Azz we see(k) | BUZUNARUL CU PÂINE – O FABULĂ URBANĂ

by Teodora NECHITA



Pentru că duminica trecută m-am putut bucura de-un loc la spectacolul Buzunarul cu pâine (și nu știu dacă bucuria a fost mai mare atunci sau acum, realizând că a fost ultima șansă de a mă aventura la o ieșire de genul în decursul viitoarelor săptămâni) am zis să fac un salt în buzunarul cu povestioare al lui Alexandru Nagy, actor, regizor și tenor.



T.N: De unde a pornit spectacolul? Și când?

A.N: Totul a început în 2012 când eram în ultimul an la UNATC. Cu  Ștefan Pavel am fost coleg la actorie, iar Alex Bogdan absolvea și el în același an, doar că regie teatru.  Spectacolul este practic “licența ratată” a lui Alex, ajungând cu el la Gala HOP în 2012, gala unde a luat premiul juriului și de acolo putem spune că a început epopeea. Buzunarul cu pâine împlinește anul viitor 10 ani, iar de 9 ani l-am jucat efectiv oriunde. La mine acasă, în spațiul natal al lui Matei Vișniec, adică la Rădăuți, la căminul cultural din Horodnicul de Jos, în tramvai de la Sibiu la Rășinari, în salină la Turda, în autobuz, în mașină, la uzina de apă în Suceava, la oameni acasă in programe de tipul homefest , l-am jucat la Atena mergând cu microbuzul 18 ore dus-întors, aproape peste tot.

T.N: Descrie-l în câteva cuvinte! (asta așa, de încălzire).

A.N: Avantajul acestui text este că e extrem de dens, format din multiple straturi. L-aș asocia cu un RMN… are o pătrundere ce-ți permite să vezi în fâșii, ca o prăjitură cu foietaj, iar seria de analogii poate continua.

T.N: Este Buzunarul cu pâine un spectacol de teatru?

A.N: Acest spectacol a avut de la 2 la 4 ore, l-am jucat chiar de 3 ori consecutiv. Exemplifică foarte clar limita dintre teatru și performance.  Idealul unui spectacol de teatru este ca de fiecare dată să transmită energia unei premiere, la fel de proaspăt. Asta e un principiu ce privește “teatrul sacru”. Plecând de aici, ajungem la performance, apariție motivată de trebuința găsirii unui mod de a elibera  frustrarea artiștilor… aici nediscutând despre comedia dell’arte. Așa că pentru a-ți răspunde, Buzunarul cu pâine nu mai este de mult un spectacol de teatru. 



T.N: Cu trecerea timpului.. cum s-a schimbat acest spectacol?

A.N: Din 2012 până în 2017 l-am jucat așa cum este scris, la literă, după care au intervenit și momente de  pauză. Ani în care nu am jucat, ani în care l-am jucat de zeci de ori… fiind întotdeauna despre când, cum, unde, s-a putut. În 2019 dorința lui Alex Bogdan a fost ca spectacolul să fie unul “al zilei de azi”, într-un mod dur și direct. Plecând de la recurența –metaforei cățelului-  am decis că restul construcției va fi legat de momentul prezent.  Nu poți minți un spectator așa că Alex ne-a rugat să facem o punte până la a intra în text, fiind momente în care e adevărat, puntea asta poate dura mai mult decât textul în sine. Îi putem spune un spectacol hibrid, un animal ciudat care are un impact foarte mare. Au fost dăți record în care s-a spus  tot textul, dar de foarte multe ori nu. În genul asta de performance nu ne putem dezice de la lucrurile reale.




T.N: Cum i-ai prezenta sumar această –metaforă a cățelului- cuiva care nu a prins nicio reprezentație?  Și cum este ea pusă în scenă?

A.N: Acel cățel suntem fiecare dintre noi. E o metaforă reprezentativă cu care Vișniec a plesnit în 1984 când a scris acest text.  Povestea e simplă, sunt doi oameni care încearcă să scoată un câine dintr-o fântână, un puț… la noi variază de fiecare dată în funcție de spațiul în care jucăm. În România “actuală”, dacă s-ar întâlni doi oameni să scoată un câine dintr-un canal din Piața Victoriei, nu ar ajunge să scoată nimeni acel câine. Ar prima toate discuțiile făcute până la a ajunge să acționezi propriu-zis, asta fiind esența oglindirii regăsită chiar în piesă.

T.N: Pentru că am ajuns la această esență care vine de la sine cu o încărcătură ce în scris poate duce la sentimentul de apăsare, haide să aterizăm puțin la spectacolul de duminică. Crezi că este un spectacol unde ar trebui râsul să predomine?

A.N: Deși de cele mai multe ori se ajunge la un ton comic, sunt unii oameni care îți transmit numai din priviri “râdeți voi râdeți, dar nu este râsul vostru”. Așa și trebuie pentru că având două personaje destul de diferite, e normal ca publicul să fie divizat… unii se regăsesc în mine, alții în Ștefan. Iar asta, crede-mă, e o mare reușită. Am avut în autobuz o situație de au ajuns oamenii să se ia la bătaie din cauza noastră, instigându-se pe loc o emulație pornind de la subiectul piesei și ajungând la realitatea de zi cu zi. Vorbim despre un public într-atât de înrăit încât nu trebuie să faci mare lucru pentru a-i activa. Ei nici nu știau că noi jucăm un spectacol (mergeau la muncă, veneau de la cumpărături). Cât despre râs, el este o reacție spontană. Atunci când oamenii trec printr-o situație critică și reacția lor este totuși de râs, vorbim de un instinct de “autoprotejare”. Cei care au mers mult la stand-up ne-au recomandat să mergem cu spectacolul în direcția asta. Au găsit în stand-up un reper, reclamând în final “natura” spectacolul nostru. Noi am ajuns în 10 ani de zile în situația în care spuneam textul, iar oamenii credeau că este improvizație.

T.N: Preferi ca energia venită din partea publicului ca răspuns la ce se expun să fie una comică sau una ceva mai sobră, indicând procesarea mesajului social?

A.N: Știi cum… cu cât se râde mai tare, de fapt râdem mai tare de noi. Asta înseamnă că așa de în derizoriu am picat la nivel de populație. Dacă e să avem un barometru, delirul de duminică ne spune foarte mult despre tragico-comicul în care ne aflăm și modul în care lumea se protejează astfel. Scopul artei este cel de detensionare, fie ele tensiuni sociale, personale sau de alt tip. Ele se acumulează, intervine frustrarea, iar teatrul trebuie să vină ca o formă de refulare. Nu e nimic mai tare decât să râdem de noi înșine, la bază cam asta e toată treaba.. dacă ai puterea să râzi în hohote, din punctul meu de vedere ești ca și vindecat. Dacă te poți uita la tine și să îți spui “și eu am făcut așa cândva”, o mare bilă albă.  Intenția este să ajungi la toată lumea și asta poate fi obositor, e că și cum ai fi lăutar și cânți la fiecare masă, dar în același timp vrei să îi faci pe toți să se simtă parte din spectacol. 

T.N: Dacă aș fi văzut Buzunarul cu pâine în urmă cu 4-5 ani…?

A.N: Nu ar fi avut nicio legătură nici dacă îl vedeai jucat pe 6 martie. Noi ne-am făcut promisiunea de a-l juca până murim. Pentru a face asta am înțeles că este necesar un vibe care să ne permită diversificarea. Dacă nu, un spectacol tinde ca după o perioadă de timp să se erodeze. E mare lucru să ajungi să joci mai mulți ani și să nu devină o activitate mecanică. E ca și cum în muzică o trupa ar cânta același album vreme de 10 ani fără nicio modificare, exact ca în forma de studio. Ori dacă tu vii în cârciumă la acest spectacol, eu nu ți-l pot pune pe CD, nu pot face asta.  

T.N: De ce ar trebui să vină lumea să îl vadă?

A.N: Simplu, pentru că e despre ei. Pentru că este un spectacol al străzii, al lumii în care trăim, cu scopul de reflectare… o FABULĂ URBANĂ.



T.N: Crezi că Buzunarul cu pâine a crescut și s-a maturizat odată cu trecerea timpului sau a fost tot timpul un spectacol matur?

A.N: Noi am fost la început niște actori care și-au spus foarte bine textul, text care la rândul său și-a spus de la sine povestea. La modul profesional am avut de învățat enorm atâta timp cât am fost limitați la cuvânt, neavând voie să improvizăm și păstrând structura. Acum putem face asta oricând, până la urmă așa s-a ajuns la sedimentarea textului în noi, implantat biologic. În orice condiții l-am putea da cap-coadă. L-am jucat chiar și în cărucior cu rotile la Sinaia cu Ion Dichiseanu și Florin Zamfirescu în sală, onorant să jucăm în față unor actori mari. L-am făcut și în varianta pentru oameni cu deficiente de auz. Aia e o reprezentație de găsit chiar pe Youtube cu text 100%. Recomand vizionarea pentru că pusă în balanță cu orice altă reprezentație, e ușor să înțelegi cât variază de la o conjunctură la altă.

T.N: Care este relația tu Ștefan în afara spectacolului? Cât din “personalul” vostru se regăsește și în spectacol?

A.N: Câteodată mai mult, câteodată mai puțin. Variază pentru că așa suntem noi. Cine ne vede acasă, ne vede cam la fel. Nu știu dacă pe Ștefan îl descrie neapărat “profilul realist”,  în final fiecare dintre noi joacă mult mai realist sau mai nebun decât este în viață reală. E umblat la potențiometru, dar la baza cam ăștia suntem. Eu am crescut într-o familie de artiști, iar în cazul său mama este profesoară de matematică, iar tatăl cadru militar, deci rigorile și educația  vorbesc de la sine. Este un băiat cu ținută, nu ca mine… în decădere (când am 80 de kile, când am 60, când mă vopsesc, etc). Ștefan arată așa de când l-am cunoscut, bine… a mai îmbătrânit din 2009, dar e echilibrat. Eu nu mă pot certa cu el așa că singurul lucru pe care o facem este acest spectacol. Cred că în final ceea ce face spectacolul atât de viu este faptul că îl vedem foarte diferit. El vrea ca spectacolul să fie un fel de Magazin Victoria cu de toate, de asta îi mai recomand uneori să lase de la el… deși e sănătos ca micile derapaje să fie amendate.

T.N: Cât timp te mai vezi jucând acest spectacol?

A.N: Pentru totdeauna!  Dacă nu se întâmplă nimic cu noi, cu siguranță tot în miezul Buzunarului cu pâine ne găsiți. Cele mai frumoase amintiri ale mele din teatru sunt legate de el. Am trăit lucruri unice. Am amintiri din locuri în care pur și simplu m-am dus, am simțit energia acelui spațiu si am știut că trebuie să joc acolo.

T.N: Ce îi dorești tu spectacolului? Ți-l imaginezi o persoană pe care o bați ușor pe umăr și îi spui:

A.N: “Viață lungă!”

Spectacolul s-a închis (impropriu spus “închis” apreciind că prin natura lui este o paranteză la paranteză deschisă) cu interpretarea piesei “My way” de la Frank Sinatra așa că vă îndemn la a face lucrurile în stilul vostru… iar dacă el nu are o direcție clară și variază de la o zi la alta, nu uitați că e firesc și că puteți găsi în Buzunarul cu pâine un bun exemplu de ce înseamnă să te lași inspirat de cele înconjurătoare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s