După ce m-a perpelit începutul în forță al primăverii și m-am imersat în ritualul ei via Robin and The Backstabbers și concertul lor feat. ALTorchestra de la Sala Palatului (vezi aici) mi-am regăsit energia de a vă (re)umple sacoșa. Sper să mă țină că nu e ușor la ce material am găsit pe tarabe. Piese de răsucit cuțitul în rană.

Mă puteți verifica și pe Spotify unde a început un nou playlist pe 2025. Celui de anul trecut îi puteți da play de aici. Hai să …
Vlad Corb – Prometeu // Cuțitul de se-nvârte-n rană e și încins aici de însuși Prometeu. Nu știu de unde a apărut Vlad, dar văd că e la a treia piesă cu titlu inspirat de mitologia greacă, titluri care dau doar un hint despre zbuciumul piesei. Dacă-l asculți de departe aduce a Mihail, dar are o lirică mai puternică în imagini. Un du-te vino emoțional plimbat de la gheață la jar, bine conturat sonor, cu valențe de piesă de trimis după o ceartă strașnică. Foarte mișto susținută atmosfera piesei prin videoclip. Simplu ca producție, dar puternic în mesaj. Hai să vedem cum o să-i ardă flacăra lui Vlad Corb pe scena locală.
Paul Tihan – Am alunecat // Lasă-mi o urmă măcar… un vers care se tot repetă semn că suntem în același registru zvârcolit, același cuțit rece care se plimbă în acord de prog-rock romantic pe rana invizibilă, dar atât de palpabilă a alunecării din poveste. Piesa ne mai tușează din conturul liniilor în care este schițat EP-ul Noduri pe care tocmai ce-l lansează luna asta și cu care se plimbă prin țară (vezi aici).
Bob Ramanka – Trage // New entry la sacoșă 🤘. Era să-mi scape plaselor întinse, dar s-a agățat și ea în lama cuțitului sonor. Dă drumul la voce, dă drumul la minte / Privește înapoi gândește înainte… Rana vine aici din neadecvarea raportului de efort depus, de tras la greu pentru alții, mai puțin pentru tine… Doar de tine să nu-ți pară rău… În caz că vă intrigă lirica și pare că recunoașteți teme sau vocea atunci aflați că e proiectul solo al vocalistului trupei timișorene de rock alternativ Melting Dice, aka Bogdan Cotîrță Gruicin. De unde până unde Bob Ramanka îl las pe el să clarifice 😋.
Șuie Paparude – Mă teleportez // Băi, sunt dezamăgit 😟, dar tot o bag la sacoșă. Reîntoarcerea lui Junkyard la voce și compoziție n-a făcut în opinia mea decât să dea un sound ROA trupei mult mai titrate Șuie Paparude. O piesă cam fără personalitate, un fel de remix firav on strings la Mașina de dans. Părerea mea… De remarcat totuși protagonista videoclipului 😉.
Bodark – Vorebește-mi // Iar revin după un hiatus de vreo doi ani. Nu-s ei cine știe ce inventivi sonor, dar uite că suplinesc prin mesaj și vers. Surprind foarte bine (ne)liniștea și lipsa de emoție și context atunci când înlocuim vorbitul față în față sau fie și la telefon cu chatul. Se pierd emoții care nu se pot înlocui cu emoji, se pierd sensuri din tremuratul vocii sau lacrima din colțul ochiului. N-are cum tehnologia să cuprindă subtilitatea sufletului uman. Nu poate AI, botul și robotul s-o transmită. Foarte mișto și clipul care nu e altceva decât dialogul din versuri pus pe video. Să ne fie învățatură de minte. Big up!
COJO – Dacă știam // Într-un univers determinist nu putea omul să fie altfel . D-aia ajungem fiecare suma experiențelor, ideilor, conceptelor descoperite de noi, dar mai mult decât atât strecurate nouă de înaintași, fie ei părinți sau societatea în ansamblu. Așa ajungem de multe ori în viață la “vorba cea de pe urm” un fel de “dacă știam”. Cojo ia gândul ăsta și-l duce mai departe, atât de departe încât chiar și dacă ești echipat la mansardă și pe anima tot trebuie să asculți piesa asta de mai multe ori ca să-i iei toată seva. Magnific ❤️!! Clip valoros atât vizual, dar sper că și material. Intră pe erupt.ro și fă un bine. Albumul erupe pe 22.03 la Expirat. De neratat!
Mădălina Pavăl – Inima verde // După titlu fugi la o piesă cu o fată verde, dar cumva și după forma sonoră te duci cu ideea că albumul ăsta Fuga Iuga are darul de a continua peste ani, cu suflu nou, ce a început Phoenix acum ceva timp. Art-rock sprijinit de alai de viori și flaut și trăirea fetei cu dorul. Nu știu dacă-i prea forțată comparația, dar mă ajustați voi. Și aici cuțitul imaginar se învârte precum arcușul pe vioară și în ritm agitat de inimă neînțeleasă.
Discover more from
Subscribe to get the latest posts sent to your email.