
Anul trecut, tot în Expirat, la aceeaşi dată făcea ochi primul album Eyedrops, Prezent pe numele lui. Am fost acolo. Acu’ la tăiat de moț puteam io să lipsesc 😊 !?

Cu ocazia asta l-au relansat. Aceleaşi piese, dar un nou look. Şi ce look! Ediție aniversară, black stylish, cu o inimă made by by Dragoș Strat, noul chitarist, o inimă care m-a halucinat tot show-ul de pe zidul din spatele scenei. Foarte mischteau! La fel ca și cele 13 inimi de pe tricouri, de pe etichetele de bere, cele 13 inimi ale fiecărei piese în parte. Băieții ăștia pun INIMĂ în muzica lor! Ediția asta a albumului marchează și începutul unei colaborări cu VRTW Artists. Dacă e cu calitate îi urez să-i fie de bine și mult.


N-am apucat sa notez mai nimic pentru că muzică, prieteni, emoții. Da’ tot am remarcat deschiderea sibienilor de la The Noise, o noutate pentru mine, care s-au descurcat tare bine. Câteva cover-uri, dar și piese d’ale lor. Un sound indie-brit pe care aș vrea să-l mai aud. O ieșire din scenă pe un instrumental bestial.

La Eyedrops s-a umplut sala, vreo 300 și de spectatori, majoritatea cunoscători de versuri așa că s-a lasat cu valuri pe sub piele la Ecou, Mai stai, Acum Nicicând și ce-o mai fi fost.
Am remarcat și câteva piese care țin de un alt registru, mai energic, probabil, piese de pe un nou album anunțat de Paicu pentru 24 Aprilie 2019 😉. Diferența de stil între Prezent și ce urmează, un nou chiarist în trupă, a făcut ca, uneori, să apară niște microfonii sau saturări de sunet, da’ cine să se plânga d’asta. De fapt cred că tot bis-ul a fost de pe ce va urma 😊.

Sunt curios ce videoclip mai scot de pe albumul ăsta – sper să fie la Mai stai – și ce picături surpize se pregătesc pentru ochiul nostru interior…