#veniminCrai

Locul lăsat liber în lumea festivalurilor de către Padina Fest a fost în sfârșit ocupat de FOLK ROCK FEST Piatra Craiului. Cam fad și neinspirat numele. Mă gândesc că poate-l schimbă cu unul mai catchy asta plecând de la premisa că vor continua, lucru pe care mi-l doresc. De ce? Păi în primul rând locația.

Un loc mai larg de pe Plaiul Foii cât să încapă o organizare de festival mediu-măricel cu tot ce-i trebuie și în condiții decente: camping, parcare, foodcourt, locuri pentru activități, zona de hamaceală, spatiu generos de Main Stage, tir cu arcul sau pușca, escaladă, un festival al luminii, ceva concurs oficial de șah și multe activități pentru copii. Bună idee pentru că mulți munțomani au venit și cu copii din dotare, pretext numai bun de o evadare la munte și muzică în același timp.

A existat și o scenă folk pe care n-am onorat-o din păcate. De ajuns. Nu e locul de mai multe scene simultan. S-ar supăra Piatra Craiului și ar da cu ecoul în ei ;). Zilele atipic alese Joi-Vineri Sâmbătă, dar cred că asta a fost de bine având în vedere genul de public și halul de trafic din regiune. Plus că a fost o mega concurență de evenimente în weekendul cu Sf. Maria: Living Rock Festival din Tuzla (de unde au venit Byron, COMA, Vița și RATB ), Awake pe unde a trecut și COMA, SmidaJazz.

Un alt neajuns a fost că nu prea aveai net acolo să faci și tu câte o postare. Sau asta o fi de bine 😉 !? Nu le-a ieșit schema cu sistemul de plată ca la marile festivaluri așa că s-a ajuns la tradiționala plată cash și, uneori, cu cardul. Dar lumea nu părea deranjată de treaba asta. Poate mai bine se renunță la idee pentru viitor dacă tot n-a vrut muntele :).

N-am prins decât ultima seară. Îmi propusesem mai mult, dar vremea m-a ținut departe pentru ca în primele 2 zile a fost ploaie şi ceață. Unii au plecat și au ratat cea mai mișto zi din prima ediție a acestui fest. A ieșit soarele și a lăsat să se vadă toată splendoarea aia de peisaj din Plaiul Foii, aia care te face să te simți strivit de valul de piatra care pare că urcă până la cer. Același masiv cred că a avut ceva de a face şi cu energia magică pe care au avut-o trupele, unele chiar recunoscând asta.

Ziua a fost deschisa de Via Dacă, trupa moldavă de folk-rock psihedelic care a prins rădăcini pe la noi în ultimul an și a adunat un număr mare de fani mulți deja ştiind versurile de la Lună plină, Pădure verde sau Cântă-mi, iubito. Într-un mod nepremeditat toate versurile lor păreau că au legătură cu locul ăla. Poate ar fi trebuit să cânte din prima zi când Paparuda lor ar fi putut acționa ca un reverse pshychology cu capricioasa vreme ;). La ultima piesă, Transhumanța, într-o orchestrație foarte electro au apărut oile pe dealul din spatele scenei. Ziceți voi dacă e coincidență sau nu 🙂

Apropos, scena a fost foarte ok şi sonorizarea excelentă. Asta ca să adaug şi la plusuri.

Byron next. S-au strâns și mai mulți fani lângă scenă. Din toate sectele, inclusiv Trooper şi COMA. Dan a făcut o declarație emoțională încă de la început spunând că e muntele lui preferat și că va cânta de câte ori va fi invitat. Primele acorduri ale celuilalt Dan din Anima m-au băgat parcă într-un film ajutat fiind de cadrul ăla magic. Cum a putut să sune! A coborât Dan de pe scenă cum îi place lui și la Granița’n raniță a cântat tot publicul cu el. Ce ne mai place să-l strigăm pe acel Gata! E ceva frustrare zgândărită p-acolo. Și vine şi albumu’ nou pe 9 noiembrie, la Arene!!

Robin and The Backstabbers au urmat pe scena de la poalele marelui munte. Îi văzusem acum ceva ani la Padina Fest. Și la ei mi s-a părut că sunt posedați de energia Pietrei Craiului. A cântat Robin din toate pozițiile, față-verso, culcat, din salt sau din țopăială, cu corzile rupte şi cu transpirația în barbă. Arăta ca un vraci cool coborât să ne dea din muzica lui şi apoi să se retraga în linişte pentru un alt album. Și așa vă strecor informația că pe 30 noiembrie vine băăă, auzi cum vine, parte a treia a trilogiei, al 7-lea cel mai bun album al tuturor timpurilor ;). Am vorbit mult despre Robin, dar nici cu restu’ nu mi-e ruşine. Ce mă fascinează la trupa asta e că sunt piese pe care nu le aud de 2 ori în același fel. Natașa de exemplu am auzit-o acum cu un intro pshihedelic înfiorător de bun pe apusul ăla.

Bisurile n-au fost acceptate la festival, dar n-a scăpat Alex Dona, hostul ediției, de public până nu i-a lăsat să mai cânte o piesă. Așa a ieșit o bijuterie memorabilă cu un Arhanghel’sk cântat acustic la buza scenei cu tot publicul murmurând ca o incantatie sub cerul înstelat. De vis! În timp ce Trooper îsi aranja scena.

Am plecat. Erau 10 grade și eram în tricou așa că n-am prins COMA. Nu înainte să-mi aprind lanterna telefonului împreună cu toți de pe acolo în semn de adio față de Zsolt Torok. RIP.