6 noiembrie. E un cer atât de gri azi. Mă gândeam ce muzică să mai pun înainte să strâng și ultimele cutii, să le duc la apartamentul nou.
9 noiembrie – ceață. Îmi place ceața. E ceva relaxant în atmosferă când ceața pică peste orașul ăsta. Parcă și traficul devine mai liniștit, autobuzele vin la timp și totuși… E o detașare în aer, o senzație pe care am întâlnit-o și în vibe-urile sinusoidale ale lui Victor aka PLATONIC SCALE. Le-am descoperit în vară, dar abia acum le-am dat o șansă. Și cred că ceva merge acolo sus, deasupra stratului de ceață și smog.
RC: Cine e Platonic Scale și pentru cine e muzica Platonic Scale?
PS: Platonic Scale e pseudonimul sub care îmi lansez muzica. A început ca un word play pornind de la „pentatonic scale” combinat cu Platon și tot ce ține de ideile lui abstracte. Muzica mea este în general nostalgică, spacey și dreamy, așa că aș zice că-i pentru ascultătorii cărora le priesc stările astea.
RC: Muzica ca hobby, terapie personală sau job. Cum ai ales când ai început și spre ce se duce ceea ce faci?
PS: Pentru mine a început ca terapie, era pur și simplu o joacă pentru a mă exprima atunci când cuvintele nu-mi ieșeau prea ușor. În mod ironic, am trecut de la hobby, la job, iar acum pare că fac full circle și revin la hobby; presiunea supraviețuirii s-a dus, pot să fac muzică fără să mă mai gândesc unde o lansez, cum fac să ajung la cât mai mulți oameni, dar oare genul ăsta e potrivit etc.
RC: Utopia Lane e soundtrack-ul perfect pentru o zi în care nu mai vrei să faci nimic stresant. Este Platonic Scale un proiect menit să relaxeze mintea și trupul sau m-am dus prea departe în meditația mea de duminică?
PS: Dintotdeauna mi-a plăcut muzica meditativă, repetitivă și mantra-like (dar fără elemente religioase), care te transpune în altă parte. Din ce-mi spui, înseamnă că am reușit să aduc ceva din componenta asta și în muzica proprie, ceea ce mă bucură. Altfel, sunt genul care se bucură oricând cineva găsește propriul sens în ce ascultă.
RC: Ești parte din colectivul Underdog. Împarte un pic din povestea Underdog cu noi te rog.
PS: Underdog a fost la început o casă de discuri creată din pură frustrare, pentru că nu era niciun label sub care se putea lansa muzică mai chill/ electronică în România. Debutul a fost cu o compilație chillout și, din 2017 am mai lansat diverse EP-uri și albume cu We Singing Colors, Elven Bird, To The South, Bluebird, Soare Staniol ș.a.
Păstrând numele și dorința de a ajuta „the little guy” am adunat o super echipă și același interes și am început Underdog Station, un stream non-stop care imită și îmbunătățește music TV-ul clasic, concentrat pe muzica pe care n-o auzi la fiecare colț de stradă sau nu e recomandată de algoritmi.
RC: Crezi că vezi cu alți ochi scena underground de la noi acum că lucrezi direct cu ea și unde o vezi și te vezi în următorii ani?
PS: Evit termenul „underground” oriunde pot, pentru că pune un label peste o mulțime de muzicieni care nu vor neapărat să rămână ascunși. Prefer „alternativ”, alt-mainstream.
Alternativul românesc a crescut foarte mult în ultimii 10 ani, nu doar la calitatea producțiilor, dar și la cum se prezintă și se adaptează noilor evoluții (social media, streaming). Cu toate astea, încă mi se pare o comunitate mult prea fracturată, care efectiv nu comunică în interiorul ei. În privința asta are multe de învățat de la industria mainstream, care e practic o mare gașcă de oameni care se distrează și colaborează cât de des pot. Ăsta e oful meu cel mai mare în momentul ăsta.
Planul meu de viitor rămâne să încerc coeziunea lor în jurul Underdog.
Pe plan personal intenționez să revin la remixat – aud o grămadă de muzică nouă și mișto și mi-ar plăcea să-mi încerc stilul pe ea.
criticeyez.com 