Da, de fapt asta e cheia în care trebuie primit și ascultat noul album byron – Nouă. Nu, nu este vorba despre cifra 9, ci este un album dedicat nouă. Așa și, nu-s toate așa? Poate, dar albumul ăsta vine cu niște metafore atât de adânci încât ne va face să ieșim din vizuina în care prezentu’, țara și umanitatea ne țin fixați.
byron a ajuns demult la perioada de excelență în exprimarea artistică. Sunt în Liga 1 a muzicii autohtone cu pretenții de Champions League. Poate prea mainstream după unii, dar unde se trage linia invizibilă dintre underground și restul? La ei răspunsul vine din versuri. Câte un simbol, o metaforă, un adevăr crud, uneori sumbru, ascuns după fiecare strofă. Totul e atent pus, niciun șalalala. Nu e o trupă din top 10-ul meu, dar când ai ocazia să asculți un așa album ești obligat să strigi un: Chapeau!!
Ascultasem cele 6 piese date în online înainte de lansare și, trebuie să recunosc, că nu aveam imaginea de ansamblu. Ce vrea byron de la noi, de la albumul ăsta?
Numai după o ascultare cap-coadă am înțeles. Avem de-a face cu o radiografie. Silviu Brucan ne-a prezis că va dura 20 de ani de la momentul ’89 ca să ne normalizăm, byron trage doar niște concluzii după 30 de ani. Ca în povestea lui Iona, mesajele se desfac, pe rând, dezvăluind relitatea mea și a ta în plan intim, social, românesc, global. Albumul e un statement despre prezent în fațetele sale multiple, livrat exclusiv în limba română – o premieră petru ei – . Ca stil e o continuare firească a alternativului lor progresiv cu împletiri de art rock și, de data asta un pic mai mult, sonduri din zona electronicii. Am avut nu de puține ori impresia unei partituri de operă rock. Chiar, oare cum ar fi să se tarnsforme albumul ăsta în așa ceva 🙂?
Cam asta văd eu în piesele albumului. Liber la dezbatere 😏!
Acasă, o definiție în antiteze a ceea ce mai înseamnă azi acasă.
Consumatori de vise, din stereotipurile fake-news-ului se construiește un protest anti-mioritic, cu sunet de trezire dat de o sirenă antiaeriană.
Azi, piesă terapeutică de mindfulness, un îndemn la aici și acum
Apă și Cer, viața ca un vals între început și sfârșit cu ochii în căutare de sens
Continuum feat Lucia, asta e așa-zisa piesa de îndrăgosteală, ca un popas în toată goana albumului, dar și aici iubirea se zbate în banal și tot vrea să scape spre un cer perfect.
Fără cuvinte, apologia cuvântului prin absență. Hai să mai și tacem ca să ne auzim mai bine. Cu pian devastator.
Anima, traumele colective, istorice ne modelează fără să ne putem opune. Suntem prizonierii strămoșilor noștri. Un țipăt de eliberare.
Șobolani și Ciocoi, nu știu de ce am senzația că piesa asta își are inspirația în ger de februarie.
Râzi, o replică la The Wall , un rock cabotin numa’ bun de cenzurat 😛
El Dorado, cum să lipsească dorul din acest peisaj mioritic? Asta e definiția byron pentru dor.
Nouă, asta a fost o piesă cu valuri pe sub piele încă de la lansare. I-am dat inițial un sens legat de o despărțire din doi. La ascultarea piesei în contextul albumului sensul s-a schimbat complet, venind cu un alt rând de emoție. Aud un monolog al României după toți cei plecați la mai bine. Cu regret că n-a putut mai mult. Cât de puternică metafora!
Cântec de leagăn, anti-Deșteaptă-te, Române! Funeral rock să audă și să înțeleagă cine are urechi și minte. Se fac 30 de ani…
Trebuie să remarc fotografia de copertă realizată de Cristian Șuțu. Probabil din întâmplare când bătrâna își aranja basmaua, dar lentila ne-a dat o altă poveste, o rușine naivă, o personificare cumva a reacției țării ăsteia în fața timpurilor moderne.
Un album care frizează perfectul. Nu cred că va aduce mulți fani din rândul celor tineri, dar va fideliza și mai mult pe cei deja existenți. Plus, pe mine ;). On tour prin 12 orașe cu oprire la Arene pe 9 noiembrie. Eu merg să-mi primesc cadoul…
criticeyez.com 