Din neant, din necunoscut, tot apar trupe noi. Și ce bine că e așa! Azi vă aduc la cunoștință faptul că undeva în județul Bacău, în Comănești, sunt trei tipi care au o trupă de black-metal numită Grohot. Foarte ingenios ales numele, are rezonanță cu genul. Cât despre zona aia de țară nu știm mai nimic. Nici nu știu dacă au pe unde s-o pună de un concert când s-o putea. Și totuși…

Totuși, deși au vreun an de existență doar, au scos deja EP-ul de debut, Creatio ex Nihilo. Am tradus eu pentru voi titlul cu goagle și ar însemna Creație din Nimic. Probabil are legătură cu mitul Creației, o sură mitologică locală, dar și universală, care apare des în genul black metal. O altă interpretare pe care o putem da noi, în contextul socio-geografic, e că este un EP care apare din nimic și pune zona pe harta de gen de la noi.
5 piese/ 28 minute de black metal aproape de conceptul old school de acum 30 de ani. Pasaje care iau ritmul nebun de la trash metal urmate de scurte intervale în care se mai domolește treaba. Dar scurte, cât să-ți tragi puțin sufletul chinuit de biciuirea riffurilor agresive și a vocii scormonitoare. Apoi se prăvale iar peste tine toată cavaleria sonoră. Aș cam zice că anumite pasaje îmi sună cunoscute, dar nu-s chiar un cunoscător pe zonă așa că vă las pe voi să apreciați. Ce pot zice eu, și e surprinzător asta, e că e o calitate sonoră destul de bună a materialului. Oare cum or fi reușit asta? Preferata mea e Noaptea Moroiului.
Deci, care vrei un pic de exorcizare de gânduri și stări pune Grohot la căști și dă-i tare. Găsiți aici de ascultat și de cumpărat.
