Soundgoodies de la Brașov

soundcards

Nu mai știu cum am dat peste proiectul brașovenilor de la Fine Sounds, dar bine că am făcut-o. Sub labelul ăsta este un grup de câțiva prieteni uniți de aceeași pasiune, care s-au gândit să-și facă muzica auzită în și în afara Brașovului și nu doar la concerte sau în online. Au venit cu o idee care le îmbină pe amândouă. O dată pe lună, cam așa, se adună membrii comunității și prietenii lor la o audiție a celor 6-8 trupe/artiști din ediție, iar piesele ascultate pot fi luate și “to go” sub forma unor… SOUNDCARDS. Ce a aia? Păi o fotografie sau artwork-ul unui artist vizual care reprezintă, rezonează într-un fel cu piesa trupei este imprimată pe un postcard/carte poștală, pe spatele căreia este și un QR-code care la o simplă scanare cu telefonul te duce spre site-ul lor unde sunt uploadate toate piesele în format audio sau, uneori, videoclipuri. Simplu, nu? Ei în spatele acestui simplulu este ascunsă o muncă DYI, pur underground, mânată de pasiune și prietenie. Cover case-urile sunt asamblate de ei, distribuirea lor este făcuta cu ajutorul prietenilor, iar costul imprimării e acoperit din ce se adună din vânzări, din cotizațiile artiștilor din comunitate si ce mai iese la jamm-urile live. Așa a crescut proiectul, așa a ajuns la ediția a zecea, de la jazz la metal, de la electro la funk sau alternativ sau și mai interesant fusion în tot felul de combinații. Asta este o altă caracteristica a grupului. Din jammuri făcute când se întâlnesc ies tot felul de intersecții neașteptate de stiluri.

Am îndrăznit să aleg eu 10 piese pentru prima lor aniversare, după placul și urechea mea, dar vă recomand să intrati pe finesounds.ro si dați o ureche la tot ce este pe acolo că poate voi descoperiți altceva 😉 În ordinea literelor de pe tricou avem:

Alexu and The Voices InsideEverlearn Un indie folk sensibil care vorbește despre perpetua stare de învățare în viață. Fain momentul de creștere de pe final de piesă finalizat cu un drop, mai rar așa ceva în folk ;). A crescut mult Alexu devenind poate cel mai vizibil din acest colectiv și datorită vizitelor mai dese prin București.

Alex CatanaApe și Stele O poveste cinematică despre un zbor printre stele. Așa simt eu piesa asta. Un ambiental electronic de vis. Nu degeaba Alex compune muzică de film.

BughyTrip După cum zice și titlul avem de-a face cu o călătorie în stil blues funkish, fără voce, chitara lui Bughy fiind pe post de solist. O piesă de pe cel mai recent EP al său, Stills. A se savura din vârf de munte la apus ;).

Black WaterCastaway O neobișnuită și interesantă intersecție între chill synth pop și electrogaze. Și aici avem de-a face cu o voce remarcabilă din spectrul Gahan, Smith.

eKlipSeOde O piesă de muzică electronică venită pe filiera tăticilor Vangelis și Jarre, cu ceva beaturi sparte specifice noii generații de muzicieni din zona asta. Ceea ce o face numa’ bună de dans.

Saca DatHigh for you Indie house & techno la limita ambientalului cu apucături din dnb. Se simte că artistul e și un DJ pasionat ;).

Sebastian Lala, Petru Ceban & Diana DolcanAltar of you S-au adunat trei muzicieni din zone diferite, au pus-o de-un jamm session și a ieșit asta. Voce de RnB, chitară de blues și cineva la beats and sampling să se lege treaba. Sper să mai facă :).

SikorskyTomorrow Un proiect one-man band de krautrock împănat cu old-school keyboards, efecte din zilele noastre și o chitară parcă de surf rock. Lasă impresia unui stil din valul de rock experimental de la sfârșitul anilor 70. Îndrăzneț 🙂

Underwaves Minding my own pain Reprezentanții distorsului în lista mea. Metalcore melodic avănd o solistă la voce. Trupa n-are doi ani de la înființare, dar are deja un prim album lansat, HIATUS. Energie, cool riffs și o voce remarcabilă.

WatzzyYour Eyes Funk rock de inimă frântă. Doar el şi chitara pe piesa asta sensibilă. Mă duce în vibe-ul de la Easy-ul lui Faith no more ;).

Eu le urez de bine la aniversară, să prindă suta și să molipsească toată țara ;).

soundcards

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s