Sacoșa cu prospături #271

Or fi ajuns și la mine subliminal mesajele de blec fraidei de am luat numa’ chestii cu negru de pe tarabe. Sau la negru? Sub diverse forme și pentru gusturi diferite. Un negru de Drăgășani ar mai fi mers 😉. Pentru chestii mai colorate vezi aici.


Cardinal Stem Cell Research || Piesa are un an deja, dar acum e relansată cu videoclip. Să știți că luam piesa de pe tarabă și fără să amenințați că vă dați foc 😜. Îmi era poftă de un garage punkizat și psihedelizat din Constangeles cu influențe londoneze. O trupă plină de talent, energie și distors care, din păcate, se manifestă destul de rar live. Videoclip cu mult negru care pune în evidență gecile albe Cardinal. Merch?


COMA X WarboyOrizont || Cam bine 🤘! “Umblă vorba cu coada-n sus” de o nouă colaborare între COMA și regizorul Marian Crișan. Interesantă combinație între riff-urile dure, vocea abrazivă a lui Dan, cai, război cu tot cu ruși, nemți și americani în Estul sălbatic. Warboy e un film cu poveste de război de pe la noi și lansare pe 17 noiembrie, iar colaborarea cu COMA e taman bună pentru a atrage public. Un trailer alternativ care pe mine unul m-a făcut să vreau să-l văd. Pare anti-mioritic cumva 😉.




Familia Jeff Aya-9 || De vreo 4 ani nu mai știam de ei, dar acum s-au întors cu piesa aia nouă. Au mai evoluat sonor de la Mici și bere. Roacănroll băgat în priză, cu un început cool și o continuare viguroasă chiar dacă la voce avem o tipă. Bine ales mesajul piesei pentru un comeback. Dă-i înainte, ridică-te, mergi pe drumul tău că tot o să iasă ceva din visul tău. N-aș zice că vor rupe gura târgului cu stilul ăsta în care greu mai inovezi ceva, dar hai să vedem ce ne mai pregătesc.



Coven ClashShut You Down || Piesă cu iz de noise-punk, în forță, amestecat cu garage ca să meargă cu mesajul din titlu. Single ieșit de capul lui acum un an, dar parc-au simțit că-mi place și i-au dat și clip. Niște domni, ce plua mea 😜. Eleganță și stil. Doar doi membrii apar în clip, dar nu ne rămâne să aflăm care-i componența de live la lansarea noului EP – The Expanding Edge – pe care-l vor lansa pe 24 noiembrie în Echoes see here.


byron Infern || Alo, domnu’ Purcărete! Auziți aici piesă pentru pasajul Noaptea Valpurgiei din Faustul dvs. O mică arie de operă rock. Infernul din tine, alternat cu liniștea regăsirii de sine pus aici pe note. O dualitate perpetuă, sonor și vizual. Alb și negru, el și ea într-un dans ba zbuciumat, ba armonios. Oare de ce au ales să prelungească piesa peste rigorile de timp ale radiodifuzării? Poate pentru că infernul nu se supune regulilor timpului. Un final ce te coboară sonor în timp ce vizual ești ridicat. O dualitate de final… Pentru restul albumului EFEMERIDE du-te la Arene sâmbătă 18 noiembrie . Ai și părerea mea aici .




Notă de final cu #Leapșa2 unde Deliric începe o joacă pe un beat cool&dark de la Raz One și sar în horă MCs din garda veche. Parcă de abia așteptau. Macanache, Psihotrop, Jazz8, Faust, NU’ și mai vedem ce mai iese 😜


Discover more from

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a comment