Meat & Grill: Silviu Sanda de la STEMA

Pentru cei  dintre voi care mai aveți o ureche aplecată peste fenomenul indie de la noi soundul STEMA are ceva al lui, surf rock cu Tarantino, versuri în limba română cu tâlc. Plus un front man care se confundă cu existența trupei aka Silviu Sanda. În ultimul timp, să zicem cam după revenirea din pandemie, s-a schimbat ceva în textura lor sonoră și pentru că am auzit vorbe că s-ar lansa un nou album am zis să stau un pic de vorbă cu el.

Io: Nu zic doar salut, te și îmbrățișez. O dată ca-s hugger și a doua oară drept mulțumire. Pentru că la petrecerea de ziua ta de la sala de repetiții mi-a revenit mie cheful de viață, aglomerație și party în pandemie. Cum a fost pentru omul și pentru artistul Silviu Sanda perioada aia?

Silviu:  Si eu te îmbrățișez, dragă Răzvan! Din punct de vedere artistic, pandemia a fost  cel mai bun moment din viața mea. Am reușit în acea izolare să-mi creez o oază de liniște interioară din care a izvorât apoi ceva ce nu credeam că este posibil din punct de vedere artistic. Am și zis, bineînțeles în glumă, că pandemia a fost inventată pentru mine ca să pot să-mi compun muzica 🙂.

Io: Am urmărit ce ați scos în ultimul timp și simt o chestie, o poveste, un concept. Ba v-am văzut și la Bărbați pe Mătăsari full concert. Aud și de un nou album. E ceva adevăr aici?

Silviu: Este mare adevăr aici, pe 28 decembrie lansăm noul album “Muzică de ascultare” la Control Club. Așa cum îți spuneam mai sus, în pandemie mi-am mutat studioul acasă și în aprilie 2021 am compus in aproximativ două săptămâni 12 cântece cu tot cu texte. Deci un cântec pe noapte pentru că am lucrat numai noaptea în sesiuni de 12-15 ore.  Nu mă opream din lucru decât când știam că am la finalul sesiunii un cântec care “stă în picioare”, asta însemnând complet din punct de vedere al formei, textului, dar mai ales și o pre-producție muzicală (tobe, bass, chitări, synths, voci, etc). Apoi cădeam în pat (mai ales că patul era lângă mine 😉).

Io : Remarc trei filoane la materialele din ultimul timp: unul de inspirație lăutărească din aia old school, altul mai spiritual și niște reîncarnări muzicale ale unor poezii de căpătâi ale literaturii române. Interesantă combinație. Cum s-a întâmplat să apară materialele albumului ăsta?

Silviu: Ai remarcat foarte bine. Albumul chiar unește trei vectori: sonoritățile cinematice ale lui Ennio Morricone (de care sunt obsedat) din filmele spaghetti western ale lui Sergio Leone, muzica lăutărească veche recompusă într-o manieră total nouă, dar și filon bizantino-orientalo-psaltic, toate asta pe un fundal post-psihedelic. Întotdeauna am avut sentimentul ăsta că muzica bisericească și muzica lăutărească au ca asemănare această componentă psihedelică și anume starea de transă menită să te desprindă din pragmatismul cotidian și să te introducă în noi zone ale minții și spiritului.
De altfel, numele albumului face referire la biserică și muzica lăutărească veche unde muzică de ascultare înseamnă la ei muzica ce conține un mesaj mai profund, o poveste de viață sau pilde ascunse iar pe partea cealaltă am făcut referire la ascultarea care trebuie făcută în biserică. Demult (acum vreo 15 ani) când am intrat într-o biserică de-a noastră, ortodoxă, mi-am imaginat cum ar suna refrenul de la cântecul Romicăi Puceanu “Șaraiman” cântat de un cor de preoți. Iată că acum am reușit să combin, măcar în titlul albumului, ce gândeam pe vremuri 🙂.

Despre material am spus deja cum au apărut piesele. Au erupt ca un șuvoi toate în două săptămâni. Nu am mai pățit așa ceva și nici nu credeam că e posibil. Dar trebuie să menționez că până la acest moment am avut cam 15 ani de căutări, rătăciri, abateri, depresii artistice, etc.
Să nu creadă lumea că mi-a fost așa ușor să ajung aici. Cine caută, găsește, cam asta e.
Iar albumul propriu-zis mi-a luat doi ani să îl finalizez. Pentru că l-am produs singur în studioul meu. Am cântat la toate instrumentele, inclusiv mixurile îmi aparțin. A fost multă muncă pentru un singur om, fizică dar și psihică. Doi ani am muncit ca un sclav, chiar așa m-am și simțit de foarte multe ori. Am avut realmente senzația că sunt sclavul propriei mele muzici, că a pus stăpânire pe mine și că până nu termin albumul nu o să pot avea liniște.
Au fost câteva momente când, lucrând mereu singur, am simțit că o iau razna de la atâtea sunete.

Io: Piese ca Două ziare, Puștoaico, Un țigan avea o casă sau sunt de fapt răstălmăciri în cheie Stema a unor vechi cântece lăutărești. Cum le-ai ales și de fapt care e șpilu? Ce-ai păstrat din ele?

Silviu: De la “Un țigan avea o casă” a plecat tot albumul.
A fost primul cântec pe care l-am făcut și după ce l-am terminat a doua zi pe la ora 12, mi-am dat seama că am un nou stil, un nou punct de plecare de acum înainte.
Am vrut să unesc vechiul, ancestralul cu noul, cu modernul, orientalul cu vestul sălbatic din filmele spaghetti western. Am unit aceste coordonate geografice aici, în orașul meu București, oraș în care orientul și occidentul se contopesc atât de psihedelic.
“Șpilul” este că dacă tot aud manele de dimineața până seara peste tot, am zis că iau câteva, le înghit și apoi le scot alchimizate într-o manierã nouă, proprie stilului meu.
De altfel, de-a lungul istoriei, mari compozitori precum Brahms, Ravel, Liszt și alții, au avut mare respect pentru muzica lăutăreasca și chiar au făcut ca și mine prelucrări după muzicile lor. Bineînțeles că nu vreau să mă compar cu acești giganți ai muzicii clasice, dar am vrut sa fac ceva nou în muzica mea de factură rock, să zicem.
De altfel, agoniile mele de-a lungul vieții au gravitat în jurul ideii de originalitate. Am vrut să fac ceva ce să nu semene cu nimic din ce am ascultat. De altfel asta trebuie să facă orice artist, cred eu. Să ajungă să se exprime pe el. Abia cu albumul ăsta, zic eu că am reușit, pentru că a fost și cel mai mare efort din partea mea, dar mai ales pentru că acum, la capătul acestor lupte, mă simt mai liniștit cum nu am fost niciodată. Acest sentiment profund de pace este darul pe care l-am primit.
Mă simt un om liber acum.

Io: Amar, Evanghelia după Matei sunt pe filon spiritual, poate și creștin. Recunosc că nu-s prea pătruns de spiritul ăsta. Le simt însă foarte pozitive totuși. E lumină acolo. Încerci să transmiți ceva publicului în mod special?

Silviu: Bineînțeles. În “Amar” este ideea sacrificiului pentru câștigarea libertății sufletului, dar întotdeauna cel mai important pentru mine este nivelul de poezie al textului: “Timpul zboară precum vântul filele din calendar” e unul din preferatele mele.
În “Evanghelia după Matei” vorbesc despre eterna și continua luptă dintre bine și rău, vicii și depresie, temă care se regăsește și în “Ghicitoarea” unde “Îngerul privește în oglindă demonul”.

Io: De ce Plumb? De ce Vreme trece?

Silviu: “Plumb” pentru că sunt profund îndrăgostit de acest poem. Pentru mine “Plumb” este cea mai frumoasă poezie românească.
Ideea să o pun într-o piesă cu o temă orientală și pe un beat electro a la Moderat/ Apparat a fost o provocare. Apropo, piesa asta m-a chinuit foarte mult la producția finală. Am plâns efectiv pentru că nu reușeam să o fac așa cum o auzeam în cap. Iadul pe pământ a fost. Nu mai vreau să trec prin ce am trecut. Îmi cam ajunge.
“Vreme trece” pentru că îl iubesc pe Eminescu. Eu citesc poezie în fiecare zi iar Eminescu, mereu mă întorc la Eminescu. Un genial filosof în rime. Il iubesc pentru latura asta filosofică a lui. Mă hrănesc cu Eminescu.
Și mai e o chestiune la mijloc. Piesele lăutărești pe care am ales să le recompun pe acest album, le-am ales pentru că mi-au plăcut foarte mult din acest punct de vedere: al poeziei și profunzimii textului. Am vrut sa le asociez cu marii noștri poeți. Și ei îi apreciau pe lăutari.

Io: Privind retrospectiv albumul ăsta pare cel mai conceptual din ce ați scos voi până acum. Cum l-ați defini?

Silviu: Un film în care Clint Eastwood e călare pe cal în orașul București și are în față o gașcă de țigani și în spate un preot care se roagă în umbra unei biserici. Acțiunea se petrece noaptea în maniera film noir. Acum serios vorbind, e un album care în primul rând te face să dansezi și care totodată îți transmite niște mesaje profunde.

Io: Lansare? Ce vă așteptați să vedeți în sala ca reacție la public?

Silviu: Am uitat să menționez un lucru foarte important. Mie în pandemie nu mi-au lipsit concertele, ci faptul că nu puteam să merg în club (Control), să dansez. Pentru mine dansul e terapie.
Albumul ăsta l-am făcut dansând de aceea am mai luat un chitarist în trupă, pe Marius, ca eu să cânt doar cu vocea și să pot dansa.
Mă aștept ca oamenii să danseze cu mine. Este un album mult mai generos din punctul ăsta de vedere, mult mai cald care parcă vrea să te ia de mână și să te scoată la dans, la mișcare.

Io: Din piesele vechi care se leagă într-un fel de noul concept Stema?

Silviu: Sharaiman, Shamanul, Răpirea din Serai, Pădurea , Stres și chiar și Lacul pentru că are acea temă de chitară în modul minor armonic, modul muzical în care e scrisă muzica orientalo-bizantină, însă și celelalte piese au ca fond comun cu cele noi, temele dulci de chitară inconfundabilă Gretsch. Un sunet aparte de care sunt dependent. De altfel, chitara Gretsch supranumită și Doamna Greta, e primul membru al trupei și abia apoi noi ceilalți.

Io: Pe cine să se aștepte publicul să vadă pe scenă la lansare? Care mai e formula Stema acum? Vor fi invitați surprize, baloane, dansatoare, saltimbanci?

Silviu: Formula Stema s-a îmbogățit cu încă un chitarist: Marius Barbu. Caliu de la Clejani, Artan de la Partizan, Narcis de la The Schnitzels sunt invitații care vor urca pe scenă.
În public cu siguranță că vor fi dansatoare, dar eu aștept să apară și marele Shaman, atunci când îl vom invoca noi 😉.
PS: FYI, piesa mea favorită la prima ascultare a fost Inimă rănită. Care-i povestea ei?

Silviu: “Inimă rănită”, ah ce moment! Tocmai ce citisem un volum de poezii “Rubaiate” – de Omar Khayyam, poet persan care a trăit aproximativ acum o mie de ani. Sunt versurile lui încă extrem de vii, de puternice. M-au impresionat foarte tare. Pasiunea din cântec vine de la vinul roșu sută la sută bio, pe care l-am avut și cu care m-am sfătuit și căruia i-am dedicat chiar și un cântec 😜, “Roșu București”.
Iar ca o destăinuire, pentru că tu mi-ai spus deja, “Zorile” este piesa mea preferată de pe album.

Io: Mersi de vorbe și deschidere! Ne vedem la concert!

Silviu: Și eu mulțumesc!