Evribadi dansingă

Urmăresc festivalul din 2012, de Balkanik Festival zic, de pe vremea de când se întâmpla în Grădina Uranus. Nu-s neapărat fanul acestui gen de muzici, cum cred că majoritatea nu-s, da’ e altceva, ceva ce nu e străin de noi şi care, dacă e făcut bine, chiar are valoare.

Deci nu mi-am luat abonament ci doar un bilet de o zi pe vineri, prima zi. Cam scump biletul de o zi la poartă. Aproape să renunț. Corelat cu primele impresii după ce am intrat părea cam pustiu şi degeaba. Tocmai începea Fanfara de la Valea Mare.

Alămurile lor au schimbat un pic percepția. A mai ieşit lumea de prin cotloane şi a început dansul. Din păcate atitudinea lor scenică e în urma muzicii lor şi a chefului stârnit în spectator. Mai cu viață că nu sunteți la mort :)! Pe la jumatea prestației lor mi s-a făcut de o bere aşa că am plecat la explorat.

Surpriză plăcută. Festivalul ăsta nu-i doar despre muzică, ci despre toată experiența balcanică. Mă rog, ăsta e conceptul, drumul pe care au luat-o. Mai e de îmbunătățit, da’ e bine. Narghilea, cafea la nisip, băutura decentă la preț şi foarte variată ( cam cel mai bun bar văzut de mine anul ăsta la un festival), rommi meşteşugari prestând live, de îmbrăcat, de agățat la gât şi urechi, toate colorate, ceai, mici, clătite, dulcegării.

Şi tolăneală şi stat la taclale şi dat din buric. Un iarmaroc, un târg eclectic. Păcat că un pic cam gol ca să-ți dea şi senzația de înghesuială tipică Balcaniului ;). Din când în când se mai aude trenul de Constanța chemându-ne la mare.

Ultimul act muzical al serii e al celor de la Fanfara Tirana şi Trans Global Underground o nebunie combinată de Balcani şi tribal african. Fain demersul, sunau bine, comunicau cu publicul. S-a umplut zona din fața scenei şi majoritatea dansau. Hipsterimea locală, mulți străini, unii veniți pentru diversitate, dar şi destui cunoscători de folclor şi viață balcanică. Cam ăsta era publicul. Colorat, eterogen, frumos.

Aş vrea să-l văd şi mai colorat, mai zgomotos, mai accesibil şi la anu’.

Baftă ;)!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s