Fiecare e dator un zbor

Fiecare e dator un zbor… cu asta am rămas în gând după concertul om la lună din Control dintr-o seară de mai.

Nu-i mai prinsesem demult într-un concert live în Control. I-am văzut însă destul, încă de pe vremea când trupa asta era un zbor și un vis al unui singur om, Doru Pușcașu. Ceva s-a schimbat însă pe drum. S-a schimbat în bine cu potențial de și mai bine.

Am ajuns la limită și am avut ceva de așteptat la coada de acces unde erau doar fete 😊. Sala s-a umplut deși n-am văzut anunțat vreun sold-out. Lucru cu care ne-a cam obișnuit om la lună încă din pandemie. Intrat în sala mare din Control mi-a fost destul de greu să mă mișc printre oameni, dar eu asta fac mereu tocmai ca să prind vibe-ul mulțimii. După cum probabil știți la ei e un obicei ca primele rânduri de la scenă să fie pline de fete, toate cunoscătoare de versuri și degrabă alunecătoare în romantismul versurilor lui Doru. Așa era și seara asta pregătită, dar am avut cu toții o surpriză.

Seara a început cu proiectarea în premieră a videoclipului piesei Spre înălțime ( vezi-l aici ), unul fără poveste, dar cu simboluri aruncate pe plaja de la Vadu și băieții care arată mega șmecher. Nu știu dacă toți știau piesa, dar nici nu cred că intuiau ce va urma.

om la lună a pregătit un setlist mult mai energic decât de obicei, mai rockizat cum zicea o fană. Start cu Valurile și, chitara lui Herr Strat, tobele lui Sick Maraloiu, împing vocea lui Doru sus, peste mulțime. Așa au ținut-o câteva piese cu Zid, Pace, Labirint sau Război cu lumea. Infuzie de energie dinspre scenă spre public, dar și în sens invers. Au făcut și sincopele de rigoare cu momentele de pian ale lui Doru sau piesele mai domoale. Pe Cute, Distanță de siguranță sau Liniștea apucau fetele să-și tragă sufletul. Picăturile de transpirație apăreau deja.

Apoi zborul a cotit-o spre ritmurile electro cu două piese noi de pe viitorul album, motivul pentru care ne-au și dat de fapt adunarea la concert. Încă de la Capăt de linie am sesizat noul drum pe care vor să-și așeze muzica. E unul curajos după părerea mea. Primele două albume vin din zona unui alternativ melodios, new folk și pasaje de post-rock cu un stil aparte de creat atmosferă din versuri. Dar oare cât mai puteau stoarce filonul ăsta fără a da în diabet? Cred că au simțit asta și s-au căutat, acolo, în munți, unde și-au găsit inspirația. Mie îmi place mult infuzia de electro sound care mă duce spre Disclosure sau London Grammar uneori. Pe Spre înălțime mă așteptam să arunce fetele cu sutienele pe scenă și n-au fost chiar departe. Dropurile de chitară de la refren, felul cum crește piesa, bpm-ul ridicat te poartă spre zbor d-ăla zbuciumat. Dar oare poate Doru să cânte acolo cu ei? E o întrebare validă. Mie mi se pare că da, desi mai e loc de îmbunătățit. Alții au zis că nu-s convinși. Supranatural ( vezi videoclipul aici ) a coborât tempo-ul, păstrând însă zona stilistică. Și a sunat mai convingător în live decât în ce am auzit online. Publicul va decide dacă drumul ales este bun.

Eu am pus Spre înălțime în piesele de drum spre mare. S-a și dansat pe ea. M-am nimerit prin fața scenei așa că a trebuit să mă tot feresc să fac poze în spatele unei brunete care savura momentul. S-a dat bis și bis la bis. Cu Postumul stâng, dar și cu cel drept să nu se supere, cu Timp pentru Noi și sala cântând singură pentru că… versuri. Un concert dintre cele bune de la care îți rămân amintiri. Cine știe când și unde o să-i revăd, dar știu sigur că voi reține că … fiecare e dator un zbor. Pace ție, cititorule 🤘 !