Muzică din rădăcini. De la Mădălina Pavăl

Uite că s-a făcut timpul să se coacă noul album al Mădălinei Pavăl și al alaiului ei sonor. Da, acuma-n primăvara i s-a copt ei fructul ăsta rar că acum i-a venit sorocul. Fata coborâtă cu doru-n traistă de pe meleagurile din nord a ajuns la capitală și ne cântă despre ale ei care-s de fapt ale noastre.

Al treilea album. De fapt o continuare a poveștii începute pe Oamenii se fac dor, continuată pe Roiesc și acum dată lumii cu FUGA IUGA. Un copac care crește, se duce spre lume, spre cer, dar care se ține-n rădăcini, iar nouă ne lasă din frunzele și verdele lui.

După părerea mea este cel mai bun produs local ce poate fi inclus în ceea ce se numește world music. Cu atenția cuvenită ar putea pune lirica și acordurile locale acolo unde poate le-a mai dus Maria Tănase sau Phoenix. Un fel de 10 al Nadiei de la Montreal. Muzica ei nu e folclor răstălmăcit. Simți că e muzică de pe aici, dar trecută prin sufletul și simțirea ei. Există un iz autohton, dar atât de măiastru înfiripat printre viori, flaut și bass că are puterea de a trage de timpan orice ureche curioasă, de oriunde. Iar forțez o comparație, dar și Enescu a făcut cam același lucru în muzica lui.

Nouă piese, 35 de minute de magie. Din nordul țării până la sud de Dunăre, de la doine la hore și geamparale, de la cântecele copilăriei la cele ale devenirii. Legătura cu materialele precedente se simte, se aude. Dorul e prezent peste tot ca un arc peste piese, oamenii se fac și aici dor, dar și roiesc de data asta însă mânați de un vânt al schimbării. Căci asta înseamnă iuga, un vânt schimbător. Fuga te fura și Iuga te aduna, declarația de intenție a albumului. Echilibru din dezechilibre, elasticul emoțional care ne tot trage și întinde peste viață tot sperând la starea aia de grație când a fi, a avea, a face și a iubi sunt în balans perfect.

Fuga Iuga – piesa ce dă titlul albumului, paradigma fugi/stai în care se scurge viața

Liniștea e cea mai săltăreață, numai liniște nu e aici. Un fel de geampara contemporană.

Fata de împărat – o tânguială domoală, dar intensă despre schimbarea cea fără de întoarcere

Inima Verde – cuțit imaginar care se învârte precum arcușul pe vioară și în ritm agitat de inimă neînțeleasă care dă din colț în colț să se facă auzită

Crește și lasă e preferata mea. M-a dus prin toate fricile, rănile și salturile de încredere pe care le-am avut. Are un ritm ca de galop de cal alternat cu pauze potolite ca să-ți tragi sufletul până la următoarea fugă. Valuri pe sub piele.

Melc – din cântecul copilăriei se crește, se crește și se transformă în cântecul devenirii când ai lumea la picioare. De la melcul încet dansând pe două note simple la o exuberanță sonoră pe final. De toate. Viață.

Privesc – Mădădor se transformă în Barbu Lăutaru și pe ritm nebunesc de șatră se cântă despre pasiune, cu pasiune.

Leagănă – shhh, se visează! Parcă văd un generic de film Disney cu o călătorie imaginară prin personaje de poveste

Împreună – cântecul care adună, în care Mădălina și alaiul se adună cu noi. Cântecul în care se simt cel mai puternic rădăcinile din care-și trage ea seva sonoră. Cu versul pe care-l vedeți pe zidurile din întreaga țara… Oamenii se fac dor… de data asta înobilat cu ÎMPREUNĂ.

Albumul poate fi ascultat pe vinil și vă tare recomand asta. Experiența e completă așa. Se poate comanda de aici, dar cred că va fi și la concertele din București 21 martie, Cluj 22 martie și ce-o mai urma în turul de țară. Sau dați-i o ascultare aici. Și după ce-o faceți lasați-vă răgaz să umble prin voi, prin inimă și gânduri. Că poate v-o fi de ajutor. Întocmai ca aripa dată lui Harap Alb de crăiasa albinelor…