26 martie 2020. Tu ce ai fi făcut astăzi în mod normal? Ce însemna luna martie pentru tine, cel care mergea la concerte în mod regulat și care ai ajuns să vezi cluburile cu scene de live ca o extensie a ta sau a casei tale?
Pentru mine luna martie însemna startul sezonului de lansări, fie ele de piese, EP-uri sau albume, toate însoțite de concerte. Am început-o corespunzător cu lansarea albumului de debut al Anei Coman (despre care a scris Răzvan aici) și ar fi trebuit să o continui plimbându-mă cu Ana și trupa prin țară, participând la Mastering the Music Business, organizând cu echipa SWANBOY MUSIC showcase-ul nostru de primăvară și probabil astăzi aș fi fost la concertul Eyedrops. În schimb, de pe 9 martie încolo s-au anulat și s-au amânat toate evenimentele.
Astăzi pot să spun că am ajuns ușor-ușor să procesez ce se întâmplă cu noi, cu cei din jurul nostru și ce impact are această carantină asupra comunității noastre din underground. Ați ajuns să vă întrebați acum ce însemnau de fapt acele concertele pentru noi? Ok, mergeam la un concert al unui artist drag, dar ajungeam să ne hrănim din energia scenei și a publicului. Se rezumă la experiență cu totul, din care da, muzica este componenta de bază.
Nu știu ce ați făcut voi, dar eu nu mi-am șters evenimentele din calendar. Vreau să văd cum se transformă în condițiile actuale. Se fac livestream-uri, playlist-uri cu setlist-ul care ar fi trebuit să fie sau vin diverse mesaje încurajatoare din partea trupelor. De ce se întâmplă asta și nu se suspendă cu totul pe perioadă nedeterminată? Simplu. S-a închegat o comunitate în jurul acestor evenimente, din care nu fac parte doar artiștii și fanii, ci și oamenii din spatele cortinei: cei din agenții, radio, presă, staff-ul managerial și tehnic al cluburilor și nu numai. Se duce o luptă în încercarea de a o menține.
“One of the amazing things about the human species—once harmless critters not much more than monkeys running around—is that, over time, we have become very creative. We’ve adapted to survive. That’s what people will rely on now—coming up with incredibly imaginative ways to find connections even when they’re not in the same physical space together.” – Agustín Fuentes pentru The New Yorker
Prin livestream-uri am reușit cât de cât să ne menținem conectați între noi, dar aici intervin două probleme: lipsa de programming și conexiunea doar parțială, iar ambele erau rezolvate când majoritatea concertelor aveau loc într-un spațiu fizic. Plus că acum nu e totul atât de simplu. Cum faci ca artist când ai o trupă cu care nu te poți întâlni, când ai sculele împărțite între membri și studio și când poate nu ai cu ce să te înregistrezi acasă fără să se vadă și să se audă prost? E păcat de toată munca depusă în muzica ta și în care ai investit atât să sune într-un anumit fel.
Acum trăim într-un haos în care se poate ajunge ușor la o suprasaturație și concertele ajung să se suprapună. Ok, aveam problema asta și înainte de trebuia să alegem (și să alergăm) între mai multe localuri cu evenimente concomitente, dar acum numărul de concerte simultane este în creștere. Să fim serioși, când ne propuneam să ajungem la mai multe concerte într-o singură seară era oricum greu și ajungeam să ratăm din ele. Acum ne facem festival în casă cu un concert în dormitor, unul în sufragerie și altul în bucătărie? Avem nevoie de acea structură de organizare de care se ocupau înainte managerii trupelor împreună cu managerii de evenimente.
În același timp, cum stabilești conexiunea artist – public într-un livestream? Unul dintre subiectele principale după un concert live era cum a simțit artistul energia publicului și cum s-a hrănit din ea pe tot parcursul setului. Nu reușim să facem asta prin comentarii pe Facebook, din păcate. Mai știți acele video-uri de reacții? Îmi vine în minte Skype Laughter Chain. Nu trebuie să fie făcute publice, dar cred că ar însemna ceva pentru cei care ne-au pus la dispoziție un concert întreg 🙂
Ce înseamnă perioada următoare pentru noi? Improvise. Adapt. Overcome. Momentan fiecare își alege din marea de conținut disponibil acel livestream-ul pe care intră astăzi sau playlistul pe care îl ascultă ca să-și imagineze cum ar fi fost acel concert care nu s-a mai ținut.
“Perhaps the exercise of watching events remotely will heighten our commitment to the artists who matter most to us.” Alex Ross pentru The New Yorker
Hai să vedem prin ce metode ne susținem acum artiștii preferați. Dacă înainte eram prezenți constant la concerte lor și le cumpăram câte un item de merch, acum o fi suficient să le dăm inimoare de pe canapea când ne cântă din dormitor? Săpați prin discografia lor pe Spotify/Youtube, spread the word și dacă vreți și aveți posibilitatea, sigur îi găsiți pe Bandcamp și/sau pe Patreon.
Ne mai gândim împreună și la alte metode de susținere, bine? 🙂
Foto credits Liana Finck
criticeyez.com 