Albumul iubirilor imposibile

Ana a crescut. Artistul Ana Coman a evoluat din fata cu chitara plină de emoții la scenă într-un artist care-și cântă cu tupeu emoțiile. A ajuns la al treilea album și-mi voi aduce meru aminte lansarea primului album 9 Missed Calls, cu noroc, unul din ultimele concerte dinaintea pandemiei.

S-a definit cumva într-o zonă pe care acum o șlefuiește. Dacă ești prins de valurile unei iubiri, fie că tocmai ce s-au stins pe nisip sau dacă vin învolburate spre mal, dacă-i furtună sau liniștea grea de după atunci Ana cântă despre asta. Nu mă mir că-n fața scenei e plin de fete pe la 30 de ani. Chiar mă gândeam să zic că rezonează mai mult cu partea femeiască din om, dar m-am surprins fredonând niște versuri așa că… vedeți voi mai încolo 😜.

La nici un an de la Pretext vine un nou album. Surpinzător sau nu. Ana Coman nu mai e doar ea și atât. Alături, în tot ce înseamnă viața unor cântece, se află și Daniel Olteanu la compoziție, mix/master/producție și tobe în live și Dan Minel Stoica la compoziție și pian/clape. Plus Cristi Melinte la partea vizuală. Mai sunt și alții. Ei, toată gașca asta s-a aliniat cumva la nișa, mesajul pe care Ana Coman omul l-a preluat și-l face al ei. Da, când vorbești de iubiri și fițele ei dai play Ana Coman. Iar albumul Tu nu o să mă uiți este apogeul acestei stări.

Cheia o poți prinde chiar din artwork-ul albumului. Cristi Melinte surprinde din câteva linii/siluete starea în care te va transpune sonor. Nu că mă laud, dar și conceptul vizual al acestui blog e făcut tot de el 😉.

Un album cum nu se poate mai omogen ca stare și mesaj. Un pic prea omogen sonor după gustul meu. Noroc cu divagările featuring. Textura muzicală a albumului se află la intersecție de indie folk, cu grefe de pop, alternative rock, post-rock, blues, ceva electro, cu vocea Anei în prim plan. Să detaliez.

Stai || Ea ar mai vrea, el pare că nu. Ea vrea mai mult, lui îi ajunge. Ea ar mai sta, el a plecat deja. Și tot așa. Îmi aduce aminte sonor de Carla Bruni.

Astronaut || La început am fost intrigat și curios de unde titlul ăsta. Acum mi se pare genială metafora. Asta-i piesa care frizează post-rockul. Aceeași temă a desprinderii dintr-o relație. Aici pare că s-a întâmplat deja.

N-o să te uit (tu erai) feat. Jurjak || Reinterpretarea în cheie blues a mitului zburătorului. Aici nu e cu suferință ci mai mult cu dorințe imposibile.

Aproape/departe || Enigma albumului. Am ascultat-o în mai multe stări, în zile diferite. Ba mi-a plăcut maxim, ba m-a lăsat rece. Iubirea ca o dihotomie aproape/departe. Acompaniamentul chitarei îmi aduce aminte de piesa Clocks de la Coldplay. Chiar, Ana ar fi meritat o deschidere la concertele Coldplay din București.

Ultimul refren || În sfârșit o ceartă. După stările de așteptare, tristețe, neîmplinire cineva ia atitudine. Bine, tot în același registru. Nu v-așteptați să fie cu scântei și zgârieturi. Oricum piesa e altfel decât restul. Am aflat și de ce. E singura produsă de Armand Popa, tot el fiind și la pian.

Tu nu o să mă uiți || Pentru că nu e un album în care să se treacă peste starea asta oarecum toxică ni se mai dă o piesă din spectrul ăsta care dă și titlul albumului. Pianul/clapa e al doilea element sonor care se așează lângă vocea ei și se o face tare bine.

Cum ești || Piesa asta din 2020 nu fusese inclusă pe albumul anterior. Nu știm de ce. Acum capătă o rearanjare sonoră care mie îmi place maxim. E singura piesă în care parcă se apăsă pe accelerație. Un pic electro așa. Aș mai fi lungit vreo două măsuri finalul să urle lumea-n sală, să faci un baby pogo. Oare ar mai merge și alte piese regândite așa?

Suvenir || Bijuteria albumului. Poate nu degeaba e pusă la final ca un glimpse of future Ana.

Un album care pune un pariu pe un anumit moment din viața unei iubiri. Nu degeaba. E momentul în care ești cel mai sensibil și muzica te poate susține să treci peste. Ce va fi în continuare? Deocamdată turneu lung prin țară (vezi aici). Oricum, Ana nu poate rămâne trubadurul iubirilor imposibile.