Zic din capul locului că nu am pregătirea, nici competența de a face analize stilistice sau de valoare asupra vreunei manifestări culturale. Eu sunt spectator, beneficiar, end-user :). Da’ tocma’ asta îmi dă mie dreptul şi puterea de a spune orice.
Am ajuns conjunctural odată într-o sală unde s-a înfăptuit un spectacol de folclor “autentic” cu ceva nume rimat cam ca’n fotografie. Tot spectacolul am avut numa’ întrebări. De ce au tocuri ele şi sunt aşa strident machiate ca la cabaret? De ce cântecele erau într-o română neutră, corect definită? De ce orchestra avea zeci de oameni? Oare aşa e muzica satului tradițional românesc? Cântau cumva boieroaicele acompaniate de zeci de lăutari? Aşa corect vorbeau oamenii deşi n-aveau şcoală? Aveam impresia că manelele sunt ok. Măcar sunt asumate.
Am plecat cu un sentiment de greață. Simțeam că-mi era ceva furat, ascuns, că anii de comunism şi cei de după au pervertit ceva ce nu ştiu cum va mai învia vreodat’. Şi o mai fac având şi aroganța de a spune că sunt singurii păstrători ai filonului popular românesc. Sictir! Aştept să apară scenă de underground pe folclor.
criticeyez.com 