Out of this time

Când mi-a spus Ionuț că a reușit să-l convingă pe Sorin – omul din spatele To The South, Bluebird – să vină la București pentru un live în Expirat a fost ca un cadou primit en avans. Aveam totuși emoții. De ce? Cum va suna pe scenă, în live, o muzică născută într-un dormitor? Cum va reacționa publicul, va reuși să se conecteze cu artistul și muzica lui? Probabil, Sorin și Rahel, aveau aceleași gânduri, dar… de la primele acorduri am scăpat cu toții de ele și am pășit în afara timpului. Da, pur și simplu nu știu cum și când a trecut timpul. Am uitat să fac poze, am uitat să respir, am uitat pe unde mi-am lăsat berea. Mă trezeam între piese când, cu totul neașteptat pentru mine, introvertul dealtfel Sorin reușea cu un umor calm și cald să ne facă să zâmbim pe noi, cei cu sufletele scoase pe afară, prin fața scenei. Muzica pentru introvertiți, cum îi spune el, a avut efectul de a ne dezarma, de a ne dărâma toate zidurile cu care ne-am îngrădit sensibilitatea ca să putem ține pasul cu lumea din afară. De prea puține ori am curajul să-mi expun sensibilitatea de teamă să nu par slab, nevolnic, mic. Sunt traume însămânțate în mine de mediu, societate, familie. Boyz don’t cry. Acolo, cu ei pe scenă și muzica lor revărsându-se peste noi, ieșea din mine acel Fuck off, world! Eu când vreau să plâng, plâng! Și nu s-a întâmplat doar o dată.

Da, le-a ieșit concertul cum trebuia. Uite un live de pe Braille, una din piesele mele preferate de pe SOFT TISSUES – . Apropos, am și uitat să vă zic că și-au lansat în București albumul doi. Sorin a aruncat o glumă cum că Alexu – care a deschis seara și n-aș fi găsit o potrivire mai bună – a construit o energie pozitivă și optimistă și vin ei să o distrugă. Aș corecta “distrugă” și l-aș înlocui cu “completa”. Mi se pare mai apropiat de ce s-a întâmplat acolo.

Tehnic vorbind muzica lor nu e deloc complicată. Acorduri simple, puține planuri și instrumente, versuri uneori construite matematic, majoritatea în engleză, completate însă natural cu câteva în română, totul legat cu o sensibilitate care te rupe și te lipește la loc. Nu e inovație, ci inspirație în a transmite bucăți din el în stare neprelucrată. Îți trebuie răbdare, conectare și curaj pentru a lăsa muzica asta să intre în tine pentru că nu mai ești la fel după. Nu cunosc rolul lui Rahel în compoziția pieselor, dar îl recunosc pe cel din interpretare. Li se îmbină perfect glasurile, chiar și în live pe scena din Expirat. Sunt două glasuri care cântă pentru cele două părți din tine aflate mai mereu în conflict, dar care tânjesc după armonie.

Au cântat piese de pe ambele albume. Uite “hitul” Longings aici. A fost și bis, cerut cu putere de public, cu Voyage, o piesă despre cei pierduți definitiv.

Nu cred că o astfel de muzică poate umple stadioane, dar are puterea de a schimba oameni. Nu cred că poate ajunge la radio în heavy rotation, dar cu siguranță poate ajunge pe playerul din dormitorul tău. Nu cred că vor ajunge la marile festivaluri, dar sunt o a naibii de bună propunere pentru cele mici, de suflet, ascunse prin natură și departe de consumerism.