Manifest pentru poezie

Poezia e puntea dintre cuvinte si muzică. Eu așa o văd. Că n-avem destul timp și aplecare s-o mai ascultăm, da, știu. Da’ poate ne-ar mai domoli un pic fuga?

Asta-i cheia în care văd eu manifest-albumul trupei FiRMA – Poezii Ales Vol I. – Pentru mine este cel mai bun album al lui 2018. Un manifest pentru omul contemporan, un îndemn de a-și redescoperi poezia. Îți trebuie coaie să te apuci să aduci în prim plan pe Eminescu, Bacovia, Blaga , Cassian sau pe contemporanele Vladăreanu, Greceanu sau Cârstean în timpul lui INNA sau Dani Mocanu. Da’ băieții de la FiRMA și le-au găsit și i-au trezit pe cei de la Radio România Cultural, i-au zdruncinat și pe cei de pe la Arhiva Radio și, din scormoneala lor, a ieșit o bijuterie care poate fi predată în școli.

Lansarea a fost în Humanitas Cișmigiu, cu o parte din poeți invitați și multă, multă lume. Ce-am aflat acolo? Că poeziile de pe primul album s-au ales singure. La fel ca și cele de pe albumul doi. Da! Va exista și albumul doi!! Iar lansarea muzicală a acestui prim album va fi pe 15 ianuarie 2019 – ce data plină de sens!- la Arcub, cu transmisie live pe Radio România Cultural, să audă tot sufletu’ doritor de poezie.

Nu mă puneți să aleg piese preferate. E imposibil! Intră fiecare piesă pe altă ușă a sufletului meu.

În lemn de Nina Cassian a fost prima piesă ce a ieșit spre lume. Inserarea vocii poetei Nina Cassian de efect. Valuri pe sub piele din prima. Apoi Spatiu vital cu o poetă contemporană, Elena Vlădăreanu, o chiar prolifică poetă contemporană. Mai funk blues abordarea melodică, potrivită pentru o poezie care-și cere spațiul vital. O altă alegere genială a fost Dacă ne-am ucide unul pe altul de la Ana Blandiana. Suprapunerea vocii lui Rocca peste a poetei te duce la ideea unui dialog care accentuează și mai mult mesajul poeziei. Și registrul muzical e diferit de primele două single-uri extrase de pe album. Urmează Vis cu cai a lui Leonid Dimov unde ritmul e dat de galopul iabraș (un cuvânt nou pentru mine) din caii poetului. Alta piesă la care am avut o reacție epidermică. Habar n-aveam de Leonid, darămite de poezia asta. O metaforă postmodernistă despre viața ca o goană. Genială! La fel ca și punerea ei pe muzică. Ritmul crește și coboară odată cu intensitate versurilor, vocea lui Rocca e ca un ecou lasând originalul cu vocea poetului în prim plan, plus niște efecte sonore ca tușa de final a unei lucrări în grafit. O, rămâi! Eminescu scria versuri de dark trip-hop pe când el (stilul) nu exista. A trebuit să treacă un secol juma’ ca Firma să descopere asta. Dac-aș fi prof de română așa le-aș introduce elevilor poezia lui Eminescu.

Restul pieselor au fost desoperite chiar acum când vă scriu acultând pe albumul și mi-e greu să am părrei între Blaga, Bacovia sau contemporani.

De remarcat si artworkul albumului. Elegant și plin de poezii.

În loc de concluzie vă invit să redescoperiți poezia cu albumul ăsta. Pentru voi și sufletul vostru 😉