A trecut un an jumate de când nu mai văzusem STEMA. Promiteau o piesă nouă cu clip la ea plus că giggul se întâmpla într-un loc în care nu mai fusesem de ani de zile. Destule argumente pentru a ajunge în Stuf de București în seara de helouin :).
Așa am descoperit un loc în care se poate cânta decent, cu experiență bună și la spectator. Nu-ți redă atmosfera din Vamă, dar poate e mai bine să separăm lucrurile. E loc destul pentru cântări de 100 de spectatori, poate și mai mult. Stă ok la normele de securitate – am căpătat obiceiul bun de a căsca ochii la detaliul ăsta și vă rog și pe voi s-o faceți, iar dacă nu e ok locul, plecați și spuneți gazdelor de ce; așa se schimbă lucrurile.
Revenind, la Stuf am găsit o scenă dotată cu de toate plus un sunet de la decent spre bun, probabil depinde și de genul ascultat. La STEMA a fost bine, bine. Am regăsit trupa în altă componență, tot în formulă de trei, singura constantă fiind Silviu – de fapt cred că e proiectul lui de suflet. Oare cât îl mai ține? Destul sper cât să mai scoată un album ( se pare că se coace unul prin primăvară din care ne-au dat deja vreo 3 piese 😉).
Spectatori relativ puțini, cred să fi fost vreo 40, iar în public l-am remarcat pe Liviu Zamora, se pare un vechi fan al trupei. Au început seara cu lansarea piesei și clipului Prizonier. Un mare wow! Proiectat pe ecranul improvizat și în valuri pus la dispoziție de gazde clipul a avut un și mai mare efect, cel puțin asupra mea fiind filmat într-un fel de sephia ( vezi aici clipul). O piesă simplă cu un efect mare. O piesă mai chill decât restul pieselor lor, ca o curgere de izvor care-și găsește drumul cam așa intră mesajul în tine dacă-i asculți versurile făcute din antiteze. Clipul e la fel de simplu, aproape DYI – că așa e la trupele astea fără de label în spate, pe haiducie 😜 – plin de imagini și simboluri simple, plus prietenii, pictorul Murivale sau sculptorul Andrei Bălan, fiecare aducându-și partea lor de metaforă. O piesă revelatoare despre existență și capacitatea noastră, oarecum limitată, de a fi cu adevărat liberi.
Înainte de a intra în gig Silviu a ținut să marcheze un remember Colectiv. Un lucru normal, pe care alții l-au uitat. La fel cum ar trebui ca ziua de 30 octombrie să fie o zi de liniște prin cluburi tocmai ca memoria să nu se piardă. Apoi două piese instrumentale legate, Outro și Apă-Foc, la intersecșia dintre indie alternativ, post rock, progresiv și surf -rock. Normal, multe piese de pe primul și singurul lor album, Vicii, Talente și Patimi I. De data asta s-a legat scena cu publicul și asta pentru că Silviu a avut dialog continuu cu noi. Și funny pe deasupra. Stres, o piesă manifest care pare legată de toate convulsiile sociale din ultimii ani. Pe Om a intrat și publicul în atmosferă, la fel și pe Săgeata (vezi aici). Pasul cu un pic de funk și warm-up pentru finalul dansat pe Himalaya, piesa aia cu iz de proto-manea. M-a impresionat piesa nouă Lacul pe care mi-ar plăcea s-o primim înainte de lansarea albumului. Ar merita. La fel cum ar merita mai multă atenție trupa asta. Da, n-or fi ei cei mai mari maeștrii pe social-media. Da, poate ar trebui să cânte mai des. Dar nu cumva și noi căutăm prea des lucrurile garantate? N-ar trebui să explorăm mai mult? Gândiți-vă la asta când vă alegeți următorul concert și ascultați Prizonier cu inima 🙂.
criticeyez.com 