Când ochiu’ critic se întâlnește cu picăturile de ochi…
Io: Pauzele lungi și dese cheia marilor succese? Ăsta e motto-ul vostru sau lipsa voastră de pe scenă are alt motiv?
Ei: Aș evita să enunț motivele concrete ale acestei pauze, fiindcă ceea ce își poate imagina fiecare e cu siguranță mult mai interesant decât orice explicație am putea noi inventa. Fiindcă ea ar trebui inventată. Alternativa unei minciuni convenabile ar fi o cronologie detaliată a ultimilor ani, însă asta ar presupune o muncă de detectiv al cărei rezultat nu ar interesa pe nimeni. Cert e că era nevoie de ea (de pauză, în caz că am uitat despre ce vorbim), iar energia cu care lucrăm acum îmi confirmă că nu se întâmplă nimic degeaba.
Io: Acum că reveniți pe 20 decembrie în Expirat să ne așteptăm la alt sound sau îl căutați pe cel dinainte ?
Ei: Suntem și noi cumva surpsinși de cum ne sună piesele acum. Am intrat în sala de repetiții curioși și foarte deschiși la nou. Am dat pieselor mână liberă, cum se spune, iar ele ne-au condus la concluzii ceva mai simple decât știam noi înainte să tragem. Peste cele mai multe dintre ele a trecut deja destul timp încât să le putem asimila atfel acum decât atunci când le-am compus, și asta a dus la o muncă de sinteză, care însă s-a desfășurat de la sine, fără efort. Straturile alea deja stătute care se așternuseră pe piese au căzut cumva de la sine. Tot ce pot să-ți spun e că vom suna mult mai… curat.
Io: Se pot divulga noii membri ?
Ei: Nici vorbă!
Io: Am eu o poză cu ei. Vezi mai jos 😀
Io: Cu schimbările din trupă, cu jobul lui Paul, ați mai avut timp să compuneți ceva nou de la Ca să Zburăm?
Ei: Stai așa că au și ceilalți job-uri. Ba chiar și rezidențiate de dat, copii de crescut și toate cele. Ne descurcăm și cred că dinamica asta ajută, cel puțin pentru moment. Avem vieți pline, care ne alimentează cu “material” pe care să îl vărsăm în piese. Între casă, studio și scenă nu știu cât de multe mai apuci să înveți despre lume. Cât despre piese noi… da, avem. Și vom veni cu ele cât de curând, în douăzeci douăzeci.
Io: Pentru mine ați fost prima trupă pe care am auzit-o într-un silent concert. A fost wow&mneah în același timp, dar n-am apucat să vă întreb pe voi cum ați simțit experiența asta.
Ei: Fiind o premieră pentru toți cei implicați, fie ei în public, pe scenă sau la mixer, a fost ușor bizar prima dată. Îmi aduc aminte că mi-am dat seama abia după primul concert de cât de multe noi posibilități deschide formatul ăsta. Și cred că încă nu ne-am jucat cu el destul. Mai e timp, iar idei în așteptare sunt destule.
Io: Ce părerea aveți de catalogarea “trupă cu muzică de gagici” cu care mai sunteți alintați?
Ei: Nu știu ce să zic… Rău n-are cum să fie, dar nici nu sunt convins că așa e. Adică statisticile de pe unde ni se ascultă muzica online nu prea îți confirmă ipoteza decât în anumite cazuri. Oricum, e foarte posibil ca fetele să fie mai receptive la ce spunem noi acolo, fiindcă suntem foarte sinceri. Bărbații se deschid poate mai greu, dar cei care o fac, cei care sunt cât de cât în contact cu energia feminină, pot fi niște luptători al naibii de eficienți. Dacă eram față în față m-ai fi intrebat probabil: “luptători…?” Iar eu aș fi răspuns: “Yep. Next question.”
Io: Departe Deja a fost earworm pentru mine (ăsta-i clipul). Cu toate astea cred că a îndepărtat o parte din fani/fane. Mai explorați zona distorsionată pe viitor sau e capitol închis?
Ei: Departe Deja a fost ca noaptea aia pe care o ai o dată pe an, în care ți-o dai cât de tare poți, sperând la un black-out, pe care tu o ții minte ca fiind genială, însă despre care continui să aduni și la luni de zile după informații contradictorii de la martori. Nouă ne-a plăcut, și nici mahmuri nu suntem. Cât despre public… nu cred că se sperie așa ușor.
Io: O piesă guilty pleasure, vă rog 😛
Ei: Next question :))
Io: Albumul fără Sfârșit e doar un nume sau chiar va fi un album perpetuum, fără sfârșit, fără lansare per se?
Ei: Este fix un album fără sfârșit căruia îi vom adăuga piese pe măsură ce le facem. Un playlist în continuă expansiune. E viața trăită zi cu zi. Am renunțat la cincinal, dacă vrei. Nu mai avem plan de îndeplinit. Ne jucăm cu cine vrem, ce joc vrem, iar fiecare dintre “copiii” noștri primește șanse egale. Nu mai avem premianți și codași, ci doar un grup de personalități diferite, care beau la aceeași crâșmă.
Io: A fost bine pe primul loc la Guerrilla peste vară cu Ca să Zburăm? V-au căutat scouterii și promoterii (vezi aici clipul) ?
Ei: Nu mai mult ca de obicei. Ar fi fost o vară bună, o vară normală, dacă nu ar fi trebuit să refuzăm toate propunerile venite înspre noi. Trebuie să îți mărturisesc că e al naibii de frustrant să spui pas unor cântări pe care ți le super-doreai. Însă presupun că asta va da o și mai mare valoare experiențelor care urmează. O tot spun și o mai zic și acum: e chiar important să pierzi din când în când, ca să îți dai seama cine ești și ce e cu adevărat important pentru tine.
Io: Care-i piesa Eyedrops pe care ați pune-o într-un playlist de rev? Alegerea mea e Mai Stai, despre frământare și restart (clip aici).
Ei: Lucruri Simple.
Io: Btw, ce faceți de Anul Nou ?
Ei: Promisiuni față de noi înșine, pe care nu le vom respecta, pentru că știm noi mai bine.
Ca să ne convingem dacă au fost true sau nu n-avem decât să mergem pe 20 decembrie în Expirat. Ceea ce eu voi face ;).
criticeyez.com 