Pe DJ-ială 🙂
Dan Niculescu – Gr0w Up Djent B0i După dizolvarea amiabilă a Between Colors – de care-mi pare rău, da’ nah – apare destul de repede prima piesă solo a lui Dan. Îmi place cum sună, e de dat talpă pe autostradă 😉 Un djent cu influențe EDM în care cântă la 3 chitări, iar în clip apare în mai multe costumații mai ceva ca Lady Gaga. Pare că are multa energie creatoare, deci spor la rockăreală, Dane \m/
Lazerbreath – Cuvinte care mor Experimentul continuă, elctrocore, mad rave sau pur și simplu stil propriu. Da’ versurile sunt într-un mare fel: “E ușor să arunci cu otravă-n poveste / Când finalul e ură din gură,/ Și gura e-a ta mai mereu.”
Deja Who – Spell Un proiect nou al Anei Băncesu ( Jazzapella) sub umbrela Uninvited Artists. Voce de jazz în zona indie pop, sună a Jessie Ware un pic. Interesant și de urmărit.
Basska & Frații Grime – Inimă și suflet Mișto relansarea trupei de dub-ska-reggae cu ajutorul satului Subcarpați. De data asta un amical cu Frații Grime pe un stadion comunal. Ritm alert, talente ( mai mult pe flow decât pe teren :)), pretenie și distracție. Bun așa! S-a terminat egal 1-1, da’ io cred c-a fost blat la Bean 😉
Rodion GA Aici nu vă dau doar o piesă nouă. Aici vă aduc aminte de tata muzicii electro românești care sper să mai aibă anu’ ăsta câteva cântări pe care aproape vă rog să le urmăriti că nu se știe. Și dacă vedeți CD-uri, viniluri, casete p’acolo luați-le acum. Știe The Guardian ce zice 😉
Noul album ieșit în martie scos de Inversions, Rozalia.