by Ivy
Cum e să te trezești dimineața devreme, și în timp ce asculți timpul la locul tău, să simți cuvintele cum se așează, așteptând să le culegi și să le așezi undeva? Nu trebuie nimic mai mult, sunt deja acolo… povestea e scrisă, și speră să nu alunece în uitare, ca toate celelalte.
Un desen dintr-un local descoperit întâmplător, în explorări nocturne. Lucruri pe care le-aș lua cu mine pe o insula pustie: cafea, cărți și muzica. Și o mână de oameni minunați, că doar nu lăsăm insulă nepopulată, nu?
Și așa mi-am dat seama câte concerte am avut norocul să văd în 2023. Și că au fost experiențe pe care le iau mai departe cu mine. Care s-au insinuat în poveste. Care au stârnit întrebări. Care au scos trecutul de la naftalină. Care au împins limitele. Care au durut. Care s-au încăpățânat să fie. Care aduc și acum zâmbete și cuvinte nerostite…
Eyedrops. De departe cei mai ascultați anul asta (Sorry, Doru și Doru, dar e loc pentru toți, zic eu 🙂). Ringtone-ul meu sună încă a Greșim împreună, cam de la prima ascultare. Știu că a venit momentul pentru (alt)ceva proaspăt, dar Cristina nu a lansat albumul, deci mia rămânem împreună puțin. I-am descoperit la un Bucharest PhotoFest, cu silent concert-ul lor din 2022. În apărarea mea, am avut nevoie de o pandemie și ceva împins pe ici colo ca să ies din cele câteva formații românești și să descopăr ce univers muzical autohton există. But hey, mai bine mai târziu, nu? Revenind la Eyedrops – e ceva în muzica lor care te face să asculți pe repeat. Poate sensurile ascunse din versuri, despre viață pur și simplu: cu frământări, întrebări, revolte, alunecări în abis și cățărat cu ghearele până ajungi să te bucuri iar de o lună imperfect rotundă. E o poveste care te duce prin toate stările, dar mesajul pe care îl iau de la ei vine din alte vremuri: ”ține-ți aproape ce știi că-i al tău”. Poptămaș, eat this 😜!
Cristina Lupu. Mi s-a lipit de suflet de când am ascultat-o prima oară, în Hidden, și m-am tot dus după ea, în București și nu numai. Să zic că e fabuloasă, ar fi prea clișeu… Îi doresc să aibă publicul pe care îl merită, pentru că mai rar așa artist, cu poveste și mesaj în care se împletesc în părți egale sentimentul, ironia (și autoironia), joaca și sinceritatea. Și mai mult de atât. Oare câte femei se regăsesc în povestea Cristinei? Multe, aș zice, dar prea puține să o așeze în văzul lumii. Dacă n-aveți bani de terapie, mergeți la concertele Cristinei și cântați până iese povestea din voi. Nu promit ca nu se lasă și cu niște lacrimi șterse discret, dar poate (și) asta îi e menirea? Mai las doar două gânduri despre ea: aștept albumul să îl ascult pe repeat până stric algoritmul de Spotify. Și stați în fața scenei, povestea dintre poveștile muzicale e cu cel puțin la fel de multă emoție de la Cristina. Undeva într-un backstage printre niște dealuri i-am spus timid că e minunată, dar nu mi-au ieșit cuvintele cum ar fi meritat. Poate mai fac o încercare…
Delta Pe Obraz. A pornit de la un „ia ascultă” și s-a transformat rapid ”wow, cum sună băieții ăștia!” Am stat cu urechile ciulite când s-au strecurat într-o seară la Guerrilla. Și i-am văzut prima oară live în Expirat, când deja aveam câteva melodii ascultate și reascultate. Le-am și scris setlist-ul o dată, că în industria muzicală trebuie să începi de jos 😄. Au versuri grele, care taie adânc, și nu îți cer scuze. Te forțează să ieși din călduț și să înfrunți realitatea care, de ce să nu recunoaștem, nu e chiar confortabilă zilele astea, oriunde ai întoarce capul. Cât despre linia melodică? S-au reinventat la fiecare concert la care am fost, fie că a fost prin cluburi, pe scene de festival sau ”decât” în căști, în niște silent concerts la J’ai. Poezie pe note, care te plimbă prin stări și îți lasă un gust ca de Unicum, amar plăcut, dar adânc simțit, multă vreme după ce s-a încheiat cântarea…
Am văzut (mai răruț) și mi-au plăcut.
The Mono Jacks (da, da, știu, absolut surprinzător!). I-am văzut mai rar în 2023, deși Facebook îmi aduce aminte că am început anul cu ei si Rockabella în Fabrica. Am așteptat albumul nou cu nerăbdare, dar… nu e acolo. Nu e Ușor disorsionat, unde și-a vărsat Doru trăirile și frustrările unei generații întregi (aia cu cheia la gât și povești complicate de familie). N-am vrut să-i văd la Sala Palatului, dar m-am strecurat la niște acustice și clasice, și a fost fix ce trebuia. Știu încă să trăiască emoția și tot se reinventează – în sfârșit au cântat Ține-mă pe scenă, deși nu credeam că o să se mai întâmple… Îmi șoptise cineva la un moment dat că nu e deloc printre preferatele lor, deși pe mine m-au purtat piesa asta, albumul cu totul, câteva drumuri lungi pe Valea Prahovei…
om la lună (altă surpriză, nu?) Și pe ei i-am văzut mai rar pe scenă și mai mult prin culise, dar anul 2022 a fost clar al lor, deci… așteptăm noul album. Multă energie pe scenă, poate printre cei mai mișto și devotați fani (știu eu unii care au fost trei zile la rând să-i vadă, dar nu dau nume!). E cu listă lungă de preferate aici, cu povești încă de la pre-lansarea albumului în 2022, dar mai ales… Sunt niște oameni frumoși, și asta se vede, se simte și ajunge în mulțime. Aș fi vrut doar să îi văd pe plajă la Corbu, dar nu ni s-au potrivit timpurile …
Kadjavsi. Descoperit accidental, când cineva m-a întrebat ”ce părere ai despre melodia asta?”…and pushed play. Era Sidelines. Spotify zice că e în top 3 ascultările mele de 2023 și nu e chiar de mirare. Nu știu cum să descriu muzica, e o experiență care se trăiește, în concerte live, cu ochii închiși și cu mâna pe inimă, să prinzi vibrațiile. Un artist care pare că se încăpățânează să compună cum simte, total neconvențional, pentru un public de nișă. Să-l țină, că abia am prins gustul!
Beth Hart. E al doilea an când merg la Brezoi să o văd and boy, is she fabulos or what!!! E o forță a naturii, cu povești de viață care ne fac să ne simțim mici în frustrările noastre zilnice, cu o sinceritate în povești care îți lasă un nod în gât… și muzică în care le găsești pe toate astea și mult mai mult. Poate surpriza cea mai mare? Show-ul din 2022 și cel din 2023 au fost total diferite, de la atitudine la povești la setlist. Același artist, două experiențe total diferite. Clar mai vreau o dată!
Florence and the Machine. Last, but not least. Știam că face spectacol, am citit destule cât să o fi pus pe lista de ”must see”, dar noroc cu Summer Well. O explozie de energie, de living in the moment, de aici, acum… prea sărace cuvintele ca să descrie cum a fost. Și bonus la ea? Îndemnul de a trăi muzica, momentul, lăsând telefoanele deoparte. Poate am rezonat aici mai mult, pentru că deja am făcut din ce în ce mai mult trecerea de la filmat la trăit. Și ce bucurie să trăiești muzica…
Bună. Sunt Ivy. Sunt doar un ascultător de muzică. Am descoperit târziu muzica românească, dar mă bucur acum de ea la fiecare concert. Și da, music makes me happy 🙂
Discover more from
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
