Când îți faci propria recenzie

by Watzzy

IMG_2951

Pe 21 noiembrie am avut ocazia să dau concert, da, eu Watzzy pe scena clubului în care am avut cele mai multe concerte, dar unde nu am mai cântat din 2014. A fost de vis! Pe scenă au mai urcat Bulz Brotherz cu al lor stil rebel/pieptănat.

Această recenzie va fi una de autocritică și așteptări versus realitate 🙂.

Bulz Brotherz au intrat pe scenă cu stilul lor caracteristic care îmbină șlagărele celebre românești cu riff-uri din piese internaționale. Astfel, am avut ocazia să ascultăm pe riff-ul de la Young Folks versuri de la Bosquito sau pe riff-ul de la Stere versurile piesei de la  OCS Cineva Să Ne Aducă Vara Înapoi. Băieții s-au urcat pe scenă în echipament galben negru (tricoul de joc oficial al S.R. Brașov, urmașa F.C. Brașov) și au folosit o tactică de distrare a adversarului, care la auzul riff-urilor și versurilor cunoscute s-a adaptat și a intrat în jocul nebunesc. Bulz Brotherz au un stil al lor de a punkui lucrurile. Chitara tare și cu distors, ritmul rapid și încărcat, vocea groasă și puternică al lui Mihnea duc soundul trupei către punk, dar unul cuminte. Ochelarii de soare adaugă la acest stil rebelios un pic de posh. Energia creată de ei a fost una imensă și publicul, format în mare parte din brașoveni, i-a făcut pe băieți să simtă că joacă, pardon, cântă acasă. Cea mai energică piesă din punctul meu de vedere a fost combinatozaurul format din versurile ZOB Telenovelele, refrenul de la  Lele (Loredana) și progresia de acorduri din Tânăr și Neliniștit. Cam așa a fost.

Nu am avut timp să stau tot concertul lor, că a trebuit să mă pregătesc. De fapt m-am urcat pe scenă prea devreme, ei încă mai cântau așa că m-am întors în backstage și am mai băut o bere. M-am întors pe scenă la ultima lor piesă, care se numește Generection (o combinație între riff-ul din My Generation de la The Who și versurile de la Strada Speranței) și am cântat împreună. A fost un soi de jam, un jam session cu trupă de punk. După ce s-a terminat piesa băieții s-au apucat de strâns și de montat pentru concertul Watzzy. Eu am rămas pe scenă. Având în vedere faptul că eu sunt Watzzy se presupune că prezența mea pe scenă era ceva firesc. Așa este. M-am gândit că dacă se face change-over și eu sunt acolo de ce să nu cânt ceva. Bine, recunosc că ideea e furată (adaptată) de la King Crimson, unde Robert Fripp cânta ambiental la chitară în timp ce lumea intra în sală. Am avut în jur de 5 minute de soundscapes, ambient și puțin jazz până când băieții s-au montat. Apoi două bețe și… a început distracția! Alcoolul și-a făcut efectul instant și am început piesa cu strofa cu care de obicei o termin :P. Fain e că oamenii cu care am cântat, Cipa și Soka sunt obișnuiți cu asemenea situații. De fapt de prin 2010 suntem obișnuiți unul cu altul. Ne știm bine și asta ajută mult. Oricum, după un bridge prelungit random tot de mine, m-am întors spre ușa din backstage și din spatele ochelarilor de soare și de sub bască am încercat să mă adun. Poate trebuia să stau mai mult în backstage și să mă pregătesc moral mai bine. Cu chiu cu vai am reușit să îmi adun cuvintele și să mergem mai departe. Am cântat Bere ( care are și clip vezi aici ). Lumea a cântat împreună cu noi și la Bere și la Avion cu Motor. Publicul a fost receptiv, a cântat și a dansat, iar eu încercam să îi fac să nu uite că fix de aceea au venit aici. Am cântat și Lean on Me, efectul fiind că lumea s-a adunat în fața scenei. Note to self: mai trebuie să lucrez la cum să adun lumea mai repede de a 3-a piesă în fața scenei.

IMG_3033IMG_2860IMG_2771

Apropos, în dimineața evenimentului am avut ocazia să beau o cafea cu Roxana, o prietenă și cu Giles, un prieten. Giles Robson este un muzicuționist (om care cântă la muzicuță) englez de blues care a lansat o grămadă de albume și este considerat printre cei mai buni în domeniu în Europa.

Giles s-a urcat alături de noi pe scenă și am cântat Crossroads. Vă spun sincer m-am gândit la momentul ăsta toată ziua. A fost probabil cea mai intensă experiență muzicală pe care am avut-o. Nu știu cum, nu știu de ce. A fost un Croosroads de vreo 8 minute cu solo-uri, cu întrebări și răspunsuri între muzicuță și chitară. A fost un vis împlinit.

Am cântat apoi Your Eyes, m-am emoționat. Concertul s-a terminat cu o piesă mai lungă care se numește Vânătoarea. Funk combinat cu puțin rock și cu un solo de vioară. Am fost deja prea obosit pentru a mă concentra, așa că după solo-ul de vioară am prezentat trupa, am terminat piesa și fără să mă gândesc prea mult l-am chemat pe Giles înapoi. Am cântat o improvizație de blues presărat cu puțin The Doors, apoi am încheiat cu Johnny B Goode. A fost o sesiune de improvizație cum demult nu am făcut. Duel muzicuță versus chitară, apoi muzicuță versus vioară. Voce nu prea am mai avut așa că am cântat doar ce era important, go Johnny go! Am fost absorbit așa de tare de muzică încât nici nu mi-am dat seama cât de bine se distrează lumea. Abia după ce am terminat ultima piesă și mi-am lăsat chitara mi-am dat seama că lumea urlă bis-bis-bis. Dar a cam expirat timpul. Am făcut o plecăciune lungă apoi am plecat în backstage. Dacă tot suntem la capitolul public, aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au venit și au dat culoare concertului prin vocea și dansul lor și prin faptul că au aplaudat sincer munca noastră.

IMG_2759IMG_2970IMG_3030

În concluzie, deși sunt ușor iritat de greșelile mele de pe scenă, trebuie să recunosc că a fost unul din cele mai reușite concerte pe care le-am susținut. Am cântat cu energie și publicul a simțit și a înțeles asta. Bulz Brotherz au bubuit acoperișul cu muzica și energia lor. Am învățat că nu e chiar ok să îți faci filme înainte de cântare și că alcoolul te poate tâmpi fix când ai nevoie de toți neuronii. Sonorizarea și luminile au fost impecabile mulțumită lui Horațiu Bodocan (sunet) și Ioan Tătaru (lumini, nu tobe, cum a fost prezentat de subsemnat pe scenă). Un imens mulțumesc pentru Dan, Alin, Jojo și tot staff-ul Rockstadt, profesioniști.

Ca notă de închidere vreau doar să menționez că pe standul de merch se puteau găsi Soundcard-urile celor două trupe și nu numai. Fine Sounds a pus la dispoziție tot arsenalul de Soundcards. Mulțumim celor care au donat susținând astfel acest proiect inedit și artiștii care participă la el.

IMG_2155

Foto credits Ioan Poroșnicu.

IMG_2951

Ba vă mai întoarceți!

Adam’s Nest, trupa ieşeană pe care pusesem pariu anul trecut, a avut primul gig, doar al lor, în Control de București. Au mai cântat pe scene din capitală, dar ori în deschidere la We Singing Colors, Ana Coman sau Pinholes ori pe scene mai mici gen Londohome. Acum au fost stăpâni pe scena din Control şi într-o seară de marți, Brutus ;). Sunt înclinat să-i critic prea tare pentru că mi-s tare dragi şi-aș vrea să ajungă la BBC live sau la Glastonbury. Da’ pentru asta…

Au făcut de curând pasul la full band şi e pentru prima oara când îi văd așa. Primele piese nu m-au convins că e pasul cel bun. Prea mult zgomot pentru piesele lor sensibile. Din vocea lui Răzvan dispareau inflexiunile. La ce bun putere, energie dacă dispare feelingul, îmi ziceam la început. Pe măsură ce au intrat în gig însă lucrurile s-au așezat şi de pe la Baby doesn’t love me (yet) (vezi aici) lucrurile s-au mai așezat.

Da, le-ar mai trebui cuvinte între piese că-s smart şi funny şi dialogul cu fanii are rolul engagementului de pe fb :D, dar trebuie să treacă peste trac. Merg şi glume cu moldoveni :). Da, trebuie să-și pună în valoare charisma şi să ia ochii de pe griful chitării.

Da, e un pas bun în opinia mea că au mai multe piese în română acum. E un trend. Piesele în română cară mai multă emoție de la artist la public. Chiar dacă n-o să apari pe MTV neapărat, dar te face mai artist. Da, e bine c-au ajuns pe scena din Control, dar să rămână conectați şi la realitatea scenei din underground din care vin. Da, e fain și catchy că-s doi vocaliști, iar aici trebuie să remarc că Vlad s-a perfecționat și i-a ieșit bine Noul Val. Dacă acum sunt full band altfel se vor compune piesele decât pe vremea când în doi se nășteau piesele în cuib. Da, publicul îi iubește, dar publicul se mișcă, se maturizează, e volatil. Pe Viktoria, Nu ne mai întoarcem, Superheroes i-au facut să cânte împreună cu ei.

Am auzit şi ceva nou care mi-a plăcut mult, Piesa Superbă dacă am înțeles io bine. O piesă născută probabil în patru şi asta se simte. Are zvâc, păstrând soundul lor trademark, dar se simte alternativul indie melodic din plin. Trebuie să mă credeți pe cuvânt sau să mergeți la concertele lor până o lansează în online ;). That’s the way şi aveți cu ce! Piesa soundtrack de pe Nu trage perdeaua (pe care recomand să-l vedeți zilele astea că apoi fuge la festivaluri de pe afară), Trei culori, a prins și ea o formă nouă, mai Jurjăcită cum zic ei probabil din cauza orchestrației care întradevăr duce spre Jurjak :).

Da, e greu şi job full time și muzică și da, nu poți supraviețui din banii din underground decât dacă traiești doar cu aer sau pune ochii pe tine vreun sponsor sau sponsoră (forțez un pic ca să mă înțelegeți).

Cam asta. Acum, dacă de mâine văd patru like-uri fugite de pe pagină si niciun răspuns pe mess de la ei, asta e, mi-o asum, dar eu tot o să le ascult muzica. În doi, în patru, în Londohome, Control sau ce-o mai veni. Deci, băăă, să vă întoarceți 🙂 !!!

Sacoșa cu prospături #127

Prima pe decembrie! Sacoșa, dragilor. La ce vă gândeați :P?

bonus

RockabellaSteagul alb feat Doru Trăscău Ce dialog vocal în piesa asta!! Pretextul? Reproșul timpului trecut degeaba peste o relație. Câți n-am fost pe acolo!? Un alternativ dramatic care crește treptat cu Teodora ba mângâind cuvintele ba strigându-și frustrarea, totul subliniat de un cor în backing demențial. Finalul aparține vocii lui Doru care livrează concluzia. Dureroasă. De remarcat puterea videoclipului în susținerea ideii. Dans contemporan, cu ea și el, alb și negru, ca alter ego-uri mânate de tensiune și orgolii.

NoruNegruUnde stai? Rar, da’ bine. Ăsta pare să fie motto-ul trupei. Abia al doilea single cu clip de pe albumul Contrainfinit lansat acum 2 ani. Într-o lume în care totul se întâmplă pe repede înainte ei o ard melc style. Dar știți ceva? Ăsta e și vibe-ul pieselor, deci sunt perfect aliniați în simțire și gândire. La fel și clipul, o călătorie-abandon de niciunde spre nicăieri.

RoadkillSodaSatan Al doilea extras cu clip de pe viitorul, sperăm cât de curând, album. Nu vă așteptați la o piesă care să vă rupă capu’ ci mai degrabă mințile 😉

A-C LeonteRemember O altă piesă ieșită în urma sesiunii de creație pe care A-C Leonte, Denis Bolborea și echipa au avut-o rezultând proiectul muzical I Am You. V-am mai dat și PRAY acum ceva timp. Nu vreau să încadrez la vreun stil, vreau doar să dansez ;).

SPAM Fie ca Anti-colindul de care aveam nevoie ca antidot la All I want for xmas is you sau Last xmas. Dacă aveți cumparături de făcut puneți-vă melodia asta în căști și măcar o să vă distrați realizând futilitatea din jurul vostru. Fie ca ce-am zis să vă ajute :D.

The Sonic TasteMe myself and I Boss, are roachenrol, voce răgusită cum trebe, aș dansa pe ea pe la 2 noaptea de numa, dar n-aș rămâne cu ea în cap. U can do better ;)!

Hamburger cu sos rock

by WatzzyIMG_20191114_203149

Acum câteva săptămâni m-am plimbat prin Hamburg cu ocazia unei vacanțe premeditate și bine meritate. Hamburg este de fapt una din cele mai importante obiective culturale în ceea ce privește underground-ul și viața rock’n’roll. Foarte mulți artiști și-au dat kick-start la carieră aici, iar alții și-au confirmat notorietatea. John Lennon a spus: ‘I grew up in Hamburg’, referindu-se la faptul că Beatles s- a maturizat cântând în Hamburg. Ar mai fi multe de spus, dar eu nu m-am dus să văd teatrul muzical Tina Turner sau Beatles Platz. Nu m-am dus să văd trecutul, m-am dus să văd ce e, cum e și de ce e acum. Așa că voi evita incursiunea turistică prin portul imens, prin bisericile arse de război și prin parcurile nesfârșite și voi începe discuția despre ce am văzut și simțit în materie de concerte.

IMG_20191114_203137

Am participat la fix 3 concerte. Două concerte simple, cu coveruri rock și punk. Celălalt concert fiind cu două trupe consacrate și un act up and coming (tinere speranțe la vreo 38-40 de ani).

Într-o vineri seara pe cel mai păcătos bulevard din Hamburg, Reeperbahn, făcându-ne loc printre tot felul de oameni interesanți ce-și ofereau fie ‘serviciile’ sau ‘marfa’ am reușit să găsim două cluburi în care se și cântă. Două cluburi, deschise spre stradă, unul lângă altul din care se auzeau tare chitările și tobele muzicienilor și urletele oamenilor care la ora 8 seara erau deja la un nivel cu solul în ceea ce privește efectul alcoolului asupra neuronilor. Oamenii petreceau pe muzica unor cunoscuți precum Soundgarden, Muse, Cranberries sau în cazul ceiluilalt club: B.B. King, Albert King, Eric Clapton. Adică, două cluburi, unul lângă altul, muzică live tare, oameni dansând. Cam asta ar fi sumarul primei seri. A, da, sonorizarea nu era mare lucru. Se cânta pe ce era, cum era, fără pretenții. Totuși oamenii s-au simțit bine. Poate au băut prea mult?

IMG_20191109_213218

Șase zile mai târziu, pe partea cealaltă a străzii:

Dynamite, Motor Jesus și Mustach au oferit un concert de hard and heavy așa cum asta trebuie făcut. Locația a fost Bahnhof Pauli, un club situat pe Reeperbahn, centrul rock’n’roll-ului din Hamburg. Locația este o fostă stație de metrou amenajată special pentru concerte. Cu o capacitate de aproximativ 250-300 de persoane acesta servește exclusiv pentru organizarea concertelor și party-urilor. Nu sunt scaune, doar câteva mese înalte la care stai în picioare, în rest party. Dacă vrei să stai la bere, e o cârciumă lângă, mergi acolo. Toate trupele au cântat piese proprii și au venit cu merch cât cuprinde, de la căni, la tricouri, șepci, pene, postere, CD-uri, giftcard, etc.

IMG_20191114_201115

Dynamite au cântat un hard rock spre heavy metal classic combinând Ac/Dc cu Motorhead și Judas Priest. Cu un look standard, geci și pantaloni de piele, mustăți a-la Ron Jeremy sau Lemmy, păr lung și mișcări ca în 1974. Piese proprii, dar cu iz din ce v-am zis mai sus. Un sound clasic: două chitări, unul fiind și vocalistul, bas și tobe. La un moment dat am avut impresia că oamenii nu sunt chiar prezenți pe scenă. Păreau distrași și parcă ceva nu le convenea. Dar asta așa e în show biz, când ai așteptări, dar nu mai suntem în 1975.

IMG_20191114_220358

Motor Jesus s-au prezentat pe scenă îmbrăcați în skateri supărați cu veste de motocicliști ce cântă și mai supărat. Cu un sound mai modern și un show exploziv provocând un răspuns pe măsură de la publicul dornic de mosh și de head-bang. Un hard-rock modern combinat cu heavy metal și cu câteva piese care dădeau în alternative show-ul trupei a avut succes instant la publicul care deja îi știa. Formula cu două chitări, bas, tobă și voce este standard, look-ul de trucker, skater-boy și motociclist, all-in-one a adus greutatea show-ului. În schimb vocea clean, dar în forță și cu prezență imensă de spirit au făcut ca show-ul să fie și mai intens. Oamenii ăștia știu să țină publicul în priză.

IMG_20191114_204331

Mustach au fost headlinerii serii. Au venit cu album nou, Killing it for Life. Trupa, care din 1998 are o activitate constantă și bogată a adus pe scenă un combo mai fain decât orice bundle la orice fast-food. Stoner rock meets heavy metal meets speed metal. Cam așa se descriu ei și cam așa au și sunat. Cu un sound heavy sau cum se mai spune “coios”, cu mustăți și cu un look ca și cum ar fi scăpat dintr-un film Mad Max oamenii ăștia au dus publicul exact unde a vrut publicul să ajungă. De fapt muzica lor ar merge mai bine în Mad Max decât orice alt soundtrack. Și mai mult, aș zice că dacă trupa asta avea rolul principal în Mad Max, filmul se termina după 25 de minute :). Dar aici vorbim de un concert. Două chitări, unul fiind și vocalistul, bas și tobă, asta e formula trupei. Toboșarul un show-man veritabil plin de energie, chitaristul și basistul cu un show al lor, cu fețe, solo-uri și backing vocals. Iar vocalul, un front-man cu energie, cu o voce răgușită, dar puternică a ținut publicul în priză tot concertul. La final, nu a fost bis, ci trupa a invitat lumea să asculte noul album pe P.A.-ul clubului.

Sonorizarea a fost ok. Inginerii de sunet s-au străduit să facă tot posibilul ca trupele să sune cât mai bine. Trupele s-au străduit. Show-ul de lumini a fost personalizat la Mustach și a fost excelent, cu fum, cu beam-uri și cu mult strobo. Trupele au cântat foarte bine, au venit pregătiți, vocile au sunat foarte clar și s-a cântat al naibii de corect. Poate asta ar fi un detaliu de care multe trupe uită, vocea. Se urlă, se țipă, dar rar se cântă. Nu urla, nu țipa, cântă în forță!

Concluzia mea după aventura Hamburg: se pune mult accent pe cum se cântă. Se vede că toate trupele au repetat, au exersat și au lucrat mult. Inclusiv cele de coveruri care cântau prin barurile mici. Fiecare instrumentist, inclusiv vocaliștii știau exact ce au de făcut și o făceau siguri pe ei. Publicul receptiv, nu foarte critic, dar cu răspuns imediat la eventualele nemulțumiri. Dacă era ceva plictisitor lumea pur și simplu ieșea la țigară, toaletă, bere sau toate trei. Oamenii înțelegători și cu cei șapte ani de acasă, chiar dacă erau și ei din Mad Max.

Pentru final las acest scurt story. Nemții în general sunt înalți, undeva pe la 1,80. Eu cu amicul cu care am participat la concert avem undeva la 1,68-1,70. La un moment dat un băiat care stătea în fața noastră și avea cam 1,80 s-a întors spre noi, s-a uitat urât, ne-a luat de umeri și ne-a împins în fața lui. A spus că nu e fair ca din cauza lui să nu vedem. Omul era din Mad Max și nu l-a deranjat să fie de treabă.

Mulțam!

IMG_20191114_203149

There’s a new Swanboy in town

Hai că-mi place! Se organizează lumea de dedesubt. Swanboy Music și-a făcut cunoscută venirea în underground printr-un party în Expirat și acolo am avut și eu timp să-i descos puțin.

Sunt cinci deocamdată, cinci nebune/nebuni care și-au pus în gând să ajute la creșterea fenomenului underground de la noi prin citez din minte “soluții 360°” adică booking, management, PR online/offline, producție muzicală și ce mai e pe lângă astfel încât artistul/trupa să aibe creația relaxată. Era nevoie de așa ceva? Eu zic că da. Unde-s mulți puterea crește și lucrul ăsta e cu atât mai util acolo unde veniturile sunt mici spre deloc :). O să fie axați pe scena Rock/Metal/Alternative pe unde și activează unii dintre ei deja deci știu bine piața. Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut, Fine, It’s Pink, We Are Numbers, Sea Section, Pumn și Virgulă, Blana Bombă .

Am întrebat-o pe Andra ce vor ei pe acest pământ și mi-a zis emoționată și pe nerăsuflate:

“Noi vrem prin acest label să acoperim această nevoie nesatisfacută în piață. Vrem să le alocăm resurse unor trupe la început de drum și nu numai ca să aibă condiții optime de dezvoltare şi de creştere. Focusul nostru este pe rock/alternativ, dar nu e un criteriu obligatoriu. Contează cel mai mult drive-ul și potențialul trupei și al oamenilor care sunt în proiect. În perioada următoare ne vom concentra pe ai noștri din țară, dar pe viitor the sky is the limit :).”

Cum îi șade bine unui label la început au făcut un party cu zgomot ;).

Hardcoreala a deschis seara. Secția utilaje grele a labelului, brașovenii de la We Are Numbers. Îi mai văzusem de vreo două ori, dar tot m-au luat prin surprindere. Uite cum au dat-o pe Ghost aici. Energie și șou pe scenă, e trupă de făcut iureș. Următorul gig a aparținut secției de mecanică fină de la Iași Fine, It’s pink, indie rock alternativ cu infuzii de dream pop și electro, centrat pe calitățile vocale ale Ioanei. Uite aici ca să nu crezi că te mint 🙂 Deci un mix interesant între cele două trupe, ca stil și vibe.

Ca să înțelegem că labelul are pretenții de susținere și prin afara țării și-au arătat mușchii cu bulgarii de la smallman care au avut un concert foc.

Next gig pare lansarea primului album Sea Section pe 10 decembrie în Control.

De ce se cheamă aşa? Ei, vă las imaginația să zburde 😎.

Long live Swanboy și la multe trupe cu decorații pe piept ;)!!

Sacoșa cu prospături #126

Pfai! Cum plec să beau o bere și să mănânc un mic cum se umple sacoşa toamna asta ;).

GramofoneBlack. Un electro remake al piesei Blackhole lansată anul trecut, piesă de pe albumul Confessions from the Belly of the Beast. Mi-au dat greu de tot!! Care versiune îmi place mai mult acum!!? Nu știu cu cine s-au înhăitat, dar le-a ieșit bine. Audio&video.

Robin and The BackstabbersTarantella La ce e bună o ușă care dă spre un zid? Matematică subacvatică printre versuri. Ca feliile de ceapă ni se dezvăluie noul album al krypto-alternativilor de-şi spun Robin şi înjunghetorii pe la spate. Tare mișto clipul cu riderul. Eu zic că e filmat pe platou la Piatra Arsă, voi ce ziceți? De abia așteptam săritura aia prin ușă :). Au lansare pe 30 noiembrie la Arene și eu merg :P.

BABMagnolia O alta trupă din electro-Banat cu care m-am văzut o singură dată. E clar o școală şi o aplecare în zona aia de țară spre muzica asta. Electro-downtempo and a bit of dark. Single după single mă uimesc și mă aștept să aud de ei de pe o listă de festival mare de pe afară ;).

Tourette RouletteTime machine Auuuu, ce m-au faultat!! Ludic synths and alternative electro. Băieții ăștia nu se mai satură dă sexyness. Pesă de catwalk, videoclip de Victoria’s Secrets ;). Aud și o secundă de Bee Gees pe acolo ;p.

ZMEI3Plouă cu ea Gata. Pun pauză. La mijlocul sacoșei plouă hard. S-a spart o pungă cu melancolie forte și-și face de cap. Începe à la Morricone și apoi o ia razna. Control 20 decembrie dacă vreți să aflați ce s-a întâmplat de fapt 😉

JurjakÎn gol De data asta încep cu clipul care este impecabil. Cool, sexy, dark. În rest Chris Rea is still alive pe partea mai rock așa ;).

I’m the tripThings You Do for the Last Time – “MO” Version – Piesa asta m-a făcut să caut filmul și să merg la el. Lansată pe albumul de acum vreo trei ani A True Story About Vampire Love și care prinde a doua pereche de aripi. Dana Rogoz, mocănița, Just be fire girl!!

Michael DrewNot in a wall O surpiză pe cât de neașteptată pe atât de mișto.

Un indie alternativ spiced up cu electro şi voce à la Smith. Cine are urechi să audă. Cine are urechi şi minte să aleagă ;).

Pure Alexu

Alexu și vocile lui ne-au dat un concert intim în București. De fapt mai intim de atât nu se putea decât dacă erai gagica lui 🤣. 25 de oameni la un parter de bloc de pe Știrbei Vodă unde are sediul Pure Indie Records, la vreo 500 de metri de Ateneu, locul în care Alexu a avut unul din cele mai mișto momente ale carierei lui și anume o cântare cu Damien Rice la ceas de seară după concertul acestuia din urmă ( n.b. Damien care a fost adus și datorită Pure Indie). A fost inițiativa acestui label/record store de a începe/ continua în București o serie de giguri în cerc restrâns, de genul Tiny Desk Concerts. Pe fondul pauzei Sofar e o inițiativă numai bună și foarte apreciată. Lumea a stat în jurul lui- care pe scaune, pe jos sau rezemați de ziduri – lăsând doar un culoar pentru filmare, o lumină cozy și Alexu întâmplător sau nu sub un afiș cu idolul lui 😊.

Toată treaba asta a fost oarecum o aniversare a celor doi ani de când el și-a luat vocile și le-a scos în lume. Asta mi-a adus aminte de prima mea întâlnire cu el prin martie 2018 în Londophone (vezi aici). Tot cu ocazia asta a decis să înregistreze pe bandă magnetică concertul motiv pentru care un magnetofon vechi a stat cumnite lângă el ca un câine credincios. Nu știm ce planuri mai are 😉.

Ne-a urat emoționat bun venit și apoi ne-a invitat în casa muzicii lui. Pe Lost. Și orașul gri, ploios a dispărut. Știați că piesa asta e pentru și despre fratele lui plecat, oarecum de tot, în afara țării? Pare că-l doare chestia asta asa că nu s-a abținut deloc să ne trimită la vot (n.b. era sâmbăta dinaintea alegerilor). Nici n-am ieșit bine din Lost că a venit By My Side. Și iar am fost fascinat de felul cum își construiește piesele chiar acolo, în fața ta, se desfășoară ascultător un mic band la picioarele lui. Oare cum ar fi Alexu cu trupă? Oare ar câștiga în energie, vigoare, complexitate? Dar oare ar mai fi Alexu? Întrebări…

A mai cântat de pe primul album 23 Minutes of Fame piesele The Big Why, Forever ago necântată live de mult timp (vezii aici) și Everlearn. Primul album a fost un act terapeutic pentru el. L-a făcut să-și învingă fricile și să iasă cu toată sensibilitatea în văzul lumii transformându-și-o într-o mare calitate. Au urmat piesele mai noi de pe EP-ul Luminiscence. Shine, prima lui piesă de radio, Forevermore (fără Teo Opriși plecată cu Lucia la Timișoara)

Marea surpriză a fost o piesa Dear future de pe albumul nou pe care-l coace chiar zilele astea și care probabil vine în prima parte a anului viitor. Semne bune anul are 😉. O piesă cu ceva nou, un pic spre Coldplay, dar tot Alexu style.

S-a dat și cu bis deși murea de foame, dar mai pe șest că deja era pericol de vecini 😂. N-am plecat fără să-l îmbrățișez sincer și să-i urez de bine deși o să-l revăd în București pe 15 decembrie în Expirat la suport pentru To The South, Bluebird proiectul clujeanului Sorin Pop.

Dacă aveți ocazia să prindeți așa concert nu-l ratați. Iar Pure Indie pare hotărât să continue. Nu știu dacă proiectul are nume. Poate Pure Live? Idei 🙂?