Unele lucruri se întâmplă cu un scop în viață fără ca tu să te prinzi de ce. Cam așa am ajuns eu pentru prima oară la VadooFest. Undeva la Cuca Măcăi cum se zice prin popor sau la Vadu Oii în cazul de față pe mal de Bâscă în Gura Teghii. Departe, între dealuri, fără semnal sau asfalt, dar cu muuult verde și … un vibe aparte.
Un festival întins pe patru zile din joia Sfintei Marii până duminică. Din centrul cătunului de nouă case te aștepta un urcuș pe scări de piatră. Chiar trebuia să-ți dorești să fii acolo 😄.
Spre deosebire de festivalurile celebre, prezente pe toate panourile și pe toate gardurile aici NU aveai parte de o intrare triumfală colorată și garnisită cu simboluri mercantile. Nu, intrai direct pe sub un molid mare care te pleznea peste ochi dacă nu erai atent și apoi nimereai direct între glumele voluntarilor de la Info Point legate de prezența au ba a semnalului pentru achiziționarea de bănuți, moneda lor din carton folosită prin festival. Da, asta părea o problemă, dar cumva, dacă erai pe fază când venea semnalul te desurcai. A fost festivalul fără nicio activare de brand și asta spune multe.
Tot acolo era grupat și miezul destinat papilelor gustative. Ograda cu papa aka food court-ul, un fel de bătătură unde niște doamne serveau din ce au gătit de dimineață. Nimic fancy sau făcut pe grabă, dar gustos și destul de caloric. Aveau și pentru vegani și pentru cei mai atenți la greutate. Nu multe feluri, dar acopereau toate mesele zilei Inclusiv gogoși cu smântână și gem de afine 😄. Mai sus un pic pe deal dădeai de barista cu o cafea competentă mi s-a zis. La cinci pași de ei, era miezul mixologiei aka Birtul unde, pe lângă ce se servea din scurtul meniu (btw foarte mișto curatoriat și dichist, cu cel mai bun Negroni băut de mine anul ăsta) era și inima sonoră a festivalului când scena mare tăcea. Aici s-au perindat K-Lu, Alt Om, C.Loud, ZO, dar și Pur și Simplu care a scos mereu lumea la dans în jurul focului din seară și până dimineața.
După și dacă scăpai din zona asta ți se deschidea înaintea ochilor poiana amfiteatru unde se întâmplau tot felul de chestii de zi și de noapte și de unde începea printre fagi campingul. Din experiența mea de camper, unul dintre cele mai mișto la care poți sta la un festival, logistic și ca priveliște. Păcat că nu e deschis în restul timpului, dar pare că se gândesc la asta pentru anii ce vin. Era răsfirat prin umbra fagilor cu destule locuri plate amenajate, toalete și alte spații utile integrate în peisaj din lemn și bine întreținute. Nu știu căte corturi au fost, dar să fi fost câteva sute. De acolo, dintre fagi se scurgea lumea în vale la chemarea muzicii.
Dar n-a fost doar despre muzică ci cu un întreg set de activități din zona de good vibes. Am dat peste Dicționarul(ă) Ilustrativ(ă) Natural(ă) al lui Mihai Trancă, peste aleea senzorială pe unde tălpile își readuceau aminte cum e să simți frunze sau pietre de râu în loc de șlapi și gresie, telescopul de căutat prin stele, căzătoare sau nu și multe chestii pentru copii mici sau mari. Ceea ce mă face să pun tag de child friendly, family friendly, pet friendly, mind& body and soul friendly.
Hai la lineup că aici mă mai pricep-ish. Doar două seri cu muzică au fost la scena de lemn din mijlocul amfiteatrului. Scena dintre focuri cum i-aș zice eu pentru că două focuri mari ardeau de o parte și de alta cât timp muzica era acolo.
Prima seară, cea de vineri, a fost cu trupe locale. Amphitrio a deschis balul. Un trio de jazz contemporan balansat între zone experimentale, neoclasice sau atmosferice pentru că-și permit având în vedere experiența lor instrumentală.
Vă las numele lor ca să vedeți cam pe unde mai cântă: Andrei Petrache la pian, Philip Goron drums, Mike Alex (Marin) la contrabass (pe el poate-l mai știți de pe la Norzeatic sau Qinta Spartă). Și vă mai las o informație. Urmează album nou în toamnă – Timelines – și pentru că de ce nu!? un turneu prin Europa. Foarte bună alegere de deschis festivalul!
După un changeover cam lung (sau mi s-a părut doar mie orășeanului neadaptat curgerii timpului din poiană!?) a venit o altă trupă la început de drum (cred că au doi ani de când s-au lansat ) Luna Maar în formulă de patru: Luna Maar la voce și chitară acustică, Laura Benedek bass, Alex Mușat drums și Lucas Contreras la chitară solo.
Jazzul de mai devreme l-au continuat ei cu ceva mai lumesc, un alt-folk de răsucit cuțitu-n rană cu gingășie. Interesante deviațiile solo ale lui Lucas spre America de Sud, dar și tristețea autentică din vocea Lunei. Și la ei cred că e un album în coacere așa că stați tunați dacă vă plac.
Întrucât în lineup-ul serii s-a introdus și furtuna de la ora șase tot programul s-a dus în noapte și rezistența lui kiddo din dotare n-a mai fost de ajuns să prind concertul anual om la lună. Așa că rămâne să-i reascult cu o ocazie viitoare. După numărul de tricouri oll/mp pare că erau cam așteptați.
Ziua a doua a fost pe internaționale în principal, dar cu plecare tot de la noi și anume cu varianta de duo a proiectului Sonoterra adică Gabriel Bălașa la handpan și Cătălin Milea la saxofon. Și aici sunt de felicitat gazdele pentru alegerea de deschidere a zilei. Pe muzica lor atmosferică s-a intrat în noapte. A fost cam magic. Albumul lor se lasă așteptat de ceva vreme și n-au avut răspuns la presiunile mele de a afla un când.
În schimb dublul vinil lui Gabriel Bălașa a fost de găsit (asta e ceva pentru că e în număr limitat la 500 de bucăți și le poți lua doar de la el). La fel și despre Cătălin Milea pe lângă vinilul Tetrismatic am aflat cu bucurie și surprindere că s-a lansat în muzica destinată oamenilor la început de viață (vezi aici).
De aici încolo seara a devenit internațională, world music și reggae, și știți că mă cam abțin de la păreri pe zona asta. Îi las pe alții.
Ca o concluzie mă bucur că drumul pietruit m-a dus până la liniștea și vibeul locului ăsta pe care aștept să-l revăd la anul. Vadoo îți doresc să continui, dar nu să crești. NU vă buluciți să nu-(m)i stricați zenul 😜
Discover more from
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
