Un cântec de punct și de la capăt. N-ai unde să mai fugi de acum deci …
… Păstrează-mi calmuI. Ce metaforă puternică! Închide în ea succesul mersului mai departe pe vremuri d’astea, al nostru ca umanitate, când toti depindem de ceilalti, când fiecare poate face diferența în bine, dar mai ales în rău, și când avem nevoie de a ne păstra pe noi așa cum am fost. Un fel de hold my beer pe dos 😉
“Viitorul nu mai e ce promitea a fi” are un sens pe care acum o lună l-am fi interpretat cu totul altfel. Azi te scoate câinele pe tine din casă. Azi FOMO -fear of missing out- nu mai are sens. Azi trăim “acel cândva de demult”.
De la prima ascultare a noii piese Eyedrops m-a tulburat şi am vrut să le pun câteva întrebări. Din curiozitate, dar și din cauza urcatului de pereți cu care mă îndeletnicesc zilnic m-am băgat, după cum mă știti, în seamă 🙂:
Io: Piesa asta s-a definitivat cumva zilele astea? Cât de mult e influențată de ce trăim acum?
E: Lucram deja la Păstrează-mi Calmul de ceva timp, iar versurile sunt în mare parte scrise înainte să înceapă toată nebunia asta. Imediat ce nu ne-am mai putut întâlni am hotărât că merită să continuăm lucrul la ea de acasă. Lucrăm destul de mult online și în condiții normale, așa că nu a fost neapărat ceva nou pentru noi. Cred că mixul lucrat de Miche și Andrei, care și-au tot trimis proiectul pe transfer, are cumva… gustul zilelor ăstora.
Io: Ce zice Eyedrops de noua paradigmă? Cum vedeți revenirea și ce credeți că se va schimba după experiența asta?
E: Cred că înainte de toate, oamenii își vor da seama că pot face mult mai mult decât credeau, că există întotdeauna mai multe feluri în care se pot rezolva problemele, și că lucrurile se pot face într-un timp mult mai scurt decât eram obișnuiți. Va exista clar o explozie socială după izolarea asta, și-aș vrea să cred că fiecare dintre noi se va cunoaște mai bine pe sine după tot timpul ăsta petrecut în oglindă. De asemenea, sunt foarte curios să văd cine ce compune pe-asasă și cu ce se va ieși nou.
Io: Don’t be shy. Cum pot fi fanii alături de voi?
E: Noi nu avem fani, avem prieteni și oameni cu sensibilități similare. Așa că ne pot scrie oricând și le vom răspunde, ca întotdeauna. Atâta timp cât ne ascultă muzica, noi suntem fericiți.
Lansarea piesei în online va fi joi, 26 martie, așa că stați cu ochii pe pagina lor de fb 😉.
Frumos! ❤
LikeLike