ADU as in Alexandru Barnea de la Fine It’s Pink ne-a făcut un cadou fix de 24 decembrie. Primul lui album solo, deci, cumva, un cadou și pentru el. Am apucat, din fericire, să-l ascult în avionul care mă ducea undeva departe, spre nord.
Trebuie să recunosc că un impact puternic l-a avut coverul albumului cu acea privire a golden retrieverului care parcă-i spune stăpânului, sau nouă: “Oprește-te, omule! Uită-te în jur și bucură-te de ce ai!. Și cam despre aste este albumul ăsta pentru mine.
10 piese/ ca zece scurte povestiri făr’ de cuvinte / vreo 30-35 de minute în total/ totul încadrat între I (Song one) și X (Song two) ca și cum ești avertizat de la început că urmează o călătorie în timp pe durata a 8 piese. Te ajută titlurile pentru intrarea în poveste. Apoi totul depinde de starea ta, de imaginația ta, de ce vrei tu de la muzică.
Tehnic vorbind albumul este un instrumental-experimental, atmosferic, psihedelic. Chitara e principalul instrument, apare atât în format acustic cât și electric, cu și fără efecte. Mai apare pianul și orga – probabil Ioana Lefter? – ceva percuție, dar nu prea multă că albumul e despre armonie mai mult decât despre ritm, și secția de corzi pe piesa VI (5 a.m.). Nu m-am dumirit dacă apar și voci, discrete, murmurate pe fundal pe ici colo. Mie îmi place să cred că da, aud voci 😉. Piesa care m-a atins cel mai mult e II (My best Friend). A voastră?
Un album care ajută la introspecție, probabil definitivat în ciudata liniște a lui 2020 – și iar zic că anul trecut a fost bun pentru proiectele ascunse prin sertare-, un album numai bun de luat în drumul tău spre pădurea care te liniștește, cu câinele care nu întreabă, doar ascultă. Fie ea, plimbarea, și doar imaginară. Îl puteți asculta aici. Enjoy!
criticeyez.com 