Meat & Grill: Dora Gaitanovici

Ai dat peste muzica ei în multe feluri, unele mai mainstream ca Vocea României sau Eurovision sau altele din concertele avute în ultimul timp unde mergi doar dacă faci parte din zona asta, cealaltă, a muzicii prin Expirat, Quantic sau festivaluri de nișă. De proiectul Dorei Gaitanovici și al găștii adunate în jurul ei vă zic. I-am prins live, am vorbit cu ei, i-am primit în playlisturile mele. Acum a venit vremea unor întrebări marca Meat & Grill. De ce? Pentru că urmează lansarea primului lor album  😉



Io: Bine te-am găsit, Dora! Bine că existați! Intru prin alunecare cu prima întrebare. Cum de v-ați ales și găsit pe un așa stil complex, unul la care, în opinia mea, ajungi după ceva căutări prin stiluri mai simple?

Dora: Eu chiar am fost într-o căutare destul de îndelungată. Am vrut să fiu vedetă mainstream, am vrut să fiu și cântăreață de operă, am trecut și prin perioada jazz. Momentul în care am recunoscut cu adevărat cine sunt (mai ales față de mine) a fost când am lansat Doar eu. Am compus piesa asta când aveam 14 ani, dar am reluat-o șase ani mai târziu.

Între timp, s-a ajuns la stilul ăsta din prezent pentru că ne-am adunat șase persoane complet diferite, cu gusturi diferite. Fiecare dintre noi vine cu influențele și personalitatea lui. Compunem exact ce simțim că ne reprezintă și încercăm să îmbrăcăm toate piesele noastre în cea mai frumoasă formă pe care o putem gândi.

Io: Deja un album. Văd piese pereche, văd influențe din literatura tradițională, zi-mi despre concept și pe când lansarea? 

Dora: Albumul nostru spune patru povești preluate din literatura populară românească, cu patru teme diferite, fiecare cu câte două personaje. Noi le-am dat o voce și le-am transformat în cântece. Piesa Descântec, care dă și titlul albumului, este cea care le leagă pe toate. Este a cincea poveste, a noastră. Pentru noi, albumul ăsta e ceva foarte prețios în care ne-am pus pe noi înșine, cu totul.



Io: Cât te-au influențat participările la Vocea României sau la Eurovision? Ai avut ce învăța? Crezi că au fost decizii bune?

Dora: Bune sau rele, ambele experiențe m-au ajutat enorm și m-au influențat. Vocea României m-a făcut foarte rezistentă la muncă multă și somn puțin, m-a pus în situația de a mă descurca în condiții de presiune și stres, mi-a dat ocazia să cunosc muzicieni pe care îi apreciez și de la care am învățat o grămadă de lucruri. Îmi pare, totuși, rău că atunci când am fost la VR încă nu mă hotărâsem ce fel de muzica vreau să fac, eram în acea căutare despre care am povestit mai devreme. De aici se trag și primele câteva single-uri lansate de mine, care nu prea au legătură nici între ele, dar mai ales nu au legătură cu ce cânt acum.
Experiența Eurovision a fost total diferită. Acolo am fost în echipă, aveam piesa mea și știam foarte clar ce am de spus. Acolo ne-am pus problema felului în care ne raportăm la public și am învățat că un moment trebuie gândit și construit mult mai în amănunt, cu tot ce ține de el, inclusiv aspectele extra-muzicale. Acum încercăm să aplicăm tot ce am învățat acolo și în concertele noastre.

Io: Ați avut un 2022 cu multe apariții live, dar e loc de mult mai mult. Pe ce scene de festival local v-ar plăcea să ajungeți?

Dora: Electric Castle este visul nostru, am apucat să gustăm foarte puțin din el, când le-am luat locul pe Main Stage băieților de la Vița de Vie pentru o piesă.

Io: Acum, dacă tot am intrat în zona asta întreb cu ce alte trupe locale v-ați vedea pe aceeași scenă? Dar trupe de afară ? 

Dora: Din țară ne-ar plăcea foarte mult să fim pe aceeași scenă cu Alternosfera, Coma, Vița de vie, Byron, iar din afară Bring Me The Horizon, Nothing But Thieves, Twenty One Pilots, dar mai sunt multe altele.

Io: De final. Dacă n-ai face muzică ce te-ai vedea făcând?

Dora: Tot muzică, sub altă formă. Nu pot să mă văd făcând altceva.

Io: Un mesaj pentru cei care nu v-au văzut sau auzit vreodată ?

Dora: Vă așteptăm să ne cunoașteți la lansarea albumului nostru DESCÂNTEC, pe 11 decembrie, în Expirat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s