2 good 2 b true ?


Băi, ce PLM am văzut/ascultat aseară în Control 😲 !? Nu mă dezmeticesc încă. Vă explic acu’.

SEX PULA PISTOL e fenomenul trecut ca un iures de Halloween prin Control. O trupă despre care nu știu să fi avut prea multe live-uri. Eu știu doar de două. Au un album lansat vara asta, o pagina de fb cu vreo 1.5k like-uri, sub alt nume, Casa de Pariuri, foarte bine utilizată ca instrument de comunicare și mai mereu la limita suspendării, uneori chiar șicanată de roboții digitali. La fel și pe youtube.



Aparent sunt 2 DJ, cel putin în live, lângă care apar și 2 dansatori. Totul enigmatic, gen Carla’s Dreams sau, oarecum, Slipknot. Se mai știe și că muzicieni din trupele undergroundului, unele chiar grele, dau o gură, minte, mână de ajutor.



Acum despre concert. Cum e să fii cvasi-începător și să ai sala mare din Control plină!? Cum e să te cheme lumea la scenă ca pe stadion? Cum e să ai pogo de la prima piesă ( vezi aici pe Balubăr )!? Cum e să ai deja fani care-ți cântă piesele și au tricouri cu șarple p**ii pe ei!? Apropos au avut și merch! Popor grup, cei care vibrau la muzica lor din viitor erau în jur de 20 de ani, dar erau spectatori până spre 40. O atmosfera dementă, un fel de exorcizare pe sound de electrocore punk, la 120bpm, cu distors pe voce, cu costumație integrată-n sărbătoarea morților vii, cu versuri agresive, porcoase, frizând depresia milenială, dar foarte smart și ancorate bine în realitatea socială contestată puternic mai ales în underground ( Necrofirea la care s-a filmat și pentru clip, Șobolanii albaștri “dedicată” jandarmilor și lansată pe 11 august ). Păcat că uneori nu s-au auzit prea bine. Pare supapa perfectă de refulare a urbanului muncitor cu creierul care se răzvrătește împotriva modelului social creat de părinți. Doar că…



…eu sunt sceptic când ceva iese atât de bine din prima. Știu trupe care au 10 ani în spate, cântă cool, au j’ de mii de likeuri și nu umplu sala din Control miercurea. Apoi a mai fost playback-ul pe care l-am simțit uneori jenant. Și planul de comunicare, lansarea de piese foarte bine pusă la punct. Nu zic că-i rău, dar am impresia că e mai mult decât se lasa să se vadă. Aș vrea să mă înșel și să nu fie vorba de vreo schemă de profit a vreunei mari case de producție din mainstream care vrea și o parte din underground pe unde nu prea avea acces. Sunt deschis la discuții pe tema asta. Mă găsiți aici. Altfel, chiar o muzică din viitor, hai să dansăm Robotu‘ 😉!

2 thoughts on “2 good 2 b true ?

  1. eu am auzit cu totul si cu totul altceva ,Ca trupa este impotriva tuturor pe bune no labels si case de discuri si Ca ar fi un grup mare de artisti din toata tara care s au unit sub numele asta. Au chiar o piesa in care desfiinteaza toata industria muzicala romaneasca “strandu electric”

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s