Rafturi pline de muzică la online marketu’ din colț și spring is in the air 😄!
Dirty Shirt feat. Caliu – Latcho drom Față în față metalari nebuni din Seini de Maramu cu haiducul Caliu din Clejani. Drum bun, că asta înseamnă Latcho drom în romani, te rupe instrumental pe viori şi distors. N-ai cum sta jos! Dirty Shirt nu-s la prima colaborare de genul ăsta și cred că deja merită un concert All stars. Bine, când s-o mai pute. Atenție, dacă ești la volan cu piesa asta că te trezești depășind ambulanța cu covidu’ 😄. Priviți numa’ “duelul” lui Caliu cu Cosmin Nechita la vioara din care ies scântei şi perle!
Alira Mun – Univers Prima piesa în română a artistei din Sibiu. Mă aşteptam să facă pasul ăsta pentru că e o provocare pe genul ăsta muzical să dai cu versuri în română, iar ea nu fuge de provocări. Numai uitați-vă la schimbările de abordări şi registre în piesele scoase până acum fără a abdica de la identitatea ei. Univers este o piesă electronică melancolică cu potențial de dans like nobody’s watching ♥️
https://aliramun.bandcamp.com/track/univers
Imortalia – Obscur Hai că n-am mai avut demult în sacoșă dark/goth synth. Trupa, singura de gen pe care o ştiu de pe la noi, este în hiatus momentan, dar au aruncat pe piață nu una ci trei piese din care am ales Obscur. Are un aer ușor retro, poate d-aia. Apreciez la Dragoș încăpățânarea de a continua şi de a duce mai departe pasiunea lui pentru genul ăsta indiferent de ce îi aruncă soarta în cale. Mai clar sau mai obscur 😉
Cristian Pascu – Dance, My Dear! Debut absolut şi la sacoșă şi în online. Începe oarecum şovăitor pe voce, dar partea a doua unde intră acel pseudo-chorus e chiar mişto și m-a cucerit. Chiar reuşeşte să transmită un sfârșit de lume în lumină optimistă. Îmi aduce un pic aminte de Cohen. Salutară ieșirea lui la lumina pe vremurile astea 😉. Deci, dans!
Trees Orchestra – Ani lumină A ieșit vioara şi a intrat synthul în krautrockul băieților ăștia. O schimbare destul de importantă în soundul lor, dar sună dark și sună cool. Și găselnița cu Sparg de pe refren e foarte catchy. Bine, formația 🤘🤘🤘!!
Paul Ballo feat. Bianca Ionescu – Shut the door Paul Ballo a lipsit ceva timp de pe eșicher, dar continuă seria de colaborări cu soprana Bianca Ionescu, mama artistului, ale cărei inserturi vocale intră duios pe refren. Vibe 80’s, că tot e revivalu’, dancy, un pic de solo chitara à la Garry Moore. Titlul are o rezonanța stranie zilele astea. Unintended. Dar urmați-i sfatul. #StaiAcasă și ascultă muzică 🙂.