Când m-am apucat de treaba asta cu documentatul fenomenului underground a fost pentru că simțeam că fac parte din el și voiam să-l fac să meargă mai departe. Sunt multe de vorbit despre asta, sunt și mai multe de făcut însă. Unul din lucrurile pe care simt și știu că se poate face este, cum se zice pe engleză, self-sustaining, adică ia shareuiți-vă între voi, fraților!

Da, uneori se întâmplă să vă susțineți între voi, dar se poate și mai bine așa că rubrica asta este doar o propunere pentru voi. O să vin cu câte o piesa care-mi place mie, peste care au trecut câteva luni de la lansare și care cred că merită să treacă de 1000 de view-uri pe yt – n-am găsit alt obiectiv mai accesibil, poate-mi propuneți voi altul-. Cu ajutorul vostru, al share-ului pe paginile voastre de trupe/artist sau personale, în caz că rezonați cu trupa, cu piesa, putem face ca piesa să ajungă la cât mai mulți. Per ansamblu, dacă lucru ăsta devine o cutumă va crește tot fenomenul underground. Dacă voi nu cântați într-o seară și fanii voștrii vor să iasă sunt ceva sanse să se îndrepte spre un share de-al vostru, nu :)?

Primul challenge merge spre Trip Manilla și Ding Dong-ul lor. O piesă trip-sensibilă despre întrebări fără de răspuns și răspunsuri venite fără să fie vreo întrebare. Cât de scormonitor e insertul ăla de ding dong, cât o concluzie de viață. Și ce mișto se compun vocile lor! Dacă descoperiți secretul de la final țineți-l pentru voi 😉 Hai s-o dam mai departe!

O sacoșă cu piese una și una și una ;P

BYTE YOUR TONGUE! – Hope Al 4-lea single lansat de când exista trupa asta. Hope vine ca un burial metal, piesă numa’ bună de coloană sonoră de film horror. Poate asta au simțit și ei de au venit cu un clip cu imagini extrase dintr-un thriller clasic. Oare se pregătesc de un album release și poate un concert?

Sur Austru – Jabracie Arădenii născuți din cenușa Negura Bunget au, în nici un an de la înființare, deja album cu lansare pe 20 septembrie, Meteahna Timpurilor, și pe care-l promovează destul de intens în perioada asta național, dar și pe afară . Jăbrăcie, e ultimul extras de pe acest album. Black metal transilvan cu multe părți instrumentale și un intro demențial în care te vrăjesc cu un fluier ca apoi să prăvălească peste tine distorsuri și versuri apăsătoare. P.S Așa am aflat și eu că jăbrăcie înseamnă mișelie, faptă rea ;).

Dimitri’s Bats – Just a little bit O piesă mai spre indie rock cu ceva electro/synth. Foarte dansabilă și degrabă prinzătoare de ureche. Videoclipul e surpinzător pentru iar pentru el Radu Osaciuc, vocalul, și-a sacrificat podoaba de păr spre binele trupei. Așa da sacrificiu. You crazy :p!

Petre Ionuțescu & Daniel Dorobanțu – Arise Trompetre și Daniel fondatorul Thy Veils, ambii din Timișoara, capitala electro pe România, au scos bijuteria asta. Electro ambiental combinat cu jazz pe trompetă și pian. Chill cu stil.

Phonic Bomb – Winter (Music Log 1) Rock instrumental jazzish spre experimental de la brașoveni. Ăsta e primul release din, cred, un proiect mai amplu. Pentru că trebuie să continue vă dau ghes și linkul lor de patreon pentru că artistu’ bun cu cheltuială se ține 😉

https://www.patreon.com/PhonicBomb

Roadkilll Soda – Nopți/Vino,Doamne! S-au alăturat și ei campaniei Romănia are sânge de rocker și ne-au dat varianta stoner a piesei lui Valeriu Sterian. Genial! Și demersul și varianta lor. Big up \m/!

Asta a fost.

Când am aflat pe la începutul anului de un festival în Parcul Mogosoaia cu un line-up promițător încă din perioada de presale n-am ezitat să-mi iau bilet. Avea 2 atuuri care ar fi putut fi ingerdientele de bază ale unei rețete de succes în termen de festival longeviv după care Bucureștiul tânjește atât.

Vremea a fost ideală. Prețul biletelor mai mult decât decent în perioadele de Early bird pentru ce nume s-au anunțat ( Liam Gallagher, Disclosure, Underworld, Kaiser Chiefs, Kovacs). Ideea transportului inclus cu shuttle bus de la 2 guri de metrou până în poarta palatului iarăși de bun augur.

Deci un demers mișto, dar care a fost tocat mărunt de tot felul de probleme până la marea lovitură.

Să vă zic. Transportul a fost decent, cel puțin pentru mine, singura chestie nasoală a fost infrastructura din zonă care s-a gâtuit repede, cel puțin duminică, dar asta nu le-o pot pune lor în cârcă. Poate ideea unei parcări, chiar și la o distanță mai mare, ar mai fi salvat treaba. Am auzit si că transportul de întoarcere n-a fost disponibil duminică decât de la ora 23 ceea ce a fost enervant pentru cei care nu puteau sta până la final fiind veniți cu copii. Un alt episod urât a fost lipsa de comunicare eficientă către cei cu invitații care NU aveau transportul inclus. No biggy, iei uber/taxi, dar e nasol să te trezesti la Străulești că nu poți urca în shuttle pentru că ai invitație. Plus că ajungi la festival ca soacra, pus pe căutat numai probleme. Adică ți-o faci cu mâna ta, măi festivalule, de ți-l bagi pe dracu’n casă :).

Accesul a fost decent, dar și aici am văzut o problemă de comunicare legată de prezența animalelor. Deși s-a declarat pet-friendly oamenii nu au putut intra cu animalele, lucru supărător având în vedere că trebuia probabil să te întorci să-ți lași animalul acasă.

După prima oră de plimbare în turul inițiatic de festival am rămas nereperat, fără o idee clară, fără un concept închegat. Ce vrea festivalul ăsta de la memoria mea? Cu ce să rămân eu în cap? Am avut impresia că niște buni meseriași au lucrat bine, dar fiecare de capul lui. Foarte multe activări și branduri peste tot. Multe oportunităti de instagrameală, dar fără a putea face ceva social-media eficient. Rețele ( cel puțin 2 dintre ele) nu s-au pregătit de creștere de trafic și aici are și organizatorul un rol. Plus că n-a suplinit măcar cu o rețea de WiFi dacă tot aveau un operator ca sponsor ;). Deci aveai content de postat, dar mergea nu :).

Comunicarea pe event a fost slabă în zilele de festival. Dacă pâna la începere totul mergea bine, cu poze faine, informații utile si la timp, parcă au rămas fără oameni de PR. Lipsa de răspuns la întrebări care aveau nevoie de răspuns rapid, lipsa de informații în timp real despre ce și cine e pe la scene sau ce activităti mai sunt și pe unde, comentarii șterse din discuții. Urât, asta enervează publicul. Nici comunicarea offline, afișe, detalii depre locație n-au fost prea multe, asta peste lipsa cvasi-totală a voluntarilor prezenți prin festival.

Adaug aici și numărul insuficient de coșuri de gunoi, prezența foarte discretă a palatului în viața festivalului – în afară de transformarea unui corp de clădire în panou publicitar folosind video mappingul – o oarecare lipsă de diversitate la bar – nu m-a prins deloc berea aia americană.

Să vorbesc un pic și de scene. Aici festivalul a ieșit pe plus. Au avut un look reușit și o amplasare decentă pentru ce oferă locul cu un aproape back-2-back între Main și Guerrilla stage plus un Telekom Electronic Beats stage ascuns prin pădurice dedicat muzicii electronice mai de nișă. Designul lor a fost foarte mișto, iconic – cam cu asta aș rămâne despre festivalul ăsta peste timp-. Ca sonorizare se putea mai bine, de multe ori am avut impresia că era mult prea tare în fața scenei. Cortul de sunet de la Guerrilla stage putea să aibă o formă mai puțin intruzivă în ochiul spectatorilor din spate ;). Lineup-ul de la Guerrilla stage a fost bine aranjat. În prima zi mai electro cu Otherside, Karpov not Kasparov și Șuie Paparude.

Pe primii i-am ratat. La Karpov not Kasparov deja dansam. Pe Mechanical turk am avut și revelația că 1 din 10 eram atenți la scenă restul erau veniti la picnic. Aia e! Mai avem până înțelelegm ce e cu festivalurile de muzică!! Nu-s truck food fest și nici relaxing camps. Ne-au dat și ceva piesa nouă, un fel de oaca-oaca electronic pe care aștept să-l reascult ;). Au plecat cam abrupt de pe scenă că cică programul e sfânt. Aham! Am văzut ;).

Şuie Paparude a ridicat lumea de pe păturici- deja o făcuse Undeworld la Main într-un mare fel, dar acolo era oarecum pentru cunoscători. La Șuie s-a învârtoșat tot spectatorul că vorba aia le știau piesele de la party-urile din facultate :D. N-am înțeles la ei ce era cu reverbul ăla de nuntă la textele dintre piese. Intentionat sau …?

Ziua a doua a avut The Mono Jacks la start, la care n-am ajuns fiind prins în traficul de pe centura Buscureștiului.

Am ajuns la Robin and The Backstabbers cu un Robin care ne-a întâmpinat în costum de pompier. Trec luni fără să-i văd pe băieții ăștia și acum i-am văzut de 2 ori într-o lună. Nu mă plâng, aș putea să conduc un autobuz în care ei să cânte întruna, dar doar vă zic.

Și vă mai zic ca pe 30 noiembrie, la Arene , se lansează, băăă!! Parte a a treia din trilogie care va fi “al 7-lea cel mai bun album românesc al tuturor timpurilor” după cum declară ei. Sunt curios care or fi cele 6 dinainte ;).

FiRMA a închis seara, fără să știe au fost ultima trupă din festival. Nu-i mai prinsesem de mult timp la scenă așa mare, pe întuneric și open space. Sună parcă altfel. Magia lor amestecată cu luminile scenei inundând poiana aia e ceva de luat la pachet ;). Din păcate prea puține piese de pe Poezii Alese Vol I, dar așa e la festival, dai din alea cunoscute ;).

Despre Liam nu vreau să spun prea multe. El zice că scena era cam mică, ieftină și nesigură – mică era ce-i drept- organizatorii nu comentează prea eficient, iar noi știm că el e o divă badass boy care nu e la primul episod de genul ăsta. Adevarul e pe undeva la mijloc. De cum o s-o rezolve organizatorii depinde în mare măsură în schimb credibilitatea lor și viitorul festivalului.

În concluzie eu aș vrea ca ei sa continue. Nu dau cu piatra de la prima ediție. Dar aș vrea să văd la anul îmbunătațiri că altfel se vor duce pe ușa uitării pe care au luat-o atâtea festivaluri bucureștene.

O sacoșă plină de versuri care mai de care 🙂 …

Claudiu Daniele – One day   Muzică de luat lumea în cap. Fix lucrul pe care-l face și băiatu’ ăsta. E busker sau cum zicem noi muzicant de stradă.  Unde merge el merge și muzica lui și pare că a bătut ceva Europă. Nu sunt puține starurile care au început de aici. Îmi aduce a James Blunt. P.S. Opriți-vă, ascultați și recompensați buskerii. Vă pot schimba starea de spirit în bine ;).

 

Islaz – Isarlâk  Asta e piesa care dă numele maxi-single-ului lansat de trupa demento-balcaniko-rockistă care-și zice Islaz. Impresionantă producție. Versurile lui Ion Barbu care par că n-au nici o noimă, întocmai ca o zi dintr-o mahala dobrogeană. Și cum dreaq’ să le ții minte! Chapeau băieții pentru memorie! Muzica e și ea un mashup de sonorități rock, balcanice, folclor, un fel de revival Phoenix, dar mult mai fun și pe vibe de 2019. Am lăsat la final  videoclipul  care e în sine o capodoperă. Priviți-l cu atenție de mai multe ori. Ați văzut sămânța cum sare pe cinele? Nu? Mai uitați-vă-ți înc-odat’ ;P

 

 

Alina Manole – Trezește-mă    O piesă tiptil de la Alina Manole de pe Fericirea de Luni, din 2014, care are acum și prezență yt . Trebuie să-ti ții respirația ca să savurezi piesa asta. Doar 2 minute și un pic :).  Pian Raul Kusak. Atât. Nu mai e nimic de zis ;).

 

Pilestra – MA  Peste vocea Manuelei Marchiș am dat  pe când mă documentam să vă scriu despre Katharos XIII trupă a cărei vocalistă este. În proiectul Pilestra regăsim aceeași manifestare  sensibilă, psihedelică chiar, peste un electro ambiental. Un vis diafan. Trebuie să spun că Timisoara rulz la zona asta muzicală pe România, d-aia se și înghesuie festivalurile de gen p’acolo.

 

Scuzerambeat – Moara cu noroc la 3 litri   Prima piesă a trupei cu nume de scuză general valabilă dupa o beție, abordează în mod caterincos garage rockul cu un pic de grunge nemțean , că de prin Cuibul din Piatra, de care vă povesteam, vin și ei ;). Consumați cu responsabilitate la orice petrecere, tu dum dum \m/ !!

 

 

FiRMA & Svetlana Cârstean – Una E, Alta E    Înc-o aleasă de pe Poezii Alese Vol I primeste clip.  Recită chiar poeta Svetlana Cârstean peste blues rock-ul FiRMA. Lansare la fix cât să mai prelungească vara din capul nostru. De-ar fi toate poeziile așa norocoase! Dacă n-ați cumpărat încă albumul anului 2018 (în opinia mea) dați fuga că e un must!!

 

Cine locuiește într-un oraș mediu sau mic știe că acolo evenimentele culturale din zona alternativă sunt rarități. Cu atât mai valoroase sunt însă pentru că duc artiști, idei, mesaje noi către niște oameni la fel de valorosi ca și cei ai marilor orașe. Să nu mai vorbim de trupe din zona undergroundului care ar avea greu posibilitatea să ajungă să cânte live pe acolo.

Un astfel de eveniment este conceptul Street Delivery, pornit acum vreo 13 ani în București, dar care a început să călătorească și prin țară pe timpul verii. Așa a ajuns la ediția a III-a în Bacău, unde m-am întâlnit eu cu el. Mesajul de anul ăsta a fost “Poezia e în stradă!”, o potrivire perfectă cu urbea moldavă al cărei nume e organic deja legat de poetul George Bacovia.

Pare că a fost unul dintre cele mai aglomerate weekenduri din punct de vedere cultural în Bacău ( Ingenious Drama Festival – teatru, Serile Diasporei – jazz & muzică clasică, Film mai Aproape ), dar și-a avut și Street Delivery partea lui de public. Mai mult cred din cauza amplasării fericite în vechiul parc Cancicov, loc vizitat de toate generațiile în weekend. Altfel, n-aș caracteriza demersul ca pe un succes de casă, dar el face exact ce trebuie să facă și am simțit asta din plin.

Am simțit-o la voluntarii implicați în tot felul de acțiuni sau workshopuri, de la Centru de Tineret Bacău care-si promova noul spațiu unde speră să atragă tinerii la tot felul de activități, până la cei din organizația MozaiQ, de la organizațiile din zona ecologiei, la cele din zona literară. Toți aveau un entuziasm care nu poate fi cumpărat cu bani. Avea sens implicarea lor, se simțeau mari. Iar asta e un mare plus.

Plus a fost și prezența Muzeului Memoriei, un demers online care coboară des în offline ca să lege generații și să dezlege amintiri, cu fotografii, povești și uitatul telefon cu disc care a atras o grămadă de copii curioși de străbunicul smartphone-ului ;). La fel cu plus a dat și prezența proiectului Casa Activistului cu tot cu Florin Bădiță care a organizat picnicul nocturn și dezbaterile pe teme civice cu tinerii și mai putin tinerii din Bacău.

A fost si muzică, bineînțeles. N-aș zice că scena a adunat foarte mulți oameni în fața ei, dar era de așteptat cumva. Lipsa de sonoritate a numelor, lipsa de exercițiu în a te expune muzicii noi, necunoscute într-o urbe nu îndeajuns de mare face viața grea artiștiolor aflați si ei pe la început de drum, dar nah, dă-i foale! 🙂 Ce e de menționat aici este prezența unor trupe din țară care altfel n-au cum ajunge pe astfel de scene, dar și a unor trupe locale pentru care asta poate fi o rampă de lansare sau un generator de amintiri placute.

Am remarcat un proiect local, Brothers of Rock, de la care am ascultat două trupe Endless Emotions, un rock old school cu mult distors și emoții 😉 (vezi aici) și Age of Tomorrow (simbolic ;)). Mișto sloganul lor – Stories about rock will never die– și faptul că duc mai departe microbul rockului la noua generație. Big up \m/!!

Alt episod fain a fost Poetry battle-ul cu MC Adrian Jicu– un prof cool din localitate- dintre 5 poeți locali și 5 rapperi ( printre care și Razvan Krem Alexe de la Radio Tananana, plecat din urbea bacoviană)

A fost și proiectul Fine Sounds din Brașov despre care v-am mai scris cu improvizație 100% on stage, Cozy Poetry Night din Iași- ce trupă faină și ce interesant live-ul! – , Omu Gnom, Vali Umbră & BRU cu tot cu piesa lor nouă ( check it), Zimbru din Cluj, Mădălina Pavăl cu dorul ei, Astro Generale cu psihedelicu’ lor transilvan, Adam’s Nest– cei mai favoriți ai mei din Iasi 🙂 pe care i-am ratat, Nidal Ștefan șau El Negro.

În concluzie dacă dați peste astfel de evenimente, din postura de artist sau spectator, mergeți și vă veti întâlni cu o experiență nouă 😉

P.S. Caut colaboratori pentru evenimentele underground din Bacău ;). PM!

A dat ‘mniezo s-o prind în sfârșit live pe Mădălina Pavăl, fata care spune că oameni se fac dor. Pentru cei care nu știu cine e să pună mâna să asculte Frunzuliță, iarbă deasă sau Dă cu arcu’ de la Subcarpați. Ce mișto sună ce face ea acum și ce mișto a fost la silent concert-ul din J’ai Bistrot! Să vă zic.

Sold out din nou, terasa plină de căștile cu luminița roșie și vreo câteva surprize. Poate un pic cam multă lumină. Ar fi mers o atmosferă mai de lumânare așa ;). De data asta pot spune că audiția la căști a fost foarte potrivită. E genul de muzică la care te apucă visarea nu bâțâiala. Pe scenă alături de ea mai erau două tipe la vioară, singurul instrument care se auzea și fără căști, una la clape și Bru la chitări și pedale. De cum a început, ne-a și luat în vraja ei și a doinelor ei.

Mă întrebam acum ceva timp cine o să ia doina s-o facă cool. Uite că Mădălina a reușit. Să cânți de dor, folclor reinterpretat, în mijloc de București unor oameni neduși la munca câmpului și să îi ții conectați tot concertul la sensibilitatea ta, asta înseamnă că ai reușit. Asta din ce am văzut la cei din jurul meu. La mine am simțit o mare răscoleală pe Tot de dor sau Tu știi ce știi, preferatle mele. Da, această Morcheeba Tănase are darul de a te răscoli cu muzica ei. Mă bucur că și-a luat curajul ca, după experiența Subcarpați, s-o ia pe drumul ei.

Faină a fost și tranziția de la muzica ei spre funk-hopul lui Vali Umbră. Au cântat vreo două piese împreună plus un Mulțean trăiască cu toată terasa pentru că era fix ziua lui :). Apoi a rămas doar el și cu Bru pe scenă pentru scoaterea din transa dorului și punerea lumii în miscare ;). Exact ca în versurile noii lor piese, Visători, cu care au și început partea lor de seară. Deci vibe cu dans, mâini în aer și chirăială până spre miez de noapte.

În premieră am dat si de cei de la Free live sessions care au transmis live tot concertul. Intrați la ei pe pagină și găsiți acolo ce ați pierdut ;).

Răscoleală de suflet și bâțâială în aceeași seară. Mulțumesc, Mădălina! J’ai să mai faci!

I dare you! Fiți sinceri și spuneți de câte trupe din sacoșa asta nu știați ;P.

Sea Section – Ergo    Al treilea single al nemțenilor. Nirvana & Alice in Chains offsprings on moldavian hills. Piesa asta mă bagă direct în filmul grungeului anilor ’90. Bine băieții! Vine un album pe care o să-l cumpăr negreșit ;).

 

Scartz – Zona Ciuc  Hip hop ciucan.  Scartz e parte din Combinații Letale. Groovy sound, like pentru chitara aia de pe refren, îmi aduce vibe-ul din anii de glorie ai rapului și hip-hopului. Cred că ăsta e și mesajul lor.

Abstract Grave – Deja vu    Single de debut pentru proiectul în doi de prog/metalcore. Sună destul de brutal pentru un core, dar are și pasajele de progressive-rock inventive și melodice. Se cerea un proiect proaspăt în zona asta. Clipul pare un DYI cinstit și asortat cu piesa, dar nu prind faza cu partea color a lui din a doua jumate care pare că-i din alt film.

 

Stash – Killing me   Premieră & prospătură de la Studioul de Bază cu primul single al ieșenilor. Ce nume fain și-au găsit! Un blues interpretat în stil psihedelic pinkfloydish care m-a făcut să-i dau de vreo 10 ori repeat. Very good și de ținut urechea pe ei ;).

 

Katharos XIII – Caloian Voices   Încă o premieră la sacoșă cu timișorenii care sunt pe o nișă a nișei cu stilul lor. DoomJazz aka dark post-jazz & doom metal. Îmi aduce aminte un pic de Wildhoney de la Tiamat, dar cu o voce feminină remarcabilă. Piesa este de pe noul lor album Palindrome. Băgați o ureche lungă 😉

 

Marius Dașcău – Mi-a părut bine… oarecum   Folk, folk, da’ cu un sound actual, puțin rock și versuri din care poți găsi idei pentru replici la o despărțire ;).