Marin Grigore aka Marin este unul dintre artiștii care a găsit o oportunitate în toate neajunsurile pandemiei. Sau măcar răgazul și puterea de a o lua (și) pe un drum care-l tot chema de ceva timp. Cam asta e și declarația lui de la lansarea albumului Hamuza. Și mai e ceva. Ceva legat de nume și de o persoană care-l poartă și care i-a schimbat viața. Ca să te poți prinde despre cine-i vorba trebuie să parcurgi tot albumul. Dacă sonor nu te prinzi, te pot ajuta titlurile pieselor. On the wire, Inner journey, Utopia, Pressure, Peacefier. Pare despre o călătorie interioară ghidată de o lumină externă, lumină adusă de cineva special.
11 piese/ puțin peste o oră de ascultat/ piese între 2 și 15 minute. Stilistic se încadrează în zona electronici experimentale cu grefe de minimal techno și chiar synthwave pe ici pe colo. Unele-s mai dreamy fără secție ritmică (Hamuza), doar una are voce prezentă (N-ai fost să-mi fii recitată emoționant de Andreea Gramoșteanu, de aproape că descoperi care-i mesajul albumului). Nu sunt sigur dacă pe Peacefier nu mai apare o voce, poate chiar cea a marcatorului de destin? O piesă pare că iese din context – Twentyone, Twentytwo December, Eightynine – dar cred că, întocmai ca într-un film alambicat, poate fi un moment de throwback care are importanță în înțelegerea contextului. Preferata mea e Hamuza, pentru atipicul ei, pentru faptul că n-o poți dibui, pentru că te conduce neașteptat spre cotloane ascunse. Poate contează și faptul că a venit cu videoclip. La voi care-i treaba?
Se poate asculta pe youtube, dar se poate și cumpăra de pe bandcamp. Ceaa ce vă și invit să faceți. #ArtIsWork
Marin, mă tare bucur că ai ales să ți s-au decantat prioritățile și că muzica a rămas printre cele alese. Keep walking 😉.
criticeyez.com 