Sacoșa cu prospături #234

Încep sacoșa cu un disclaimer. Deși am mai explicat simt nevoia s-o mai repet. Acest demers este eminamente subiectiv. Când mergi la tarabe-n piață alegi marfa după gustul tău. Poate mie îmi plac bananele răscoapte și merele acre 😜. Iar sacoșa e “decât” o rafie d-aia de obor, nu încape în ea toată marfa. Mai explicit, la selecția pieselor am de obicei câte 15-20 de piese din care doar 7-8 ajung în sacoșă. Cele care ajung m-au impresionat cumva, d-aia depre ce-i în sacoșă zic de bine.

Gata. De data asta multă marfă exotică, la debut în sacoșă, multă experimentare. Enjoy 🤘!


Monstru NostruDolipran || De la casa de discuri Supersomnic din Cluj vine o colaborare Somnușor & Oana de la Vâlcea în concept/proiectul Monstru Nostru. Ce contrast între cheia în care ni se prezintă melodic piesa și mesajul din text! Wait for it! La versul final m-a topit. Spectrul stilistic e din zona electronicii experimentale cu spoken word și mult instrumental, cu un laitmotiv care cred că-i de inspirație folclorică, fin prelucrat. Are un iz de proto-manea. V from Vâlcea: vers, voce & video. Gourmet!


Poetry ConceptBaba oarba || Am ajuns aici de la Amala Label cum se zice pe socials 😉. Se ia un text clasic de la Marin Sorescu (‘’Baba oarba’’) și se împletește cu imaginație și instrumentație atent pusă. Un trip senzorial. Da, dacă închizi ochii exact ca în jocul copilăriei, poți fi purtat prin diverse locuri punctate instrumental de handpan, didgeridoo – acum am aflat ce-i asta-, vioară, acordeon, clape, percuție și vocea Doinei Teodoru. Și clipul e construit ca o călătorie undeva la limita cerului. E cu final surprinzător de parcă ne invită spre o continuare. Excelent și îndrăzneț demersul ♥️♥️♥️!



Milea și Bălașa Endless Love || Rămân cumva pe vibe. Milea as in Cătălin Milea și sax soprano, Bălașa as in Gabriel Bălașa și handpan. Iar acest instrument strecurat prin sacoșă. E pe val 😊. Fără cuvinte de data asta. Luați-o de liniștire, de reverie, de clătit mințile.


Cosmos în BuzunarLate September feat. Gheorghe.MO.Gușan || Să tot fie vreo 5 ani de când proiectul ăsta moldav există. Piesa asta e însă aparte din punct de vedere sonor. Tot din zona experimentală, dar fără secție ritmică deloc. E un bocet electronico-experimental cu o împletire de versuri în engleză și română, un lucru pe care nu l-am mai întâlnit decât la To The South, Bluebird. L-au cooptat și pe Gheorghe Gușan de la Delta pe Obraz. De remarcat videoclipul. Dark, arty. Mi-a plăcut mult punerea în valoare a simplului umeraș. Văd că urmează o serie de colaborări de la ei așa că țineți ochiul pe canalul lor de yt.


Chirango Arama || V-am mai dat acum doi ani un sample din proiectul ăsta. Din păcate scoate destul de rar câte ceva. Arama e cea mai recentă piesă și e preferata mea de până acum. De data asta din zona ambiental electronicii cu un twist de lounge.



Iordache Peștele de sticlă cu cheia de gît (după un poem de Florin Dumitrescu) || În lipsa promovării explicite nu v-ar duce boții yt niciodată la piesa asta așa că-mi fac eu datoria față de ea. Și mai ales față de albumul Zeuții al lui Iordache, album realizat prin crowdfunding. Aud că primul tiraj de CD-uri s-a epuizat așa că dați cu interes dacă vreți o reeditare. O piesă pe nișa experimentală, un recurs în versuri marca Florin Dumitrescu la o perioadă pe când generația X avea cheia de gât. Cu Diana Miron la voce și aranjament vocal & Uțu Pascu la mix/master. Mă întreb ce înțelege cineva sub 35 de ani din text 😜. Am zâmbit amar, foarte mișto demersul. Iar finalul cu bananele verzi pe dulap m-a spart 💪!!



Hub peopleÎnchis la MALL|| Nu știm nimic despre ei. Poate fi un mesaj subliminal aranjat de oculta ca să ne fie milă de malluri și să mergem să cumpărăm în draci. Sau dictatura medicală ca să ne țină prin case? Sau big pharma să ne bage în depresie să năvălim pe farmacii? Sau martorii lu’ marele preot care aruncă anatema pe toți nevrednicii ce se dedau la mallurile pierzaniei? Așa le trebuie dacă fac o piesă mișto și nu se arată. O să-i vorbească lumea 🤣.



Taiga DreamStep away || Debut la sacoșă, debut peste tot. Al doilea single ever al trupei bucureștene de instrumental post-metal cu influențe alternative. Texturi sonore interesante, cu pasaje inventive. Atipic genului, piesa este scurtă și densă, fără intro. Deci n-aveți multe de pierdut dacă îi dați o ascultare. Poate chiar de câștigat 😉.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s