Sacoșa cu prospături #301

Acum că s-a schimbat prefixu’ sacoșei nu înseamnă că-și schimbă și năravul. Adună în ea ce-i ajunge pe la ureche, dar după pofta ei. De data asta vine cu un amestec eterogen de stiluri și mood-uri. Ceva tocană de primăvară cu de toate.

Rogu-vă n-o supărați și dați cu 👉SUBSCRIBE👈 că nu mă mai înțeleg cu ea 😁.


Hosting DucksYour way out // Începem domol cu un alternative-rock melodic pornit cred de la bancul ăla cu vaporul care se scufunda, “What are you sinking about?”. E un vers – Is it sinking or thinking your way out – care, pe lângă nota de dark humor, ascunde dilema omului modern în căutarea sensului. Răzvan de la Barter și Nicu de la OCS se mai joacă de-a rațele prizoniere din când în când și mai fac d-astea. Big up!




Alexu and The Voices InsideTotul mai ușor // Introspecția continuă tot pe zona descoperirii de sine. O piesă ușoară după cum îi e și titlul deși discuția cu vocile interioare nu e tocmai așa. Sugestia lui Alex e că schimbarea unghiului din care ne privim viața ne ajută și că rolul cel mai potrivit este cel în care ne este ușor să fim, fie el călător, tată iertător, veșnic salvator. Și vezi tu pentru tine cum faci să-ți faci viața frumoasă, nu aștepta de la alții. La cum zâmbește Alexu în videoclip pare că și-a găsit rolul în care totul îi e mai ușor ☺️.



Pistol cu CapseCu Tremur // Ooooo! Long time no hear PCC ❤️. Să tot fie vreo 4 ani. Missed them. Mie îmi sună altfel acum decât ne-au obișnuit. Nu mai simt ska-ul melancolic așa puternic. Sau tras mai spre centru, alternative, iar finalul piesei sună chiar bine, șlăgăros, ușor de fredonat. Sunt curios cum vor primi fanii. Asta în caz că se bagă la vreun concert că le numeri pe degetele de la o mână în ultimii 5 ani.



BlanofonicÎn numele ei // New entry, new band la sacoșă! O metamofozare parțială Cuantune. Dacă vă întrebați despre ce e vorba în piesă și cine este EA aflați că nu e despre o ființă ci despre altcineva care stă cu noi cam de când scrijeleam prin peșteră. Uite și acum când vă scriu am o relație cu ea. Chiar și sacoșa asta e un fel de altar dedicat ei. Mă mișcă, mă face să zâmbesc. Hai dans și spor la ghicit!



GiniaTatoo // Alt new entry și ăsta surprinzător. Apăsăm ambreiajul bpm-ului și dăm peste un pop ușor electrificat, melancolic cu o voce interesantă în prim plan. Are niște inflexiuni și influențe ușor folclorice, atipice stilului abordat, dar iese ceva închegat, provocator. Are potențial de earworm piesa, iar finalul mă face să ridic o sprânceană. Poate ne mai dă ceva din spectrul ăsta. Big like și pentru videoclip!



Claro Que NoThe Division // What a banger!! Super-bandul bucureștean revine în forță după EP-ul de anul trecut. O piesă de călcat pe accelerație, cu ritm de punk, sound de hard rock old school închegat de sună a ceva rock fresh. Mesajul pe care ni-l transmit? Te pun în context de la primul vers și de acolo curge firul liric cu concluzia că istoria se repetă pentru că nu suntem în stare să învățăm naibii din ea. Pentru detalii vezi că au concert în Encore pe 19 martie.


Discover more from

Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Leave a comment