Oameni și vise

Ăsta nu e un coverage de concert deși ar fi putut fi.

Într-un final m-am întâlnit cu Robert Watzatka aka Watzzy, știți voi, tipul din Brașov care vă mai aduce vești despre evenimentele de acolo aici, pe Criticeyez. Ne-am lipit online prin intermediul Fine Sounds și ne-am tot conversat și colaborat vreo șase luni. Nice and easy. A venit vremea să ne și privim în ochi la o bere iar asta s-a întâmplat cu ocazia primului lui concert oficial, just Watzzy, în București, la Londophone.

Aproape one man show, acustic, plus câteva piese cu cajon având suportul prietenului Marius Crețu, tobarul de la SeMne. Deși obosit și cu puțin public, când și-a pus ghetele de artist a intrat în pielea unui personaj carismatic care parcă era născut pe scenă. Ne-a făcut întruna să cântam cu el. Poate și experiența din trupa F.a.n , o trupă în hibernare acum, dar care, ca multe alte trupe, s-a născut talent și a dispărut speranță. Ohh, dar câte exemple am din păcate de astfel de trupe care, când s-au apropiat de flacăra succesului s-au mistuit rapid! Noroc că parte din piesele de atunci și-au găsit locul pe Pamela, albumul scos de Watzzy anul trecut. Totuși, și la el am simțit nostalgia, poate un pic tristețea, dar, spre deosebire de alții care nu depășesc momentul, el își urmează visul. Acum pare un berbec care împinge gardul cu coarnele în speranța că va ajunge la iarba de aur, dar și dacă-i iese 😏… Eu din ce am auzit are cu ce. Bine, există lucruri de aranjat. De exemplu, e greu să dea profunzime pieselor doar de unul singur. Pentru funk rock ai nevoie de mai multă energie decât poate da o persoană. Are nevoie de oameni ca el pe scenă. La blues s-ar descurca. D-aia piesele din zona asta ca Your Eyes, Short song, Free hugs – asta e nouă 😉- i-au ieșit mai bine și au ajuns mai ușor la puținii nebuni din pub. 👇👇👇

Discuțiile cu el m-au dus inevitabil la planurile de viitor, Numa’ bine. Se întoarce la Brașov și se ascunde vreo lună în studio pentru un album nou. Cu cine, cum va suna, despre ce? Asta, într-un episod viitor 😉.

img_20200223_212751_5731819174641.jpg