Am fost surprins să mă trezesc cu o invitație în mailbox la Mastering the Music Business ediția IV. Departe de mine ideea de a comenta despre trupele ieșite din zona muzicii făcute (doar) din pasiune. Ei, se pare că nu eram chiar bine informat și bine am făcut că am trecut pe la activitățile din cadrul acestui fest/showcase/workshop. Expirat, Frattelli, Hotel Caro au fost locațiile de anu’ ăsta.
Cel mai important lucru a fost networkingul cu oamenii din sfera muzicală: organizatori de festivaluri, promoteri, scouteri, artiști. M-am fâțâit cât m-au ținut picioarele și m-am băgat în seamă cu cât de mulți oameni m-au ținut neuronii. A fost ușor cumva pentru că invitații au fost deschiși la asta. M-aș fi așteptat la oameni superficiali, axați pe business, cu fumuri de VIP. Nup. A fost o lecție pentru mine să mai renunț la etichetele puse de alții.
În tot ce discutam aveam în cap un fir roșu de urmărit. Cum să captez și să transform experiențele unor oameni aflați de mult timp în zona asta, din țări cu mult mai multă istorie, bani și infrastructură în ceva util oamenilor cărora mă adresez.
Ei și așa am ajuns la câteva idei pe care vi le împărtășesc.
Organic. Tot ce e artificial se duce repede. Vrei să ai o viață lungă ca artist/trupă trebuie să crești organic, trebuie să ai copilărie în care să înveți din greșeli, dar și să înveți să mergi mai departe. Pas cu pas :D.
Succesul e o beție… și multe decizii proaste se iau atunci. Multe trupe dispar prea repede pentru că li se urcă la cap și cresc așteptările și pretențiile în mod fals urmând ca depresia/mahmureala să ducă la distrugerea timpurie a unor proiecte valoroase.
Experiența vine cântând. Că ești trupă veche, dar mai ales nouă ai nevoie de cântări live. Astea leagă, astea asigură un fan base, astea aduc oameni surpriză în public care te vor ajuta să crești. Deci cântați cât se poate de des și în toate locurile decente. Go national! Nu vă blocați în câștig financiar, în mofturi, în comoditate. Zicea un englez ca replică la plânsetele mele că Bucureștiul n-are o sală ok de concerte că Bucureștiul n-are o trupă care ar umple-o și că primul pas ar fi să le umplem în fiecare zi pe alea pe care le avem, să apară alte locuri la presiunea cererii și așa o să apară și trupele mari, ca presiune a piramidei de trupe care apar.
Sunetistul e parte din trupă. Da, de când zic și eu asta! Știu că e scump să iei unul acum pentru că sunt puțini, dar unii pot învăța odată cu trupele. Nu trebuie decât un mind shift prin care trupa e formată din instrumentiști și sunetist. El poate face ca indiferent prin ce văgăună cânți (în limite decente cum am zis deja) să ai cam același sound. Sunetul e ca un diamant. Se șlefuiește la fiecare live până ajunge o bijuterie.
Contează țara din care vii, contează limba în care cânți. Asta nu e chiar neașteptată, dar interesant e sfatul venit de la un neamț. Adaptați-vă versurile la stilul muzical și la reach-ul din țara voastră. Apoi cântați cât se poate de mult în limba natală pentru că legătura emoțională cu fan base-ul va fi mult mai puternică și asta va fi fundația de pe care îți poți lua avănt spre piața internațională unde, bineînțeles, e indicat (dar nu obligatoriu) să ieși într-o limbă mai răspândită.
Nu știu cât vă ajută sau cât sunteți de acord, dar dacă măcar v-am dat de gândit atunci a meritat. Mulțumes de invitație, MMB! Mai vin dacă mai e cazul 🙂
Au fost faine și showcase-urile muzicale din Frattelli. În afară de The Mono Jacks cu sunet impecabil ( video ) și Byron mult mai explozivi decât îi știam eu (video) au mai fost de pe la noi Valeria Stoica -care m-a fermecat iar cu apariția ei, Rehab Nation – prima întâlnire cu ska-transilvanii, Gramofone– orchestra blues-rock (video), Days of Confusion – care au avut de suferit pentru că publicul nu era tocmai pe vibe-ul lor, Zoli Toth– și uitasem de el, dar mi-a plăcut, și au mai fost și alții, dar n-am mai prins eu.
De afară mi s-au părut de departe cei mai buni Leons of Athens (cred că în curând o să mai auzim de ei, uite aici) și Sado Opera queer disco foarte entertaining (aici)
criticeyez.com 