre diversitate în scena locală, depre de incluziune și echilibru bărbați/femei și-s mai multe laturi ce pot fi abordate. S-a simțit asta. Recomand oricând să vă dați timp pentru astfel de discuții. Se merită 😜
Primul artist pe scena mare – că au fost două, un așa zis main stage și un show case stage în spatele conacului- a fost Kadjavsi alături de bandul Tajnic Trio. E prima oară când văd live. Era un must see pe agenda mea. Am ratat Controlul. Am ratat și Point, dar am avut pe cineva care mi-a dat de înțeles că e ce trebuie așa că nu mai puteam rata. Încă de la Sidelines, piesa din deshidere, m-am oprit pe pajiște și acolo am stat. Un performance de pe alte meleaguri. Adică băiatu&co sunt ready for export. Din păcate. Reinterpretarea alumului Second Sun, debutul lui Nikita Dembinski aka Kadjavsi, e în așa hal făcută cu Tajnic încât cred că acum e momentul de a ieși în lumea largă. Să cucerești piața locală cu ce fac ei e mult mai greu decât să rupi Berlinul, Londra sau Tokyo și apoi să vii ca un rockstar aici. Susțin trupele locale, le vreau pe scena noastră, dar uneori cred că nu suntem pregătiți noi pentru ele. Mi-ar plăcea să mă înșel…
După el am migrat vreo 100 de metri până în spatele conacului la scena “mică” unde am dat de Faust și brigada lui. Un proiect pornit din hip hop care s-a upgradat cu niște instrumentiști de face actul live un masterpiece!! Mi s-a cam luat de hip-hoperi care-s blazați degeaba și-s slabi pe calitatea acompaniamentului. Aici e altă poveste. Omu’ o dă fără panică pentru are cu cine și cu ce: Adi Neacșu (bass), Horia Stanciu (tobe), Denis Negulescu (scratch&synths) Puneți un ochi pe el. Optimism real și super orchestrație. Cu Lucas Contreras la chitară! Așa fac legătura cu next gig de la main stage. Că a fugit omu meu Lucas să se conecteze la ce urma aka Cristina Lupu.
Da, v-am mai scris despre ea, dar de la scene mici. Aici era o scenă mare și ea urma să stea singură cu o chitară pe ea. Not easy pentru o tipă cu tirul de emoție după ea. Chiar mă întrebam cum o să umple ea scena. Ei, Cristina, ai umput-o fix cu emoția ta, cu candoarea declarațiilor dintre piese despre ce simți și despre cum devenirea ta ca om s-a transpus în cântecele tale. Și ai văzut câți de pe pajiște se regăseau în ele. Cristina ia despărțirea și o duce în normal, nu mai e tânguirea neputincioasă ci pasul spre o nouă etapă. Terapie mai bună nu e. Iar când apare și chitara lui Lucas lângă crește energia revărsată peste public. Sunt curios când se va cristaliza varianta cu band cum va fi…
Am fugit – suta de metri ca Usain Melc – ca să prind ce scria pe program. Alex Purje. Ăsta e omul din multe proiecte legate de grunge, stoner în forme originale sau tribute făcute cum trebuie. Eram curios ce mai e acum. Ne-a dat doar două piese din proiect deocamdată, dar e promițător ce am auzit. Uite -o pe prima aici.
Un ameste de prog și alternative inventiv și ușor romantic asta și datorită unor instrumentiști profi alături de care se naște proiectul ( vedeți voi din live 😉)
Am fost cu kinderul din dotare la festival așa că timpul a fost limitat și n-am mai prins-o pe Mădălina Pavăl și orchestra în ceva ce probabil ar fi fost memorabil. Mai aveam cele 40 de minute de întors spre București.
Sper ca festivalul ăsta să înceapă o serie cu impact direct pe scena locală, trupe, dar și public. Asta trecând peste egoismul meu de a-l vrea să rămână mereu așa 😜.
Discover more from
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
2 thoughts on “Diud, am fost La Conac”