Lumea prin ochii byron

În 2018 participam în Tbilisi la o întâlnire cu tema Arta și Libertatea pornind de la ideea că libertatea și menținerea ei este o luptă fără de sfârșit și că arta în toate manifestările ei clasice sau moderne este mobilul cel mai accesat de sesizare și sintetizare în timp de restriște. Au artiștii un simț al lor care-i pun cumva în avangarda avertizorilor de derapaje socio-politice cu atac la libertate. Cu o astfel de idee am plecat în gând spre concertul byron de la Sala Palatului, Minunata Lume Nouă.

Nu mă pot erija într-un fan byron că nu-s. Pe alocuri am fredonat piese d-ale lor, am apreciat versurile, dar m-am și plictisit uneori de curgerile oarecum similare ale pieselor. Plus că nu e chiar trupa de distracție și dat din șold pe la concerte. Așa că la ideea lor de concert simfonic la Sala Palatului am surâs cam ironic „Și ăștia!?”

Titlul concertului Minunata Lume Nouă împărțea din prima publicul în două. Pesimiștii pe de o parte sesizau o ironie în el, iar optimiștii doza necesară cât să privești zâmbind spre viitor. Grea misiune să mulțumești cele două tabere și totuși…

Pornind de la scheletul albumului Nouă (lansat în 2019  despre care mi-am dat cu părerea aici) Dan&co au construit o coloană vertebrală peste timp. Cele trei momente video proiectate pe ecranul din spatele scenei au punctat trecutul, prezentul și viitorul. Matei Vișniec în prolog a ținut un scurt monolog despre libertate, un discurs/recurs la ce a însemnat libertatea la un moment dat în istoria noastră și la fragilitatea ei. Probabil cei peste 40 de ani au rezonat somatizând chiar cele spuse, în timp ce pentru ceilalți a fost o poveste cu a fost odată. Prezentul a fost inserat pe la mijloc de concert prin cina cea de taină a membrilor din trupă care, adunați la o masă, au răspuns la prima gândire la întrebarea „Cum vedeți voi lumea azi?”. Răspunsuri care mai de care mai metaforice pe care tare aș vrea să le mai revăd. Am rezonat cu tangoul lor care ducea pașii spre aceleași idei. Ne este cel mai bine acum, din toate timpurile, din toate posibilele lumi, dar ne este și cel mai rău de departe ce suntem unii de alții. Epilogul a surprins viitorul care, în opinia mea, a lăsat să răzbată doza de optimism a trupeților. Trei copii au venit cu ideile lor despre lume și cum văd ei că ar trebui să fie și a fost plin de lucruri la fel de smart ca ale adulților, doar că mai puțin încrâncenate și mai pline de culoare și miros de biscuiți.

Această coloană vertebrală a avut ca vertebre piesele albumului Nouă, dar așezate cumva să respecte axa temporală. Ca să iasă tabloul închegat s-au strecurat și piese de pe Efemeride ( Monstrul de sub pat și Cine sunt eu să mă opun?), dar și recent lansata Totul e sub control, iar la final, surpriza în loc de bis, o piesă în premieră De ce să fie simplu dacă poate fi complicat?

Povestea simfonică a plecat de Acasă în deschidere, o definiție în antiteze a ceea ce mai înseamnă azi acasă. A trecut prin Șobolani și Ciocoi cu aluzii ascunse în versuri și mai puțin ascunse în video rulat pe fundal. S-a bifat și acest anti-Deșteaptă-te, Române care e Cântecul de leagăn chiar întru deșteptarea noastră.

Chiar cu albumul Nouă ascultat înainte de spectacol ca să fiu în temă și tot am avut dificultăți să recunosc unele piese în orchestrarea lor simfonică. Pe alocuri Wagneriene, alteori spre Woodkid sau Muse piesele au prins dimensiuni noi, cam vreo 50 așa după câți membri avea orchestra Filarmonicii din Sibiu dirijată și ținută în ritm de Simona Strungaru. Eu cred că piesele așa au sunat de la început în capul trupei și Dan avea acest vis umed că poate într-o zi le va auzi și ni le va da în forma asta. Și uite că a fost cu o Sala Palatului sold out. 

Concluzionând, am avut la final un altfel de surâs, unul de „Bă, cât de intens a fost!! “. Acum mă gândesc, după ce ai avut ca trupă o astfel de experiență te întrebi pe drept „What’s next?”