
Încep cu o informație care m-a surprins chiar și pe mine deși știam cumva, dar… oh, tempora! Trupa CRIZE are 21 de ani de la înființare având ca parte din formula inițială doar pe vocalistul Ionuț Solescu (Shole cum îl știe lumea rockului), prezent și el cu intermitențe în sinuoasa istorie a trupei. W.O.W! În momente d-astea revelatoare îți dai seama de când mergi pe la concerte. Iar CRIZE nu mai văzusem dinainte de pandemie. Așa că revederea din Expirat din 1 noiembrie a fost muuult așteptată.
Și nu doar de mine ci și de fanii vechi pe care i-am zărit prin public. Fain a fost însă să văd și public nou, fie el venit de curiozitate, la fâțâiala de club sau adus de prieteni.

N-am prins prea mult din nevergoinghome, trupa din deschidere aflată oarecum la început de drum. Concertul CRIZE a început destul de târziu pentru o zi de marți, dar nah, am avut cu cine purta discuții prin public. A început cu un Shole evident emoționat. Urma un concert cu un repertoriu CRIZE ancorat în sonoritățile mai dure, cele care au consacrat trupa în zona metalcore alt/metal. Au avut o perioadă cu multe experimentări în ultimii ani, cu colaborări care mai de care mai surprinzătoare și, trebuie să recunosc, unele foarte reușite. Dar, cum știm de la chimie, metalul apă nu se face așa că se cerea un astfel de come back 🤘.

Componența de azi este Shole – voce, normală, growl, poante între piese, Dan Alexandru – tobe, nu se vede-n poze // Dhope – ba(da)ss // Adrian Enciu – chitară solo, el fiind și la prima cântare live alături de CRIZE. Ar mai trebui cineva pe la synthuri, asta fiind deja un trademark la soundul lor cel puțin în ultimii 10 ani.

Și ca să înțelegeți ce vă zic cu revenirea la sonoritățile mai dure, a doua piesă din seară a fost Forever Yours (după Căutarea) una pe care nici nu mai știu de când n-am mai auzit-o, dar aș paria pe vreo 10 ani. A fost piesa de reglaj, ea fiind destul de provocatoare pe partea vocală. Aveam și eu ceva emoții dacă revederea lor va fi așa cum mi-aș fi dorit, dacă mai au ce le trebuie, dacă o să mai fiu eu prins de vibe-ul lor. Ei, din emoție în emoție, din dezacord în linia corectă, s-a ajuns la ce știam, la ce înseamnă CRIZE și, poate, la una dintre cele mai bune prestații ale lor din ultimul timp.

Monolog, Venin, au păstrat linia veche. Apoi un Să nu mă ai care a plăcut și celor din public aflați la prima întâlnire cu trupa. Ia de vezi 👇👇👇
Imperiul 404 și Schizofrenic sunt cumva specifice perioadei pandemice a trupei. Mie personal mi-a plăcut cum s-a auzit Schizofrenic, cum vibrează sala și eu pe mesajul ei. N-o prinsesem niciodată live. Uite-o
Daaar… am avut și piesă nouă. Mă rog una nouă din două părți. Ne-au prins între Capcana 1 și Capcana 2 😜. Dap, așa se cheamă piesa și e mega cool. E ceva ce merită așteptat, poate și cu un videoclip mișto că au cu cine-l face.
S-a dat și hitul Crize, piesa care a dat cumva numele trupei și la care sala are partea ei din partitură. Încă o are. Semn că trupa mai are ceva de zis, de cântat pe scena locală. Țineți sus cu rockul bun, crizaților 🤘!!
