2020 won’t kill my (he)art… un statement de pe un tricou de care mă tot agăț ca să trec peste perioada asta. Și cum dau de o veste bună v-o dau și vouă. Așa e și cu maratonul Festivalului de Arte Performative CALEIDO care se mută în online. Ajuns la a IV-a ediție, merge înainte chiar și în perioada asta. Au încercat în noiembrie 2020, dar covid a zis nu. Am stat acum puțin de vorbă cu Ion Borşan, directorul executiv al Fundaţiei Amfiteatru, organizator al Festivalului Caleido, ca să vă facem împreună program cultural alternativ între 21 și 25 mai.
Io: Punem în scenă diversitatea culturală? Pare o misiune nobilă, actuală, dar grea și controversată. Cum e să fii în prima linie a dezbaterilor antagonice actuale?
IB: Nu credem că-i foarte nobil sau controversat ce facem noi. Adică ne-a venit foarte natural ideea, acum 6 ani. Ne și miram la momentul respectiv că așa ceva nu există. Și dacă tot nu exista, am zis că ar fi bine să existe. Noi nu suntem chiar în prima linie, noi suntem o platformă mai degrabă pentru prima linie. În prima linie sunt artiștii, în capul lor se sparg toate din păcate. Tot ce putem face noi, ca organizatori, e să-i protejăm pe cât posibil. Până acum, cel puțin la Caleido, n-a fost cazul.
Io: Ați început doar cu spectacole de teatru. Cum s-a făcut tranziția și către alte arte perfomative?
IB: În primul rând din nevoia foarte pragmatică de a avea spectacole noi. Producțiile independente care să se pupe cu festivalul nostru nu-s prea multe. Apoi pentru că ne-a plăcut foarte mult colaborarea de la ediția din 2019 cu Andreea Novac și István Téglás la spectacolul „Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards”. Și am zis că a ieșit bine și că, dacă mai găsim performance-uri care să ne placă, le luăm în festival.
Io: De ce nu a fost în fiecare an? Care-s provocările unei ediții eminamente online?
IB: Nu l-am făcut în fiecare an pentru că n-am găsit banii necesari, din păcate. E primul festival on-line pe care-l facem. A fost complicat cu bugetul pentru că vrem să dăm spectacolele în cele mai bune condiții tehnice posibil și, pe cât posibil să nu fie filmări martor. E o altfel de organizare cu totul. Practic am luat-o de la 0 în 2020 și parțial după amânarea pentru 2021. Evident, ne-am dorit ca, pe lângă spectacole, să organizăm și o serie de ateliere, să avem niște podcasturi, să găzduim pe platforma caleido.ro interviuri cu realizatorii și protagoniștii spectacolelor. Lucrăm la toate.
Io: Sunteți în contact direct cu o categorie lovită crunt de noile realități pandemice, artiștii. Cum îi simțiți?
IB: Lucrurile sunt împărțite. Cei mai afectați sunt cei care dețin sălile, pentru că acolo sunt costuri fixe: chirii și salarii; și artiștii care trăiesc exclusiv din ce fac în independent, care nu sunt angajați la instituții de stat. Cei care au noroc să aibă o carte de muncă la un teatru de stat, nu-s atât de afectați pentru că acolo salariile sunt plătite, fără probleme. Una peste alta, însă, încearcă să-și păstreze optimismul. Și muncesc pe brânci, încercând să se reinventeze.
Oricum, e foarte supărător că sectorul independent nu are parte de nici o susținere în condițiile în care bani pentru cultură sunt; doar că toți sunt redirecționați către instituțiile de stat. Practic nu sunt lăsați să muncească și în același timp nu au parte de nici o susținere. Nu știu dacă pe undeva în Europa se mai întâmplă așa ceva.
Io: Festivalul are și o latură de suport a acestor bresle?
IB: Are. În primul rând le dăm de lucru. Am fi vrut să le dăm și mai mult de lucru, dar pandemia nu ne lasă. Am fi vrut să lucrăm cu sălile din independent și să dăm spectacolele cu public în sală, chiar dacă nu am fi putut primi mai mult de 30 de persoane la un spectacol.
Am produs patru spectacole noi. Am reușit să atragem finanțări astfel încât pentru un spectacol să alocăm un buget mai mare decât AFCN-ul. Și cu noi, fiind instituție privată, se lucrează și mai ușor, adică singura treabă a trupelor este să creeze un spectacol cât mai bun, fără să-și bată capul cu deconturi și raportări de care de fapt nu are nimeni nevoie.
Io: Câteva “hailaituri” ale secțiunii de teatru ale ediției de anul acesta? Hai să spunem un teaser de să nu mă pot dezlipi de voi?
IB: Hailaiturile vor fi producțiile Caleido, normal. 😊 Toate-s de neratat de fapt, dar fac un compromis și nominalizez Libretto Impostura – o comedie despre cele mai diverse forme de impostură. Altfel, e o ocazie rară pentru public să vadă spectacole foarte bune care nu s-au mai jucat de ceva timp. Bambina, regina florilor (r. Mihai Lukacs) sau Neverland (r. Iulia Rugină), de pildă.
Io: Ce altceva mai este de descoperit în această ediție în afară de teatru?
IB: Păi cine n-a văzut Magic-ul, poate să-l vadă acum. Anul ăsta cred că a avut 3 reprezentații doar, dar de fiecare dată s-a dat cu toate biletele vândute. Și pe ăsta îl adaptăm special pentru filmare. Și desigur, pentru oricine interesat de cultura ballroom și de istoria scenei de dans, APR [Adorație Performance-ului Radical] se joacă pe 22 mai. Notați în calendar.
Io: A venit lumea alături de voi? Aveți destui parteneri sau mai e loc?
IB: Tot timpul e loc pentru cei care vor să-i susțină pe independenți. Noi ca organizație suntem bine, avem mult de lucru; este adevărat noi nu trăim din proiectele culturale, pe astea le facem pentru sufletul nostru, pentru sănătatea noastră mintală, dacă vrei.
Io: Ce trebuie să facă publicul pentru a participa?
IB: Să aibă o conexiune bună la net, pentru că spectacolele le vom da la rezoluție aproape HD. Ideal ar fi să aibă Vimeo, platforma pe care o vom folosi pentru a transmite spectacolele, instalat pe smart TV. Publicăm în curând toate detaliile pe sit-ul nostru www.caleido.ro . Programul îl găsiți aici.
Io: Ce credeți despre perioada asta și regulile ei aplicate sectorului cultural? S-ar putea găsi soluții mai bune pentru artiști și publicul lor?
IB: Ni s-au părut niște restricții foarte drastice. Nu închiderea sălilor e supărătoare, ci lipsa de sprijin în găsirea de soluții. Parcă ne dorim doar artă oficială. Și e păcat, pentru că inovația se întâmplă în independent. Soluții ar fi fost multe, dar pentru ele ar fi trebuit un plan. Instituțiile românești sunt incapabile să facă planuri coerente.
Guvernul și Ministerul Culturii sunt de părere că finanțările prin AFCN sunt suficiente; sau granturile alea de câteva mii de euro ce le-au dat prin programul Acces. Ceea ce e o bătaie de joc. Nici la nivel local nimeni nu face nimic: avem orașe în România suficient de bogate care pot direcționa câteva zeci / sute de mii de euro spre independenți. Evident, n-o fac, că nu-i interesează, scuzându-se că nu au prevăzut astfel de lucruri în bugetul pe 2020. Suntem în 2021, aceeași incertitudine. Apoi s-a văzut clar că nu avem infrastructură, nu avem spații de spectacole în aer liber. Ultimii ani ne arată că iarna în București este blândă: niște spații în aer liber ar putea fi folosite din martie până-n noiembrie.
Io: Un gând pentru viitor?
IB: Este clar că toate companiile de teatru / performance independente trebuie să-și creeze o structură asociativă prin care să pună presiune pe autoritățile locale și centrale în mod constant, nu doar când apare câte o problemă. Apoi este evident că avem nevoie de o reformă a modului în care este finanțată cultura. Sunt alocate zeci de milioane de euro anual, bugete ok, doar că sunt direcționate aproape în exclusivitate instituțiilor de stat, iar treaba asta generează o concurență neloială între spațiile independente și cele ”oficiale”. La un teatru de stat, care are venituri cam de 10-15% din finanțarea pe care o primește de la stat, un bilet costă 50 de lei. Un spațiu independent, de abia poate supraviețui de banii ăștia.
Dar până la reforma asta, despre care nu cred că va veni prea curând, pentru că statul român nu lucrează ca cetățenii săi să aibă o viață mai bună, cred că viitorul nu-i prea optimist. Unele din spațiile independente vor dispărea, la fel și o parte dintre artiști; dar cele care vor rezista vor continua să inoveze. Și știm din ”Jocurile Foamei” că oamenii buni câștigă.
criticeyez.com 