Titlul este doar un wishful thinking, dar mai avem mult până acolo. Duminică, 30 iunie, în Expirat, a fost doar un început. Help me be a Rockstar, Supereroi printre noi, Clubul câinilor utilitari și alți câțiva inimoși s-au gândit să facă ceva nemaifăcut. A mai fost ceva anul trecut dedicat copiilor cu dizabilități, dar de data asta a fost un eveniment mai extins, next level. Un eveniment dedicat și adaptat persoanelor cu dizabilități. Adică normalitatea așa cum ar trebui ea să fie. Au dorit să ofere câteva ore altfel. Am reținut ceva din ultima ședință de dinaintea sosirii spectatorilor “Hai să oferim câteva ore de vis în viața de coșmar pe care o au ei și însoțitorii lor!”. Cam asta a fost ideea organizatorilor și, din ce am văzut eu, le-a ieșit :).
Nivelul sunetului a fost mult mai jos ca de obicei, luminile de scenă liniștite, toaletele cu facilități speciale, chiar și la bar sau pe scenă se putea ajunge ușor dacă aveai cărucior cu rotile. Nu erau tratați special, ci doar cât să se poată simți normal, fiind lucrul pe care ei și-l doresc. Pentru mulți a fost un eveniment unic, poate primul din viața lor. La fel și pentru însoțitorii lor care nu doar că nu cunoșteau Expiratul, ci nu mai ieșiseră la un concert de ani de zile. De ce? Pe lângă lipsa de chef, alte griji, nici măcar nu se simțeau în siguranță să o facă în România. Până acum…
Prin terasă umblau câinii utilitari jucându-se cu copii, iar de dinăuntru se auzea muzica. Pe scenă au urcat pe rând, în mai multe reprize scurte: Florin Mândru Dudu (Rotilos) – cu tot cu căruciorul lui -, Mani & son ( URMA) și The Mono Jacks în formulă restrânsă. Și pentru Mani și pentru Doru a fost o încercare în care au trebuit să-și domolească vocile cu binecunoscutele ambitusuri trademark 😉 ( vezi aici și aici ).
Ca la orice eveniment care se respectă au fost și surprize. Prima a fost venirea la scenă a unui tip cu chitara însoțit de tatăl său. Venise nu doar ca spectator, voia să și cânte. I s-a făcut loc și a cântat vreo 3 piese la care l-a acompaniat și sala. A fost un fel de mesaj nescris care ar zice că muzica și umanitatea pot trece prin orice fel de barieră dacă-și propun asta. O altă surpriză pentru mine a fost debutul la scenă a băiețelului lui Mani care l-a completat, l-a sfătuit, l-a făcut mândru pe tati. Ce bine s-au potrivit, ce bine s-a potrivit: Love, All you got to do is love! ( n.b. versul din refrenul Love, Create, Inspire).
Surpriza cea mai mare pentru mine a venit din partea interpretării muzicii. Nu, nu a artiștilor, ci a Laviniei Chițu care de pe scenă interpreta pentru cei surzi. A fost atât de expersivă și artistică încât reușea să transmită și muzica și versurile. Mi-am astupat urechile și am privit-o aproape o piesă întreagă ca să mă conving de asta. Wow!
Aviz marilor festivaluri care caută inovația. Ăsta e un lucru pe care-l pot face, nu continuu, nu neapărat la scena mare, dar pot avea concerte la care să poată participa și cei pentru care muzica pare interzisă. Poate chiar și televiziunile de profil să aibe măcar un top săptămânal cu un astfel de suport interpretativ. Iar fata asta s-ar potrivi de minune!
În concluzie un eveniment reușit, un demers spre normalitate. La mai multe!
criticeyez.com 