Muzică din sufragerii

Primul Sofar de anul ăsta s-a întâmplat într-un showroom de canapele de pe lângă grădina Cișmigiu. Ușchită idee, nu? Știu că au idei interesante cei din echipa de organizare. Un spațiu cu multe posibilități de a sta pe undeva, dar nu neapărat cu fața spre artiștii de pe scena improvizată într-un colț. Vreo 60 de invitati și muzica începe…

… cu Dimitri’s Bats, versiunea acustică , trupa tribute la văru’ străbunicului lui Radu Oscaciuc (vocalistul trupei), care a trăit în Ucraina și a avut ceva probleme cu liliecii :). Ați retinut, nu? Au început cu “Cold” prima și singura deocamdată lor piesă lansata cu tot cu clip, faină piesă și în versiunea acustică. Au avut un arsenal de instrumente printre care trebuie să remarc pianul roșu din copilărie care s-a integrat perfect coloristic și sonor cu ocazia. Băieții au fost doar la al doilea lor acustic live și le-a iesit bine. Scot curând al doilea extras cu tot cu clip. Mie mi-a plăcut “Casablanca”, o piesă despre un motan, spre deosebire de restul care erau despre o Ea 😊.

În pauza am avut timp să admir câteva fotolii prin showroom cât timp echipa Sofar tot ajusta ceva la sonorizare. Am aflat curând ce. Urma Valeria Stoica, o tânără din Rep. Moldova.

Valeria a fost o apariție plină de delicatețe, emoție și talent. Am înțeles că fusese prin finala Moldova are talent, nu că ar conta asta prea mult pentru mine. Mai important a fost cum a cântat. Ea, o chitară și o tonă de emoții pe care le-a și recunoscut. Cânta pentru prima oara în București. Amplificarea și-a facut treaba bine pentru că altfel nu ai fi auzit-o cum trebuie și ai fi avut depierdut. Un fel de Katie Mehlua, Norah Jones, Jessie Ware cu un pic de accent moldovenesc. Majoritatea pieselor în engleză, într-un registru melancolic. Am reținut piesa în româna “Distanțe”, cade vântu-n dafin… Își lansează curând primul album și o să o urmăresc. Mai auzim de ea. Curaj, Valeria, dar pastrează emotia 😉!

Pauză iar și am timp să schimb ceva vorbe cu echipa Sofar. Îmi sunt dragi pentru proiectul ăsta și nu numai. Le ia ceva timp organizarea și au nevoie de un video editor în echipă, deci dacă știti pe cineva contactați-i.

După melancolie a urmat o paranghelie odată cu trupa Dl Goe. Tare faini și funny băieții ăștia. Tot gigg-ul lor, acustic normal, a fost o poveste a unui domn Goe milenial care lucrează la o corporație mega 😉, stă cu chirie, se îndrgostește, se îmbată, trăiește. Firul epic e spus pe un blues/jazz/ rock’n’roll inventiv, dansant, pe 3 voci când este cazul, două muzicuțe dacă cere piesa. Și ei lucreaza la un album, si ei vor mai scoate o piesă cu clip curând. Parol 😉!

Dacă vreți să simțiți experiența unei cântări intime ca la voi în sufragerie n-aveți decât să vă înscrieți pe site-ul lor și să aveți noroc. Apoi o să luați microbu’ ca mine 😊.