ATTN/ danaga- doamne ferestre


Un album lansat în septembrie 2020 de clujeanul Daniel Aga aka danaga și care mi-a scăpat atunci, dar, redescoperindu-l prin iarna lui 2021, mi-a ținut de cald în serile de căzut pe gânduri. Da, cam despre asta este vorba-n el. L-am simțit ca pe un companion de călătorii spirituale, ca pe un suport pe care să-ți stea întrebările alea cu răspunsuri grele. Are ceva cald și luminos cam ce simți când ești singur și aproape de un loc sacru, de un altar. Nu degeaba titlul e un joc de cuvinte pe care-l poate prinde doar un vorbitor de limba română. Doamne ferește, acest scut de piază rea, este augmentat cu simbolul speranței, fereastra, cea care ne aduce lumina în case și suflet.

19 piese/ puțin peste 2 ore de ascultare deci un album lung/ eterogen/ cu piese scrise de-a lungul unui deceniu. Piesele au între 2 și 14 minute! Din punct de vedere al stilului abordat poate fi considerat un album de fusion între electronica ambientală ca gen dominant și elemente din jazz, trip hop, house, folclor. Fiind atât de împrăștiat peste ani poți sesiza diferențe de compoziție, abordare, stare. Ar putea să fie considert un album autobiografic pentru perioada pe care a traversat-o artistul. My favourite este People are not machines ( singurul titlu în engleză și singura piesă cu insert vocal d-aia e feat. Terence McKenna). A voastră?

Albumul există pe bandcampul artistului sau pe youtube spre a fi descărcat, ascultat și interiorizat. Recomand și suportul artistului ca să ne mai putem bucura de compoziții d-astea și pe viitor. #ArtIsWork

2 thoughts on “ATTN/ danaga- doamne ferestre

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s