Asta nu-i o recenzie de concert și nici băgare-n seamă. E despre ce înseamnă o trupă pentru mine. Mi-am dat seama că n-am scris nimic despre vreun concert electric de-al lor, full stage, full energy. Doar unul, în căști, la J’ai Bistrot. Bine, în ultimul timp nici n-am prea mai fost la concertele lor, nu că mi-am propus asta. Așa s-a legat. Cu toate astea noile piese m-au făcut să-mi propun să ajung la ei, să ajung iar în starea de COMA.
După cum zicea și Dan Costea de pe scena din Control, COMA este asta, arătând spre public și scenă într-un mare cerc. Da, COMA nu e doar o trupă care cântă de peste 20 de ani. COMA a devenit o stare declanșată de pretextul muzical al stării de bine. La COMA se cântă versurile la toate piesele, fie ele vechi sau noi. La unele auzi corul vocilor din public de te ia cu fiori, la altele doar le simți amestecate prin distoarse sau moshpit. Ba pe unele publicul este deja integrat în piesă. Eu nu știu dacă Bine, Cântă-mi povestea, Cel mai frumos loc de pe Pământ mai pot fi cântate și altfel de Cătă și Dan fără ca publicul să dea replica. N-ar fi completă starea.
Așa ne-am strâns noi, secta COMA, la concertul din Control din 24 noiembrie la care urma să ne ajungă la urechi și Calista, a patra piesă ce ne-o dădeau de pe viitorul album cu lansare în martie anul viitor – Acordul părinților. Inspirată și de super calitate trupa din deschidere, chilienii de la CAF (Como Asesinar A Felipes). Probabil urechea lui Hefe și norocul ca ei să fie în turneu prin Europa în perioada asta. Recomand să-i căutați pe platforme, dar live sunt și mai buni.
A fost ceva special cu concertul ăsta din Control. Au cântat mai mult, au cântat cu nerv, dar și cu liniște. Așa ajung la Calista. Vedeți aici momentul ieșirii ei în lume, printre fani.
Veți simți aici emoțiile trupei la lansare. Da, mai au emoții după atâta timp și nu se sfiesc să ni se arate cu fețele lor umane. Poate și asta îi ține aproape pe fani. Cred că nu mai vrem concerte care sună impecabil, dar nu e interacțiune cu sala. Calista mi-a confirmat crezul că noul album nu va fi doar liniștit cum păreau să anunțe Aurora, Nyx și Iza. Pe Calista se zbârlește distorsul și intră și Dan Costea la voce. Veți înțelege și de ce. Dacă Iza e Ying, atunci Calista este Yang. Dacă Iza e despre liniște și împăcare cu tine, Calista este despre tumultul din noi, despre neliniștea care nu ne dă pace, ne bântuie gândurile și deciziile, ne influențează stările. Pe Calista te cerți cu iubita, Pe Iza te împaci. Ce plasă de versuri țese Cătălin Chelemen pe albumul ăsta! O altă dualitate care rezonează din plin și frumos cu logoul COMA, bâta și pana împreunate, unul dintre cele mai reușite și expresive din câte știu. Poate ar fi o idee bună să meargă împreună prin setlisturi piesele astea două.
Pe lângă Aurora și Iza au intrat în playlist și piesele mult știute și fredonate de fani. Cheful de cântat l-am simțit și din apariția surprinzătoare a unor piese de acum 20 de ani de când mai găseam urme de ska pe la ei ca Nu Vreau Fetițo Casă sau Bruzli vs vandam. Oh, tempora! Aveam vârsta celor de azi din fața scenei când mă bestializam la primele concerte COMA. Oi fi defect dacă încă o mai fac? Poate aflu despre mine în albumul ce va să vie…
criticeyez.com 